miercuri, 5 martie 2014

Ramona de Beverly Cleary - Nou la ed. Arthur


Beezus şi Ramona; Pacostea de Ramona
- Publicată în martie 2014 
- Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu.
- Ilustraţii de Tracy Dockray.
- hardcover, 298 p, 145x185 
- Pentru copii, Ilustrată 
- Domeniu: Beletristică 7-12 ani

Cine nu are o soră mai mică… să citească neapărat această carte! Iar cei care au, cu atât mai mult.

Oamenii mari pricep totul foarte greu şi au mereu nevoie de explicaţii, asta o ştie orice copil, de la Micul Prinţ încoace. Ce e de explicat în faptul că o fetiţă de patru ani îl plimbă în lesă pe Ralph, o şopârlă imaginară, sau în faptul că aruncă în cuptor păpuşa vrăjitoare atunci când sora mai mare îi spune s-o imite pe Gretel? Şi, dacă educatoarea spune că litera Q are o codiţă ca de pisică, ce e în neregulă cu o literă cu urechi, mustăţi şi codiţă?

Ramona nu ştie ce să mai creadă. Deşi încearcă mereu să facă lucrurile bine, tot “pacoste” îi spun cu toţii, iar răspunsurile pe care le primeşte încep cel mai adesea cu NU…

0 comentarii: