duminică, 24 septembrie 2023

RECENZIE - Cine moare în zori de Holly Jackson

 Descriere:

În vacanța de primăvară, Red Kenny pornește într-o călătorie alături de cinci amici: cea mai bună prietenă a ei și fratele mai mare al acesteia, iubita lui perfectă, un coleg de școală și tipul la care adolescenta visează în taină.

Când rulota li se defectează în mijlocul pustietății, iar ei nu mai au semnal la telefon, cei șase tineri își dau seama curând că nu este un accident. Cineva i-a prins în capcană acolo, în întuneric, cineva care clar îi vrea morți.

Mai sunt opt ore până la revărsatul zorilor, iar cei șase trebuie să evadeze sau să-și dea seama care dintre ei este ținta. Dar nu cumva printre ei se află un mincinos? Secrete îngropate ies la lumină, iar tensiunea din interiorul rulotei va atinge niveluri mortale. Și mai năucitor, nu toți membrii grupului vor supraviețui nopții…

RECENZIE:

Se pare că mașinile și rulotele sunt noile camere încuiate și insule izolate și fiind fan al misterelor de genul, nu pot decât să mă bucur. Plus că, la cât de mult mi-a plăcut "Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți" n-aveam cum să nu o citesc, sperând în secret să-mi placă la fel de mult sau poate și mai mult.

Și sinceră să fiu mi-a plăcut "Cine moare în zori" și în niciun caz nu m-aș fi așteptat la acele dezvăluiri, la cine e vinovatul sau mai ales de ce. Poate alții ar fi ghicit, dar eu am fost total luată prin surprindere și pe-o parte mi-a fost și greu să cred că cineva ar merge atât de departe pentru niște lucruri.. dar bănuiesc că sunt și oameni d-ăștia și nu ține neapărat de tărâmul ficțiunii. 
Așa că la capitolul acțiune, suspans, momente ce te lasă cu gură căscată și te fac să te întrebi ce-o să se mai întâmple și oare o să mai rămână cineva viu, cartea asta e mai mult decât plină și cu siguranță o să te țină ocupat. 

Un minus al "Cine moare în zori" e totuși faptul că au fost atâtea personaje, fiecare teoretic diferit de celălalt, cu calități și defecte, și totuși eu n-am reușit să știu care-i care mare parte din poveste. Da, le știam după nume, dar dacă ar fi fost să mă întrebi cine e X, n-aș fi știut să-ți spun. Iar acest lucru nu doar că m-a făcut să-mi fie greu să urmăresc povestea, dar nu m-am putut apropia de personaje și în niciun caz să le înțeleg sau să empatizez cu ele. Și dacă n-ar fi fost să-mi placă firul narativ sau stilul autoarei, cu siguranță n-aș fi terminat cartea sau mi-ar fi luat și mai mult s-o citesc.

Însă asta e întotdeauna ceva subiectiv, deci ține de tine să afli dacă o să ai o problema cu acest aspect sau nu.

Una peste alta, "Cine moare în zori" a fost un roman ce m-a prins, a avut întorsături de situație și dezvăluiri care mai de care și chiar a fost un caz de "cât de bine îți cunoști prietenii și oamenii cu care umbli", dar și "cât de prost poate să meargă o vacanță?". Iar finalul, deși n-a fost ce m-așteptam, cred că s-a potrivit. 

Eu i-am dat 4 stele și abia aștept următoarea carte de la autoare.

4/5

0 comentarii: