Lily e fiica lui Duke Wilder, un faimos căutător de comori și un tată care nu prea dă pe-acasă. Murind, acesta nu îi transmite fiicei lui pasiunea pentru îndeletnicirea care l-a consacrat și nici nu-i lasă prea mulți bani în contul bancar. Dar Lily începe să se folosească de mult râvnitele hărți desenate de mână ale lui Duke, ca să-i ghideze pe turiști în excursii ce au drept scop căutarea de false comori prin canioanele de piatră roșie ale statului american Utah. Această ocupație o ajută pe Lily să-și plătească facturile, dar nu-i permite să-și împlinească visul de a răscumpăra dragul ei ranch, pe care Duke l-a vândut cu ani în urmă, și nici n-o ajută să facă față revederii cu bărbatul pe care l-a iubit odinioară și care acum reapare în viața ei, gata să plece într-una dintre excursiile organizate de ea.
Leo Grady a știut dintotdeauna că mirajele sunt doar niște fenomene caracteristice deșertului, dar el și prietenii săi abia dacă au părăsit civilizația, când silueta celei care întruchipează marele regret al vieții lui i se ivește în fața ochilor, la lumina pâlpâitoare a unui foc de tabără. Gata să lase trecutul în urmă, Leo nu vrea decât să refacă legătura cu prima și unica lui dragoste.
Dar atunci când expediția ia o turnură greșită, deopotrivă oribilă și comică, Leo și Lily trebuie să hotărască dacă să-și riște sau nu viețile și inimile, pornind în căutarea de comori a vieții lor.
RECENZIE:
Sinceră să fiu, singurul lucru ce m-a făcut cu adevărat să aleg carea asta și mai ales să o citesc și să o termin, a fost faptul că e scrisă de Christina Lauren. Am mai citit de la ele și mi-amintesc că mi-a plăcut. Așa că mi-am dat ochii peste cap la copertă și la descriere, căci nu-s deloc genul meu, dar în același timp par atât de exagerate și ridicole, și m-am apucat de ea.
"Suflet sălbatic" mi-a luat aproape jumătate de zi să citesc și mai mult am tras eu de mine, decât să mă fi prins ea; mai ales prima jumătate, când nu mi se părea prea clar firul narativ și nici personajele nu păreau prea sigure pe picioare. Însă am continuat să citesc și încet povestea a început să prindă contur, acțiunea și suspansul și-au făcut apariția și ele, personajele au devenit mai sincere, mai complexe și au încetat să mai danseze în jurul adevărului și au stat de vorbă.
Încerc să nu mă concentrez prea tare pe un lucru important din relația lui Leo și Lily, și cum mi s-a părut posibil și-n același timp extrem de ridicol și cum ar fi fost atâtea moduri în care n-ar fi stat atât de mult timp fără să lămurească lucrurile? Dar bănuiesc că apoi n-am mai fi avut povestea asta, așa că ce tot zic.
Surprinzător, "Suflet sălbatic" a reușit să-mi ofere o plimbare prin deșert și vânătoare de comori ce m-a ținut în priză, dar și o poveste de iubire care nu m-a deranjat prea tare și chiar m-a emoționat un pic. Mi-au plăcut enorm atât Leo, cât și Lily și faptul că deși erau încă atrași unul de altul, nu și-au pierdut mințile și au stat să se gândească înainte să ia o decizie sau au vorbit (finally!) și au fost siguri de ce vor unul și celălalt și n-au stat să presupună.
În același timp, am apreciat că personajele au rămas ele însele și că deși relația a ajuns la un moment dat în prim plan, nici Leo și nici Lily n-au cedat (dacă aveau păreri diferite) sau nu și-au schimbat caracterul sau modul de a acționa, doar pentru că erau acum cu cineva și ar fi trebuit să-i facă pe plac. De ce mi-a plăcut asta așa mult și mi se pare mare chestie? Pentru că în atâtea alte cărți se întâmplă și mă scoate din pepeni!
Fiind cu cineva nu ar trebui să însemne că brusc renunți la viața ta și la țelurile tale sau persoană aia vrea să te schimbe (deși cică tocmai de cum ești s-a îndrăgostit) ori te-apuci tu să te cizelezi în ce vrea el/ea că să fie bine. Iar dacă pe tine asta nu te deranjează, aia e. Și m-am bucurat să văd că aici n-a fost așa și că cei doi mai mult au apreciat calitățile celuilalt, bune și rele, și totul a fost un parteneriat, în loc să-ncerce cineva să domine or să-l facă pe celălalt să se simtă în vreun fel.
"Suflet sălbatic" e o carte pe care n-aș fi citit-o, dar care mi-a dat o stare de bine și care m-a dus într-o aventură alături de-un grup de oameni și mai ales alături de Leo și Lily, și care la final m-a făcut să recunosc că m-am atașat de ei. Felul în care Christina Lauren a conturat personajele și relațiile dintre ele, modul în care emoțiile sunt mereu prezente și se simt mai tare că tensiunea și dorința pentru găsitul comorilor, felul în care momentele mici și discuțiile nesemnificative capătă uneori greutate sau însemnătate când te uiți în urmă... au avut un efect mai puternic decât dacă toate astea ar fi fost spuse direct și-n cel mai frumos și poetic scris ever.
Și poate că Lily a avut destule momente când m-a călcat pe nervi și n-ar fi cineva cu care m-aș înțelege, dar mi-a plăcut c-a știut mereu ce vrea, a acceptat când a trebuit să fie vulnerabilă și nu i-a fost teamă să arate asta și să facă tot ce a putut pentru a obține ce își dorea; indiferent de consecințe sau cât de frică i-a fost. Cred că-i una din eroinele ce mi-au plăcut în romance în ultima vreme și bine ar fi dacă s-ar întâmpla mai des.
Și același lucru pot spune și despre Leo. Pot număra pe degete tipii ce mi-au plăcut cu adevărat în romance și mă bucur că l-am cunoscut și că îl pot adăuga la scurtă mea listă de "book boyfriends".
Fie că-ți plac puzzle-urile și vânătorile de comori, călătoriile, poveștile de iubire sau vrei doar o lectură ușoară, emoționantă și care să te poarte undeva departe, eu cred "Suflet sălbatic" e o alegere bună. Iar eu cu siguranță o să mai citesc de la Christina Lauren.
4/5
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu