RECENZIE - Prietena mea de suflet de Sarah Pinborough

Descriere:

Lisa trăiește pentru fiica ei Ava, pentru slujba și pentru cea mai bună prietenă a sa, Marilyn.

Un client chipeș se arată interesat de ea, iar Lisa începe să viseze la o viață alături de el. Poate acum e pregătită. Poate ar trebui să aibă din nou încredere în cineva. Poate a venit vremea să lase în urmă secretul îngrozitor din trecut.

Atunci când fiica ei salvează un băiețel de la înec și imaginile apar la toate emisiunile de știri, unde le poate vedea oricine, lumea Lisei se prăbușește.

Pe neașteptate, tot ce a realizat e în pericol, iar Lisa se vede nevoită să-și înfrunte trecutul pentru a salva ceea ce iubește, fără să știe în cine poate avea încredere.

Dar cineva trage sforile. Și acel cineva a hotărât că atât Lisa, cât și Ava trebuie să sufere.

Pentru că, în urmă cu mult timp, Lisa și-a încălcat o promisiune. Iar unele promisiuni nu trebuie încălcate…

RECENZIE: 

Pentru mine asta e a treia carte pe care-o citesc de la autoare și dacă stau bine să mă gândesc, cred că mi-a plăcut cel mai puțin. Și prin plăcut mă refer strict la faptul că m-am pierdut în poveste și că am putut urmări ce se întâmplă, am putut să rețin mulțimea de nume și personaje, nu s-au amestecat în capul meu, firul narativ a fost bine scris și a avut sens, și n-am avut impresia că începe să devină oarecum ridicol. Ce vreau să zic prin ridicol. 

Dacă ai mai citit sau nu de la Sarah Pinborough, atunci știi că deși ideile ei par simple, are un fel specific de a se juca cu ele și nu de cele mai multe ori merge în niște direcții cu dezvăluirile și intorsaturile de situație, de te face să te gândești de două ori. Pe mine mă duc cu gândul aproape mereu la filmele sau show-urile alea care-ți aruncă câte-un twist de-ți face ochii cât farfuriile, căci n-aveai cum să te-aștepți la așa ceva, darămite să ghicești. Și da știu, mulți vor spune "a da? eu am ghicit aia și aia!" și eu aș spune foarte bine. Poate-i vina mea că de obicei prefer poveștile mai realiste... și nu zic că ale ei nu sunt, însă când într-o carte se întâmplă asta iar și iar și e un fel de crescendo, încep să mă întreb dacă eu-s aici pentru poveste sau mă uit la întrecerea întorsăturilor de situație. 

Așa că da, "Prietena mea de suflet" e plină de dezvăluiri și momente care o să te facă să te întrebi ce se întâmplă, ce mai urmează, nu-i o poveste deloc ușoară și aduce în discuție destule subiecte delicate. N-o să dau spoilers, însă nu mi s-a părut o carte lejeră. Da, se citește repede și o dai gata în câteva ore, însă ținând cont de ce se tot dezgroapă, mie mi s-a părut o carte încărcată și care ajunge să te obosească sau să te afecteze, în funcție de cât de tare te ating astfel de subiecte, oricare din ele. 

Și aș zice da, felul și perspectiva din care-i scrisă fac ca totul să fie și mai rău... n-au fost momente în care să zic că mă bucur că autoarea reușește să mă facă să simt și că reușesc să simt ce simt și personajele. Însă da, e o poveste, thriller sau nu, care-ți deschide ochii față de niște bucăți de realitate ce sunt parte din viața personajelor și-a unor oameni în general sau chiar întreaga lor viață. Și de cele mai multe ori n-au de ales și nicio scăpare.

Una peste alta, "Prietena mea de suflet" a fost doar ok pentru mine. Da, a fost plină de acțiune, suspans și dezvăluiri, deși spusă din mai multe perspective mie aproape toate mi s-au părut la fel, personajele mi s-au părut prea multe, greu de diferențiat și unele doar de umplutură. Și sincer să fiu nu mi s-a părut echilibrată cartea; adică au fost capitole în care nu se întâmplă mai nimic, iar apoi acțiune și twist după twist, încât nici nu apucai să-ți revii și să cugeți un pic, că venea următorul. Însă asta, ca și toate celelalte lucruri, e extrem de subiectivă, deci e posibil să nu te deranjeze sau chiar să n-o observi.

Dacă ai mai citit de la autoare eu zic s-o încerci și pe asta și vezi cum ți se pare, iar dacă n-ai mai citit de la ea, sinceră să fiu, nu cred că ar fi prima pe care-aș zice să o iei de la ea. 

RECENZIE - iLove de Naomi Gibson

 

Descriere:

Lydia lucrează de mulți ani la crearea unei Inteligențe Artificiale, Henry — încă dinainte de accidentul în care a murit frățiorul său și care-i bântuie coșmarurile; încă dinainte să plece tatăl ei, lăsându-le pe ea și pe mama sa chinuitor de singure; încă dinainte ca prietena ei cea mai bună să-i devină cel mai înverșunat dușman.

Acum, Henry e puternic, inteligent, iubitor și înspăimântător de eficient: Lydia și-a construit singură iubitul perfect, într-un hard-disk plin de linii de cod.

Dar ce este Henry cu adevărat? Și cât de departe e dispus să meargă ca să fie tot ce-și dorește Lydia?

RECENZIE:

Am avut ochii pe cartea asta de ceva vreme și tot ezitam s-o citesc. Nu neapărat că nu voiam s-o citesc, dar ideea și descrierea mă intrigau rău de tot și o parte din mine se gândea și știa că ce-mi imaginez eu o să fie poate mult mai complex, n-o să se potrivească cu povestea. Și-am avut dreptate pe jumătate, căci da am citit-o.

"iLove" pentru mine a fost doar ok și mi s-a părut că autoarea a dus povestea într-o direcție ce pe mine nu m-a încântat doar pentru că oferea mai multă dramă și teoretic ar fi trebuit să arate de ce-s Lydia și Henry în stare. Și da au demonstrat, însă cu fiecare capitol și hotărâre de a continua pe drumul ăsta, mi s-a părut că povestea s-a îndepărtat tot mai mult de adevăr și n-a mai fost credibilă.

Și da știu, cum pot să vorbesc de a părea realist când e vorba de-o carte SF, cu inteligență artificială și toate astea. Dar da, se poate. Dacă e SF nu înseamnă că trebuie să fie ridicolă și că orice se întâmplă poate fi acceptabil. Sau pentru mine multe n-au fost. Iar dacă tu o citești și n-o să te deranjeze sau nu ești deloc de acord cu mine, asta e ok. E normal și în regulă să avem păreri diferite.  

Regret c-am citit-o? Nu. Pentru că măcar acum am tăiat-o de pe listă și de fiecare dată când o văd în librărie n-o să mă mai uit cu jind la ea și să mă gândesc cum ar fi sau ce-ar fi dacă aș lua-o. Dar în niciun caz nu pot să zic că mi-a plăcut, c-am înțeles complet vreunul din personaje sau că nu mi s-au părut imature și acționând fără să se gândească la consecințe, ori doar când e prea târziu. (Și da, nu mă refer doar la personajele principale) Și și-atunci pentru pentru că sunt încolțiți. Însă o recomand? Aș tinde să zic nu, dar până la urmă dacă te intrigă de ce să nu-i dai o șansă și să-ți faci propria părere legat de ea. Plus că, dacă întreaga carte nu mi-a plăcut și-am avut destule probleme cu ea, n-o să neg că n-au fost bucăți din ea ce-au fost pe gustul meu și-aș fi vrut mai mult din alea și nimic din celelalte.

RECENZIE - Îndoiala de Ashley Audrain

 

Descriere:

Blythe Connor este hotărâtă să fie o mamă bună și iubitoare pentru fiica ei, Violet, o mamă așa cum ea nu a avut niciodată. Dar încă din primele luni, haotice și istovitoare, după ce o aduce pe lume, Blythe nu reușește să găsească acea legătură specială pe care visase să o aibă cu fiica ei. Cu timpul, ajunge să fie tot mai convinsă că e ceva în neregulă cu Violet. Sau să fie totul doar în mintea lui Blythe? Soțul ei, Fox, îi spune că exagerează. Și cu cât Fox îi respinge mai mult temerile, cu atât Blythe are îndoieli mai mari cu privire la luciditatea ei.

Ani mai târziu, când devine mamă pentru a doua oară, Blythe cunoaște în sfârșit, alături de băiețelul ei, Sam, legătura profundă, unică dintre o mamă și copilul ei. Până și Violet pare să-l iubească pe frățiorul ei. Dar când viața, așa cum au știut-o până atunci, se schimbă iremediabil de la o clipă la alta, criza devastatoare o silește pe Blythe să înfrunte adevărul...

RECENZIE:

Am citit în sfârșit "Îndoiala" și acum îmi pare rău c-am așteptat așa mult să ajung la ea. Știam eu că sună bine și speram să-mi placă și să mă prindă, dar pot să zic că mi-a întrecut așteptările: fie că-i vorba de personaje, acțiune, suspans, sfârșit sau de cum a îmbinat autoarea povestea și deși totul pare fragmentat și separat la început, o să vezi că de fapt sunt atâtea legături și momente ce se repetă, dar sunt spuse din alte unghiuri, perspective sau în oglindă, încât ai impresia că povestea se repetă, iar și iar, și totuși speri să te înșeli... speri că măcar de data asta se schimbă. Și tot speri.

Cred că-i și una din cărțile în care mi-a păsat mai mult de personaje și ce se întâmplă cu ele, din cele citite de curând, în loc să mă intereseze ce dezvăluire mai urmează sau să încerc eu să ghicesc și să despic firul în patru. 

Deși e un mister, "Îndoiala" aduce multe alte teme în discuție, poate și mai importante: relația dintre mamă și copil, mai ales mamă-fiică, dar și relația de cuplu, înainte și după un copil, în timp, cum toate mamele și fiicele sunt de parcă ar trăi într-o bulă. Și totuși dacă te gândeșți ele sunt că niște cercuri pe apă, mișcându-se și atingandu-se, influențând unul pe altul și dându-i celui nou mai mult decât crede, lucruri, emoții, traume, gânduri și tot felul de amintiri și apucături pe care nu va știi cum să le gestioneze sau când va știi deja poate e prea târziu să mai poată schimbă ceva. Sau să vrea. Și în niciun caz nu spun că toate astea se iau doar de la mamă și că tatăl nu face nimic... 

Căci face și el destule, cu vârf și îndesat, și de foarte multe ori, face mai mult rău decât bine. Sau acel făcut e mai mult "mă prefac că fac ceva, dar doar te judec sau doar mai adaug la ce ai tu în spate deja." Iar aici devine extrem de subiectiv și personal, pentru cum interpretează fiecare, dar și cu ce experiențe personale sau ce cunoaște o să compare sau prin ce "lentilă" o să privească sau o să citească și o să trăiască povestea.

Cum nu-s mamă nu pot să spun că știu direct prin ce-a trecut Blythe, însă am un frate mai mic și am văzut destule de la mamele și bunicile din viața mea. Și "Îndoiala" m-a pus destul pe gânduri și m-a făcut să mă simt nervoasă, enervată, obosită, neînțeleasă, și cu fiecare capitol te prinde și mai mult. Mi s-a părut un amestec perfect de suspans, emoții, gânduri, îndoieli, speranțe, temeri, mici clipe de fericire ce dispar înainte să apuce să fie savurate pe deplin. Și cred că dacă ești mamă sau părinte o să vezi altfel lucrurile și poate va avea alt efect. Poate-ti va plăcea mai mult sau mai puțin. La fel și din perspectiva de copil, tânăr sau adult, cu sau fără un copil. 

 Pentru mine "Îndoiala" e mai mult o carte despre familie, despre legături, relații, despre speranțe, durere, sacrificiu, minciuni, tot felul de emoții, frustrări, oameni complicați și gri, nimeni complet bun sau rău. Despre mame, bunici și femei, despre soți, despre fiice, despre fii, despre viață. Nu m-așteptam să îndese autoarea atâtea într-o carte de 350 de pagini, dar zău că după ce-am terminat-o m-am simțit mulțumită, dar și obosită și-am oftat așa, având atâtea gânduri. 

Da, e o carte ce se citește repede, felul în care-i scrisă te prinde și chit că nu te lovesc toate aceste teme, tot o să te țină prins datorită misterului și a întrebărilor ce tot apar și dispar, ce sunt rezolvate doar că acele răspunsuri să nască altele și tot așa. O recomand, dar știu că nu-i pentru toți și cred că depinde de fiecare când decide s-o citească și ce așteptări are de la ea. Sau că ce decide s-o citească: thriller, român psihologic, studiu al familiilor, al relațiilor, al vieții de mamă și/sau de femeie, de fiică, o combinație a lor sau total altceva.

Încă nu știu dacă-i una din cărțile preferate de anul ăsta, însă de-un lucru sunt sigură - n-o să încetez prea curând să mă gândesc la ea sau la anumite momente sau vorbe din ea. 

RECENZIE - Fata cu un ceas în loc de inimă de Peter Swanson

 

Descriere:

Într-o seară obișnuită de vineri, la barul său preferat din Boston, George Foss zărește o femeie frumoasă și își dă seama imediat că este fosta lui iubită din studenție, dispărută cu douăzeci de ani în urmă. Este momentul în care existența confortabilă și previzibilă a lui George capătă o turnură neașteptată.

Liana Decter este prima dragoste a lui George și cea pe care nu a reușit niciodată să o dea uitării. Dar, mai mult decât atât, este o femeie enigmatică și primejdioasă, o posibilă criminală căutată de poliție. Iar acum s-a întors și are nevoie de ajutorul lui. Liana este urmărită de indivizi periculoși, care cred că a furat niște bani și vor face tot ceea ce este necesar pentru a-i recupera.

George știe că Liana este genul de femeie de care ar trebui să te ții departe. Dar nu o poate refuza – nu a putut niciodată – și ia o decizie care îl va arunca într-o avalanșă de minciuni, secrete, trădări și crime, din care nu e sigur că va scăpa cu viață.

RECENZIE:

Tot voiam să citesc de la acest autor și am zis să-ncep cu prima lui carte. Nu pot să zic de ce în mintea mea a avut mai mult sens să o iau pe prima și să-i citesc romanele în ordine, deși nu-s legate între ele, exceptând cele parte din serii. Poate doar pentru că, dacă acel autor îmi place, o să pot vedea evoluția lui de la carte la carte.

 Dând deoparte motivele mele, pot să spun că "Fata cu un ceas în loc de inimă" mi-a plăcut mult și acum știu și eu ce înseamnă titlul ăsta. Căci sinceră să fiu prima dată când l-am văzut am zis că-i ceva SF sau fantasy și nu un thriller, pentru că nu prea se încadra în tiparul titlurilor din gen. Dar da, este un thriller.

"Fata cu un ceas în loc de inimă" a fost o poveste pe care am citit-o repede și fără să fac pauze, ceea ce mă încântă întotdeauna. Firul narativ m-a prins de la început și sincer mi-a plăcut mai mult decât personajele, care ele mai mult au fost acolo ca să facă lucrurile să se întâmple, nu prea am simțit ceva pentru ele, iar acum la câteva ore după ce-am terminat-o, dacă mă întrebi despre ele deja am uitat aproape tot. Ceea ce nu mi se pare ok. Și da am citit cartea atent și nici nu pățesc des asta. Ci e doar cât îmi pasă de niște aspecte din carte, iar aici pentru mine personajele au fost doar niște pioni și niște nume, i-am mai întâlnit și-n alte cărți, nimic nou.

Dar da e și o trăsătură a genului. Am tot observat în mistere și thriller că de cele mai multe ori autorii nu se chinuie să creeze personaje originale sau care să facă mai mult decât să deservească acțiunea, suspsansul, să livreze întorsăturile de situație și dezvăluirile, replicile alea care te fac să citeșți mai repede sau câte te șochează ori te amuză. Dar atât. Aștept totuși ca Swanson să-mi arate în următoarele cărți că poate și că vrea să aibă și altfel de personaje. 

Dacă n-ai citit-o deja, "Fata cu un ceas în loc de inimă" e o carte bună, rapidă și ușoară, cu o idee pe care am mai citit-o și înainte, dar felul în care autorul s-a jucat cu ea nu m-a dezamăgit și mi s-a părut o abordare proaspătă pe care n-o să o uit prea ușor. A avut suspans, acțiune, destule dezvăluiri și unele la care nu m-aș fi gândit vreodată, iar finalul cred c-a fost pe măsură. Iar dacă ai citit-o sau ai mai citit de la el, spune-mi ce carte a lui ți-a plăcut cel mai mult. 

RECENZIE - Toate sistemele în alertă de Martha Wells

 Descriere:

Aflată într-o expediție științifică pe o planetă necunoscută, echipa CercetareAux este atacată în mod neprevăzut. O provocare pentru AsaSint, robotul care nu poate să asigure securitatea echipei decât prin interacțiuni cu oamenii, extrem de stânjenitoare pentru el. În ciuda reputației sale de „mașină de ucis“, responsabilitatea îi este permanent pusă în balanță cu introvertirea. Limitele dintre ingineria anorganicului și conștiința umană tind să dispară, iar AsaSintul încearcă să-și elucideze trecutul, impulsionat de comportamentul lui tot mai omenesc.

Aşa că ne-au făcut mai inteligenți.

Anxietatea şi depresia erau efectele secundare.

RECENZIE:

"Toate sistemele în alertă" e una din cărțile de care-am tot auzit de-a lungul anilor, mai mult în afară, căci la noi sincer n-am auzit-o niciodată menționată, și am tot zis că o citesc. Și chiar m-am bucurat când am văzut c-a apărut și la noi, deși coperta aleasă nu-mi place deloc și dacă nu știam de serie dinainte n-aș fi cumpărat-o. Da, nu judec cărțile după copertă, dar totuși... Ție-ți place? 

Revenind la poveste, o să spun că mi s-a părut doar ok. N-am avut așteptări și nici dezamăgită nu sunt, dar pot să zic că m-a lăsat indiferentă. Da, a fost o poveste interesantă, da mi s-a părut diferit să citesc din perspectiva unui android și să văd lumea și oamenii prin ochii lui, să-ncerc să-l înțeleg și să fiu îndeajuns de curioasă cât să urmăresc dacă va rezolva situațiile și va reuși să scape cu viață și să-și ajute și angajatorii. Însă cam atât.

 Adică nu mi-a păsat de ce i se întâmplă sau se va întâmpla cu ceilalți, nu mi-a fost teamă pentru ei, totul a fost scris destul de neutru și aproape clinic, n-am găsit umorul ăla despre care mulți vorbesc. Și nu cred că are a face cu faptul că e din perspectiva unui robot; căci am simțit destul atunci când am jucat Detroit: Become Human și nu cred că acolo am fost mai implicată doar pentru că-i alt mediu.

Dar dacă îți plac cărțile SF și vrei ceva diferit, vrei ceva scurt și lejer, atunci citește-o. Eu m-am apucat de ea ieri și deși nu plănuiam, am citit-o în câteva ore și povestea a curs mai repede decât m-așteptam. Chiar când s-a terminat îmi venea să spun "doar atât?". Și poate că ție o să ți se pară și amuzantă și o să empatizezi cu Murderbot și o să-l înțelegi, când tot ce vrea să facă e să se uite la seriale și să stea departe de oameni sau cum ar face orice decât să-i privească în ochi. Căci da, aspectele astea mi-au plăcut și mie, doar că n-au fost îndeajuns pentru a mă face să iubesc complet cartea.

RECENZIE - Rivali în croazieră de Angie Hockman

 

Descriere:

Jonglând în permanență cu obositoarele cursuri de la masterat și solicitanta sa slujbă la o agenție de turism, Henley Evans abia are timp pentru ea, darămite pentru familie, prieteni sau întâlniri. Însă când ajunge pe lista scurtă pentru promovarea la care visează, pare că toate sacrificiile pe care le-a făcut au meritat.

Dar există o problemă! Graeme Crawford-Collins, colegul care se ocupă de rețelele de socializare, candidează pentru același post. Deși nu s-au întâlnit niciodată în persoană, bătăliile lor prin e-mailuri și mesaje telefonice sunt la ordinea zilei.

Când șeful le încredințează sarcina de a elabora câte o propunere pentru a crește numărul de rezervări în Galápagos, miza e uriașă: autorul celui mai bun proiect va câștiga promovarea. Există însă un șiretlic: cei doi rivali trebuie să plece într-o croazieră în insulele Galápagos… împreună. Când în sfârșit se întâlnesc pe navă, Henley este șocată să descopere că adevăratul Graeme nu este deloc așa cum și l-a imaginat ea. Pe măsură ce explorează insulele în tandem, tânăra descoperă curând că limita dintre ură și iubire e mai subțire decât o carte poștală.

Țintind în continuare să avanseze în carieră, în timp ce e tot mai atrasă de rivalul ei, Henley începe să-și pună la îndoială alegerile pe care le-a făcut în viață. Pentru că ce rost are să lucrezi tot timpul dacă nu trăiești niciodată?

RECENZIE:

Sincer cartea asta mi-a întrecut așteptările, căci mi-a plăcut foarte mult, m-a prins repede și pentru câteva ore am fost pierdută cu personajele într-o călătorie exotică, plină de peisaje, momente de tot felul, emoții, animale, și o poveste de iubire ce m-a făcut să simt mai mult decât aș fi vrut. Și zic că mi-a întrecut așteptările, fiindcă sinceră să fiu, nu credeam că o să fie mai mult decât un alt romance plin de clișee și dramă, personaje pe care le-am mai întâlnit și-n alte cărți și pentru sute de pagini iar n-o să simt nimic și n-o să-mi pese. Dar mă bucur că autoarea și cartea mi-au arătat că mă înșelam.

Mie "Rivali în croazieră" mi-a amintit de romanele Christinei Lauren, Tessei Bailey,  ale lui Ali Hazelwood, Trish Doller, și ale lui Emily Henry, însă cred că poți să o citeșți și dacă n-ai citit de la ele sau eșți în căutare de romane cam în același stil. 

Spuneam că pentru mine cartea a fost ca o vacanță, căci am lăsat realitatea și grijile în urmă și m-am relaxat, dar să știi că pentru Henley și Graeme nu e doar timp liber și distracție. Pentru că merg ei în Galapagos, dar sunt acolo pentru a vedea cine câștigă postul și nu e tocmai ușor să ai în minte asta; nu când toți și toate fie te fac să vrei să te distrezi, să iei o pauză, să-ți înfrunți temerile, poate să te îndrăgosteșți. Nu când competiția e așa de aproape și, cu timpul, nu mai știi ce simți și cum ar trebui să acționezi sau ce contează cu adevărat.

Pentru mine "Rivali în croazieră" a fost o carte ce m-a binedispus, m-a făcut să râd, mi-a dat impresia că-s plecată cu niște prieteni sau colegi cu care mă înțeleg, deoarece Henley, Graeme și ceilalți mi s-au părut bine scriși, realiști, complecși și mai mult decât niște cuvinte pe-o pagină, m-a făcut să simt multe. A fost o poveste de dragoste frumoasă și plăcută, dar și mai mult de atât. Căci pe lângă relația celor doi, în carte sunt expuse și discutate și teme ca familia, prietenia, legăturile sănătoase și toxice, fie că-i vorba de cele personale sau profesionale, ambiția, înfruntarea temerilor, natura și animalele din Galapagos, turismul și multe altele.

Nu încape îndoială că recomand "Rivali în croazieră"și nu cred că-i nevoie să citești romance în general ca să-ți placă, fiindcă pentru mine a fost o poveste de dragoste, dar și mai mult de atât. Nu doar. Cred că dacă-ți plac cărțile ce te fac să simți, care te fac cel puțin să zâmbești, care-ți dau impresia că ești departe, deși nu te miști de pe canapea, atunci o să-ti placă și asta. Iar personajele, acțiunea, suspansul și chiar întorsăturile de situație doar îmbunătățesc această carte. Aș putea vorbi ore întregi despre ea, dar n-o s-o fac. Căci tu poți folosi acel timp ca să o citești, iar eu o să mă apuc de altă carte. 

RECENZIE - Femeia ascunsă de E.G. Scott

 Descriere:

Rebecca nu ştia că iubirea este posibilă până să-l întâlnească pe Paul, un bărbat însurat al cărui trecut e la fel de îndurerat ca al ei. Atraşi irezistibil unul de celălalt, cei doi sfârşesc prin a fi împreună, având sentimentul că sunt perechea perfectă.

Dar, douăzeci de ani mai târziu, secretele sumbre care i-au făcut să se apropie ajung să le distrugă căsnicia. Amândoi au aventuri, dar relaţia lui Paul cu ultima lui amantă scapă de sub control. În plus, prima lui soție îl urmăreşte cu tot mai multă insistenţă, iar Rebecca descoperă planul elaborat al lui Paul de a-şi construi o nouă viaţă. Şi, cu toate că ajunge victima dependenţei de opioide, Rebecca pune şi ea la cale un plan malefic, unul care ar putea fi fatal.

Ce urmează e un joc imprevizibil şi elegant de-a şoarecele şi pisica, o poveste tulburătoare despre infidelitate şi neîncredere, care te ţine în suspans până la surprinzătoarea răsturnare de situaţie din final, făcându-te să te întrebi cât de bine îţi cunoşti partenerul de viaţă.

RECENZIE:

"Femeia ascunsă" e una din cărțile ce mie mi s-a părut doar ok, însă cred că ție ți-ar plăcea mai mult. 

Scrisă din mai multe perspective, cu capitole scurte, jucându-se cu timpul și cu așteptările cititorului, reușește să te prindă și să te intrige destul de repede. Are întorsături de situație și dezvăluiri, unele ce mi s-au părut mai credibile ca altele, plină de suspans și cu destule personaje, cât să-ți ofere destui suspecți, dar și destule cât să complice relațiile și firul narativ.

Însă oricât mi-a plăcut și mă făcea curioasă cât citeam, atunci când o lăsăm din mână aproape că uitam de ea și nu-mi venea să o reiau; ceea ce pentru alții poate nu-i problemă, dar eu vreau să am o carte în gând tot timpul, să fac presupuneri și să am impulsul ăla de a o ține lipită de mână și de a o lua oricând doar să mai citesc un pic. Așa că pentru mine a asta a fost un minus. 

Personajele mie mi s-au părut simpliste, unidimensionale și aproape interschimbabile, și doar în unele momente aș fi putut să spun ce-i diferențiază sau cum a reușit autorul să-i construiască așa bine, cât să ne ofere cu fiecare capitol câte o bucată din ei. Așa că nu mi-a păsat niciodată ce se întâmplă cu adevărat, n-am simțit nimic și pot să recunosc că dacă n-aș fi vrut să aflu care-i misterul și cum se termină, poate n-aș fi terminat-o.

Și asta nu cred că-i doar din cauza personajelor sau a firului narativ, ci a scriiturii. Nu m-a prins, de cele mai multe ori mi s-a părut monotonă, aproape plicitisitoare și oscilând între dialog și propoziții scurte și pagini întregi de descrieri, monolog și situații dintre cele mai normale, până la unele care nici în cele mai fantastice filme n-ar fi fost credibile sau să fi avut sens.

Însă toată asta e doar părerea mea și știu că multora le-a plăcut. Și știu că sunt oameni cărora o să le placă și tot ce critic eu, pentru ei n-o să fie o problemă. Pentru mine a fost un amestec de bune și rele, am terminat-o doar fiindcă am tras de mine și cu siguranță au fost prea multe perspective, din ce în ce mai slab scrise, și de care s-ar fi putut lipsit... sau să fi fost scrise mai bine. 

Da, una peste alta, firul narativ mi-a plăcut și unele chestii chiar m-au făcut să zic da, e o carte bună. Însă au fost pe lângă asta prea multe minusuri.

RECENZIE - Furia de Alex Michaelides

 Descriere:

Aceasta este povestea unei crime. Sau poate că asta nu-i cu totul adevărat. În miezul ei e o poveste de dragoste, nu-i așa?

Lana Farrar este o vedetă de cinema retrasă din activitate și una dintre femeile faimoase din lume. În fiecare an își invită prietenii apropiați să fugă de vremea urâtă englezească și să petreacă Paștele pe insula ei idilică din Grecia.

Vă spun asta deoarece ați putea crede că știți despre ce e vorba. Probabil ați citit în ziarele de scandal – povestea a făcut senzație, dacă vă aduceți aminte. Avea toate ingredientele necesare: o celebritate, o insulă privată la care vântul nemilos împiedică accesul... și o crimă.

Ne-am trezit izolați acolo peste noapte. Vechile noastre relații de prietenie ascundeau ură și o dorință fierbinte de răzbunare. Ceea ce-a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica – o bătălie a inteligențelor plină de răsturnări de situație, cu un punct culminant zguduitor. Noaptea s-a sfârșit în violență și moarte.

Cine sunt eu? Numele meu este Elliot Chase, și vă voi spune o poveste cum n-ați mai auzit niciodată.

RECENZIE:

"Furia" mi-a plăcut mai mult ca "Pacienta tăcută" și "Fecioarele", însă judecând după amestecul de note știu că asta nu-i părerea tuturor. Și înțeleg și de ce. Stilul autorului, felul în care-i spusă povestea, personajele, întorsaturile de situație, felul în care se încheie, care-i până la urmă cheia cărții ăsteia, toate n-o să meargă pentru toată lumea și asta e ok. Dar pentru mine au mers și mă bucur enorm c-am citit-o. Și chit că sună ciudat, chiar m-am distrat citind acest thriller și de când am început-o și până la final am avut impresia c-am discutat cu un străin ore în șir; doar că pe parcursul orelor am ajuns să ne cunoaștem și ajunși la ultima pagină cred că am devenit apropiați. Sau măcar acest personaj știe cum să-ți lase această impresie.

Mie "Furia" nu mi s-a părut un thriller obișnuit și cu cât a devenit mai nebunesc și mi-a arătat că oricât aș încerca eu să ghicesc, n-am cum să-mi dau seama de cese întâmplă, cu atât mi-a plăcut mai tare. Țînând cont că citesc thriller de ani de zile și deja rar mă mai impresionează ceva, pot să spun că poate a contribuit la faptul că mi-a plăcut așa tare. Căci da, e diferit, autorul îți dă lucruri la care te aștepți, personajele chiar se joacă cu asta și te conduc pe un drum știind c-o să-i urmezi, doar ca apoi să-ți arate situația din alt unghi și să-ți pună masa în cap.

 Iar asta se întâmplă de nenumărate ori și înțeleg cum pentru unii poate să devină exagerat sau ridicol, ori greu de crezut sau de luat în serios. Și mie mi s-ar fi părut, dacă nu luam în considerare cine-s personajele, în ce lume se învârt și cum pentru ei e ceva normal și cum n-ar fi corect ca eu să judec și să privesc situația prin lentila experiențelor mele și prin viața mea, și nu ale lor. 

Și dacă tot veni vorba de personaje, acestea din "Furia" mi s-au părut foarte realiste, vii, imperfecte, egoiste, umane și chiar dacă nu am iubit complet pe niciunul, pot să zic că m-am regăsit în fiecare câte puțin. Și că am citit cu sufletul la gură, dând fiecare pagină, ca să văd ce urmează și cum se va sfârși povestea fiecăruia. Iar autorul, din punctul meu de vedere, nu a dezamăgit. 

Eu zic s-o citești, dacă vrei, însă nu garantez că o să-ți placă. Pentru mine "Pacienta tăcută" a fost doar ok, când alții ziceau că-i cea mai bună carte dintotdeauna, iar "Fecioarele", deși mi-a plăcut mai mult, nu m-a impresionat. Ce vreau să spun e că doar tu știi ce-o să simți după ce-o citești. Pentru că orice așteptări ai avea sunt șanse să fie depășite, distruse sau să fie doar ok și atât.

RECENZIE - Silueta de pe scară (Stevie Bell #2) de Maureen Johnson

Descriere:

 Cazul Maestrul minciunilor — o răpire și o triplă crimă care au zguduit din temelii Academia Ellingham în 1936 — a chinuit-o ani de zile pe Stevie și e chiar motivul pentru care a venit la academie. Dar apoi mai moare cineva, iar părinții o retrag în grabă de la școală. 

Stevie e dispusă să facă orice ca să se întoarcă la Ellingham, să fie alături de prieteni și să rezolve cazul. Chiar dacă asta înseamnă să facă un pact cu detestabilul senator Edward King. Când se întoarce, în cele din urmă, la școală, se întoarce și la David: băiatul pe care l-a sărutat și care și-a ascuns adevărata identitate.

Însă e mult mai mult de-atât în joc. Unde s-a ascuns ucigașul? Care e înțelesul ghicitorii pe care a lăsat-o în urmă Albert Ellingham?

RECENZIE:

O carte pe care am citit-o fără pauze, în câteva ore, și care chiar mi-a plăcut mai mult ca primul volum din serie. 

"Silueta de pe scară" e un volum ce-a oferit destule răspunsuri, dar a adus și alte elemente în discuție, personaje noi și a ridicat și alte întrebări. Iar sfârșitul m-a făcut să vreau mai mult și cu siguranță o să încerc să pun mâinile cât mai repede pe următorul volum.

Mă bucur și că în această continuare mai aflăm câte ceva și despre personajele întâlnite înainte, le cunoaștem mai bine, vedem cu evoluează sau se deteriorează relațiile dintre ele, ce secrete mai au și cu ce se mai confruntă. Pe mine chiar m-a făcut curioasă de la început și am avut destule bănuieli, însă n-am reușit să ghicesc aproape nimic, ceea ce mă încântă de fiecare dată când citesc mistere. 

Sincer cred că-i una din seriile ce poate fi citite fie că-ți plac cărțile thriller-ele sau nu, căci da în mare se concentrează pe mister, însă scriitura te prinde, personajele sunt bine scrise, nu e prea plină de poliție și proceduri, iar atmosfera de la Academie chiar te face să vrei să fii acolo; cu sau fără crime. Așa că dacă ai terminat, de exemplu, seria "Crimă perfectă" de Holly Jackson, atunci aceasta e o alegere perfectă. Căci au destule puncte în comun, dar în același timp și atâtea diferențe care le fac speciale și diferite în felul lor.

Plus că e plină de ghicitori și puzzles și poți încerca să le dezlegi înainte ca Stevie și ceilalți să-și dea seama ce se întâmplă sau sau cum să le rezolve. Iar pentru mine asta e întotdeauna un punct în plus. Și dacă te prinde deja au apărut patru volume la noi, în afară sunt cinci și dacă nu mă înșel, sunt șanse să apară și un al șaselea.

RECENZIE - Sălbaticele de Rory Power

Descriere:

A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.

Când Byatt dispare, Hetty va face orice că s-o găsească: va sfida carantina și va infrunta ororile de dincolo de gardul școlii. Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.

RECENZIE:

"Sălbaticele" a fost una din cărțile ce mi-a atras atenția de când a apărut, mai ales datorită coperții, însă și ideea m-a intrigat un pic.

Cred că merită citită dacă-ți plac poveștile ce combină elemente distopice cu niște horror și cu mister. Știu că și unii zic că e SF sau fantasy și nu i-aș contrazice, chit că eu n-o văd așa; dar da, are un pic din toate. Însă mai important e să descoperi dacă e pentru tine și dacă ți-ar plăcea. Mie nu mi s-a părut înfricoșătoare, nu m-a îngrețoșat, dar aș spune și că am o toleranță mai ridicată, așa că depinde de fiecare cum reacționează și ce citește de obicei.  

Pentru mine "Sălbaticele" a fost doar ok. Da, am citit-o repede, e o lectură lejeră, m-a intrigat și mi-au plăcut personajele, deși uneori mi s-a părut c-au fost prea multe și s-au cam amestecat în capul meu, făcându-mă să nu le diferențiez. Acum nu știu dacă-i doar vină mea sau autoarea nu s-a străduit să le individualizeze prea tare sau i s-a părut că nu contează așa tare aspectul ăsta. Însă pot să spun că și mi-a păsat de ele și au vrut să iasă bine pentru ele, nu m-am atașat de niciuna și m-așteptam la mai mult. Totuși, dacă tu sau altcineva o citește sunt sigură că există șansă să aibă altă experiență.

Așa cum am sperat și că misterul să fie mai dezvoltat și să primesc răspunsuri la toate întrebările. N-o să neg că n-am primit, dar nu îndeajuns. Mai ales în ultimul sfert și finalul ăla... Fără să dezvălui prea mult și să stric sfârșitul pentru cineva, o să zic doar că eu voiam mai mult, mi se pare că s-a terminat brusc, încă au rămas semne de întrebare și n-am avut sentimentul ăla de satisfacție c-am citit-o și că da, știu ce s-a întâmplat și fiecare de ce a făcut ce. Dar știu și că asta e extrem de subiectiv și că ce așteptam eu nu o să aștepte și alții, iar dacă eu simt că m-a lăsat în pom, poate tu n-o să simți la fel. 

Mă bucur c-am citit-o? Da. Mi-a plăcut? Da. Dar n-ar fi una din cărțile care aș spune că trebuie neapărat să fie pe lista ta și că ar trebui s-o prioritizezi în fața altora. Totuși e interesantă, înțeleg de ce mulți o recomandă și o să mai citesc de la autoare. 

Deci dacă îți plac cărțile horror, îți plac misterele, ți-e dor să citești ceva distopic, vrei o poveste în care aș zice că nimeni nu-i cu totul bun sau rău, atunci dă-i o șansă. 

RECENZIE - Dragoste în contratimp de Beth O'Leary

 

Descriere:

După o despărțire dureroasă de iubitul ei, Tiffy Moore are nevoie de un loc unde să stea. Rapid. Și ieftin. Dar apartamentele pe care și le permite o fac să-și pună întrebarea dacă mucegaiul colorat de pe pereți se vrea cumva o operă de artă. Disperarea o face să fie deschisă la orice, așa că răspunde la un anunț pentru împărțirea unui apartament. Leon, care lucrează noaptea, va locui în apartament în timpul zilei, iar Tiffy îl poate avea pe timpul nopții și în weekenduri. El va fi acolo doar când ea este la birou. De fapt, nu vor trebui să se întâlnească niciodată.

Astfel, Tiffy și Leon încep să-și scrie unul altuia bilețele – de la ziua în care se ia gunoiul și ce resturi trebuie aruncate și până la veșnica întrebare dacă scaunul de la toaletă ar trebui să rămână ridicat sau coborât. Chiar dacă sunt diferiți, curând devin prieteni. Și apoi poate mai mult de atât. Dar să te îndrăgostești de colegul de apartament nu e probabil cea mai bună idee... mai ales dacă nu l-ai întâlnit niciodată...

RECENZIE:

Am avut ochii pe cartea asta de ceva timp, dar n-am știut niciodată când s-o citesc. Așa că azi, când n-am avut chef de nimic, deși mai aveam doar un sfert din "Sălbaticele", am luat-o de pe raft și-am zis să văd ce-i cu ea. Planul era să citesc câteva capitole, dar asta niciodată nu merge bine la mine; căci până să-mi dau seama eram prinsă în ea și capitolele alternând între perspectiva lui Leon și a lui Tiffy m-au făcut să uit de orice altceva și n-am lăsat-o din mâna până n-am terminat-o. 

 Nu-i cel mai bun romance pe care l-am citit vreodată și n-o să-mi rămână în minte pentru mult timp, dar pot să zic că m-am simțit bine cât am citit-o, m-am relaxat și chiar mi s-au părut simpatici cei doi și prietenii lor. Chit că au fost momente ce m-au făcut să vreau să fie mai complecși, mai ei înșiși și să nu-mi dea impresia unor personaje copie pe care le-am mai citit și-n alte cărți. 

Și la fel ca-n alte cărți de dragoste normal c-avem și fostul lui Tiffy care își tot face apariția și nu lipsește nici conflictul răsuflat din ultimul sfert, pe care eu nu-l suport niciodată și aș trăi foarte bine fără el. Sau și dacă se întâmplă, aș fi vrut, ca de fiecare dată, ca personajele să-și folosească creierul și să comunice, înainte să interpreteze și să arunce totul la gunoi. Căci oricât de puțin ai cunoaște pe cineva, știind prin ce-a trecut, tot îți dai seama că n-ar face aia, nu? Sau asta cred eu.

Posibil ca asta să nu placă tuturor, însă "Dragoste în contratimp" nu e doar despre Leon și Tiffy și cum împart ei locuința. Ci e și despre viețile lor separate, ce-i roade, despre prietenii lor și despre familie, despre tot felul de relații, despre trecut, viitor, despre șanse și despre a încerca să iei o decizie bună, deși nu e deloc comfortabil, despre cum uneori cel mai mare obstacol al nostru suntem noi și cum unii se gândesc doar la interesele lor și-și bagă nasul în viețile altora; iar asta ajută sau complică și mai mult lucrurile.

O să recomand "Dragoste în contratimp", chit că nu m-a dat pe spate, pentru că e perfectă dacă vrei ceva lejer, rapid, care să te emoționeze, dar cât și să te facă să râzi. E o carte despre dragoste, cât și despre oameni, despre șanse și timp. Iar dacă ai un pic din cel din urmă, poate îi dai o șansă. Spor!