Descriere:
Blythe Connor este hotărâtă să fie o mamă bună și iubitoare pentru fiica ei, Violet, o mamă așa cum ea nu a avut niciodată. Dar încă din primele luni, haotice și istovitoare, după ce o aduce pe lume, Blythe nu reușește să găsească acea legătură specială pe care visase să o aibă cu fiica ei. Cu timpul, ajunge să fie tot mai convinsă că e ceva în neregulă cu Violet. Sau să fie totul doar în mintea lui Blythe? Soțul ei, Fox, îi spune că exagerează. Și cu cât Fox îi respinge mai mult temerile, cu atât Blythe are îndoieli mai mari cu privire la luciditatea ei.
Ani mai târziu, când devine mamă pentru a doua oară, Blythe cunoaște în sfârșit, alături de băiețelul ei, Sam, legătura profundă, unică dintre o mamă și copilul ei. Până și Violet pare să-l iubească pe frățiorul ei. Dar când viața, așa cum au știut-o până atunci, se schimbă iremediabil de la o clipă la alta, criza devastatoare o silește pe Blythe să înfrunte adevărul...
RECENZIE:
Am citit în sfârșit "Îndoiala" și acum îmi pare rău c-am așteptat așa mult să ajung la ea. Știam eu că sună bine și speram să-mi placă și să mă prindă, dar pot să zic că mi-a întrecut așteptările: fie că-i vorba de personaje, acțiune, suspans, sfârșit sau de cum a îmbinat autoarea povestea și deși totul pare fragmentat și separat la început, o să vezi că de fapt sunt atâtea legături și momente ce se repetă, dar sunt spuse din alte unghiuri, perspective sau în oglindă, încât ai impresia că povestea se repetă, iar și iar, și totuși speri să te înșeli... speri că măcar de data asta se schimbă. Și tot speri.
Cred că-i și una din cărțile în care mi-a păsat mai mult de personaje și ce se întâmplă cu ele, din cele citite de curând, în loc să mă intereseze ce dezvăluire mai urmează sau să încerc eu să ghicesc și să despic firul în patru.
Deși e un mister, "Îndoiala" aduce multe alte teme în discuție, poate și mai importante: relația dintre mamă și copil, mai ales mamă-fiică, dar și relația de cuplu, înainte și după un copil, în timp, cum toate mamele și fiicele sunt de parcă ar trăi într-o bulă. Și totuși dacă te gândeșți ele sunt că niște cercuri pe apă, mișcându-se și atingandu-se, influențând unul pe altul și dându-i celui nou mai mult decât crede, lucruri, emoții, traume, gânduri și tot felul de amintiri și apucături pe care nu va știi cum să le gestioneze sau când va știi deja poate e prea târziu să mai poată schimbă ceva. Sau să vrea. Și în niciun caz nu spun că toate astea se iau doar de la mamă și că tatăl nu face nimic...
Căci face și el destule, cu vârf și îndesat, și de foarte multe ori, face mai mult rău decât bine. Sau acel făcut e mai mult "mă prefac că fac ceva, dar doar te judec sau doar mai adaug la ce ai tu în spate deja." Iar aici devine extrem de subiectiv și personal, pentru cum interpretează fiecare, dar și cu ce experiențe personale sau ce cunoaște o să compare sau prin ce "lentilă" o să privească sau o să citească și o să trăiască povestea.
Cum nu-s mamă nu pot să spun că știu direct prin ce-a trecut Blythe, însă am un frate mai mic și am văzut destule de la mamele și bunicile din viața mea. Și "Îndoiala" m-a pus destul pe gânduri și m-a făcut să mă simt nervoasă, enervată, obosită, neînțeleasă, și cu fiecare capitol te prinde și mai mult. Mi s-a părut un amestec perfect de suspans, emoții, gânduri, îndoieli, speranțe, temeri, mici clipe de fericire ce dispar înainte să apuce să fie savurate pe deplin. Și cred că dacă ești mamă sau părinte o să vezi altfel lucrurile și poate va avea alt efect. Poate-ti va plăcea mai mult sau mai puțin. La fel și din perspectiva de copil, tânăr sau adult, cu sau fără un copil.
Pentru mine "Îndoiala" e mai mult o carte despre familie, despre legături, relații, despre speranțe, durere, sacrificiu, minciuni, tot felul de emoții, frustrări, oameni complicați și gri, nimeni complet bun sau rău. Despre mame, bunici și femei, despre soți, despre fiice, despre fii, despre viață. Nu m-așteptam să îndese autoarea atâtea într-o carte de 350 de pagini, dar zău că după ce-am terminat-o m-am simțit mulțumită, dar și obosită și-am oftat așa, având atâtea gânduri.
Da, e o carte ce se citește repede, felul în care-i scrisă te prinde și chit că nu te lovesc toate aceste teme, tot o să te țină prins datorită misterului și a întrebărilor ce tot apar și dispar, ce sunt rezolvate doar că acele răspunsuri să nască altele și tot așa. O recomand, dar știu că nu-i pentru toți și cred că depinde de fiecare când decide s-o citească și ce așteptări are de la ea. Sau că ce decide s-o citească: thriller, român psihologic, studiu al familiilor, al relațiilor, al vieții de mamă și/sau de femeie, de fiică, o combinație a lor sau total altceva.
Încă nu știu dacă-i una din cărțile preferate de anul ăsta, însă de-un lucru sunt sigură - n-o să încetez prea curând să mă gândesc la ea sau la anumite momente sau vorbe din ea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu