RECENZIE - Întunericul pe care îl știi de Amy Engel

Descriere:

Uneori răspunsurile sunt mai periculoase decât întrebările.

Uneori, pur și simplu, e mai bine să nu știi.

Într-un orășel sărac din Missouri, ai cărui locuitori ascund secrete sumbre, este comisă o crimă șocantă.

Eve Taggert, măcinată de pierderea fetiței sale, decide să descopere singură ce s-a întâmplat. Deși încearcă să se desprindă de moștenirea întunecată a violenței pe care i-a transmis-o propria mamă, e posibil ca exact de ferocitate să aibă nevoie pentru a se confrunta cu pierderea teribilă și cu adevărata sa fire.

Încercând să facă dreptate, va trebui să meargă din cartierele rău famate ale orașului, până în pădurea sumbră de la marginea acestuia și să ajungă în cel mai terifiant loc dintre toate, rulota mamei sale, pentru a primi o lecție de viață memorabilă.

RECENZIE:

Sincer i-aș fi dat 4 stele doar pentru finalul ăla.

Am tot zis că citesc "Întunericul pe care îl știi" și cum voiam ceva scurt și rapid m-am apucat de ea. Mi-a luat mai mult s-o dau gata decât m-așteptam și asta cred c-a fost o combinație dintre starea mea de spirit și faptul că deși e un mistery, merge mult mai încet decât m-așteptam și mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu asta.

Dar n-aș spune că acest roman e doar un mister, ci e și o poveste de viață, o privire lungă și scrutătoare în viața lui Eve și a familiei ei, a comunității din care face parte. Dar e și un fel de palmă peste față, ce-ți aduce aminte că în cărți, la fel ca-n viață, nimic nu e corect, nu e drept și mulți mor doar pentru că sunt prinși la mijloc sau se află unde nu trebuie și când nu trebuie. Iar soarta și moartea nu țin cont de vârstă, status, inocență sau suferința celor ce rămân.

Nu pot să zic că m-a prins foarte tare sau că m-a impresionat, însă m-a făcut curioasă și cred că pentru cineva ce nu citește genul asta de obicei, ar fi o carte bună. Atât ca să înceapă, dar și dacă doar vrea să schimbe genurile. Fiindcă se citește repede, e scurtă, nu e prea încărcată sau sângeroasă, iar misterul și investigația se împletesc cu viețile oamenilor și cu secretele lor, cu rutina, cu traiul într-un loc sărac în care toți îi știu pe toți. Cumva aș zice că e o poveste de viață, înainte să fie un thriller, însă suspansul, acțiunea și dezvăluirile sunt destule cât să-ți aducă aminte că ai totuși niște răspunsuri de aflat.

Iar personajele sunt bine scrise, mie mi s-au părut extrem de reale și realiste, așa imperfecte cum sunt ele, și deși nu m-a emoționat cartea, m-a făcut să-mi pese și chiar mi-am dorit ca Eve să afle adevărul. Și nu e singura care vrea că totul să ia sfârșit, însă nu toți vor același rezultat. Dar pot să spun că n-am fost dezamăgită și autoarea chiar m-a surprins cu ultima întorsătură de situație. Cu siguranță n-o să o uit prea curând și aș zice că a fost chiar o alegere îndrăzneață. Nu m-așteptam să meargă până acolo.

4/5

RECENZIE - Surorile Hollow de Krystal Sutherland

Descriere:

Tulburător de fermecătoare.
Insuportabil de frumoase.
Inexplicabil de periculoase.
Faceți cunoștință cu surorile Hollow!

Toată lumea știe că Iris, Vivi și Grey sunt ciudate. De când au dispărut de pe o străduță din Scoția, când erau mici, doar ca să revină peste o lună, fără nicio amintire despre ce li se întâmplase, tot felul de evenimente stranii și sinistre par să le urmărească. Și se schimbă.

Părul le devine alb.
Ochii li se înnegresc.
Și le este mereu foame.

Zece ani mai târziu, Iris visează la o viață normală în timp ce așteaptă cu nerăbdare să termine liceul – ceva ce surorile ei faimoase și pline de strălucire, care cutreieră lumea, n-au reușit. Dar când Grey dispare fără urmă, lăsând indicii bizare, Iris și Vivi trebuie să o găsească. Și nu sunt singurele care o caută.
Pe măsură ce amintiri urâte și imposibile încep să-și croiască drum la suprafață, surorile Hollow descoperă că nu sunt tocmai ce par a fi și că noaptea este într-adevăr plină de lucruri oribile și întunecate.

RECENZIE:

"Surorile Hollow" a fost una din cărțile ce-am vrut s-o citesc de ceva timp și totuși chiar și când am ales-o s-o citesc am amânat-o cel puțin o lună. Până am zis o citesc acum sau iar ajunge la fundul listei. Și-am citit-o.

 

Nu pot să zic că știam la ce să mă aștept, însă îmi făcusem o oarece idee judecând coperta, descrierea și numele, însă aș vrea să spun că n-a fost ce m-așteptam și mă bucur. Chiar și mai mult față de cum am pățit cu alte cărți, căci povestea a fost mult mai bună, mai întunecată, mult mai "messy", iar dezvăluirile și intorsaturile de situație au fost surprizatoare și totuși niciuna nu mi s-a părut prea de tot sau care să mă scoată din poveste. Totul a avut sens și satisfăcător, de la început și până la final; chit c-aș mai fi vrut niște răspunsuri sau informații.

"Surorile Hollow" e un roman bun de fantasy horror și sincer mi-a plăcut tare mult. Chiar dacă în prima parte nu știam neapărat dacă e doar impresia mea că se mișcă încet sau nu se întâmplă nimic cu adevărat. Adică firul narativ continua să se desfășoare, dar totul era la foc mic, și doar foarte târziu am zis eu că da, acum chiar se petrece ceva. 

Adică da, se întâmplă lucruri toată cartea, însă cu siguranță în mare parte, pentru mine, au lipsit cu adevărat suspansul și dorința de a devora paginile și nu doar de a citi cartea într-un ritm lejer de parcă m-aș fi uitat la articole despre grădinărit. Poate pe voi nu vă deranjează ritmul ăsta, însă eu am mereu nevoie de ceva care să mă facă curioasă și nu să mă gândesc "da îmi place, dar parcă aș citi altceva sau aș face altceva acum". 

Personajele au fost bine scrise, mult mai complexe, diverse și gri decât m-am așteptat și asta mă bucură întotdeauna. Și chiar dacă nu m-am atașat de niciunul și n-am fost alături de ele cu tot sufletul, tot aș vrea ca mai multă lume să le cunoască și poate să se regăsească în poveste sau să se piardă pentru câteva ore în această călătorie și tot ce înseamnă ea.. 

Eu i-am dat 4 stele și cu siguranță o să mai citesc de la autoare. Și nu zic că "Surorile Hollow" e pentru toată lumea, dar cred că atât iubitorii de fantasy, cât și cei care citesc horror se vor distra cu cartea asta. Pentru că-i genul de poveste destul de complexă, bogată, atmosferică, cozy, dar înfricoșătoare, cu un accent pe familie și o relație între surori cum n-am mai citit de ceva timp, și cu un final ce pe mine m-a făcut să vreau mai mult. Și totuși nu știu dacă având n-ar face mai mult rău decât bine.

RECENZIE - Minciuni mortale de Harriet Tyce

 Descriere:

După mai bine de zece ani, Sadie se întoarce la Londra, împreună cu fiica ei, Robin. Va trebui să locuiască în sinistra casă a copilăriei, să-și dea fiica la școala exclusivistă care nu-i trezește amintiri plăcute și să-și reia activitatea de avocat.

La școală, sunt întâmpinate cu ostilitate, iar eliberarea pe neașteptate a unui loc pentru Robin are în spate o poveste sumbră și neclară. Primul dosar penal la care Sadie urmează să lucreze o tulbură sub aspectul adevărului și al moralității. Pe măsură ce lucrurile încep să se aranjeze la suprafață, când Sadie și Robin simt că au ajuns pe linia de plutire, zvonuri, semne și sentimente ciudate ies la iveală, iar neliniștea crește până la teroare.

RECENZIE:

Cred că cel mai mult la cartea asta mi-au plăcut personajele, căci indiferent că m-a prins sau nu întotdeauna ce se întâmpla, am vrut să citesc până la capăt ca să văd cum se sfârșește pentru fiecare din ele.

Nu pot să zic că thrillerele cu tentă domestică sunt preferatele mele, însă-mi place să văd cum diferiți autori jonglează cu diverse teme sau idei, iar mamele cu copii par să fie întotdeauna ceva intrigant - fie că-i vorba de-o competiție, școală, o simplă strângere de fonduri sau cu ce se mai ocupă ele. Și nu zic că-n realitate chestiile astea nu-s tensionate sau creatoare de nervi, însă "Minciuni mortale" e un fel de ce-ar fi dacă s-ar merge doar un pic mai (sau prea) departe. 

Și chiar a fost o poveste plină de suspans, acțiune, multe dezvăluiri și întorsături de situație, o mulțime de personaje bine scrise și diferite, ce m-a ținut prinsă de pagini aproape tot timpul. Și zic aproape, fiindcă au fost momente în care m-a pierdut un pic sau m-a făcut să-mi pese mai puțin; de exemplu în momentele când Sadie discuta cu ceilalți legat de muncă și de cazul ei. Adică da, a fost interesantă și partea aia, însă eu de obicei nu mă dau în vânt după avocați sau orice ține de domeniul ăsta. Deci dacă vă interesează poate o să vă placă mai mult. Însă chit că nu mi-a păsat de jobul ei, a fost intrigant cazul și modul în care a fost prezentat și discutat. 

De obicei nu recomand cărți thriller tuturor, însă asta chiar cred că poate fi citită de mai mulți, căci e mai mult vorba de părinți, școală, drame de familie, oameni ce vor să facă un bine, dar n-aleg fix calea care trebuie, însă scopul scuză mijloacele, nu? Și cum copii sunt prinși la mijloc și de cele mai multe ori trebuie să suporte toate consecințele și emoțiile, bucuria, frustrarea și tot ce mai aruncat pe ei și înspre ei. Cred că fiecare din noi am lua ceva din ea și am interpreta-o într-un alt mod, ca părinte, copil, viitor părinte, fost copil sau poate doar ca om sau ca cititor ce e cel puțin familiar cu ceva asemănător ori doar vrea să vadă cum ar fi să fi implicat într-o astfel de poveste sau măcar să fi destul de aproape cât să nu ratezi nimic. 

Cât despre "ar fi asta posibil să se întâmple vreodată?" nu știu ce să zic. Personal aș zice că da, deoarece mulți țin enorm la aparențe, la topuri și fiind cu ochii pe rezultat nu prea mai iau în calcul și ce trebuie să facă... decât doar când e prea târziu. Sau nici atunci.

RECENZIE - Confesiuni de Kanae Minato

 Descriere:

ELEVII EI I-AU UCIS FIICA. ACUM, MAMA SE RĂZBUNĂ.

După ce rupe logodna în urma unei revelații tragice, Yūko Moriguchi nu mai trăiește decât pentru unica ei fiică, Manami, în vârstă de patru ani. Acum, în urma unui accident petrecut la școala gimnazială la care predă, Yūko renunță la profesorat și își înaintează demisia.

Dar mai întâi de toate, ea are o ultimă lecție de predat. Povestea pe care le-o spune elevilor e una menită să anuleze tot ceea ce au știut ei vreodată despre doi dintre colegii lor, potențând scenariul unei răzbunări diabolice.

RECENZIE: 

"Confesiuni" e unul din romanele care sunt întotdeauna recomandate când vine vorba de thrillers sau povești horror și cum a apărut și la noi am zis cazul să-l citesc în sfârșit. 

Deși e așa popular, recunosc că n-am avut așteptări și am fost surprinsă un pic de modul în care-i structurată, însă în același timp chiar mi-a plăcut, poate mai mult, și cred c-a funcționat mai bine decât dacă ar fi fost scris în mod "normal". 

"Confesiuni" e, fără să dezvălui prea multe, o poveste în care nimeni nu e cu adevărat vinovat și toți sunt, acțiunile unuia și altuia având efecte puternice și creând valuri care la rândul lor afectează și tot așa. O carte despre o crimă, care a fost un accident sau nu, și despre răzbunare. Recunosc că am fost surprinsă de faptele lui Yuko, dar uitându-mă în urmă pot să zic că alea au fost doar vârful icebergului și tot ce-am aflat le pune într-o altă lumină. Cartea asta chiar arată de ce-s capabili oamenii indiferent de vârstă, atunci când au ocazia, când pot și când vor, și sunt perfect conștienți, fără să poți spune că nu știau ce fac sau a fost o decizie de moment. 

Însă pe lângă moarte și răzbunare, "Confesiuni" e o carte despre familie și despre școală, despre cum cele două formează copii/tinerii și le insuflă anumite lucruri, valori, perspective, emoții. Și e și despre cum ei le înțeleg, despre cum colectivul și grupurile afectează și ele această creștere armonioasă, dar și despre cum toți ajung să culeagă roadele și li le sunt băgate pe gât, fie că vor sau nu. 

Mi-a luat puțin să mă obișnuiesc cu scriitura și stilul autorului, dar încă mă gândesc dacă asta a fost din cauza traducerii sau sunt eu obișnuită să citesc un anumit stil și d-asta mi s-a părut diferit și nefamiliar. Însă mi-a plăcut și aș spune că Minato a reușit să îndese destule în nici 300 de pagini, și finalul și anumite pasaje chiar o să-mi rămână în minte pentru cel puțin ceva timp. Atât pentru că nu știam cât de departe va merge, dar și pentru că faptele, emoțiile, întorsaturile de situație și personajele, contrastează cu frazele scurte, cumva calme și efectul e mult mai puternic decât dacă ar fi fost altcumva. 

"Confesiuni" e povestea aia ce trebuie citită ca să fie trăită, înțeleasă, observată, dar în același timp n-aș recomanda-o oricui. Poate mie nu mi s-a părut prea crudă sau sângeroasă, prea dură sau directă, dar știu că nu toți avem aceeași toleranță sau suntem obișnuiți să citim asemenea povești. Așa că dacă ești fan horror sau thriller eu zic s-o încerci și poate n-o să fie prea mult pentru tine, iar dacă citești altceva de obicei, dă-i o șansă și vezi cum ți se pare. Eu i-am dat 4 stele. 

RECENZIE - Cea mai frumoasă greșeală de Vi Keeland

Descriere:

Eram într-un bar când l-am cunoscut pe Caine West. Mi-a sesizat privirea și a interpretat greșit subînțelesul ei.

Nu îl cercetam într-un mod în care să-i transmit că vreau să flirtez, însă mi-a oferit ocazia de a-i spune ce gândesc.

S-a apropiat de mine și l-am luat la rost pentru minciuni, înșelat și egocentrism.

Vezi tu, tipul ăsta mi-a sedus prietena, dar a uitat să menționeze că este căsătorit. Prin urmare, merita fiecare cuvințel pentru suferința pe care i-a provocat-o.

Numai că... bărbatul căruia i-am ținut morală nu era cine credeam eu că este.

M-am îndepărtat rușinată, sperând că nu aveam să-l mai văd vreodată pe străinul acela superb.

Dar, a doua zi, intrând la oră, urma să am o surpriză!

Ei bine, Profesore West, eu sunt noua ta asistentă. Voi lucra în subordinea ta, figurativ vorbind. Deși, interpretarea literală nu ar fi chiar atât de rea – să lucrez sub Profesorul West.

Sună interesant...

RECENZIE:

 Recunosc că până n-am citit descrierea nu prea voiam să citesc cartea asta, fiindcă titlul și coperta mă făceau să cred că e doar o altă carte romance și atât. Și nu că descrierea n-ar prezenta asta, însă era și ceva acolo care m-a intrigat - voiam să știu cum aveau cei doi să se înțeleagă, dacă avea să fie dramatică și plină de tensiune, poate avea să fie și amuzantă sau romantică, avea să-mi placă sau nu. Așa c-am citit-o. 

"Cea mai frumoasă greșeală" a fost fix povestea la care mă așteptăm și nu chiar. M-așteptam să fie ușor de citit, să fie un amestec de momente amuzante, altele spicy, unele ce te lasă pe gânduri, tot felul de mici neînțelegeri și conversații între personaje, încercarea de a păstra viața personală și privată separate, și a fost. Dar a avut și elemente de suspans ce nu le așteptam și a fost oarecum interesant cum toate piesele puzzle-ului s-au așezat și pot să zic că nu m-a deranjat cum a fost rezolvat. A fost emoționant, tensionat, ar fi putut face destui cititori să plângă sau poată să simtă că suferă alături de personaje, și a adăugat încă un strat la poveste. 

Nu pot să zic c-am fost cel mai mare fan al acestui aspect, dar nici nu m-a deranjat așa de tare, și cumva cred că mi-a plăcut, pentru că mă gândesc că ne-a ajutat să cunoaștem mai bine personajele, să le înțelegem și ne-a făcut și să ne dăm seama că nu-i totul așa de simplu și că uneori deciziile au efecte mai puternice decât ne-am aștepta. Chiar și alea mari. Iar acele efecte încă există și când noi am uitat de ele sau încercăm să ne gândim că n-au existat sau sunt separate de noi din prezent. 

Ca romance, "Cea mai frumoasă greșeală" a fost o carte bună, m-a făcut să dau paginile și mi s-a părut credibilă atracția dintre cei noi și felul în care relația lor a crescut și-a evoluat, cu bune și cu rele, iar scenele spicy au fost scrise bine și destule cât să te lase mulțumit, dar fără să pară că reprezintă mai mult de jumătate din carte. Și știu că asta e subiectiv, unii vor mai mult, alții mai puțin. Personal nu citesc o poveste pentru smut sau doar pentru asta, iar dacă vrei să știi ce părere ai avea de asta, atunci citește-o. 

Au fost câteva momente în poveste când n-am fost neapărat sigură dacă-s ok cu ce se întâmplă sau cu felul în care acționează personajele, însă până la urmă autoarea și ele au reușit să mă convingă că e în regulă și că totul se termină cu bine. Dar nu-ți face griji, dacă o citești o să ai parte de destule momente tensionate, un pic de mister, dramă, multe emoții, discuții în contradictoriu, o tipă care nu se dă în lături din a-i spune eroului ce crede sau ce-are de gând să facă, fie că el e de acord sau nu, și un tip la fel de încăpțânat sau poate și mai și.  

I-am dat 4 stele și poate o să mai citesc de la autoare.

RECENZIE - Beneath the Sugar Sky (Wayward Children #3) by Seanan McGuire

 Descriere:

When Rini lands with a literal splash in the pond behind Eleanor West's Home for Wayward Children, the last thing she expects to find is that her mother, Sumi, died years before Rini was even conceived. 

But Rini can’t let Reality get in the way of her quest – not when she has an entire world to save! (Much more common than one would suppose.) If she can't find a way to restore her mother, Rini will have more than a world to save: she will never have been born in the first place. 

And in a world without magic, she doesn’t have long before Reality notices her existence and washes her away. Good thing the student body is well-acquainted with quests...

A tale of friendship, baking, and derring-do. Warning: May contain nuts.

RECENZIE:

Mi-a plăcut mult 'Beneath the Sugar Sky', dar în același timp, față de primele 2 volume, aș zice că mi-a plăcut mai puțin. 

Am hotărât să o citesc în engleză, deoarece al doilea volum a apărut la noi în 2020 și editura nu pare să dea semne că ar continua seria, iar eu încă vreau să o citesc și să mă bucur de ea. Păcat totuși, căci era o serie simpatică și cititori de mai multe vârste s-ar fi putut pierde în paginile ei și-n lumile bogate, interesante și pline de dulceață, farmec, magie și pericole. Revenind la poveste.

A fost interesant să călătorim într-o nouă lume, extrem de diferită de celelalte și poate cea mai fantastică de până acum; un fel de lume a tuturor dulciurilor și zahărului, făcută din tot felul de deserturi și bunătăți. Și ți-aș recomanda să nu citești asta dacă ți-e foame sau ți se face poftă ușor, fără să ai o gustare alături sau să fi mâncat înainte, deoarece autoarea nu se zgârcește cu descrierile și chiar reușești să-ți imaginezi absolut totul. 

Însă lumea asta extrem de dulce contrastează puternic cu temele discutate în carte și aș zice că exemplifică și disecă foarte bine felul în care oamenii și copii sunt judecați și agresați doar pentru că nu arată ca ceilalți sau nu-și doresc să arate ca ei, dar și cum unii se simt bine în pielea și-n corpul lor și văd faptul că-s mai înalți, mai scunzi, mai grași sau mai slabi, ca o parte din ei. Și nu ceva care ar trebui să urască sau să-i facă să se simtă inferiori, nemulțumiți cu ei, folosindu-se de asta și devenind o calitate și nu o greutate care să-i țină pe loc sau să le înăbușe visele or stima și iubirea de sine. 

Vorbește și despre familie, despre prietenie, despre cum nu totul trebuie să aibă logică ca să te afecteze, despre cum suntem toți diferiți și totuși avem atâtea în comun, doar felul în care umblăm prin lume sau experiențele noastre făcându-ne să vedem totul și toate cu alți ochi. 

Eu i-am dat doar 3 stele, însă pentru cititorii mai tineri și pentru adolescenți cred c-ar fi perfectă și cu siguranță le-ar plăcea mai mult. Personal m-aș fi bucurat ca asemenea cărți să existe când m-am apucat eu de citit sau când eram la vârsta personajelor, căci sunt combinația perfectă dintre lumi pline de magie, scriitură frumoasă, personaje diverse, tot felul de lecții și discuții, suspans, acțiune, momente amuzante sau emoționante și multe altele.

RECENZIE - Ultimul mesaj de Laura Dave

 Descriere:

Înainte de a dispărea, Owen Michaels îi trimite soției un bilet în care scrie doar atât: „Protejeaz-o“. În ciuda confuziei și a temerilor ei, Hannah Hall știe exact la cine se referă biletul – la fiica de șaisprezece ani a lui Owen, Bailey, care și-a pierdut de mică mama într-un accident tragic. Bailey, adolescenta care nu vrea să aibă nimic de-a face cu soția tatălui său. În vreme ce apelurile tot mai disperate către Owen rămân fără răspuns, iar șeful soțului ei este arestat de FBI, Hannah află că Owen nu este cine credea ea. Și că Bailey ar putea deține cheia către adevărata identitate a acestuia și către adevăratul motiv al dispariției lui.

Pe măsură ce pun cap la cap elemente legate de trecutul lui Owen, Hannah și Bailey își dau seama că au început să construiască un nou viitor, pe care nici una dintre ele nu l-ar fi putut anticipa.

RECENZIE:

Sincer am citit "Ultimul mesaj" pentru că voiam un mister ușurel și rapid și mă gândeam că n-are ce să-mi strice, căci după descriere i-aș fi dat 3 stele. Impresie ce am continuat să o am cam până la jumătatea cărții, deoarece m-a făcut curioasă, personajele au fost ok scrise, oferea destule indicii sau te făcea să te gândești că ai știi ce-ar urma să se întâmple și pe parcursul acelor capitole am trecut printr-o mulțime de posibilități una mai ciudată sau mai nebunească ca cealaltă. 

Doar că apoi firul narativ a început să ia niște întorsături și să mă lovească cu niște dezvăluiri ce deveneau tot mai ciudate sau pentru mine păreau mai aproape de ireal decât de ceva ce s-ar fi potrivit cu ce citisem până atunci. Și da, recunosc că asta e foarte subiectiv și că ce m-a deranjat pe mine, poate pe tine nu o să te afecteze și tu o să spui că era logic, presimțeai poate că așa avea să fie și aș fi de acord cu tine. Fiindcă acum c-am terminat-o înțeleg de ce unora le-ar plăcea mult și alții ar fi că mine simțindu-se nu neapărat dezamăgiți, dar nesatisfăcuți - căci am obținut răspunsuri și am ajuns la final, însă nu e ce voiam noi. 

Pentru scriitură, personaje, pentru cât de repede se citește și pentru unele momente i-aș da 3 stele, însă pentru finalul ăla și restul, o să-i dau două. Dar tot o să spun că dacă te intrigă, atunci dă-i o șansă și poate o să-ți placă mai mult. Nu-i carte rea, doar că mie mi s-a părut mai slabă decât m-așteptam și nu m-a mulțumit. Din nou, pur subiectiv. 

RECENZIE - Lista de invitați de Lucy Foley

 Descriere:

Fiecare are un secret
Fiecare are un motiv
Pe coasta bătută de vânturi a Irlandei, invitații se adună pentru nunta anului
Prieteni vechi
Dușmănii din trecut
Familii fericite
Invidii ascunse
Treisprezece invitați
Un cadavru
Unul dintre invitați nu va pleca viu de la nuntă…

Decorul e pregătit pentru nunta lui Jules Keegan cu Will Slater. Peisajul e spectaculos, planificarea minuțioasă, atmosfera încărcată de nostalgie în timp ce invitații închină în cinstea cuplurilor celor mai longevive.

Totuși sub aparența fericirii, secrete întunecate încep să se ivească și dușmănii vechi ies la suprafață. Iar tortul de nuntă abia a fost tăiat, când cineva este găsit mort.

O furtună se dezlănțuie asupra insulei, ținându-i pe toți captivi – în timp ce ucigașul umblă nestingherit printre invitați.

Începe cu o petrecere.
Se va sfârși cu o crimă.

RECENZIE:

Cartea asta cu siguranță mi-a plăcut mai mult ca "Petrecerea de vânătoare" și mi s-a părut și mai bine scrisă, iar suspansul, minciunile, drama, acțiunea, dezvăluirile și întorsăturile de situație au fost mai multe, mai puternice și a reușit să mă facă să-mi pun întrebări pe tot parcusul cărții. 

I-am dat tot 3 stele, dar hai să explic de ce. Personajele au fost un pic mai bine scrise ca în cealaltă carte, dar tot mi s-au părut prea multe și mi-a fost greu să rețin numele tuturor sau să-mi amintesc toate detaliile despre ei. Ceea ce înseamnă c-au fost în mintea mea mai mult ca niște pioni umblători umplând spațiul și trăgând sfori că firul narativ să se întâmple sau reacționând așa cum autoarea plănuise. Nimic n-a fost realist din punctul ăsta de vedere și am simțit o detașare totală față de toți, chiar și când sau mai ales când s-au aflat în pericol. 

Încă nu mă înțeleg cu stilul autoarei și felul în care scrie, pentru că îmi dă impresia că citesc un scenariu sau e telegrafiat. Și asta e o părere total subiectivă, căci nu toți vor mai multă descriere și nu pot să zic că mereu mă deranjează, dar aici nu cred că vreodată o să pic complet în vreo carte scrisă complet de ea și-mi pare rău.  Să mai sper că următoarea carte o să fie mai bună? Poate. 

Recomand cartea celor care vor ceva rapid și scurt, multă dramă, atât care ține de nuntă, dar și pentru că trecutul nu stă niciodată locului. N-aș zice că e neapărat un thriller sau roman polițist, ci e mai mult un roman cu mulți oameni plini de regrete sau emoții, gata să răbufnească și să-l facă pe "vinovat" să plătească, toți strânși într-un loc frumos, dar amenințător, cu acces la alcool și alte stimulente. Cumva frumusețea insulei și a nunții, hainele scumpe, băuturile, discursurile, oglindesc, dar și ascund, durerea, frustrarea, impulsurile, țipetele mute și hăul în care mulți sunt sau către care vor să se îndrepte ori sunt gata să iasă din el doar să mai ia pe cineva.

Cred că-i o carte interesantă și merită citită, iar eu sper ca următoarea să fie mai bună, căci momentan Foley e doar ok pentru mine - îmi plac ideile ei, dar mă cam lasă oftând cu punerea în practică. 

RECENZIE - Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

 Descriere:

Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.

Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de -a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde.

Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

RECENZIE:

"Tot ce nu ți-am spus" e una din cărțile alea de care am mai auzit de-a lungul anilor și cum o aveam am zis c-ar fi cazul s-o citesc. Din descriere presimțeam că o să fie mai mult literary fiction și nu neapărat mister și că se va concentra pe personaje, pe viețile lor, pe prezentarea, discutarea și analizarea altor conflicte și situații, și nu doar să afle ce s-a întâmplat cu Lydia, lucru ce pe mine mă interesa mai mult. Ceea ce-a și fost.

Și nu pot să zic că mi-a displăcut povestea per total, căci a fost interesant să arunc o privire în viața acestei familii și s-o cunosc îndeaproape, de-a lungul anilor și să văd micile istorii din spatele atâtor replici și reacții ce la prima vedere n-ar fi importante sau ai fi zis că ar fi unele ce le vin în acel moment. 

"Tot ce nu ți-am spus" e o carte despre oameni, mai mult decât despre mister, despre prietenii, familie, despre relațiile dintre ei, dar și despre relația pe care o are fiecare cu sine, cum ne vedem, ce vrem, câtă încredere avem în noi și-n alții, dacă știm ce ne dorim, dacă luptăm pentru asta, dacă acel ceva e chiar ce voiam, dacă ne pasă mai mult de ce vor alții de la noi sau pentru noi. Și cum toate astea pot să ne afecteze în bine sau în rău. Însă e și despre imigranți, despre cum sunt priviți, judecați, cum viețile lor sunt influențate și mai mult de societate și de cei din jur, și cum copii lor o duc mai bine sau mai rău că ei. Bine și rău fiind noțiuni extrem de nuanțate și relative. 

Fără să dau spoilere pot să zic că și misterul a fost interesant și chiar n-am știut la ce să mă aștept. Încă mă gândesc dacă sunt mulțumită cu dezvăluirea sau dacă voiam altceva; cumva are sens, în cadrul poveștii ăsteia, dar în același timp m-așteptam la mai mult? Chiar cred c-ar fi o carte de discutat și ar fi interesant să aflăm ce părere a avut fiecare.

Recomand cartea asta, însă nu știu exact cui, deoarece fie povestea sau scriitura n-o să se potrivească cu toată lumea, dar cred că merită citită sau măcar încercată. 

Personal am citit-o mai încet, însă am avut timp așa și să mă bucur de ea, să mă gândesc la anumite lucruri, să mă pun în locul personajelor, în anumite momente. E o carte relativ atmosferică, credibilă, cu multe personaje imperfecte și ce-s doar oameni pe care i-ai vedea pe stradă sau ți-ar fi vecini. Așa că trăirile lor, temerile, felul în care se poartă cu copii lor sau cum copii lor se poartă cu ei, modul în care merg prin viață, la muncă, s-ar putea să vă pară cunoscute sau total străine, în funcție de fiecare. Oricum ar fi eu zic că puteți s-o încercați. Asta dacă n-ați citit-o deja.  

RECENZIE - Intenții Ascunse (Miliardarii de la Dreamland #1) de Lauren Asher

 Descriere:

Rowan

Creez basme. Parcuri tematice. Firme de producție. Hoteluri de cinci stele. Totul ar putea fi al meu dacă aș renova parcul de distracții Dreamland. Ideea de a o angaja pe Zahra a fost bună în teorie, dar apoi am sărutat-o. Lucrurile au scăpat de sub control după ce i-am trimis un mesaj folosind un pseudonim. Când mi-am dat seama unde am greșit, era prea târziu. Oamenii ca mine nu au parte de finaluri fericite. Nu atunci când menirea noastră este să le distrugem.

Zahra

După ce, beată fiind, am trimis un raport în care criticam cea mai scumpă atracție de la Dreamland, ar fi trebuit să fiu concediată. În schimb, Rowan Kane mi-a oferit o slujbă de vis. Care era șmecheria? Trebuia să lucrez pentru cel mai dificil șef pe care l-am întâlnit vreodată. Rowan a fost nepoliticos și a sărit calul, dar inimii mele nici că i-a păsat. Cel puțin nu până am descoperit ce secret ascunde șeful meu. A sosit vremea să-l învăț pe miliardar că banii nu pot repara totul. Mai ales nu sufletele.

RECENZIE:

Sincer nu plănuiam vreodată să citesc cartea sau seria asta și nu pentru că aveam ceva cu ea sau cu autoarea, ci pentru că după coperți și descriere știam că nu-s genul meu. Adică da, citesc uneori romance, dar asta nu sună a ceva ce-mi place mie. Însă după ce-am văzut-o peste tot și apoi a apărut și la noi și toată lumea vorbea de ea, am zis bine! o citesc, doar ca să aflu odată ce cred despre ea. Și spre surprinderea mea n-a fost chiar așa de rea pe cât mă așteptam. 

Adică nu, nu m-a dat pe spate și pot să confirm că n-a fost genul meu de poveste de dragoste, dar nici cea mai rea pe care am citit-o vreodată și cred că cel mai puternic punct al cărții ăsteia e că se citește așa repede și ușor, că nu te lasă să te gândești prea mult dacă-ți place, dacă-i bună, n-apuci să vezi golurile sau ce nu e complex sau e prea repezit... reușește să-ți ia mereu ochii sau să-ți mute mintea spre altceva și altceva.. și până-ți dai seama ai citit jumătate din ea. 

"Intenții ascunse" a fost pentru mine o carte pe am citit-o repede, poate prea repede, și nu m-așteptam să citesc aproape 500 în câteva ore, dar nu mă plâng. Scriitura te face să citești și odată ce cunoști personajele și începe și povestea să-și intre în ritm, nu te mai dezlipești de ea. Nu regret c-am citit-o repede, însă nu mi-a plăcut că totul s-a simțit pe repede înainte, personajele au fost îndeajuns de creionate cât să pară complexe, realiste și relatable, dar niciodată n-am simțit că-s întregi sau că dacă nu mă uit un pic mai mult n-o să văd prin ele. În același timp nu mi-au părut originale, realiste sau ele însele, ci mi-au părut unele pe care le-am mai citit în atâtea cărți și dacă le-aș mai vedea în alta aș avea aceeași impresie - nimic nou, copy paste, ceva ce mie nu-mi place și pe alții n-o să-i deranjeze. 

Dacă nu am avut-o cu personajele, nici n-am simțit nimic cât am citit-o, așa că toate glumele, momentele romantice, alea emoționale, pline de nervi, de durere, de dorință, ambiție, au fost mult mai mute pentru mine. Sunt sigură că altcineva ar fi râs și-ar fi plâns cu ei, dar nu și eu. Și da, ca-n aproape orice romance există și conflictul ăla din ultimul sfert al cărții până vine finalul fericit, însă să zicem că n-a fost așa de deranjant.

Pentru mine "Intenții ascunse" a fost doar ok, nu m-a impresionat, nu-i noul meu romance favorit, n-o să-mi rămână în minte și cu siguranță nu înțeleg de ce-o iubesc așa de mulți așa tare. Da, pot să înțeleg de ce Rowan ar fi tipul perfect sau de ce povestea ar da atâția pe spate, însă în același timp tot ce pot să zic e că se putea mai mult, mai bine. Aș fi vrut mai multe emoții, mai multă profunzime pentru câte pagini au fost, aș fi vrut ca Rowan să nu-și mai șcrâsneașcă dinții de nșpe ori într-un capitol și ca Zahra să nu fie tipa aia care se împiedică în preajma tipului și-și pierde capul doar pentru că el e "sculptat ca un zeu" și deși își tot zice că e șeful ei, când el ii întinde un deget, ea abia așteaptă să sară pe el... aia da reținere. 

Mă bucur c-am citit "Intenții ascunse", au fost 2-3 momente ce chiar mi-au părut drăguțe, dar încă zic că e prea populară pentru ce e. Dar dacă vrei o lectură ușoară, cu un pic de dramă, dragoste, ceva scene spicy, dialog, ceva glume, un decor cât de cât original, poți s-o citești. Și cred, poate,  o să-ți placă mai mult ca mie.  

Iar dacă eu, Rowan și Zahra ne-am fi întâlnit într-un univers în care ar fi fost mult mai bine scriși, din punctul meu de vedere, atunci am fi fost prieteni. Căci potențial a existat. Însă aici și acum sunt doar holograme a ce-ar fi putut să fie. 

Eu i-am dat 3 stele și sincer ținând cont că nu plănuiam s-o citesc și m-așteptam să-mi displacă, eu zic c-am ieșit pe câștig, și eu și cartea.

REVIEW/RECENZIE - The Writing Retreat by Julia Bartz

 Synopsis:

Five attendees are selected for a month-long writing retreat at the remote estate of Roza Vallo, the controversial high priestess of feminist horror. Alex, a struggling writer, is thrilled.

Upon arrival, they discover they must complete an entire novel from scratch, and the best one will receive a seven-figure publishing deal. Alex’s long-extinguished dream now seems within reach.

But then the women begin to die.

Trapped, terrified yet still desperately writing, it is clear there is more than a publishing deal at stake at Blackbriar Estate. Alex must confront her own demons – and finish her novel – to save herself.

REVIEW:

I wanted to read this for a while and honestly I was really excited; I mean it's a thriller book, it has a competition and it's with writers? Yes, please. 

I know that this book has mixed reviews and some say is the best book ever, while others are disappointed or they say that the idea was amazing, but the execution left to be desired or the characters were less than they were expecting. And even though, after I finished I thought "this was fantastic, I don't get the criticism", now after I stayed a bit and gathered my thoughts, I agree with them.The idea was good and I think that the book has some strong points, such as atmosphere and suspense and the twists were interesting, but at the same time most of these twists were... too over the top?

 Like it gave me the feeling that 'The Writing Retreat' tried to be a serious book and be gripping and scary and all the things, but then the more shocking it became and reveals and deaths came, the harder it was to believe that something like this would really happen. So... I felt like I fell out of the story, I wasn't invested in the characters anymore and I wanted it just to get to the end so I can move on - something I never want from a book that I truly enjoy. 

Talking about characters, honestly none impressed me and yes, they all have been interesting to read from, but none felt complex or more than unidimensional or individualized and honestly I couldn't say who is who if you asked me. And it's sad because it was potential there. But I guess this is subjective and as I saw them as just sketches of people, you might say otherwise. And because none felt realistic to me, I felt nothing as I read what they went through and this being a thriller and a horror, weighted even more. For me is important to connect to the characters and with these... it felt like we were on different parts of the world, thousands and thousands of miles between us. 

Did I enjoy 'The Writing Retreat'? Yes, I did. Do I think is worth the small hype it has? No, not really. Would I recommend it? Yeah, if you like more over the top thrillers and if you want drama and suspense and closed in mysteries and you don't care how crazy it can get and you don't mind suspending your disbelief over and over and over... But if you want a realistic take on a thriller or on this idea, then this is not it. Which was a huge disappointment. I expected this to be gritty and deadly and murderous, I expected selfish people and secrets and gory scenarios, but I didn't expect to go so far in the fantastic realm that even for a fiction piece to make me think "damn, this is so crazy that it doesn't hold water". Yet, some love it and for this exact aspect so, it's up to you to see how you feel about it. 

I gave it 3 stars and I'll read more from this author. Overall this was ok, I'm happy I've read it, but no way this is a book I'll remember for long or I'll consider a favorite, sadly. 

RECENZIE:

Am vrut să citesc asta de ceva vreme și sincer am fost foarte entuziasmată; adică este o carte thriller, e despre o competiție și e cu scriitori? Da, te rog.

Știu că această carte are recenzii mixte și unii spun că este cea mai bună carte scrisă vreodată, în timp ce alții sunt dezamăgiți sau spun că ideea a fost uimitoare, dar execuția a lăsat de dorit sau personajele au fost mai slab scrise decât se așteptau. Și chiar dacă, după ce am terminat m-am gândit „a fost fantastică, nu înțeleg criticile”, acum, după ce am stat puțin și mi-am adunat gândurile, sunt de acord cu ele. Ideea a fost bună și cred că cartea are unele puncte tari, cum ar fi atmosfera și suspansul, și răsturnările de situație și dezvăluirile au fost interesante, dar în același timp majoritatea acestor întorsături au fost... prea exagerate?

 De parcă mi-a dat impresia că „The Writing Retreat” a încercat să fie o carte serioasă și captivantă și înfricoșătoare și toate astea, dar apoi, cu cât a devenit mai șocantă și au curs dezvăluirile și morțile, cu atât era mai greu să cred că ceva de genul ăsta chiar s-ar întâmpla. Așa că... am simțit că am ieșit din poveste, nu mi-a mai păsat de personaje și am vrut doar să ajungă la sfârșit, ca să pot merge mai departe - ceva ce nu vreau niciodată cu o carte care îmi place cu adevărat.

Vorbind despre personaje, sincer niciunul nu m-a impresionat și da, toate au fost interesante de citit, dar niciunul nu a fost complex sau mai mult decât unidimensional sau individualizat și sincer nu aș putea spune cine este cine dacă m-ai întreba. Și este trist pentru că  aveau potențial. Dar cred că acest lucru este subiectiv și, dacă eu le-am văzut doar ca pe niște schițe, voi ați putea spune altfel. Și pentru că niciunul nu mi s-a părut realist, nu am simțit nimic în timp ce au citit prin ce au trecut, iar acesta fiind un thriller și o carte de groază, a contat și mai mult. Pentru mine este important să mă "conectez" la personaje și cu acestea... am simțit că suntem în diferite părți ale lumii, cu mii și mii de kilometri între noi.

Mi-a plăcut 'The Writing Retreat'? Da. Cred că merită mica popularitate pe care o are? Nu, nu chiar. Aș recomanda-o? Da, dacă îți plac mai mult thrillerele oarecum exagerate și dacă vrei dramă și suspans și mistere ce au loc în locuri izolate și nu-ți pasă cât de nebunește poate deveni totul și nu te deranjează că totul încetează să mai pară credibil, iar și iar și iar... Dar dacă vrei o interpretare realistă a unui thriller sau a acestei idei, atunci nu este asta. Ceea ce a fost o mare dezamăgire. Mă așteptam să fie crudă, mortală și sângeroasă, mă așteptam la oameni egoiști și la secrete și la scenarii sângeroase, dar nu mă așteptam să meargă atât de departe în tărâmul fantasticului, încât chiar și pentru o carte de ficțiune să mă facă să mă gândesc „la naiba, e prea de tot și n-are niciun sens”. Cu toate acestea, unii o iubesc și chiar pentru acest aspect, așa că depinde de tine să vezi cum o să ți se pară.

I-am dat 3 stele și voi citi mai multe de la autoare. Una peste alta, a fost ok, mă bucur că am citit-o, dar în niciun caz aceasta este nu o carte de care îmi voi aminti mult timp sau o voi considera o preferată de-a mea, din păcate.

RECENZIE - Menajera (Menajera #1) de Freida McFadden

 Descriere:

„Bine ai venit în familie!”, îmi spune Nina Winchester, în timp ce îmi strânge mâna. Acest job este ultima mea șansă de a începe o nouă viață. Șansa de a mă reinventa, de a fi altcineva. Dar în curând voi afla că secretele familiei Winchester sunt mult mai întunecate decât ale mele…

În fiecare zi, fac curățenie în casa familiei Winchester. O iau pe fiica lor de la școală. Le gătesc o cină delicioasă și mă retrag în cămăruța mea de la mansardă. Încerc să ignor faptul că Nina face mizerie doar ca să mă privească cum curăț. Trec cu vederea toate minciunile absurde pe care le spune și îmi mușc buza de jos de fiecare dată când mă acuză pe nedrept.

RECENZIE:

Probabil cea mai nebunească poveste pe care am citit-o anul ăsta și n-am putut s-o las din mână până n-am ajuns la final.

După copertă și descriere "Menajera" nu pare cine știe ce carte ieșită din comun și recunosc c-am fost tare sceptică, însă când m-a lovit cu prima dezvăluire, mi-am dat seama că poate m-am înșelat. Iar apoi, cu fiecare capitol, întorsătură de situație și dezvăluire m-a surprins iar și iar și m-a șocat mai mult decât aș fi crezut c-o poate face vreodată ea sau altă carte. Însă a fost un șoc plăcut, oricât de ciudat sună, și mie mi-a plăcut enorm. 

Știu că mulți vor spune că povestea e exagerată, greu de crezut, imposibilă, iar eu n-o să-i contrazic. Căci da, te duce cu gândul la un film american în care totul ia o turnură un pic la marginea cu realitatea sau credibilitatea, dar în același timp aș zice că am auzit de povești adevărate care sunt la fel de ciudate ca asta sau ar întrece-o. Așa că pe mine nu m-a deranjat, ci chiar mi s-a părut o abordare proaspătă, oarecum originală și care chiar a transformat și personajele, ce mi se păreau doar niște clișee unidimensionale, în niște oameni cu bune și cu rele, care chiar sunt în stare de orice și o fac fără ezitare. 

 Aș zice că e o carte în care bun și rău sunt noțiuni relative, iar care are mintea mai ascuțită și sclipire de moment supraviețuiește. Nimic și nimeni nu-i ceea ce pare și trebuie să ai grijă. Altfel o să intri în casa aia, dar de ieșit nu mai e vorba. 

Recomand cartea tuturor care citesc thrillers și poate vor ceva diferit, dar și celor care vor o lectură rapidă, care te ține în priză, care te face să te gândești tu cum ai proceda în locul menajerei, care vor dramă, familii imperfecte, secrete, mult suspans și acțiune și un final de-o să-ți cadă fața.  

Abia aștept s-o citesc pe următoarea și cu siguranță mai iau cărți de la Freida.

4/5

RECENZIE - Cabana de la sfârșitul lumii de Paul Tremblay

 Descriere:

 Un copil în vârstă de șapte ani și părinții săi sunt în vacanță într-o cabană îndepărtată, pe un lac liniștit din New Hampshire. 

Într-o după-amiază, când micuțul prindea lăcuste în curtea din față, un străin apare pe neașteptate pe alee. Cel mai mare bărbat pe care îl văzuse vreodată. Dar Leonard este tânăr, prietenos și îl cucerește aproape instantaneu. Apoi își cere brusc scuze și îi spune copilului: „Nimic din ceea ce se va întâmpla nu este vina ta”. 

Încă trei străini ajung apoi la cabană purtând obiecte neidentificabile și amenințătoare.

RECENZIE:

Nu plănuiam să citesc azi "Cabana de la sfârșitul lumii" și în niciun caz să o și termin, însă am avut timp de-o de-o carte scurtă și cam asta era singură de pe listă. Plus că tot auzeam de autor și fiind curioasă să văd cum scrie am zis c-ar fi cazul. Plus că nici descrierea nu suna rău.

Sinceră să fiu, pentru mine cărțile horror merg și nu merg și ce-mi place mie poate ție nu-ți place și invers. Așa că indiferent de ce cred eu despre cartea asta, dacă vrei s-o citești, fă-o, iar dacă nu, nu știu dacă pierzi ceva. Mie nu mi-a plăcut și i-am dat 2 stele. Și când nu zic că nu mi-a plăcut nu mă refer neapărat la faptul că nu m-a speriat sau că nu m-a prins ori că firul narativ mi s-a părut doar meh... ori că personaje mai de carton ca astea n-am mai văzut de multă vreme și mi-a fost extrem de greu să le diferențiez și să-mi pese de ele.

Ceea ce într-o carte în care e vorba de supraviețuire și de situații periculoase e o mare problemă. 

Acum, nu pot să vorbesc pe larg despre partea cu firul narativ și cum mie nu mi s-a părut cine știe ce, căci aș strica toate dezvăluirile. Însă nu mi-a plăcut pentru că nu e ce m-așteptam eu, dar și ce-a fost nu mi s-a părut scris credibil și dacă eu n-am crezut și mi s-a părut ridicol... nu mi s-a părut că personajele au simțit altfel. Cumva mi-a dat impresia că toți au acționat pentru că așa și trebuia și atâta tot, niște marionete la propriu și la figurat.

Nu știu dacă m-am lămurit în legătură cu Paul Tremblay și dacă o să mai citesc de la el. Știu că asta are păreri împărțite și unii o iubesc, pe când alții zic că-i cea mai proastă carte a lui. Urmează să văd. Dacă tu ai citit-o sunt curioasă dacă ți-a plăcut sau dacă ai mai citit de la el, ți-a plăcut? 

Aș zice s-o încerci și vezi dacă e genul tău. Eu încă mă gândesc că mai bine stăteam locului și-mi imaginam eu... o scriitură mai bună, personaje mai complexe, un mod de a face firul narativ să funcționeze și să pară credibil, sau să fac altul cu totul. Nu speram eu să dau "Cabanei de la sfârșitul lumii" 5 stele, dar titlul de cea mai mare dezamăgire de anul ăsta cred că-l ia cu siguranță.

RECENZIE - Maestrul minciunilor (Stevie Bell #1) by Maureen Johnson

Descriere:

Academia Ellingham este o faimoasă școală private din Vermont, dedicată celor mai străluciți inventatori, artiști și cercetători. A fost întemeiată de Albert Ellingham, un magnat de la începutul secolului XX, care și-a dorit să construiască o instituție în care învățarea să fi e un joc.

În 1936, la scurtă vreme după înființare, soția și fiica lui au fost răpite. Singurul indiciu a fost o scrisoare-ghicitoare semnată „Maestrul minciunilor”, în care erau înșirate diferite metode de a ucide. Această dispariție a devenit unul dintre marele mistere nerezolvate ale istoriei americane.

Stevie Bell, o adolescentă pasionată de detectivistică, se înscrie la Academia Ellingham și își propune să rezolve acest caz. Dar se întâmplă ceva cu totul neașteptat: Maestrul Minciunilor reapare și moartea se cuibărește în academie. Iar Stevie Bell pornește într-o cursă contracronometru pentru elucidarea celor două cazuri.

RECENZIE:

Cred c-am vrut să citesc cartea asta de când am auzit de ea acum câțiva ani, însă am tot amânat și-n acest timp au mai apărut vreo câteva volume din serie. Așa c-am zis că ar fi timpul. Și chit că știam că e genul meu, nu știam dacă o să-mi placă sau dacă avea să fie la fel de satisfăcătoare ca descrierea.

"Maestrul minciunilor"chiar a fost o carte ce m-a prins și chiar am simțit că sunt la Academie, printre studenți și petrecând timp cu ei, fie furișându-ne sau stând de vorbă or încercând să găsim cine-i criminalul. Și chiar dacă a avut o mulțime de personaje, uneori parcă prea multe, eu zic c-a reușit relativ bine să le creioneze... chit că unele sunt clar doar clișee umblătoare și atât sau altele sunt acolo ca să avanseze firul narativ. Ceea ce mie nu mi se pare ok, dar ce să-i faci. Depinde de voi cât de mult sau puțin o să vă deranjeze asta.

Din punct de vedere al misterului, pot să spun că sincer m-așteptam la mai mult. Atât ca lucruri ce voiam să se întâmple, dar și pentru că am avut impresia că a început calumea un pic cam târziu? Adică știu că eram două sute și ceva de pagini în carte și încă aveam impresia că autoarea pregătea terenul și nu intrasem în forță, în conflictul principal. Acum dacă ați citit cartea și aveți altă părere puteți să mă contraziceți. 

Dar nu zic că "Maestrul minciunilor" e o carte slabă sau nu se întâmplă destule în ea. Ci doar că eu voiam mult mai mult. Căci altfel chiar a avut câteva întorsături de situație ce m-au surprins, mi-a plăcut modul în care-a fost formatată și spusă povestea, Stevie a fost un personaj interesant și imperfect, iar grupul ei de colegi a fost și el pe măsură.

Aș spune că "Maestrul minciunilor" e cartea potrivită pentru cei cărora le plac academiile sau casele pline de mister și moarte, dar și pentru cei care vor o poveste atmosferică, în care acțiunea, suspansul, mulțimea de personaje, indiciile, furișatul, minciunile, sclipirea de moment, cunoștințele, secretele, prietenia și iubirea, propriile interese, ambiția, se amestecă bine și crează acest  volum din serie. Și da, o să cam trebuiască să citim și următorul volum, fiindcă ne-o fi dat finalul acela ceva, dar nu e destul. 

Iar dacă sunteți deja fani Sherlock Holmes, Agatha Christie, Holly Jackson și alții, atunci și aceasta, cred eu, că va fi pe gustul vostru.

4/5

RECENZIE - Terapeutul de B.A. Paris

 Descriere:

Când Alice și Leo se mută într-o casă proaspăt renovată din proiectul rezidențial Cercul, o comunitate închisă cu locuințe exclusiviste, consideră că și-au împlinit visul. Însă aparențele pot fi înșelătoare…

Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice descoperă un secret devastator despre noua ei casă și începe să se simtă foarte legată de Nina, terapeuta care a locuit acolo înainte.

Alice devine obsedată să afle ce se petrecuse în casă cu doi ani în urmă. Însă nimeni nu vrea să vorbească despre asta. Vecinii ei au secrete, lucrurile nu sunt perfecte cum par… iar viața ei atârnă de un fir de păr.

RECENZIE:

Nu pot să zic că regret c-am citit cartea asta, însă în niciun caz nu-mi place că mi-luat o săptămână să o citesc și că mai mult am tras de mine. Recunosc că poate am avut ceva așteptări, deoarece sună bine, dar și pentru că autoarea e cunoscută și, vina mea, m-am gândit că are și de ce. Și poate că are, însă pentru mine asta n-a mers. Atât pentru că am citit-o foarte greu, dar și pentru că ultimele dezvăluiri și finalul m-au lăsat un pic pe gânduri… și încă mă gândesc dacă în sensul bun.

Da, sunt obișnuită ca unele cărți să aibă finaluri șocante sau întorsături de situație de îți cade fața, dar se potrivesc. Aici parcă n-au mers. Sau poate că a fost scriitura mai mult și e fiindcă mi s-a părut repezit totul, de am rămas cu un sentiment că ceva nu e ok, dar momentan nu pot să-i dau nume.

Chiar a fost interesant să citesc un thriller britanic și mi-a luat un pic să mă obișnuiesc, însă cred că mai mult eu și cu stilul autoarei nu ne potrivim sau Terapeutul doar n-a fost cartea mea. Însă n-a ajutat nici că deși au fost multe personaje și au fost scrise relativ bine, eu n-am simțit nimic indiferent ce s-a întâmplat și cui. Și ținând cont că romanul ăsta s-a axat foarte mult pe neliniște, manipulare, minciuni, tot felul de bănuieli, discuții șoptite și toată lumea bănuind pe toată lumea, nici aia n-a ieșit.

Aș zice că Terapeutul a fost ok pentru mine, sigur că voiam mai mult și deși finalul nu-mi displace complet, poate l-aș fi văzut scris altfel. Personajele au fost interesante, diferite și chiar vii, imperfecte și totuși complexe, iar Cercul mi-a dat impresia unui loc ce chiar ar exista. Chiar aș spune c-a fost o carte oarecum atmosferică și dacă vrei ceva mai mult pe linia de bârfe, vecini, crime domestice, investigații care nu-s făcute de poliție, oameni cu mai multe fețe, un roman ce te face să bănui pe toată lumea și să-i spui personajului să plece d-acolo iar și iar… atunci citește asta.

Cred c-o să mai citesc de la autor, însă nu mai iau și așteptările cu mine.

RECENZIE - Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli

Descriere:

Simon Spier, un adolescent in vârstă de șaisprezece ani, gay nedeclarat, preferă să-și păstreze dramele pentru musicalul de la școală. însă când un e-mail ajunge în mâinile cui nu trebuie, secretul său e pe cale de a fi aruncat în lumina reflectoarelor. 

Acum, Simon e de fapt șantajat: dacă nu o face pe pețitorul pentru măscăriciul clasei, Martin, orientarea lui sexuală va fi cunoscută de toată lumea. Mai mult, intimitatea lui Blue, pseudonimul băiatului cu care corespondează prin e-mail, va fi pusă în primejdie. 

Când în grupul său de prieteni iau naștere momente tensionate, iar discuțiile lui cu Blue devin tot mai pasionale pe zi ce trece, Simon își dă brusc seama că penultimul an de liceu este unul extrem de complicat. Și cu toate că are o aversiune față de schimbări, el știe că trebuie să găsească o cale de a ieși din zona lui de confort, înainte de a fi împins cu forța de acolo – fără să-și îndepărteze prietenii, să se autocompromită sau să rateze o șansă la fericire cu cel mai derutant și mai adorabil băiat pe care nu l-a cunoscut niciodată.

RECENZIE:

"Simon și planul Homo Sapiens" era una din cărțile alea de pe listă la care tot ziceam că o să ajung "într-o zi" și până la urmă am zis că ar fi cazul să nu mai amân, altfel n-o s-o citesc niciodată.

Una peste alta, pot să zic că mi-a plăcut, dar în același timp mi s-a părut doar ok. Adică nu m-a dat pe spate, nu m-a emoționat, personajele sincer mi s-au părut cam unidimensionale și majoritatea s-au amestecat în capul meu, iar dacă m-ai întreba să-ți spun cine-i fiecare n-aș reuși neapărat să-i diferențiez sau să-ți zic ceva despre ei. Ceea ce mie niciodată nu-mi convine și asta a fost unul din lucrurile care m-a îndepărtat de carte, dar care m-a și făcut să-mi placă mai puțin și să o citesc mai încet; ceea ce aici m-a enervat un pic, căci scriitura era lejeră, ușoară și totuși am citit-o mult mai greu.Însă asta e ceva subjectiv și poate că tu n-o să ai problemă asta cu personajele și chiar o vei citi pe nerăsuflate.

Mi s-a părut cât de cât simpatic schimbul de e-mail-uri dintre Simon și Blue și cum amândoi voiau să afle mai multe unul despre celălalt și să se cunoască, dar în același timp vrând să păstreze misterul și o oarecare distanță, în caz că s-ar fi întâmplat ceva și ar fi fost nevoiți să rupă legătura. Iar toată asta și conflictul de a află sau nu cine e celălalt și de a se întâlni sau nu, au fost chiar distractiv de urmărit și m-au ținut curioasă pe parcursul cărții. 

Sincer, cred că, "Simon și planul Homo Sapiens" trebuie citită la o anumită vârstă ca să-ți placă mai mult și, în același timp, cred că ar fi genul de carte care în mâinile potrivite și la momentul potrivit ar putea să ofere o perspectivă în care cineva s-ar regăsi sau l-ar ajuta să înțeleagă cum se simt alte persoane cunoscute sau nu. Căci, deși, nu m-am apropiat eu de personaje, nu pot să spun că n-au fost diverse și diferite și că nu mi s-a părut fun și interesant să-i cunosc pe toți și să văd cum evoluează și cum cresc de-a lungul cărții, apropiindu-se de o versiune mai reală de-a lor și de cei pe care-i vor cu adevărat alături. 

Eu i-am dat 3/5 și aș zice să-i dai o șansă. Iar dacă ție nu-ți place, atunci poate știi deja cui i s-ar potrivi și din mână în mână o să ajungă la cineva care e omul potrivit.

Ah, și știu c-am zis mai sus că "Simon și planul Homo Sapiens" e despre Simon și Blue sau despre grupul de prieteni, dar e și despre viața de liceu, bully-ing, descoperirea de sine, a afla cine ești și cum te simți bine în pielea ta, acceptare, nesiguranță, prietenie, familie, sinceritate, frică, părinți, frați și copii și cum fiecare vede lucrurile din perspectiva lui, secrete, iubire și multe alte lucruri și oameni care ne arată că totul e așa de simplu și totuși, mai complicat decât am vrea noi să credem.

RECENZIE - În derivă de Trish Doller

 

Descriere:

De când și-a pierdut logodnicul, Anna a fost copleșită de durere. Dar își aduce aminte de o călătorie pe care au plănuit să o facă împreună și, dintr-un impuls, pleacă pe mare cu barca ei cu pânze, în încercarea de a face singură voiajul.

După o noapte când a fost cât pe ce să se scufunde, își dă seama că nu se poate descurca singură și îl angajează pe Keane, care este marinar de meserie, să o ajute. Aidoma Annei, și Keane se află în fața unui viitor pe care nu l-a plănuit. Iubirea crește precum nivelul mării la flux, iar cei doi descoperă că nu e niciodată prea târziu să-ți alegi un nou drum.

RECENZIE:

 Dacă aș fi scris recenzia de îndată ce-am terminat de citit "În derivă" aș fi spus că-n primul rând m-a făcut să simt foarte mult, atât prin intermediul personajelor, dar și pentru că au fost momente care au atins ceva din mine și m-au pus pe gânduri sau m-au făcut să zâmbesc sau să mă întristez. Și chiar și-acum după câteva zile aș spune același lucru, faptul că m-a făcut să simt atâtea emoții și să mă pierd cu adevărat în pagini, e un plus pentru cartea asta și probabil ceva ce-o să-mi rămână în minte pentru mult timp.

"În derivă" nu-i carte complexă și complicată din punct de vedere al firului narativ, n-are suspans neapărat sau întorsături de situație, dar are personaje ce mie mi s-au părut realiste și imperfecte, uneori chiar prea pline de defecte, impulsivitate și poate și-un pic de naivitate, însă vreau să cred că asta a făcut povestea mai bună. Plus că, de ce-aș judeca așa de rău personajele și să le pun într-o lumină negativă, dacă oamenii în general sunt așa? 

Și pe lângă personaje, aș zice că toți oamenii pe care-i întâlnesc în călătoria lor, locurile, insulele, momentele care-i fac să se schimbe, să evolueze, să aibă discuții cu sine și să-și dea seama ce vor cu adevărat, să se apropie de alții și să-ncerce să își croiască o nouă viață, deși totul e instabil și-n continuă mișcare ca toată apă care-i înconjoară, adaugă și ele la farmecul cărții și la cât de mult mi-a plăcut. 

Recunosc că nu m-așteptam să-mi placă așa de tare, mai ales că după copertă m-așteptam la ceva prea lejer pentru gustul meu, iar descrierea n-o ajută deloc, deși nu e greșită. E doar vina mea că sunt un cititor de romance greu de mulțumit, dar îmi și place când mi se dovedește că n-aveam de ce să mă îndoiesc. Așa că nu va lăsați înșelați de copertă sau de descriere și citiți-o! Da, se citește repede, scriitura o să vă prindă imediat și sincer, dacă treceți de primele capitole ce poate o să vi se pară un pic prea clișeice, dramatice sau or să vă facă să spuneți că Anna ar face mai bine să stea acasă decât să plece undeva, la cum se simte și ce decizii ia, o să dați peste o carte bună. Și aș spune că devine tot mai plăcută, emoționantă și o să vă atașați de ea dacă citiți mai mult.

 Căci la final, uitându-vă în urmă, sau când vă opriți la un pasaj sau capitol sau paragraf ce vă place, o vedeți că nu-i așa rea, ba dimpotrivă. Și poate suntem noi reticenți sau vrem să stăm departe, deoarece e prea reală sau măcar emoțiile sunt... și fix ce nu înțelegem sau nu vrem să acceptăm la Anna sau la Keane sau la altcineva, regăsim și-n noi. Iar de cele mai multe ori oglindirea asta nu-i plăcută sau întâmpinată cu zâmbetul pe buze; dar ajută, în timp.

"În derivă" e o carte pe care trebuie s-o citești că să o înțelegi, să o simți, trebuie să faci călătoria pe cont propriu și să vezi cum te simți, dacă-ți plac peisajele, mâncarea, oamenii, dacă tu ai face altfel, dacă ai merge până la final sau te-ai întoarce ori poate nici măcar n-ai pleca. Aș spune că e o carte perfectă pentru vară sau vacanță, însă aș zice și că e bună de citit când tu vrei o vacanță și pentru câteva ore vrei să pui viața pe pauză și să te relaxezi un pic. Toți avem nevoie de asta și... poate că această călătorie va fi mai interesantă decât crezi.

Eu i-am dat 4 stele și cu siguranță o să mai citesc de la autoare. 

RECENZIE - Iubire de probă de Alex Light

Descriere:

Becca Hart este o adolescentă de 17 ani care nu a avut niciodată un iubit. Ei nu-i displace să fie singură, dar nu-i place deloc că prietena ei cea mai bună o tachinează mereu pe chestia asta. Așa că se pretinde ca este îndrăgostită, în secret, de cineva.

Brett Wells are tot ce-și poate dori la vârsta lui. Este căpitanul echipei de fotbal și unul dintre cei mai populari tipi de la școală, așa că găsirea unei iubite n-ar trebui să reprezinte o problemă. Este foarte preocupat de viitor și nu de cine-l va însoți la balul de absolvire, așa că decide să devină misteriosul iubit al colegei sale.

E soluția perfectă: el scapă de cei care îl bat la cap că nu iese cu nimeni, iar ea poate continua cu păcăleala. Dar să se prefacă a fi un cuplu perfect nu este chiar ușor, mai ales când abia se cunosc unul pe celălalt. Puțin câte puțin, cei doi încep să-și dea seama că au mai multe în comun decât și-au închipuit vreodată.

La un moment dat granița dintre real și fals începe să se destrame, iar adolescenții sunt siliți să răspundă la întrebarea: nu cumva această iubire de probă e singurul lucru adevărat din viețile lor?

RECENZIE:

Am crezut că “Iubire de probă” n-o să-mi placă, dar mă bucur că n-am avut dreptate.

“Iubire de probă” a fost o carte ușoară, scurtă, plină de momente ce m-au făcut să zâmbesc, fie pentru că au fost amuzante, simpatice sau m-au emoționat. Și cred că dacă e citită când ești mai aproape de vârsta personajelor, atunci va fi și mai savuroasă și te vei simți și mai aproape de Becca, Brett și prietenii lor.

Deși a fost o carte subțire ca număr de pagini, a fost destul de densă și bine scrisă și n-am simțit că i-a lipsit ceva, m-a trecut prin destule emoții și stări și prin personaje și situațiile cu care se confruntă, mi-a adus aminte de destule altele asemănătoare prin care am trecut sau pur și simplu mi-a amintit cum eram eu la vârsta lor sau cum era în liceu.

Aș spune că “Iubire de probă” e o carte romance sau cu elemente romantice, dar e și viața de liceu, despre probleme cu care se confruntă tinerii și părinții, despre prietenie, iertare, greșeli, despre a te uita bine la alții și la tine, despre a știi ce vrei și despre vise și aparențe. Iar toate astea au creat o lectură bună, care prin personaje și scriitură a devenit și mai bună, astfel încât ii dau 4 stele, deși m-așteptam să fie maxim 3.

Sincer personajele chiar au ridicat cartea asta pentru mine, de la cele principale și până la cele episodice și chit că unele sunt clișee sau te fac să zici “ah, știu ce rol joacă și-mi amintește de” mi s-a părut că aici a mers. Și mi-a plăcut și faptul că Becca e cititoare și chiar citește (căci uneori e menționat în povești x citește, dar apoi nu se întâmplă niciodată), iar relația ei cu cărțile e una complexă, cunoscută și care e contrastată cu interesul lui Brett pentru fotbal. Mi-a plăcut mult că s-au simțit vii, umani, relatable, și nu doar cuvinte pe o pagină.

Recomand tuturor cartea și cred că fiecare vom lua măcar ceva din ea sau vom știi cui să i-o dăm mai departe.

RECENZIE - Lasă lumea în urmă de Rumaan Alam

                                          Descriere:

Amanda și Clay pleacă în vacanță împreună cu copiii lor, departe de agitația din New York, într-un colț îndepărtat din Long Island, unde urmează să stea într-o casă luxoasă, închiriată pentru o săptămână.

 În prima zi, adulții cumpără cantități enorme de mâncare, dulciuri și băuturi scumpe și profită din plin de piscină. Copiii stau cu ochii lipiți de televizor și de telefoane. Noaptea, însă, paradisul lor se destramă odată cu bătăile în ușă ale unui cuplu în vârstă, de culoare: Ruth și G.H., proprietarii casei, pe care nu-i întâlniseră niciodată personal, aduc vestea că în New York a avut loc o pană de curent, care a lăsat orașul în beznă.

 În împrejurări tot mai alarmante, cele două familii sunt puse la încercare: Câtă încredere să aibă unii în alții? Este casa de vacanță, izolată de civilizație, un loc în care să se simtă în siguranță? Și, în definitiv, ce s-a întâmplat în lumea de afară, pe care au vrut să o lase în urmă?

RECENZIE:

Am zis să citesc cartea asta deoarece o mai văzusem în online și deși majoritatea părerilor erau negative sau lumea zicea că e ciudată sau n-are niciun sens, m-am gândit să văd singură. Până la urmă poate avea să-mi placă și poate erau genul ăla de roman care e un anume tip de ciudat și merge doar la anumite persoane.

Însă, deși "Lasă lumea în urmă" a fost o carte oarecum atmosferică și am citit-o relativ repede, cât am citit, dar și când am ajuns la final, m-am tot întrebat care-i scopul, de ce se întâmplă toate astea și care e finalul. Sau dacă există unul. Și chit că am primit ceva, pentru mine n-a fost de ajuns și cumva mi se pare că am citit-o degeaba. Ca și cum citești un volum întreg de instrucțiuni ca să înțelegi ceva și apoi te trezești că fie n-ai aflat nimic, fie ești mai confuz ca înainte. 

Și da, cred că "confuz" e un cuvânt bun pentru cartea asta. Așa cum ar fi și mister, un pic de horror, neliniște, senzație de spații închise sau nu există ieșire, situații de necontrolat, neprevăzut, normal sau anormal, umanitate și viața de zi cu zi. 

Iar dacă povestea m-a lăsat nemulțumită, pot să zic că personajele au fost ok și chit că aș fi vrut poate puțin mai mult, să pară mai vii și mai individualizate. Deoarece mie mi s-au părut doar schițate și nici nu m-au făcut să simt mare lucru; și poate și d-asta elementele mai ciudate sau dubioase nu m-au speriat și nici nu mi-a părut rău sau bine de ce li s-a întâmplat. 

Sau poate a fost vina ori meritul scriiturii, stil care nu m-a prins și care de foarte multe ori mi s-a părut încărcat sau, mai bine zis, plin de detalii ce nu-și aveau neapărat rostul. Chiar nu voiam să știu toate lucrurile pe care le-au cumpărat sau orice chestie pe care autorul a ținut să o menționeze și să le enumere, de parcă făcea inventarul și ar fi fost așa importante. La început chiar mă gândeam că poate contează, d-asta vorbește atât de ele... dar nu. 

Sincer nu știu dacă o recomand cuiva sau cui i-ar plăcea, însă încearc-o. Poate că după primele capitole sau jumătate o să-ți dai seama dacă-i pentru tine, dacă-ți place sau a fost o greșeală. Nu-mi pare rău că am citit-o, chiar a fost o experiență și a avut și momente interesante sau care mi-au rămas în minte. Dar nici mai mult de 2 stele nu pot să-i dau. Cu siguranță nu e cartea mea tipică și poate d-asta... poate că-n mâinile altcuiva ar fi altfel.