luni, 26 februarie 2024

RECENZIE - Prietena mea de suflet de Sarah Pinborough


Descriere:

Lisa trăiește pentru fiica ei Ava, pentru slujba și pentru cea mai bună prietenă a sa, Marilyn.

Un client chipeș se arată interesat de ea, iar Lisa începe să viseze la o viață alături de el. Poate acum e pregătită. Poate ar trebui să aibă din nou încredere în cineva. Poate a venit vremea să lase în urmă secretul îngrozitor din trecut.

Atunci când fiica ei salvează un băiețel de la înec și imaginile apar la toate emisiunile de știri, unde le poate vedea oricine, lumea Lisei se prăbușește.

Pe neașteptate, tot ce a realizat e în pericol, iar Lisa se vede nevoită să-și înfrunte trecutul pentru a salva ceea ce iubește, fără să știe în cine poate avea încredere.

Dar cineva trage sforile. Și acel cineva a hotărât că atât Lisa, cât și Ava trebuie să sufere.

Pentru că, în urmă cu mult timp, Lisa și-a încălcat o promisiune. Iar unele promisiuni nu trebuie încălcate…

RECENZIE: 

Pentru mine asta e a treia carte pe care-o citesc de la autoare și dacă stau bine să mă gândesc, cred că mi-a plăcut cel mai puțin. Și prin plăcut mă refer strict la faptul că m-am pierdut în poveste și că am putut urmări ce se întâmplă, am putut să rețin mulțimea de nume și personaje, nu s-au amestecat în capul meu, firul narativ a fost bine scris și a avut sens, și n-am avut impresia că începe să devină oarecum ridicol. Ce vreau să zic prin ridicol. 

Dacă ai mai citit sau nu de la Sarah Pinborough, atunci știi că deși ideile ei par simple, are un fel specific de a se juca cu ele și nu de cele mai multe ori merge în niște direcții cu dezvăluirile și intorsaturile de situație, de te face să te gândești de două ori. Pe mine mă duc cu gândul aproape mereu la filmele sau show-urile alea care-ți aruncă câte-un twist de-ți face ochii cât farfuriile, căci n-aveai cum să te-aștepți la așa ceva, darămite să ghicești. Și da știu, mulți vor spune "a da? eu am ghicit aia și aia!" și eu aș spune foarte bine. Poate-i vina mea că de obicei prefer poveștile mai realiste... și nu zic că ale ei nu sunt, însă când într-o carte se întâmplă asta iar și iar și e un fel de crescendo, încep să mă întreb dacă eu-s aici pentru poveste sau mă uit la întrecerea întorsăturilor de situație. 

Așa că da, "Prietena mea de suflet" e plină de dezvăluiri și momente care o să te facă să te întrebi ce se întâmplă, ce mai urmează, nu-i o poveste deloc ușoară și aduce în discuție destule subiecte delicate. N-o să dau spoilers, însă nu mi s-a părut o carte lejeră. Da, se citește repede și o dai gata în câteva ore, însă ținând cont de ce se tot dezgroapă, mie mi s-a părut o carte încărcată și care ajunge să te obosească sau să te afecteze, în funcție de cât de tare te ating astfel de subiecte, oricare din ele. 

Și aș zice da, felul și perspectiva din care-i scrisă fac ca totul să fie și mai rău... n-au fost momente în care să zic că mă bucur că autoarea reușește să mă facă să simt și că reușesc să simt ce simt și personajele. Însă da, e o poveste, thriller sau nu, care-ți deschide ochii față de niște bucăți de realitate ce sunt parte din viața personajelor și-a unor oameni în general sau chiar întreaga lor viață. Și de cele mai multe ori n-au de ales și nicio scăpare.

Una peste alta, "Prietena mea de suflet" a fost doar ok pentru mine. Da, a fost plină de acțiune, suspans și dezvăluiri, deși spusă din mai multe perspective mie aproape toate mi s-au părut la fel, personajele mi s-au părut prea multe, greu de diferențiat și unele doar de umplutură. Și sincer să fiu nu mi s-a părut echilibrată cartea; adică au fost capitole în care nu se întâmplă mai nimic, iar apoi acțiune și twist după twist, încât nici nu apucai să-ți revii și să cugeți un pic, că venea următorul. Însă asta, ca și toate celelalte lucruri, e extrem de subiectivă, deci e posibil să nu te deranjeze sau chiar să n-o observi.

Dacă ai mai citit de la autoare eu zic s-o încerci și pe asta și vezi cum ți se pare, iar dacă n-ai mai citit de la ea, sinceră să fiu, nu cred că ar fi prima pe care-aș zice să o iei de la ea. 

sâmbătă, 24 februarie 2024

RECENZIE - iLove de Naomi Gibson

 

Descriere:

Lydia lucrează de mulți ani la crearea unei Inteligențe Artificiale, Henry — încă dinainte de accidentul în care a murit frățiorul său și care-i bântuie coșmarurile; încă dinainte să plece tatăl ei, lăsându-le pe ea și pe mama sa chinuitor de singure; încă dinainte ca prietena ei cea mai bună să-i devină cel mai înverșunat dușman.

Acum, Henry e puternic, inteligent, iubitor și înspăimântător de eficient: Lydia și-a construit singură iubitul perfect, într-un hard-disk plin de linii de cod.

Dar ce este Henry cu adevărat? Și cât de departe e dispus să meargă ca să fie tot ce-și dorește Lydia?

RECENZIE:

Am avut ochii pe cartea asta de ceva vreme și tot ezitam s-o citesc. Nu neapărat că nu voiam s-o citesc, dar ideea și descrierea mă intrigau rău de tot și o parte din mine se gândea și știa că ce-mi imaginez eu o să fie poate mult mai complex, n-o să se potrivească cu povestea. Și-am avut dreptate pe jumătate, căci da am citit-o.

"iLove" pentru mine a fost doar ok și mi s-a părut că autoarea a dus povestea într-o direcție ce pe mine nu m-a încântat doar pentru că oferea mai multă dramă și teoretic ar fi trebuit să arate de ce-s Lydia și Henry în stare. Și da au demonstrat, însă cu fiecare capitol și hotărâre de a continua pe drumul ăsta, mi s-a părut că povestea s-a îndepărtat tot mai mult de adevăr și n-a mai fost credibilă.

Și da știu, cum pot să vorbesc de a părea realist când e vorba de-o carte SF, cu inteligență artificială și toate astea. Dar da, se poate. Dacă e SF nu înseamnă că trebuie să fie ridicolă și că orice se întâmplă poate fi acceptabil. Sau pentru mine multe n-au fost. Iar dacă tu o citești și n-o să te deranjeze sau nu ești deloc de acord cu mine, asta e ok. E normal și în regulă să avem păreri diferite.  

Regret c-am citit-o? Nu. Pentru că măcar acum am tăiat-o de pe listă și de fiecare dată când o văd în librărie n-o să mă mai uit cu jind la ea și să mă gândesc cum ar fi sau ce-ar fi dacă aș lua-o. Dar în niciun caz nu pot să zic că mi-a plăcut, c-am înțeles complet vreunul din personaje sau că nu mi s-au părut imature și acționând fără să se gândească la consecințe, ori doar când e prea târziu. (Și da, nu mă refer doar la personajele principale) Și și-atunci pentru pentru că sunt încolțiți. Însă o recomand? Aș tinde să zic nu, dar până la urmă dacă te intrigă de ce să nu-i dai o șansă și să-ți faci propria părere legat de ea. Plus că, dacă întreaga carte nu mi-a plăcut și-am avut destule probleme cu ea, n-o să neg că n-au fost bucăți din ea ce-au fost pe gustul meu și-aș fi vrut mai mult din alea și nimic din celelalte.

joi, 22 februarie 2024

RECENZIE - Îndoiala de Ashley Audrain

 

Descriere:

Blythe Connor este hotărâtă să fie o mamă bună și iubitoare pentru fiica ei, Violet, o mamă așa cum ea nu a avut niciodată. Dar încă din primele luni, haotice și istovitoare, după ce o aduce pe lume, Blythe nu reușește să găsească acea legătură specială pe care visase să o aibă cu fiica ei. Cu timpul, ajunge să fie tot mai convinsă că e ceva în neregulă cu Violet. Sau să fie totul doar în mintea lui Blythe? Soțul ei, Fox, îi spune că exagerează. Și cu cât Fox îi respinge mai mult temerile, cu atât Blythe are îndoieli mai mari cu privire la luciditatea ei.

Ani mai târziu, când devine mamă pentru a doua oară, Blythe cunoaște în sfârșit, alături de băiețelul ei, Sam, legătura profundă, unică dintre o mamă și copilul ei. Până și Violet pare să-l iubească pe frățiorul ei. Dar când viața, așa cum au știut-o până atunci, se schimbă iremediabil de la o clipă la alta, criza devastatoare o silește pe Blythe să înfrunte adevărul...

RECENZIE:

Am citit în sfârșit "Îndoiala" și acum îmi pare rău c-am așteptat așa mult să ajung la ea. Știam eu că sună bine și speram să-mi placă și să mă prindă, dar pot să zic că mi-a întrecut așteptările: fie că-i vorba de personaje, acțiune, suspans, sfârșit sau de cum a îmbinat autoarea povestea și deși totul pare fragmentat și separat la început, o să vezi că de fapt sunt atâtea legături și momente ce se repetă, dar sunt spuse din alte unghiuri, perspective sau în oglindă, încât ai impresia că povestea se repetă, iar și iar, și totuși speri să te înșeli... speri că măcar de data asta se schimbă. Și tot speri.

Cred că-i și una din cărțile în care mi-a păsat mai mult de personaje și ce se întâmplă cu ele, din cele citite de curând, în loc să mă intereseze ce dezvăluire mai urmează sau să încerc eu să ghicesc și să despic firul în patru. 

Deși e un mister, "Îndoiala" aduce multe alte teme în discuție, poate și mai importante: relația dintre mamă și copil, mai ales mamă-fiică, dar și relația de cuplu, înainte și după un copil, în timp, cum toate mamele și fiicele sunt de parcă ar trăi într-o bulă. Și totuși dacă te gândeșți ele sunt că niște cercuri pe apă, mișcându-se și atingandu-se, influențând unul pe altul și dându-i celui nou mai mult decât crede, lucruri, emoții, traume, gânduri și tot felul de amintiri și apucături pe care nu va știi cum să le gestioneze sau când va știi deja poate e prea târziu să mai poată schimbă ceva. Sau să vrea. Și în niciun caz nu spun că toate astea se iau doar de la mamă și că tatăl nu face nimic... 

Căci face și el destule, cu vârf și îndesat, și de foarte multe ori, face mai mult rău decât bine. Sau acel făcut e mai mult "mă prefac că fac ceva, dar doar te judec sau doar mai adaug la ce ai tu în spate deja." Iar aici devine extrem de subiectiv și personal, pentru cum interpretează fiecare, dar și cu ce experiențe personale sau ce cunoaște o să compare sau prin ce "lentilă" o să privească sau o să citească și o să trăiască povestea.

Cum nu-s mamă nu pot să spun că știu direct prin ce-a trecut Blythe, însă am un frate mai mic și am văzut destule de la mamele și bunicile din viața mea. Și "Îndoiala" m-a pus destul pe gânduri și m-a făcut să mă simt nervoasă, enervată, obosită, neînțeleasă, și cu fiecare capitol te prinde și mai mult. Mi s-a părut un amestec perfect de suspans, emoții, gânduri, îndoieli, speranțe, temeri, mici clipe de fericire ce dispar înainte să apuce să fie savurate pe deplin. Și cred că dacă ești mamă sau părinte o să vezi altfel lucrurile și poate va avea alt efect. Poate-ti va plăcea mai mult sau mai puțin. La fel și din perspectiva de copil, tânăr sau adult, cu sau fără un copil. 

 Pentru mine "Îndoiala" e mai mult o carte despre familie, despre legături, relații, despre speranțe, durere, sacrificiu, minciuni, tot felul de emoții, frustrări, oameni complicați și gri, nimeni complet bun sau rău. Despre mame, bunici și femei, despre soți, despre fiice, despre fii, despre viață. Nu m-așteptam să îndese autoarea atâtea într-o carte de 350 de pagini, dar zău că după ce-am terminat-o m-am simțit mulțumită, dar și obosită și-am oftat așa, având atâtea gânduri. 

Da, e o carte ce se citește repede, felul în care-i scrisă te prinde și chit că nu te lovesc toate aceste teme, tot o să te țină prins datorită misterului și a întrebărilor ce tot apar și dispar, ce sunt rezolvate doar că acele răspunsuri să nască altele și tot așa. O recomand, dar știu că nu-i pentru toți și cred că depinde de fiecare când decide s-o citească și ce așteptări are de la ea. Sau că ce decide s-o citească: thriller, român psihologic, studiu al familiilor, al relațiilor, al vieții de mamă și/sau de femeie, de fiică, o combinație a lor sau total altceva.

Încă nu știu dacă-i una din cărțile preferate de anul ăsta, însă de-un lucru sunt sigură - n-o să încetez prea curând să mă gândesc la ea sau la anumite momente sau vorbe din ea. 

duminică, 18 februarie 2024

RECENZIE - Fata cu un ceas în loc de inimă de Peter Swanson

 

Descriere:

Într-o seară obișnuită de vineri, la barul său preferat din Boston, George Foss zărește o femeie frumoasă și își dă seama imediat că este fosta lui iubită din studenție, dispărută cu douăzeci de ani în urmă. Este momentul în care existența confortabilă și previzibilă a lui George capătă o turnură neașteptată.

Liana Decter este prima dragoste a lui George și cea pe care nu a reușit niciodată să o dea uitării. Dar, mai mult decât atât, este o femeie enigmatică și primejdioasă, o posibilă criminală căutată de poliție. Iar acum s-a întors și are nevoie de ajutorul lui. Liana este urmărită de indivizi periculoși, care cred că a furat niște bani și vor face tot ceea ce este necesar pentru a-i recupera.

George știe că Liana este genul de femeie de care ar trebui să te ții departe. Dar nu o poate refuza – nu a putut niciodată – și ia o decizie care îl va arunca într-o avalanșă de minciuni, secrete, trădări și crime, din care nu e sigur că va scăpa cu viață.

RECENZIE:

Tot voiam să citesc de la acest autor și am zis să-ncep cu prima lui carte. Nu pot să zic de ce în mintea mea a avut mai mult sens să o iau pe prima și să-i citesc romanele în ordine, deși nu-s legate între ele, exceptând cele parte din serii. Poate doar pentru că, dacă acel autor îmi place, o să pot vedea evoluția lui de la carte la carte.

 Dând deoparte motivele mele, pot să spun că "Fata cu un ceas în loc de inimă" mi-a plăcut mult și acum știu și eu ce înseamnă titlul ăsta. Căci sinceră să fiu prima dată când l-am văzut am zis că-i ceva SF sau fantasy și nu un thriller, pentru că nu prea se încadra în tiparul titlurilor din gen. Dar da, este un thriller.

"Fata cu un ceas în loc de inimă" a fost o poveste pe care am citit-o repede și fără să fac pauze, ceea ce mă încântă întotdeauna. Firul narativ m-a prins de la început și sincer mi-a plăcut mai mult decât personajele, care ele mai mult au fost acolo ca să facă lucrurile să se întâmple, nu prea am simțit ceva pentru ele, iar acum la câteva ore după ce-am terminat-o, dacă mă întrebi despre ele deja am uitat aproape tot. Ceea ce nu mi se pare ok. Și da am citit cartea atent și nici nu pățesc des asta. Ci e doar cât îmi pasă de niște aspecte din carte, iar aici pentru mine personajele au fost doar niște pioni și niște nume, i-am mai întâlnit și-n alte cărți, nimic nou.

Dar da e și o trăsătură a genului. Am tot observat în mistere și thriller că de cele mai multe ori autorii nu se chinuie să creeze personaje originale sau care să facă mai mult decât să deservească acțiunea, suspsansul, să livreze întorsăturile de situație și dezvăluirile, replicile alea care te fac să citeșți mai repede sau câte te șochează ori te amuză. Dar atât. Aștept totuși ca Swanson să-mi arate în următoarele cărți că poate și că vrea să aibă și altfel de personaje. 

Dacă n-ai citit-o deja, "Fata cu un ceas în loc de inimă" e o carte bună, rapidă și ușoară, cu o idee pe care am mai citit-o și înainte, dar felul în care autorul s-a jucat cu ea nu m-a dezamăgit și mi s-a părut o abordare proaspătă pe care n-o să o uit prea ușor. A avut suspans, acțiune, destule dezvăluiri și unele la care nu m-aș fi gândit vreodată, iar finalul cred c-a fost pe măsură. Iar dacă ai citit-o sau ai mai citit de la el, spune-mi ce carte a lui ți-a plăcut cel mai mult. 

RECENZIE - Toate sistemele în alertă de Martha Wells


 Descriere:

Aflată într-o expediție științifică pe o planetă necunoscută, echipa CercetareAux este atacată în mod neprevăzut. O provocare pentru AsaSint, robotul care nu poate să asigure securitatea echipei decât prin interacțiuni cu oamenii, extrem de stânjenitoare pentru el. În ciuda reputației sale de „mașină de ucis“, responsabilitatea îi este permanent pusă în balanță cu introvertirea. Limitele dintre ingineria anorganicului și conștiința umană tind să dispară, iar AsaSintul încearcă să-și elucideze trecutul, impulsionat de comportamentul lui tot mai omenesc.

Aşa că ne-au făcut mai inteligenți.

Anxietatea şi depresia erau efectele secundare.

RECENZIE:

"Toate sistemele în alertă" e una din cărțile de care-am tot auzit de-a lungul anilor, mai mult în afară, căci la noi sincer n-am auzit-o niciodată menționată, și am tot zis că o citesc. Și chiar m-am bucurat când am văzut c-a apărut și la noi, deși coperta aleasă nu-mi place deloc și dacă nu știam de serie dinainte n-aș fi cumpărat-o. Da, nu judec cărțile după copertă, dar totuși... Ție-ți place? 

Revenind la poveste, o să spun că mi s-a părut doar ok. N-am avut așteptări și nici dezamăgită nu sunt, dar pot să zic că m-a lăsat indiferentă. Da, a fost o poveste interesantă, da mi s-a părut diferit să citesc din perspectiva unui android și să văd lumea și oamenii prin ochii lui, să-ncerc să-l înțeleg și să fiu îndeajuns de curioasă cât să urmăresc dacă va rezolva situațiile și va reuși să scape cu viață și să-și ajute și angajatorii. Însă cam atât.

 Adică nu mi-a păsat de ce i se întâmplă sau se va întâmpla cu ceilalți, nu mi-a fost teamă pentru ei, totul a fost scris destul de neutru și aproape clinic, n-am găsit umorul ăla despre care mulți vorbesc. Și nu cred că are a face cu faptul că e din perspectiva unui robot; căci am simțit destul atunci când am jucat Detroit: Become Human și nu cred că acolo am fost mai implicată doar pentru că-i alt mediu.

Dar dacă îți plac cărțile SF și vrei ceva diferit, vrei ceva scurt și lejer, atunci citește-o. Eu m-am apucat de ea ieri și deși nu plănuiam, am citit-o în câteva ore și povestea a curs mai repede decât m-așteptam. Chiar când s-a terminat îmi venea să spun "doar atât?". Și poate că ție o să ți se pară și amuzantă și o să empatizezi cu Murderbot și o să-l înțelegi, când tot ce vrea să facă e să se uite la seriale și să stea departe de oameni sau cum ar face orice decât să-i privească în ochi. Căci da, aspectele astea mi-au plăcut și mie, doar că n-au fost îndeajuns pentru a mă face să iubesc complet cartea.

miercuri, 14 februarie 2024

RECENZIE - Rivali în croazieră de Angie Hockman

 

Descriere:

Jonglând în permanență cu obositoarele cursuri de la masterat și solicitanta sa slujbă la o agenție de turism, Henley Evans abia are timp pentru ea, darămite pentru familie, prieteni sau întâlniri. Însă când ajunge pe lista scurtă pentru promovarea la care visează, pare că toate sacrificiile pe care le-a făcut au meritat.

Dar există o problemă! Graeme Crawford-Collins, colegul care se ocupă de rețelele de socializare, candidează pentru același post. Deși nu s-au întâlnit niciodată în persoană, bătăliile lor prin e-mailuri și mesaje telefonice sunt la ordinea zilei.

Când șeful le încredințează sarcina de a elabora câte o propunere pentru a crește numărul de rezervări în Galápagos, miza e uriașă: autorul celui mai bun proiect va câștiga promovarea. Există însă un șiretlic: cei doi rivali trebuie să plece într-o croazieră în insulele Galápagos… împreună. Când în sfârșit se întâlnesc pe navă, Henley este șocată să descopere că adevăratul Graeme nu este deloc așa cum și l-a imaginat ea. Pe măsură ce explorează insulele în tandem, tânăra descoperă curând că limita dintre ură și iubire e mai subțire decât o carte poștală.

Țintind în continuare să avanseze în carieră, în timp ce e tot mai atrasă de rivalul ei, Henley începe să-și pună la îndoială alegerile pe care le-a făcut în viață. Pentru că ce rost are să lucrezi tot timpul dacă nu trăiești niciodată?

RECENZIE:

Sincer cartea asta mi-a întrecut așteptările, căci mi-a plăcut foarte mult, m-a prins repede și pentru câteva ore am fost pierdută cu personajele într-o călătorie exotică, plină de peisaje, momente de tot felul, emoții, animale, și o poveste de iubire ce m-a făcut să simt mai mult decât aș fi vrut. Și zic că mi-a întrecut așteptările, fiindcă sinceră să fiu, nu credeam că o să fie mai mult decât un alt romance plin de clișee și dramă, personaje pe care le-am mai întâlnit și-n alte cărți și pentru sute de pagini iar n-o să simt nimic și n-o să-mi pese. Dar mă bucur că autoarea și cartea mi-au arătat că mă înșelam.

Mie "Rivali în croazieră" mi-a amintit de romanele Christinei Lauren, Tessei Bailey,  ale lui Ali Hazelwood, Trish Doller, și ale lui Emily Henry, însă cred că poți să o citeșți și dacă n-ai citit de la ele sau eșți în căutare de romane cam în același stil. 

Spuneam că pentru mine cartea a fost ca o vacanță, căci am lăsat realitatea și grijile în urmă și m-am relaxat, dar să știi că pentru Henley și Graeme nu e doar timp liber și distracție. Pentru că merg ei în Galapagos, dar sunt acolo pentru a vedea cine câștigă postul și nu e tocmai ușor să ai în minte asta; nu când toți și toate fie te fac să vrei să te distrezi, să iei o pauză, să-ți înfrunți temerile, poate să te îndrăgosteșți. Nu când competiția e așa de aproape și, cu timpul, nu mai știi ce simți și cum ar trebui să acționezi sau ce contează cu adevărat.

Pentru mine "Rivali în croazieră" a fost o carte ce m-a binedispus, m-a făcut să râd, mi-a dat impresia că-s plecată cu niște prieteni sau colegi cu care mă înțeleg, deoarece Henley, Graeme și ceilalți mi s-au părut bine scriși, realiști, complecși și mai mult decât niște cuvinte pe-o pagină, m-a făcut să simt multe. A fost o poveste de dragoste frumoasă și plăcută, dar și mai mult de atât. Căci pe lângă relația celor doi, în carte sunt expuse și discutate și teme ca familia, prietenia, legăturile sănătoase și toxice, fie că-i vorba de cele personale sau profesionale, ambiția, înfruntarea temerilor, natura și animalele din Galapagos, turismul și multe altele.

Nu încape îndoială că recomand "Rivali în croazieră"și nu cred că-i nevoie să citești romance în general ca să-ți placă, fiindcă pentru mine a fost o poveste de dragoste, dar și mai mult de atât. Nu doar. Cred că dacă-ți plac cărțile ce te fac să simți, care te fac cel puțin să zâmbești, care-ți dau impresia că ești departe, deși nu te miști de pe canapea, atunci o să-ti placă și asta. Iar personajele, acțiunea, suspansul și chiar întorsăturile de situație doar îmbunătățesc această carte. Aș putea vorbi ore întregi despre ea, dar n-o s-o fac. Căci tu poți folosi acel timp ca să o citești, iar eu o să mă apuc de altă carte. 

marți, 13 februarie 2024

RECENZIE - Femeia ascunsă de E.G. Scott


 Descriere:

Rebecca nu ştia că iubirea este posibilă până să-l întâlnească pe Paul, un bărbat însurat al cărui trecut e la fel de îndurerat ca al ei. Atraşi irezistibil unul de celălalt, cei doi sfârşesc prin a fi împreună, având sentimentul că sunt perechea perfectă.

Dar, douăzeci de ani mai târziu, secretele sumbre care i-au făcut să se apropie ajung să le distrugă căsnicia. Amândoi au aventuri, dar relaţia lui Paul cu ultima lui amantă scapă de sub control. În plus, prima lui soție îl urmăreşte cu tot mai multă insistenţă, iar Rebecca descoperă planul elaborat al lui Paul de a-şi construi o nouă viaţă. Şi, cu toate că ajunge victima dependenţei de opioide, Rebecca pune şi ea la cale un plan malefic, unul care ar putea fi fatal.

Ce urmează e un joc imprevizibil şi elegant de-a şoarecele şi pisica, o poveste tulburătoare despre infidelitate şi neîncredere, care te ţine în suspans până la surprinzătoarea răsturnare de situaţie din final, făcându-te să te întrebi cât de bine îţi cunoşti partenerul de viaţă.

RECENZIE:

"Femeia ascunsă" e una din cărțile ce mie mi s-a părut doar ok, însă cred că ție ți-ar plăcea mai mult. 

Scrisă din mai multe perspective, cu capitole scurte, jucându-se cu timpul și cu așteptările cititorului, reușește să te prindă și să te intrige destul de repede. Are întorsături de situație și dezvăluiri, unele ce mi s-au părut mai credibile ca altele, plină de suspans și cu destule personaje, cât să-ți ofere destui suspecți, dar și destule cât să complice relațiile și firul narativ.

Însă oricât mi-a plăcut și mă făcea curioasă cât citeam, atunci când o lăsăm din mână aproape că uitam de ea și nu-mi venea să o reiau; ceea ce pentru alții poate nu-i problemă, dar eu vreau să am o carte în gând tot timpul, să fac presupuneri și să am impulsul ăla de a o ține lipită de mână și de a o lua oricând doar să mai citesc un pic. Așa că pentru mine a asta a fost un minus. 

Personajele mie mi s-au părut simpliste, unidimensionale și aproape interschimbabile, și doar în unele momente aș fi putut să spun ce-i diferențiază sau cum a reușit autorul să-i construiască așa bine, cât să ne ofere cu fiecare capitol câte o bucată din ei. Așa că nu mi-a păsat niciodată ce se întâmplă cu adevărat, n-am simțit nimic și pot să recunosc că dacă n-aș fi vrut să aflu care-i misterul și cum se termină, poate n-aș fi terminat-o.

Și asta nu cred că-i doar din cauza personajelor sau a firului narativ, ci a scriiturii. Nu m-a prins, de cele mai multe ori mi s-a părut monotonă, aproape plicitisitoare și oscilând între dialog și propoziții scurte și pagini întregi de descrieri, monolog și situații dintre cele mai normale, până la unele care nici în cele mai fantastice filme n-ar fi fost credibile sau să fi avut sens.

Însă toată asta e doar părerea mea și știu că multora le-a plăcut. Și știu că sunt oameni cărora o să le placă și tot ce critic eu, pentru ei n-o să fie o problemă. Pentru mine a fost un amestec de bune și rele, am terminat-o doar fiindcă am tras de mine și cu siguranță au fost prea multe perspective, din ce în ce mai slab scrise, și de care s-ar fi putut lipsit... sau să fi fost scrise mai bine. 

Da, una peste alta, firul narativ mi-a plăcut și unele chestii chiar m-au făcut să zic da, e o carte bună. Însă au fost pe lângă asta prea multe minusuri.

duminică, 11 februarie 2024

RECENZIE - Furia de Alex Michaelides


 Descriere:

Aceasta este povestea unei crime. Sau poate că asta nu-i cu totul adevărat. În miezul ei e o poveste de dragoste, nu-i așa?

Lana Farrar este o vedetă de cinema retrasă din activitate și una dintre femeile faimoase din lume. În fiecare an își invită prietenii apropiați să fugă de vremea urâtă englezească și să petreacă Paștele pe insula ei idilică din Grecia.

Vă spun asta deoarece ați putea crede că știți despre ce e vorba. Probabil ați citit în ziarele de scandal – povestea a făcut senzație, dacă vă aduceți aminte. Avea toate ingredientele necesare: o celebritate, o insulă privată la care vântul nemilos împiedică accesul... și o crimă.

Ne-am trezit izolați acolo peste noapte. Vechile noastre relații de prietenie ascundeau ură și o dorință fierbinte de răzbunare. Ceea ce-a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica – o bătălie a inteligențelor plină de răsturnări de situație, cu un punct culminant zguduitor. Noaptea s-a sfârșit în violență și moarte.

Cine sunt eu? Numele meu este Elliot Chase, și vă voi spune o poveste cum n-ați mai auzit niciodată.

RECENZIE:

"Furia" mi-a plăcut mai mult ca "Pacienta tăcută" și "Fecioarele", însă judecând după amestecul de note știu că asta nu-i părerea tuturor. Și înțeleg și de ce. Stilul autorului, felul în care-i spusă povestea, personajele, întorsaturile de situație, felul în care se încheie, care-i până la urmă cheia cărții ăsteia, toate n-o să meargă pentru toată lumea și asta e ok. Dar pentru mine au mers și mă bucur enorm c-am citit-o. Și chit că sună ciudat, chiar m-am distrat citind acest thriller și de când am început-o și până la final am avut impresia c-am discutat cu un străin ore în șir; doar că pe parcursul orelor am ajuns să ne cunoaștem și ajunși la ultima pagină cred că am devenit apropiați. Sau măcar acest personaj știe cum să-ți lase această impresie.

Mie "Furia" nu mi s-a părut un thriller obișnuit și cu cât a devenit mai nebunesc și mi-a arătat că oricât aș încerca eu să ghicesc, n-am cum să-mi dau seama de cese întâmplă, cu atât mi-a plăcut mai tare. Țînând cont că citesc thriller de ani de zile și deja rar mă mai impresionează ceva, pot să spun că poate a contribuit la faptul că mi-a plăcut așa tare. Căci da, e diferit, autorul îți dă lucruri la care te aștepți, personajele chiar se joacă cu asta și te conduc pe un drum știind c-o să-i urmezi, doar ca apoi să-ți arate situația din alt unghi și să-ți pună masa în cap.

 Iar asta se întâmplă de nenumărate ori și înțeleg cum pentru unii poate să devină exagerat sau ridicol, ori greu de crezut sau de luat în serios. Și mie mi s-ar fi părut, dacă nu luam în considerare cine-s personajele, în ce lume se învârt și cum pentru ei e ceva normal și cum n-ar fi corect ca eu să judec și să privesc situația prin lentila experiențelor mele și prin viața mea, și nu ale lor. 

Și dacă tot veni vorba de personaje, acestea din "Furia" mi s-au părut foarte realiste, vii, imperfecte, egoiste, umane și chiar dacă nu am iubit complet pe niciunul, pot să zic că m-am regăsit în fiecare câte puțin. Și că am citit cu sufletul la gură, dând fiecare pagină, ca să văd ce urmează și cum se va sfârși povestea fiecăruia. Iar autorul, din punctul meu de vedere, nu a dezamăgit. 

Eu zic s-o citești, dacă vrei, însă nu garantez că o să-ți placă. Pentru mine "Pacienta tăcută" a fost doar ok, când alții ziceau că-i cea mai bună carte dintotdeauna, iar "Fecioarele", deși mi-a plăcut mai mult, nu m-a impresionat. Ce vreau să spun e că doar tu știi ce-o să simți după ce-o citești. Pentru că orice așteptări ai avea sunt șanse să fie depășite, distruse sau să fie doar ok și atât.

sâmbătă, 10 februarie 2024

RECENZIE - Silueta de pe scară (Stevie Bell #2) de Maureen Johnson


Descriere:

 Cazul Maestrul minciunilor — o răpire și o triplă crimă care au zguduit din temelii Academia Ellingham în 1936 — a chinuit-o ani de zile pe Stevie și e chiar motivul pentru care a venit la academie. Dar apoi mai moare cineva, iar părinții o retrag în grabă de la școală. 

Stevie e dispusă să facă orice ca să se întoarcă la Ellingham, să fie alături de prieteni și să rezolve cazul. Chiar dacă asta înseamnă să facă un pact cu detestabilul senator Edward King. Când se întoarce, în cele din urmă, la școală, se întoarce și la David: băiatul pe care l-a sărutat și care și-a ascuns adevărata identitate.

Însă e mult mai mult de-atât în joc. Unde s-a ascuns ucigașul? Care e înțelesul ghicitorii pe care a lăsat-o în urmă Albert Ellingham?

RECENZIE:

O carte pe care am citit-o fără pauze, în câteva ore, și care chiar mi-a plăcut mai mult ca primul volum din serie. 

"Silueta de pe scară" e un volum ce-a oferit destule răspunsuri, dar a adus și alte elemente în discuție, personaje noi și a ridicat și alte întrebări. Iar sfârșitul m-a făcut să vreau mai mult și cu siguranță o să încerc să pun mâinile cât mai repede pe următorul volum.

Mă bucur și că în această continuare mai aflăm câte ceva și despre personajele întâlnite înainte, le cunoaștem mai bine, vedem cu evoluează sau se deteriorează relațiile dintre ele, ce secrete mai au și cu ce se mai confruntă. Pe mine chiar m-a făcut curioasă de la început și am avut destule bănuieli, însă n-am reușit să ghicesc aproape nimic, ceea ce mă încântă de fiecare dată când citesc mistere. 

Sincer cred că-i una din seriile ce poate fi citite fie că-ți plac cărțile thriller-ele sau nu, căci da în mare se concentrează pe mister, însă scriitura te prinde, personajele sunt bine scrise, nu e prea plină de poliție și proceduri, iar atmosfera de la Academie chiar te face să vrei să fii acolo; cu sau fără crime. Așa că dacă ai terminat, de exemplu, seria "Crimă perfectă" de Holly Jackson, atunci aceasta e o alegere perfectă. Căci au destule puncte în comun, dar în același timp și atâtea diferențe care le fac speciale și diferite în felul lor.

Plus că e plină de ghicitori și puzzles și poți încerca să le dezlegi înainte ca Stevie și ceilalți să-și dea seama ce se întâmplă sau sau cum să le rezolve. Iar pentru mine asta e întotdeauna un punct în plus. Și dacă te prinde deja au apărut patru volume la noi, în afară sunt cinci și dacă nu mă înșel, sunt șanse să apară și un al șaselea.

duminică, 4 februarie 2024

RECENZIE - Sălbaticele de Rory Power


Descriere:

A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.

Când Byatt dispare, Hetty va face orice că s-o găsească: va sfida carantina și va infrunta ororile de dincolo de gardul școlii. Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.

RECENZIE:

"Sălbaticele" a fost una din cărțile ce mi-a atras atenția de când a apărut, mai ales datorită coperții, însă și ideea m-a intrigat un pic.

Cred că merită citită dacă-ți plac poveștile ce combină elemente distopice cu niște horror și cu mister. Știu că și unii zic că e SF sau fantasy și nu i-aș contrazice, chit că eu n-o văd așa; dar da, are un pic din toate. Însă mai important e să descoperi dacă e pentru tine și dacă ți-ar plăcea. Mie nu mi s-a părut înfricoșătoare, nu m-a îngrețoșat, dar aș spune și că am o toleranță mai ridicată, așa că depinde de fiecare cum reacționează și ce citește de obicei.  

Pentru mine "Sălbaticele" a fost doar ok. Da, am citit-o repede, e o lectură lejeră, m-a intrigat și mi-au plăcut personajele, deși uneori mi s-a părut c-au fost prea multe și s-au cam amestecat în capul meu, făcându-mă să nu le diferențiez. Acum nu știu dacă-i doar vină mea sau autoarea nu s-a străduit să le individualizeze prea tare sau i s-a părut că nu contează așa tare aspectul ăsta. Însă pot să spun că și mi-a păsat de ele și au vrut să iasă bine pentru ele, nu m-am atașat de niciuna și m-așteptam la mai mult. Totuși, dacă tu sau altcineva o citește sunt sigură că există șansă să aibă altă experiență.

Așa cum am sperat și că misterul să fie mai dezvoltat și să primesc răspunsuri la toate întrebările. N-o să neg că n-am primit, dar nu îndeajuns. Mai ales în ultimul sfert și finalul ăla... Fără să dezvălui prea mult și să stric sfârșitul pentru cineva, o să zic doar că eu voiam mai mult, mi se pare că s-a terminat brusc, încă au rămas semne de întrebare și n-am avut sentimentul ăla de satisfacție c-am citit-o și că da, știu ce s-a întâmplat și fiecare de ce a făcut ce. Dar știu și că asta e extrem de subiectiv și că ce așteptam eu nu o să aștepte și alții, iar dacă eu simt că m-a lăsat în pom, poate tu n-o să simți la fel. 

