joi, 2 mai 2019

RECENZIE LA CALD - Spune-mi dacă zâmbești de Eric Lindstrom


Descriere:

Parker Grant nu are nevoie de cine știe ce ochelari că să-și poată de seama cum sunt oamenii. Pentru asta a inventat Regulile: nu vă purtați altfel cu ea doar pentru că e nevăzătoare și nu profitați niciodată de ea. Nu veți primi o a doua șansă. Ca să vă convingeți, întrebați-l pe Scott Kilpatrick, băiatul care i-a frânt inima.

Când acest băiat reapare în viața ei pe neașteptate, după o absență de mai mulți ani, Parker își dă seama că există o singură reacție corectă—să-l respingă până când începe să-l doară. Oricum i se pare că are destule pe cap. 
De exemplu, vrea să se înscrie în echipa de alergări (v-ați prins, ochii nu-i funcționează, dar picioarele, da), le dă sfaturi afectuoase, dar dure, colegilor ei de o naivitate dureroasă și are grijă să-și dăruiască sieși steluțe aurii pentru fiecare zi în care se abține să plângă din cauza morții tatălui său, survenită cu trei luni în urmă. Însă descoperă că nu poate scăpa de trecut și, pe măsură ce află adevărul despre oamenii din jurul ei—despre Scott, despre tatăl ei—Parker își pierde siguranța cu care analizează lumea din jur. Oare lucrurile chiar sunt așa cum par?


RECENZIE:

Nu, nu mi-am schimbat modul de a scrie recenzii, doar că acum nu am destul timp să stau și să meșteresc la ele, cum fac de obicei. Așa că vor fi puțin mai scurte, poate nu la fel de organizate și detaliate, însă dacă găsesc o carte delicioasă despre care trebuie să vă spun acum!, atunci o voi face. Sper să vă placă această mică schimbare și, acum să trecem la cartea de astăzi. : )

Tocmai am terminat de citit Spune-mi dacă zâmbești și sincer, pe cât de mult mi-a plăcut și m-a făcut să trăiesc povestea și să văd prin ochii personajelor și să mă pun în locul lor, pe atât de greu mi-ar fi să scriu o recenzie, cum fac eu de obicei, și să cuprind în câteva paragrafe cât e de bună și de ce merită citită.

 Și nu pentru că e vreo idee originală sau scriitura e minunată, or acțiunea și suspansul or să vă dea peste cap, ci pentru că e ceva atât de viu și de normal și de des întâlnit, dar totuși ne e mai greu să ne imaginăm cum e să trăiești așa decât să călătorim călare pe-un dragon. Iar personajele, de la cele principale și până la cele episodice, amestecuri perfecte de negru și gri, cu ceva sclipici și muchii ascuțite aruncate acolo, te fac să le iubești și să le dai una zdravănă peste ceafă cu fiecare capitol.

Sincer, până scriu recenzia (adică una mai coerentă și organizată) și mai ales dacă o să-mi iasă, mai bine puneți mâna pe carte și citiți-o. Eu am devorat-o în câteva ore și parcă aș mai citit-o o dată. :)) Mi se întâmplă rar, însă acum cred că la o a doua lectură aș prinde fix acele nuanțe și detalii ce mi-au scăpat prima oară, când am fost ocupată să simt, să nu mai judec așa repede și să mă trag singură de mânecă, și m-aș bucura și mai tare de poveste.

Recomand oricum romanul și dacă vă place, vă rog, spuneți și altora de el. :) Iar dacă vouă nu vă face  cu ochiul poate-l recomandați altcuiva. Chiar cred că această carte galbenă merită să ajungă în mâinile cât mai multor cititori și oameni. Sau în suflete.

P.S.: Nu m-am întins să vorbesc despre cât de bine și în straturi sunt făcute personajele sau cât de complexe sunt relațiile dintre ele, cât de natural e dialogul și cum reușesc ei de la o simplă discuție să treacă la ceva dureros și/sau complex, sau cât te pun pe gânduri și te fac să trăiești odată cu ei. 

Nimeni nu e perfect, adevărul și lumina nu oferă întotdeauna comfort (dar cine are nevoie de așa ceva?) și fix oamenii care credem noi că au cel mai mare nevoie de ajutor sunt, de fapt, cei care ne arată că sunt mai puternici ca noi. Și că uneori cel mai mare lucru ce-l putem face pentru ei e să fim pur și simplu acolo; și atât. 

P.S.: Când citeam primul sfert și nu mă prinsese încă am vrut să-i dau maxim 3 stele, apoi până aproape de ultimul sfert mă gândeam la 4 stele. Însă, acum după ce-am terminat-o pot spune că-i una din cele mai bune cărți citite anul ăsta, dacă nu cea mai bună, căci are fix ce trebuie: viață nu poveste, oameni și nu personaje, situații în care oricine ar putea să intre sau de care să se lovească și, mai ales, are mult curaj. Mult curaj și o gură mare. Și doi ochi care, deși nu văd așa cum vedem noi, cuprind mai mult decât majoritatea pot.

Aș zice să vă pregătiți să râdeți și/sau să plângeți după bunul plac!