Mă bucur c-am citit-o? Da. Mi-a plăcut? Da. Dar n-ar fi una din cărțile care aș spune că trebuie neapărat să fie pe lista ta și că ar trebui s-o prioritizezi în fața altora. Totuși e interesantă, înțeleg de ce mulți o recomandă și o să mai citesc de la autoare. 

Deci dacă îți plac cărțile horror, îți plac misterele, ți-e dor să citești ceva distopic, vrei o poveste în care aș zice că nimeni nu-i cu totul bun sau rău, atunci dă-i o șansă. 

sâmbătă, 3 februarie 2024

RECENZIE - Dragoste în contratimp de Beth O'Leary

 

Descriere:

După o despărțire dureroasă de iubitul ei, Tiffy Moore are nevoie de un loc unde să stea. Rapid. Și ieftin. Dar apartamentele pe care și le permite o fac să-și pună întrebarea dacă mucegaiul colorat de pe pereți se vrea cumva o operă de artă. Disperarea o face să fie deschisă la orice, așa că răspunde la un anunț pentru împărțirea unui apartament. Leon, care lucrează noaptea, va locui în apartament în timpul zilei, iar Tiffy îl poate avea pe timpul nopții și în weekenduri. El va fi acolo doar când ea este la birou. De fapt, nu vor trebui să se întâlnească niciodată.

Astfel, Tiffy și Leon încep să-și scrie unul altuia bilețele – de la ziua în care se ia gunoiul și ce resturi trebuie aruncate și până la veșnica întrebare dacă scaunul de la toaletă ar trebui să rămână ridicat sau coborât. Chiar dacă sunt diferiți, curând devin prieteni. Și apoi poate mai mult de atât. Dar să te îndrăgostești de colegul de apartament nu e probabil cea mai bună idee... mai ales dacă nu l-ai întâlnit niciodată...

RECENZIE:

Am avut ochii pe cartea asta de ceva timp, dar n-am știut niciodată când s-o citesc. Așa că azi, când n-am avut chef de nimic, deși mai aveam doar un sfert din "Sălbaticele", am luat-o de pe raft și-am zis să văd ce-i cu ea. Planul era să citesc câteva capitole, dar asta niciodată nu merge bine la mine; căci până să-mi dau seama eram prinsă în ea și capitolele alternând între perspectiva lui Leon și a lui Tiffy m-au făcut să uit de orice altceva și n-am lăsat-o din mâna până n-am terminat-o. 

 Nu-i cel mai bun romance pe care l-am citit vreodată și n-o să-mi rămână în minte pentru mult timp, dar pot să zic că m-am simțit bine cât am citit-o, m-am relaxat și chiar mi s-au părut simpatici cei doi și prietenii lor. Chit că au fost momente ce m-au făcut să vreau să fie mai complecși, mai ei înșiși și să nu-mi dea impresia unor personaje copie pe care le-am mai citit și-n alte cărți. 

Și la fel ca-n alte cărți de dragoste normal c-avem și fostul lui Tiffy care își tot face apariția și nu lipsește nici conflictul răsuflat din ultimul sfert, pe care eu nu-l suport niciodată și aș trăi foarte bine fără el. Sau și dacă se întâmplă, aș fi vrut, ca de fiecare dată, ca personajele să-și folosească creierul și să comunice, înainte să interpreteze și să arunce totul la gunoi. Căci oricât de puțin ai cunoaște pe cineva, știind prin ce-a trecut, tot îți dai seama că n-ar face aia, nu? Sau asta cred eu.

Posibil ca asta să nu placă tuturor, însă "Dragoste în contratimp" nu e doar despre Leon și Tiffy și cum împart ei locuința. Ci e și despre viețile lor separate, ce-i roade, despre prietenii lor și despre familie, despre tot felul de relații, despre trecut, viitor, despre șanse și despre a încerca să iei o decizie bună, deși nu e deloc comfortabil, despre cum uneori cel mai mare obstacol al nostru suntem noi și cum unii se gândesc doar la interesele lor și-și bagă nasul în viețile altora; iar asta ajută sau complică și mai mult lucrurile.

O să recomand "Dragoste în contratimp", chit că nu m-a dat pe spate, pentru că e perfectă dacă vrei ceva lejer, rapid, care să te emoționeze, dar cât și să te facă să râzi. E o carte despre dragoste, cât și despre oameni, despre șanse și timp. Iar dacă ai un pic din cel din urmă, poate îi dai o șansă. Spor!

luni, 29 ianuarie 2024

RECENZIE - Ultimul oaspete de Megan Miranda


 Descriere:

Littleport, Maine, două orașe într-unul singur: o destinație de vacanță pentru cei înstăriți, ale căror case se înșiruie precum mărgelele pe plajă, și o mică așezare portuară fără pretenții pentru localnicii de rând, care își câștigă existența din turism.

În mod obișnuit, între o turistă bogată și cineva din partea locului nu s-ar înfiripa niciodată o prietenie trainică; totuși, vizitatoarea Sadie Loman și localnica Avery Greer descoperă că au nenumărate lucruri în comun. Timp de zece ani, vară de vară, fetele sunt de nedespărțit. Asta până când Sadie este găsită moartă. Deși polițiștii merg pe varianta sinuciderii, există doi oameni care dau vina pe Avery pentru cele întâmplate: un detectiv din oraș și Parker, fratele lui Sadie. Evident, Avery nu are de gând să stea cu brațele încrucișate și este hotărâtă să își dovedească nevinovăția, înainte ca lucrurile să scape de sub control.

RECENZIE:

"Ultimul oaspete" mi-a plăcut mult și m-a ținut în priză și cred că merită citită dacă vrei ceva rapid, cu multe întorsături de situație și dezvăluiri și dacă îți plac puzzle-urile. Și nu neapărat pentru că ar avea așa ceva, ci fiindcă felul în care e spusă povestea și modul în care afli lucruri, uneori odată cu Avery, îți da impresia asta - sentimentul ăla că în sfârșit piesele se așează la locul lor și încă o bucată din ce s-a întâmplat iese la lumină. 

Nu pot să zic că m-au impresionat personajele sau că m-am apropiat de vreunul din ele, dar mi-au plăcut mult atmosfera, căci autoarea chiar te face să te simți că eșți acolo și umbli alături de ei, dar și acțiunea, încercările lui Avery de a descâlci misterul și senzația de păși înainte și înapoi. A fost interesant și enervant uneori cum o descoperire putea să fie ceva bun pe moment și-apoi se dovedea a fi o fundătură sau cum cineva de încredere, brusc, își arăta adevărată față ori cum anumite lucruri pe care Avery și le amintea, în lumina noilor informații, se transformau în altceva. 

Fără să dezvălui prea mult, o să zic doar că mi-a plăcut tare mult cum povestea și misterele încep dinainte ca Sadie să fie găsită și cu cât citești o să realizezi că poate acea întâmplare a fost doar încă o bucată din ceva mult mai mare. Și că nimeni și nimic nu-i ceea ce pare, iar dacă te uiți obiectiv, ai putea spune că nu e cineva care n-avea un interes de urmărit sau ceva de ascuns.

Știu deja că "Ultimul oaspete" n-o să placă tuturor, dar eu aș zice să-i dai o șansă. Dacă-ți plac misterele și romanele polițiste ce au de-a face cu secrete în locuri izolate sau orașe mici, cu oameni care au bani și alții care nu, cu prieteniile ce par sincere și cu adevărul ce uneori face mai mult rău decât bine. Eu o recomand și-ți urez spor la citit. Sper să-ți placă, iar dacă nu-i genul tău, poate cunoști pe cineva căruia să i-o recomanzi.

duminică, 28 ianuarie 2024

RECENZIE - Necunoscuta din Sena de Guillaume Musso

Descriere:

Într-o noapte cețoasă de decembrie, o tânără femeie este scoasă din apele Senei, în apropiere de Pont-Neuf. E complet goală, debusolată, dar în viață. Aflată într-o stare de mare agitație, este dusă la infirmeria prefecturii de poliție din Paris… de unde evadează câteva ore mai târziu.

Analizele ADN și fotografiile îi dezvăluie identitatea: e vorba de celebra pianistă Milena Bergman. Dar așa ceva este imposibil, fiindcă Milena a murit într-un accident de avion, cu peste un an în urmă.

Raphaël, fostul ei logodnic, și Roxane, o polițistă transferată temporar la un birou obscur în urma unei greșeli profesionale, încep să investigheze cu ardoare acest caz, hotărâți să elucideze misterul: cum poate cineva să fie viu și mort în același timp?

RECENZIE:

Sincer am citit "Necunoscuta din Sena" fiindcă acum câțiva ani buni Musso era unul din autorii mei preferați și în afară de câteva cărți apărute în ultimii ani am citit tot ce-a scris. Așa că, atunci când am primit-o pe asta cadou n-am putut să n-o încerc. Plus că ceva din copertă, poate culorile sau altceva, mă tot intriga.

La capitolul mister și roman polițist, așa cum e catalogată, stă mai slab din punctul meu de vedere și nu pentru că n-are suspans sau acțiune ori nu te pune pe gânduri. Căci e plină de așa ceva, însă nu de puține ori mi s-a părut repezită, iar Roxane reușește să descâlcească situațiile fără să se chinuie prea tare - fie dându-și seama singură, fie unul din celelalte personaje sărindu-i în ajutor sau știind pe cineva care știe pe cineva. Și nu că asta nu s-ar întâmplă și-n alte cărți, doar că acelea mai au și alte elemente pe lângă asta și nu mi-au dat impresia doar de niște puncte ce trebuie bifate ca să continuăm drumul spre final. 

Însă, dacă citești cartea asta pentru că vrei ceva ușor, pe care să-l devorezi în câteva ore, să te țină ocupat și totuși să nu-ți dea dureri de cap, cu o scriitură plăcută, cu personaje binișor scrise, atunci e pentru tine. Iar dacă-ti place deja autorul aș spune că nu-i cea mai rea carte de la el, din ce îmi pot aminti. 

Pentru mine asta e tipul pe carte pe care i-aș recomanda-o cuiva care nu citește thriller de obicei și totuși vrea o poveste cu asemenea elemente, fără să aibă totuși un stil sau o poveste prea întunecată. Da, Musso nu se sfiește să descrie sau să bage scene un pic mai grafice, dar aș spune că nu e prea mult și oricine ar putea să o citească și să nu fie deranjat, prea tare. Dar și dacă citești de obicei mistere, poate asta e pentru momentele alea când vrei ceva un pic mai lejer și mai scurt. 

Nu-l consider pe Musso scriitor de mistere sau crime, dar cred că această încercare a lui a avut și bune și rele și o să mai citesc de la el; chiar și doar pentru că-s nostalgică și o parte din minte încă vrea să-i citească toate cărțile.

joi, 25 ianuarie 2024

RECENZIE - Prietenul din umbră de Alex North

 Descriere:

În urmă cu 25 de ani, profesorul Paul Adams a trăit cea mai proastă zi din viața sa. Unul dintre prietenii săi a fost ucis, în cadrul unui ritual, de alți doi „amici”. Poliția l-a ridicat pe unul dintre ei, dar celălalt, Charlie Crabtree, nu a mai fost găsit niciodată. Se zvonește că de atunci trăiește în pădure.

Mama lui Paul locuiește în Gritten (orașul natal în care a avut loc crima). Pentru că suferă de demență, ea se află internată într-un ospiciu. Paul se întoarce în orașul care l-a bântuit cu atâta vreme în urmă pentru a o revedea.

Între timp, detectivul Amanda de la Featherbank, protagonistă și în Omul Șoaptă, investighează o crimă înfiorătoare – doi adolescenți și-au omorât un coleg de clasă. Cercetările o poartă înapoi în timp, până la Charlie Crabtree – și la Paul. Într-un mod fascinant și înfricoșător, în Prietenul din umbră, Alex North ne ține în balans la limita dintre supranatural și natural.

RECENZIE:

Deși are aproape patru sute de pagini, am citit-o în câteva ore și pot să zic că dacă vrei o poveste atmosferică, plină de suspans, cu destule dezvăluiri și un final satisfăcător, atunci asta e pentru tine. 

Eram sceptică s-o citesc, căci "Omul șoaptă" mi s-a părut doar ok, însă am început-o de dimineață în autobuz, în drum spre muncă, și m-a prins de la primele pagini. Astfel încât abia am simțit drumul, iar apoi pe tot parcursul zilei am citit la fiecare ocazie și pe drumul de întoarcere n-am putut să n-o devorez până am ajuns la final. A trecut ceva timp de când o carte m-a prins așa de tare și mai ales că n-aveam nicio așteptare; dar m-am înșelat! 

Și chiar mă bucur să spun asta, deoarece "Prietenul din umbră" nu e doar un amestec bun de mister, roman polițist și horror, dar e și o poveste plină de oameni care încearcă să facă tot ce pot și pe care ți-e oarecum greu să-i judeci; mai ales ținând cont de circumstanțe și de faptul că nu prea aveau de ales sau așa li s-a părut lor bine atunci. Mi s-au părut destul de umane și vii personajele, și nu neapărat pentru că-s extraordinar scrise, ci pentru că fac greșeli la fel de ușor cum au momente în care arată cât de inteligente sunt, nu le e frică, mai ales față de ei, să recunoască c-ar fi putut face mai bine, și chit că nu-i ăsta scopul romanului... chiar îți arată că se pot schimba și că uneori cel mai potrivit moment să faci asta, e fix ăla nepotrivit. 

Ah și deși a fost un thriller amestecat cu elemente horror sau paranormale, pot să zic că nu m-a deranjat prea tare și chiar a adăugat la savoarea poveștii. Acum depinde de tine dacă o să-ți placă acest aspect sau nu, și pot să zic că mie nu mi s-a părut nici prea înfricoșătoare. Doar cât să te facă să cazi și mai adânc în pagini.

Mi-a plăcut mult și că a fost plină de dezvăluiri și întorsături de situație, iar faptul că avem două perspective, dar și momente din trecut, au făcut să nu știu niciodată la ce să mă aștept. Și chiar dacă la  început n-am fost fanul scriiturii, pot să zic că după ce ți se lipesc ochii de pagini și vrei să știi odată ce se întâmplă, nu prea mai observi asta și poate chiar o să apreciezi stilul.

Chiar recomand "Prietenul din umbră", fie c-ai citit "Omul șoaptă" sau nu, iar dacă n-ai citit-o și vrei totuși să-ncerci de la acest autor, atunci începe cu asta.

duminică, 21 ianuarie 2024

RECENZIE - Omul fără urmă de Catherine Ryan Howard

 Descriere:

Am fost fata care a supraviețuit Omului fără urmă... Acum sunt femeia care îl va prinde.

Tocmai ai citit primele rânduri din Omul fără urmă, memoriile lui Eve Black despre căutarea obsesivă a bărbatului care i-a ucis familia cu aproape 20 de ani în urmă.

Paznicul de supermarket Jim Doyle le citește și el și e tot mai furios de la o pagină la alta. Pentru că Jim a fost — este — Omul fără urmă. Cu cât citește mai mult, cu atât își dă mai bine seama cât de periculos de aproape de adevăr a ajuns Eve. Știe că n-o să renunțe până nu-l găsește. N-are de ales: trebuie s-o oprească înainte…

RECENZIE:

"Omul fără urmă" e un thriller de care-o să zici că-i foarte bun, însă doar dacă nu stai prea mult să-l diseci. Sau asta e ce cred eu.

Am vrut să citesc cartea, pentru că descrierea chiar m-a intrigat și voiam să văd cum se joacă autoarea cu ideea și cum o să se termine. Și pot să zic că mie mi s-a părut doar ok, voiam mult mai mult, iar unele părți mi s-au părut repezite sau abia menționate, pe când altele au avut mai mult timp și nu mi s-au părut că merită. Însă asta e doar părerea mea și știu că mulți iubesc povestea și li s-a părut perfectă. Așa că te invit s-o citești și îmi poți spune apoi cum ți-a plăcut sau nu. 

Mi-a plăcut mult mai mult prima parte din poveste, dacă pot să zic așa, și cu cât ne-apropiam de ultimul sfert și de final, așteptările mele s-au cam dizolvat. Însă asta poate-i vina mea, căci aș fi vrut să fie și mai plină de suspans, să aibă mai multă acțiune, jocul dintre Eve și Jim să fie mai intens și poate un pic mai agresiv. Așa mi s-a părut foarte... slab și scurt. 

Pentru mine "Omul fără urmă" e una din cărțile ce-ar fi putut să fie, căci sinceră să fiu n-a fost rea, dar țînând cont de potențialul ideii și apoi uitându-mă la execuție, eu am fost un pic dezamăgită. Dar sunt extrem de subiectivă și n-aș vrea să dai deoparte cartea asta, doar pentru că pe mine nu m-a impresionat.

Da, s-a citit repede, m-a prins imediat, când am citit în autobuz mai c-am și uitat să cobor la stația potrivită, personajele au fost interesante, deși cred că tot le-am cunoscut cu adevărat foarte puțin. Iar modul in care-i scrisă chiar o diferențiază de multe romane thriller, iar asta chiar m-a încântat. 

Eu îi dau 3 stele și chiar dacă doar atât, o recomand. E un thriller într-o mare de atâtea, dar și un pic altfel. Așa că dacă ai vreodată o zi când nu știi ce să citești, pune mâna pe ea. Iar eu n-o să ezit să mai citesc de la autoare.

marți, 16 ianuarie 2024

RECENZIE - Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V.E. Schwab


 Descriere:

O viață pe care nimeni nu și-o amintește. O poveste pe care nu o vei uita niciodată.

Franța, 1714: într-un moment de disperare, o tânără face un pact cu diavolul pentru a scăpa de o căsătorie nedorită și o viață ordinară. Addie LaRue își vinde sufletul în schimbul nemuririi, dar realizează prea târziu că prețul plătit este mai mare decât credea: este blestemată să fie uitată de toți cei pe care îi întâlnește.

Urmează o aventură extraordinară, de-a lungul secolelor și al continentelor, de-a lungul istoriei și al artei, pe măsură ce tânăra învață cum să trăiască o viață fără constrângeri, dar și fără conexiuni.

Aproape 300 de ani mai târziu, două cuvinte schimbă totul. Cele două cuvinte rostite de un tânăr într-o librărie ascunsă din New York sunt: „Îmi amintesc”.

RECENZIE:

"Viața invizibilă a lui Addie LaRue" a fost o carte pe care am vrut s-o citesc la fel de mult, pe cât am evitat-o. Pentru că Schwab e una din autoarele mele preferate, am iubit aproape tot ce-a scris, iar Addie e una din cărțile despre care spune că-i cel mai mândră și știu c-a muncit ani întregi la ea. Așa că m-am gândit ce-ar fi dacă fix cartea asta nu-mi place de la ea? Poate sună un pic exagerat, dar mie mereu mi se rupe sufletul când citesc ceva scris de autorul meu preferat și sunt dezamăgită. Normal că nu e imposibil, dar nici nu-mi doresc vreodată să se întâmple. 

Însă m-am apucat de ea și cu mici pauze am devorat-o ieri și azi, dând gata 512 pagini. Și-aș fi citit-o și mai repede, însă am avut treabă, dar mi-a și luat un pic să mă atașez cu adevărat de Addie și să mă țină cu sufletul la gură fiecare capitol și moment ce-a trecut. Recunosc că nu m-a prins din prima și mare parte din poveste am crezut c-o să-i dau 3 stele; pentru că, deși îmi plăcea scriitura și era interesant să o urmăresc pe Addie și să observ povestea desfășurându-se, să călătoresc alături de ea, să-l cunosc pe diavol, să mă pierd în atmosferă, în locuri și-n oameni, nu mă prinsese și emoțional. Iar pentru mine asta contează foarte mult. 

Dar am continuat să citesc și s-a întâmplat și asta, treptat, ușor, că timpul care trece și care se strecoară pe lângă tine când te-aștepți mai puțin. Și cu cât am ajuns la jumătate, la ultimul sfert, la ultimele capitole, a început să-mi pese tot mai tare.Și-am ajuns să râd și să plâng cu personajele, să zâmbesc, să-mi fie un pic teamă să dau pagina, căci dacă acum erau bine, cine știe ce urma... Iar Addie, așa cum a făcut și cu personajele și cu alți cititori, m-a fermecat și pe mine și mă bucur c-am cunoscut-o, mă bucur c-am trăit alături de ea atât de mult și-am văzut-o crescând și evoluând, schimbându-se și devenind tot mai mult ea. Și mă bucur că-mi amintesc. 

Știu că "Viața invizibilă a lui Addie LaRue" are păreri împărțite și multora nu le-a plăcut, ceea ce-i ok, așa cum și altora le-a plăcut și-s fericită pentru ei. N-o să încerc să te conving s-o citești. Ci o să spun că pentru mine acum e cea mai bună carte citită de când a început anul și poate una din preferatele mele dintotdeauna. O să spun că personajele mi s-au părut imperfecte, vii, complexe și că mi-au plăcut chiar și cele pe care le-am întâlnit doar în treacăt, iar faptul că sunt atât de multe nu m-a deranjat și că autoarea a avut grijă să le scrie bine, cât să ți le amintești la final pe toate, dacă vrei. 

Însă pe lângă personaje bine scrise, cartea e plină și de atâtea locuri și momente și fraze care te fac să te oprești un pic, să savurezi, să vrei să stai mai încet și totuși să dai paginile mai repede. Are suspans și ceva acțiune, dezvăluiri și întorsături de situație. Mi s-a părut reală și realistă și Schwab n-a ferit-o pe Addie de greutăți și situații de tot felul, deși ar fi putut, însă i-a dat și fericire și speranță și iubire, pentru c-a vrut. 

Mulți v-or zice că "Viața invizibilă a lui Addie LaRue" e prea lăudată și nu merită și e prea lungă, însă mie mi-a plăcut tare, m-a făcut să plâng spre final, m-a lăsat pe gânduri de nenumărate ori și după sute de pagini ce-au fost lungi și s-au simțit cât o mână de vieți, parcă tot aș mai fi vrut încă un pic. 

duminică, 14 ianuarie 2024

RECENZIE - Piranesi de Susanna Clarke

 

Descriere:

Casa lui Piranesi nu e deloc una obișnuită: are camere infinite, coridoare nesfârșite, pereții sunt ticsiți de mii și mii de statui, toate diferite. Un labirint interior ascunde un ocean: valurile răsună de sub scări, camerele se inundă în câteva secunde.

Dar Piranesi nu se teme. El înțelege valurile și modelul labirintului. Viața lui înseamnă explorarea casei. Doar că nu e singur în casă. Mai există Un Străin care ascunde un secret întunecat.

RECENZIE:

Cred că la “Piranesi” mi-a plăcut mai mult ideea, decât execuția. Însă știam dinainte să o citesc că există șanse să nu fie pentru mine sau să-mi displacă, fiindcă deși mulți o recomandă, sunt destui care zic "dacă mie mi-a plăcut e posibil ca ție să nu". Sau dacă lor nu le-a plăcut, tot să o încerci, căci nu se știe și poate-i pe gustul tău. Și așa zic și eu, poate că dacă pentru mine a fost doar ok, tie îți va plăcea și vei zice că e originală, impresionantă și așa mai departe. Sau nu.

Deși e o carte scurtă, nu pot să zic c-a fost o lectură ușoară. Da, s-a citit repede, însă la început a fost greu să mă prindă și recunosc că după câteva pagini mă gândeam să renunț la ea. Și m-a prins greu pentru că, deși e atmosferică și scriitura e simplistă și frumoasă, a durat mult până ce se întâmplă începe să aibe măcar un pic de sens; cât să mă facă să fiu curioasă și să vreau să văd care-i faza și unde duce povestea. 

Pe lângă ce-i menționat în descriere recunosc că nu știam despre ce-i vorba și n-am crezut că povestea va fi mai mult de atât, însă m-a surprins în mod plăcut și ăla a fost doar începutul sau o parte din ceva mai mare. Și pot să zic că deși nu mi s-a părut plină de suspans sau n-aș considera-o neapărat un titlu cu multă acțiune, tot a avut câteva dezvăluiri, destule lucruri de descâlcit și puzzle-uri de rezolvat și mi s-a părut interesantă. 

Tot interesante au fost și personajele, deși eu le consider slab schițate și unidimensionale, și nu neapărat complexe și să mă fi făcut să simt ceva mai mult de detașare și 1% emoție pe tot parcursul celor 240 de pagini. Însă ele, la fel ca și întreaga carte, vor fi înțelese diferit de fiecare și zic să nu luați părerea mea prea în serios. Poate voi veți avea una total opusă.

"Piranesi" e cu siguranță o carte diferită față de ce citesc de obicei și nu regret c-am citit-o și acum știu care-i secretul, ca să zic așa. Și una peste alta mi-a plăcut, dar în același timp poate aș fi vrut mai mult, căci mi s-a părut fragmentată și mai mult suma unor episoade disparate și nu un întreg. Chit că teoretic avem toate piesele până la final. 

Cred că cel mai mult o să-mi rămână în minte descrierile și tot ce-i în Casă și dacă ești curios poate o citești și faci și tu o vizită. Cineva cu siguranță abia așteaptă să ți-o prezinte. 

joi, 4 ianuarie 2024

RECENZIE - Chiriașa tăcută de Clemence Michallon

 Descriere:

Aidan Thomas este un familist care muncește din greu și o figură îndrăgită în orășelul în care trăiește. Este genul de om care dă întotdeauna o mână de ajutor și are o vorbă bună pentru fiecare. Însă Aidan are un secret întunecat: este un răpitor și un criminal în serie. Aidan a ucis opt femei și există încă una, candidată la moarte: Rachel, sechestrată într-o magazie.

Când soția lui Aidan moare, el și fiica lor de treisprezece ani, Cecilia, sunt obligați să se mute. Aidan nu are de ales decât s-o ia și pe Rachel, prezentându-i-o Ceciliei ca pe „o prietenă de familie” care are nevoie de un loc unde să stea. Știe că, după cinci ani de captivitate, Rachel e prea înspăimântată ca să încerce să evadeze. Iar când Emily, proprietara unui restaurant local, dezvoltă o pasiune pentru arătosul văduv, ajunge periculos de aproape de a descoperi secretul lui Aidan.

RECENZIE:

"Chiriașa tăcută" e o carte legat de care am auzit păreri împărțite, însă pot să zic că mie mi-a plăcut și mă bucur c-am citit-o. Deși țînând cont de subiectul și ideea despre care-s vorba n-aș zice că e o poveste care o să-ți trezească cine știe ce emoții pozitive. 

Mulți zic că e nerealistă și că așa ceva n-avea cum să se întâmple sau cum să stea Rachel așa atâta timp și fără să facă nimic sau cum de și-a trăit Aidan viața bine mersi atâția ani și tot a putut să-și și facă de cap, fără să-l bănuiască nimeni. La care mie îmi vine să râd, căci trebuie doar să deschizi televizorul sau să arunci o privire pe internet și să vezi că lucruri de genul sunt peste tot, mereu dispare cineva, mereu cineva e găsit mort, mereu poliția nu se chinuie prea tare sau sunt piste pe care nu le investighează. Plus că de ce-ar bănui un om ce pare soțul, omul, bărbatul de rând și care nu iese cu nimic în evidență? 

 Pentru că Aidan, așa cum ne-arată chiar el, e tipul ăla care se da bine cu toată lumea, doar că apoi să umble nestingherit și să îmbrobodească pe cine vrea, să urmărească și să mai adauge o victimă, două la colecție. Și cum descoperă și Emily, de multe ori nici nu trebuie să se chinuie prea tare, pentru că ceilalți își imaginează atâtea despre el și îi fac joaca și mai ușoară.

Și revenind la faptul că-i nerealistă sau că ce face Rachel n-are sens ori că ideea lui Aidan de a o aduce în casă e foarte proastă, țînând cont că e și fiica lui acolo. Mie nu mi s-a părut nerealistă, ci mai mult o dovadă a faptului că Aidan crede că poate scăpa basma curată cu orice și în față oricui, iar Rachel n-o să facă nimic că să evadeze, căci doar au trecut cinci ani și-i e teamă de el. Și nu zic că n-ar putea fi adevărat ca cineva să cedeze și să se fi resemnat, însă chiar și-atunci dacă apare o ocazie ai lăsa-o așa pur și simplu să scape? Însă Aidan nu-i nici primul și nici ultimul de felul... și Rachel la fel. 

"Chiriașa tăcută" mi-a plăcut mult și datorită scriiturii și a perspectivelor din care-i scrisă și chiar a fost interesant să privesc prin ochii fiecăreia și să le aud vocile și poveștile. A fost și plină de destul suspans, chiar dacă uneori pare mai liniștită ca alte mistere sau romane de genul, dar a avut destule întorsături de situație și personal am rămas lipită de pagini până la ultima, căci o singură secundă ar fi putut schimba totul în și mai rău. 

Chiar nu e o carte pe care să zic că o recomand și nu pentru că nu-i bună, ci pentru că e un pic ciudat să știu care-i povestea și să zic da, o să te distrezi citind așa ceva. Dar dacă te face curios, atunci citește-o. Mie cu siguranță o să-mi rămână în minte pentru mult, mult timp.

miercuri, 3 ianuarie 2024

RECENZIE - Șarpe și porumbel (Șarpe și porumbel #1) de Shelby Mahurin


 Descriere:

În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug.

Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere.

Iar dragostea ne prostește pe toți.

RECENZIE:

Am fost extrem de sceptică legat de cartea asta și-așa am rămas pe tot parcursul poveștii, însă încet, încet mi-a arătat ce poate și în final m-a convins să-i dau 4 stele. 

Mi-a plăcut mult că se citește repede și că scriitura te face curios de la prima pagină, iar autoarea are grijă și să creioneze personajele un pic la început și continuând să tot adauge pe parcurs; fără să încarce scenele fără rost și dând o aură mai realistă atât poveștii, cât și lor. Căci până la urmă și-n realitate cunoaștem oamenii treptat și-n funcție de situații sau de cât de apropiați ajungem de ei ori fiind atenți la cum se poartă cu alții, cum se mișcă prin lume, prin ce cred, sau prin ce relații rup sau leagă. 

Mi-a plăcut și faptul că aflăm despre cum funcționează lucrurile și lumea încet și nu mi-a dat impresia că autoarea a aruncat o tonă de informații în capul meu, așa cum se întâmplă de obicei, fără să fie nevoie de ele sau fără să fie imediat folosite. A fost interesant și să văd cum Reid și Lou văd lumea și situațiile în care ajung, influențați de propriile experiențe, dar și de ce fuseseră învățați, sau încercând să facă față noilor circumstanțe, de cele mai multe ori depășiți până peste cap. 

Chiar a fost satisfăcător să văd că povestea și autoarea nu i-au ținut în brațe și nu i-au apărat, și chiar i-au testat de fiecare dată, băgându-i în situații tot mai periculoase sau care le puneau la îndoială ambițiile, credința, iubirea, cunoștințele și provocându-i să iasă din zona de comfort, dar în același timp, arătându-le ce au de pierdut sau de câștigat la fiecare pas. Iar și iar și iar. 

"Șarpe și porumbel" a fost o carte bună pentru mine și m-a încântat atât că fantasy, dar și ca romance. Deși aș zice că înainte că Reid și Lou să fie iubiți au fost prieteni sau măcar amici și chiar a fost drăguț să observ evoluția legăturii lor. Care mie mi s-a părut c-a crescut într-un ritm oarecum normal, deloc grăbit și chiar și când au ajuns să țină unul la altul prea mult, tot n-a răpit nimic lor sau poveștii, ci a adăugat. Plus că schimburile de replici dintre ei mi s-au părut de cele mai multe ori delicioase sau amuzante, iar Lou m-a făcut surprinzător să râd fix când m-așteptam mai puțin, și nu doar o dată. Acum nu știu dacă umorul ăsta o să meargă pentru toată lumea, dar la mine a mers și m-am bucurat, căci râd cu adevărat foarte rar când citesc. 

Reid, Lou și ceilalți au fost niște oameni interesanți și complecși și mi-a plăcut să petrec timp cu ei și să mă pierd în paginile acestei lumi, chit că nu-s eu fan al vrăjitoarelor sau ai celor care le vânează. Însă Shelby Mahurin a avut grijă să-mi demonstreze că poate crea o carte fix cu elementele astea și să mă facă să o devorez în nici două zile, iar apoi să mă uit satisfăcută la ce-am terminat și să zâmbesc gândindu-mă că mă mai așteaptă două volume. 

"Șarpe și porumbel" e una din puținele serii populare pe care am început-o și care mi-a plăcut foarte mult. Iar dacă n-ai citit-o încă, sper să-i dai o șansă. Fie pentru că vrei să te pierzi într-o lume extrem de realistă și vie și totuși plină de vrăjitoare și magie sau pentru că vrei să citești o poveste de iubire care se întâmplă încet și mare parte personajele mai repede și-ar scoate ochii la propriu decât să se atingă și din greșeală. Sau ambele. Ori pur și simplu ai auzit de ea și vrei să te convingi. Oricare ar fi motivul eu zic să nu eziți. 

RECENZIE - Beladona (Beladona #1) de Adalyn Grace

 Descriere:

De când se știe, oamenii din viața ei s-au stins asemenea stelelor...

Signa Farrow, rămasă orfană în fragedă pruncie, a fost crescută de un șir de tutori, cu toții interesați mai degrabă de averea decât de bunăstarea ei – și cu toții având parte de un sfârșit prematur. Ultimele ei rude rămase sunt cei din excentrica familie Hawthorne, care trăiește pe strălucitoarea, dar totodată sumbra moșie de la Thorn Grove. Capul familiei, Elijah, își îneacă suferința provocată de moartea soției, Lillian, dând petreceri udate din belșug cu băutură, în vreme ce fiul cel mare, Percy, se luptă pentru a restabili reputația clanului, iar fiica, Blythe, este chinuită de aceeași misterioasă boală care i-a ucis mama. Atunci când spiritul fără de odihnă al lui Lillian ia legătura cu Signa și îi povestește că a fost ucisă prin otrăvire, tânăra își dă seama că familia pe care contează ar putea fi în primejdie și se vede nevoită să-i ceară ajutorul unui grăjdar cam morocănos pentru a-l prinde pe criminal.

Totuși, cea mai bună soluție pentru a-l descoperi pe ucigaș este o alianță cu Îngerul morții, o umbră fascinantă și periculoasă care nu a părăsit-o niciodată. Deși i-a transformat viața în iadul pe pământ, Îngerul îi dovedește Signei că legătura lor poate fi mai puternică – și mai irezistibilă – decât a îndrăznit ea să-și imagineze.

RECENZIE:

"Beladona" chiar a fost o carte pe care am citit-o în câteva ore și mă bucur să spun că m-a prins și că mi-a plăcut; deși dacă ar fi fost să judec după primele capitole nu părea să fie așa. Mi-a luat foarte mult timp să mă atașez de personaje și să-mi pese de ce li se întâmplă sau de încotro se îndreptă povestea. Mai ales că părea să se citească că multe alte povești asemănătoare și a durat ceva până povestea și-a găsit tonul și nu mai era doar ceva generic.

Cred că "Beladona" e lectura perfectă și pentru iubitorii de fantasy, dar și cei care vor puțin romance, însă și un pic de paranormal și o atmosferă mai întunecată sau doar puțin gotică. Chiar pot să spun că atmosfera și descrierile din cartea asta mi-au plăcut tare mult și am putut să-mi imaginez totul, de la locurile și interioarele prin care a umblat Signa și până la pădurile și colțurile mai puțin primitoare. 

Însă pe lângă atmosferă, "Beladona" a fost plină și de suspans, acțiune, destule dezvăluiri și întorsături de situație și chiar dacă descrierea oferă destule informații (poate prea multe), pot să spun că tot mi-a menținut curiozitatea și chiar m-a intrigat până la ultima propoziție din carte. 

  Personajele au fost și ele interesante și bine scrise și, chiar dacă la început nu par cine știe ce, reușesc să te ia prin surprindere măcar puțin odată cu evoluția firului narativ și al întorsăturilor de situație. Nu pot să zic că mi s-a părut că s-au schimbat sau au crescut prea mult de-a lungul poveștii, însă avem ocazia să-i cunoaștem mai bine și să vedem de ce sunt în stare. 

Mă bucur c-am citit în sfârșit "Beladona" și pentru mine a fost amestecul perfect de mister, puțin romance, un pic de fantasy, personaje complexe și tot felul de relații și alianțe sau comploturi, care să mă țină ghicind și dorind să rezolv totul înaintea dezvăluirii soluției. Iar acel final mă face să vreau să citesc următorul volum și mai repede.    

Iar dacă vreți s-aveți parte de-o lectură pe cinste nu mai așteptați. Signa și Îngerul Morții v-așteaptă.