RECENZIE - Radio Silence de Alice Oseman

 

Descriere:

Frances își petrece timpul studiind cu un singur scop: să ajungă la o universitate de elită. Nimic nu-i stă în cale, nici prietenii, nici vreun secret vinovat. 

Dar când îl întâlnește pe Aled, geniul timid din spatele podcastului ei favorit, descoperă o nouă libertate și prietenia adevărată. Așa că nu se mai teme să fie ea însăși. Apoi podcastul devine viral și fragila încredere dintre ei e spulberată. 

La rândul sau, Aled e singur și se luptă cu secrete întunecate. Și doar înfruntându-și temerile, le va putea depăși. Într-o lume hotărâtă să-i reducă la tăcere, Frances și Aled se străduiesc să-și găsească propriile voci pe parcursul unui an care le va schimba viața. 

Oare vor avea curajul să le arate tuturor cine sunt ei cu adevărat?

RECENZIE: 

Pot să număr pe degetele de la o mână cărțile ce de-a lungul anilor m-au atins extrem de mult, în care m-am regăsit și care mi-au rămas în suflet, iar acestea sunt: "Fangirl", "Eliza și monștrii ei", "Aristotel și Dante descoperă secretele Universului" și "Spune-mi dacă zâmbești". Iar acum c-am citit-o, aș adăuga și "Radio Silence".

O carte ce am avut-o pe TBR de când a apărut și pe care am amânat-o an de an, până am zis că deja e ridicol. Așa că dimineață când am plecat spre muncă am luat-o cu mine și am început s-o citesc. Să spun că m-a prins extrem de repede și că pe tot parcursul ei am fost în poveste și lumea reală a dispărut în jurul meu, iar eu m-am bucurat de fiecare clipă cu personajele și am simțit toate emoțiile alături de ei și față de ei, nici n-ar cuprinde tot ce simt și toate gândurile pe care le am acum. 

Dar știu și că nu e genul de carte ce ar plăcea tuturor, oricât mi-a plăcut mie, și că mulți vor avea o părere diferită, ceea ce-i ok. Dacă te interesează, totuși sper să-i dai o șansă și să nu o lași necitită cât am făcut-o eu. Deși, într-un fel cred și că poate a fost cartea potrivită la momentul potrivit și că, poate, dacă o citeam când am luat-o, poate nu ne-am fi potrivit sau aș fi privit-o cu alți ochi. 

"Radio Silence" e o carte ce nu are neapărat personaje, ci oameni ce trăiesc în paginile ei și pe care ajungi să-i cunoști pe cât de mult te lasă, ceea ce m-a făcut să-i plac și să mă atașez de ei, dar mi-a dat și sentimentul că aș fi putut să-i cunosc și mai mult, dacă autoarea ar fi ales să deschidă ușa un pic mai mult.Și aceste personaje zic eu că reprezintă tot farmecul cărții și dacă nu te înțelegi cu ei, nu prea cred că ai de ce să o citești sau n-o să rămâi cu mare lucru din ea. Desigur că nicio carte nu-i citită degeaba și că poți să citești o carte și să nu îți placă personajele sau să n-ai nimic în comun cu ele și totuși să ai parte de o lectură bună.

 Doar că "Radio Silence" e o poveste ce pentru unii va fi cartea perfectă, iar pentru alții va fi o mulțime de alte lucruri și experiențe. Pentru mine a fost ce m-așteptam, dar și mai mult de atât. Și s-a întâmplat treptat, căci până pe la jumătate nu i-aș fi dat mai mult de 3 stele, iar apoi încet am început să-mi schimb părerea. Și acum când mă uit la ea știu că n-o să mi-o scot din minte prea curând, pentru că au fost momente, replici, emoții, stări ce-s greu de descris dacă nu le trăiești pe propria piele, ce s-au lipit de mine și mi-au trezit o mulțime de emoții, de multe ori chiar contradictorii. 

Însă, pe lângă personaje și emoții și viață și școală și întâmplări și părinți și pasiuni și propriile lumi în care ne-ascundem sau în care invităm doar pe cine vrem, e și despre ce s-a întâmplat. Despre un mister destul de mare sau două. Care odată ce vor fi sparte ca niște baloane de săpun, posibil să zguduie mai tare ca un cutremur viețile tuturor. Și oricât de exagerat ar suna când o zic eu, dacă citești cartea sau ai citit-o, știi că nu e așa departe de adevăr.

Pentru mine "Radio Silence" e o carte ce ar trebui citită de cât mai mulți și sper să o iubească: fie că se regăsesc în ea într-un fel sau altul, fie că vor niște personaje noi de care să se atașeze și să pășească în această lume plină de magie, deși nu-i o carte fantasy, sau pentru simplul fapt că vor o poveste frumoasă, complexă, diversă din toate punctele de vedere și scrisă într-un mod superb, fără să fie obositoare, over the top sau plină de clișee și stereotipuri.

RECENZIE - Să nu mă minți de Freida McFadden

 

Descriere:

Orice ființă umană este capabilă de fapte îngrozitoare dacă este presată suficient să le comită.

Proaspăt căsătoriți, Tricia și Ethan caută casa visurilor lor. Când aceștia vizitează conacul izolat odinioară a aparținut doctoriței Adrienne Hale, o psihiatră renumită care a dispărut cu ani în urmă, o furtună violentă de zăpadă îi blochează în casă, fără nicio șansă de a mai pleca până la încetarea viscolului.

În căutarea unei cărți care să-i alunge plictiseala până la domolirea furtunii, Tricia descoperă o cameră secretă, în care se află înregistrări audio de la fiecare pacient pe care dr. Hale l-a intervievat vreodată. Pe măsură ce ascultă casetele, Tricia descoperă lanțul de evenimente terifiante care au dus la dispariția misterioasă a femeii.

Tânăra ascultă casetele una câte una, până târziu în noapte. Cu fiecare dintre ele, încă o piesă șocantă a puzzle-ului este așezată la locul său, iar rețeaua de minciuni țesută de Adrienne Hale se dezvăluie încet-încet.

Apoi, Tricia ajunge la caseta finală.

Aceea care dezvăluie întregul și înfricoșătorul adevăr.

RECENZIE:

Am citit "Să nu mă minți" în câteva ore și deși nu-mi propusesem asta, n-am putut să o las din mână până nu am terminat-o. Cred că-i cartea perfectă ca să scapi de reading slump, dar și dacă vrei un thriller care te ține în priză, se citește repede, are destule întorsături de situație și o să te țină ghicind până la final. 

Recunosc că am ghicit jumătate din dezvăluiri, însă asta nu m-a făcut să-mi placă mai puțin, căci tot mi s-a părut interesant cum autoarea a pus piesele cap la cap și cum s-a jucat cu așteptările mele, oferind destule indicii, dar și lăsând mult de interpretat și de pus întrebări. 

"Să nu mă minți" e o poveste menită să fie devorată, așa că, zic eu, n-o să acorzi prea multă atenție personajelor sau firului narativ din punct de vedere al credibilității sau cât de complex sunt scrise. Sau și dacă o faci, poate n-o să te deranjeze, prea tare, dacă destule părți sunt greu de crezut sau o să-ți trezească tot felul de întrebări. Momente ce pe mine m-au scos din poveste, pentru că în loc să mă bucur de ea și să fiu surprinsă de dezvăluiri, eram prinsă încercând să-mi dau seama cum s-a ajuns acolo, dacă are sens și cât de posibil ar fi ca așa ceva să se întâmple și să nu dea de bănuit. Ceea ce pentru mine nu a prea mers, dar știu că pentru alții ar fi fix ce caută. Așa că, dacă n-ai citit-o, chiar sunt curioasă cum ți s-ar părea.

Cât despre personaje. la început recunosc c-am fost intrigată și mi-a păsat de ele, treceam cu ei prin toate emoțiile, însă treptat am început să mă detașez. Și nu c-aș fi vrut, ci mai mult a fost un răspuns la ce se întâmplă și cum evoluează povestea, ce decizii iau și ce aflăm despre ei. Ceea ce, desigur, e extrem de subiectiv și ține de fiecare cum o să reacționeze și dacă îi va simpatiza sau nu până la final, sau deloc. 

Mi-a plăcut mult cum e scrisă și faptul că sunt mai multe perspective, iar casetele oferă și ele destul suspans, clipe ce te vor lăsa cu gura căscată sau te vor face să te bucuri când descoperi că ce bănuiai tu s-a adeverit și aveai dreptate. 

Una peste alta, e o lectură bună pentru vară și fie că o citești într-o zi sau în mai multe, eu cred că te va prinde. Și nu, nu cred că trebuie să citești thriller sau mistere în general ca să-ți placă. 

RECENZIE - Autoboyografie de Christina Lauren

 

Descriere:

Doi băieți se îndrăgostesc în timpul cursului de scriere creativă de la liceu. Unul provine dintr-o familie nonconformistă, celălalt, dintr-o comunitate religioasă conservatoare.

Cu trei ani în urmă, familia lui Tanner Scott s-a mutat din California în Utah, o mișcare care l-a determinat pe adolescentul dezorientat să își ascundă adevărata orientare sexuală. Ajuns în ultimul semestru de liceu, băiatul plănuiește să parcurgă cele din urmă cursuri fără cine știe ce bătăi de cap, iar apoi să facă marele salt spre libertate, părăsind orășelul în care se simte prins ca-ntr-o capcană.

Atunci când Autumn, cea mai bună prietenă a lui, îl provoacă să vină la Seminar – cursul la care elevii trebuie să scrie o carte în doar patru luni –, Tanner nu poate rezista tentației. Să inventezi o poveste în patru luni pare simplu, crede el, însă observă cu năduf că patru luni înseamnă totuși o eternitate.

De cât timp însă are nevoie Tanner să se îndrăgostească? Din câte se pare, o secundă îi e mai mult decât suficient pentru a-l remarca pe Sebastian Brother, un fost elev al școlii care a reușit să vândă unei mari edituri romanul scris în timpul cursului și care acum este mentor pentru liceenii interesați de literatură. Singura problemă în calea fericirii lui Tanner ar fi că Sebastian este mormon și urmează să plece într-o misiune de evanghelizare timp de doi ani.

RECENZIE:

Cred că "Autoboyografie" e una din acele cărți ce trebuie citită ca să-ți dai seama dacă îți place, pentru că oricât te-ar atrage coperta sau descrierea, e egal cu zero dacă nu te prinde, dacă personajele nu te atrag și nu-i înțelegi sau nu ajungi să te atașezi de ei. Și chiar și atunci când se întâmplă, poate vor fi momente când nu ești de acord cu felul în care acționează sau cu modul în care anumite aspecte sunt discutate sau abordate în carte sau în viețile lor. 

 Mie "Autoboyografie" mi-a plăcut, însă în cea de-a doua parte a cărții aș zice că și-a mai pierdut luciul și au fost câteva lucruri ce nu mi s-au părut ok și poate aș fi vrut un pic mai multă grijă pentru cum Tanner le-a abordat sau cum s-a purtat cu Sebastian. Fie că vorbim de religie, de felul în care e privită familia și valorile ei, modul în care fiecare își vede viața și ce vrea de la ea. 

"Autoboyografie" e o carte ce te face să-ți aduci propriile idei și experiențe când o citești și prin ele să o vezi într-un mod diferit, intenționat sau nu, având apoi o impresie legat de cum ar fi bine sau nu să evolueze situația și relațiile. Așa că ce m-a deranjat pe mine, pentru tine poate să fie ok sau, din contră, poate ai și mai multe de zis. 

Dacă mă gândesc la ea ca la o lectură lejeră, ce are a face cu scrisul, cu doi băieți ce ajung să aibă o relație și care n-ar putea să aibă vieți și familii mai diferite, cu valori, idealuri și credințe la poluri opuse aproape, atunci aș spune că nu-i rea. Însă mie Tanner și Sebastian nu mi s-au părut egali în ideea că amândoi pot să pună sub semnul întrebării ce sunt, ce simt, pentru ei și pentru celălalt, cum se raportează la valorile lor sau ale familiei lor. 

Deoarece de foarte multe ori Sebastian l-a respectat pe Tanner și n-a încercat să-l schimbe sau să-l judece, l-a iertat, i-a oferit spațiu și timp, însă când a fost vorba ca Tanner să-l înțeleagă, să-i ofere timp și spațiu, eu n-am observat să-i fi dat. Tanner a fost doar impulsiv, nemulțumit când nu primea ce voia, când Sebastian nu lăsa pur și simplu tot ce știuse până atunci ca să fie cu el și pe placul lui... și nu zic că Sebastian nu voia poate același lucru, dar nu poți să ceri cuiva să facă schimbări așa de mari imediat, doar pentru că din punctul unde ești tu îți pare simplu. Pentru că pare ușor din perspectiva ta, dar tu ai altă viață, altă familie și nu știi cum e să fii în locul lui... dar mna, de pe margine cred că toți ne credem deștepți sau îndreptățiți doar fiindcă ni se permite sau am avut o familie înțelegătoare și credem că e la fel pentru toți. Trebuie doar să fi sincer și să vrei, nu? 

Așa că la capitolul ăsta mi s-a părut că personajele au fost un pic prea imature, dar apoi ai putea spune "dar sunt adolescenți" și posibil să ai dreptate. (deși eu cred că vârsta nu e importantă și știm cu ochii că sunt oameni maturi și imaturi indiferent câți ani au) Însă eu aș fi vrut mai mult. 

Și vorbind de mai mult, și asta cred că m-a deranjat și mai tare... dar nu prea pot să discut, căci spoilers. Modul în care Tanner a gestionat un moment între el și Sebastian și a implicat-o și pe Autumn m-a lăsat... mnda. (deși dacă mă gândesc bine relația dintre Autumn si Tanner cu totul mi s-a părut o mare varză și niciunul din ei nu știe ce vrea sau nu-s destul de maturi cât să vadă o problemă, decât după ce-i prea târziu). 

Cred că aia a fost clipă în care cartea pentru mine s-a cam rupt. Pentru că personal n-am fost de acord cu cele întâmplate, nu mi s-a părut că Autumn sau Tanner s-au purtat cum trebuia, nici atunci și nici după, dar mna. Poate că tu n-ai avea o problemă cu asta sau cu felul în care personajele sunt portretizate sau felul în care curg discuțiile.

Overall, a fost ok și dacă nu te uiți prea îndeaproape sau o citești pentru că vrei să-ți ții mintea ocupată cred că o să-ți placă și mai mult. Ori poate n-o să te deranjeze felul în care teme ca familia, religia, credința, orientarea sexuală, idealuri, țeluri, sinele, relații, prietenie, sunt tratate. Mi-a plăcut și mie în mare, dar cum spuneam au fost momente în care mi s-a părut că personajele au fost impulsive și n-au tratat cu destulă grijă o situație sau o persoană, deși ar fi așteptat asta dacă rolurile erau inversate. Au fost și alte clipe când discuții serioase sau decizii au fost repezite sau băgate sub preș. Și... poate nu-s eu destul de romantică sau poate prea pesimistă, dar finalul ăla a venit așa parcă de nicăieri. Și nu că nu mă bucur, dar totuși. Mi s-a părut c-a fost băgat acolo că trebuia să se termine cartea și nu pentru că logic și natural ar fi avut sens și lucrurile de până atunci ar fi rezultat în el, dar mă rog.

RECENZIE - Lucia de Bernard Minier

 

Descriere:

La Universitatea din Salamanca, un grup de studenți la Criminologie descoperă existența unui ucigaș care era sub radar de câteva decenii și care își pune în scenă victimele inspirându-se din picturile renascentiste. La Madrid, anchetatoarea Lucia Guerrero își găsește partenerul răstignit pe un Calvar și pornește pe urmele bărbatului supranumit „ucigașul cu lipici".

Toți se vor confruntă cu propriul trecut, cu cele mai profunde frici și cu un adevăr mai abominabil decât toate legendele și miturile.

Un festin literar pe care-l veți savura pe nerăsuflate și care are teama, misterul, teroarea și angoasa ca feluri principale. Pictura barocă este aperitivul incitant, iar mitologia — desertul opulent.

RECENZIE:

Am citit-o într-o zi și mi-a plăcut, însă cred că altora le-ar plăcea mai mult și poate n-ar fi deranjați de lucrurile pe care o să le menționez eu în continuare. 

Recunosc că prima dată nici n-am știut că e thriller, deoarece numele și coperta nu-mi prea transmiteau asta, însă apoi am citit descrierea și m-a intrigat. Mi s-a părut interesant aspectul studenților la criminologie sau ucigașul cu lipici și chiar m-a făcut curioasă faptul că scenele crimelor erau inspirate de picturi renascentiste. Însă de la acestea și de la multe altele, ce nu le voi menționa, căci nu vreau să dezvălui ce nu-i în descriere și să vă stric lectura, aș fi vrut mai mult.

"Lucia" mi-a plăcut din punct de vedere al acțiunii și al firului narativ, m-a ținut în suspans și n-am nimic de reproșat în privința dezvăluirilor sau al întorsăturilor de situație. Dar scriitura n-a fost pe gustul meu și m-am simțit detașată de poveste și de personaje de la prima pagină și pe tot parcursul cărții și oricât am sperat eu că o să se schimbe ceva sau că mă voi apropria cu cât citesc mai mult, nu s-a întâmplat. Asta e ceva subiectiv și depinde de fiecare dacă se va confrunta cu asta sau din contra stilul autorului și modul în care-i scrisă cartea vor fi fix ce caută. 

În carte sunt menționate și multe lucruri și informații ce mie nu mi s-au părut importante, sau nu așa importante cât să vorbească autorul atât de ele, sau am avut impresia că autorul le-a băgat acolo doar ca să arate că știe sau crezând că poate cititorii vor fi interesați, dar pe mine m-au făcut să mă simt ca la un curs și aș fi vrut mai mult din acțiune și pentru ceea ce venisem și nu asta. Și ce-aș fi vrut eu, adică mai multe emoții, să știu ce simt personajele și să simt ce simt ele n-am primit. Da, se menționează că X e nervos sau e obosit, dar mi se spune și nu mi se arată. Ceea ce pentru mine iar n-a funcționat. 

Toate astea sunt minusuri pentru mine, dar știu sigur că pentru alții vor fi de neobservat sau puncte în plus. Așa că nu lua prea în serios ce zic.

Vorbind un pic de personaje, pot să spun că niciunul nu m-a prins și pentru mine au fost prea multe ca număr pentru cât le-a diferențiat autorul și le-a individualizat. Astfel încât toți studenții din grupul de criminalistică sunt aproape unul și același pentru mine și același lucru aș putea zice și de profesorii și bărbații prezenți în carte. Nu zic că autorul nu le-a dat nimic, însă ținând cont de numărul de pagini și de câți sunt, a fost prea puțin, din punctul meu de vedere, și de destule ori i-am confundat. Și aici iar ține de gustul fiecăruia și de cât de multe vrei de la personaje într-un roman polițist sau cum privești tu ceea ce-ai primit.

"Lucia" a fost o carte pe care am citit-o repede, pe alocuri atmosferică, ce a avut elemente ce mi-au plăcut, ca acele scene inspirate din artă sau modul în care studenții căutau criminalii, însă nu întotdeauna lucrurile au sfârșit cum aș fi vrut eu sau nu au fost prezentate cum îmi imaginam eu. Dar asta e. Merită să-i dai o șansă și sper să te farmece mai mult decât m-a prins pe mine.

RECENZIE - În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit de Gillian McAllister

 

Descriere:

Poți să împiedici o crimă după ce s-a întâmplat?

Este octombrie şi e trecut de miezul nopții. Îți aștepți fiul de 18 ani să ajungă acasă. În timp ce privești pe fereastră, el își face apariția, însă nu e singur. Se îndreaptă către un bărbat și are o armă în mână. Ceea ce vezi este greu de crezut: băiatul tău drăgălaș și mai mereu zâmbăreț omoară cu sânge rece un străin, chiar în fața casei tale. Nu știi cine e. Și nu știi de ce. Știi doar că fiul tău a fost arestat, iar viitorul său, spulberat.

Adormi, în acea noapte, lipsită de speranță. Totul este pierdut.

Până când te trezești… și este ieri, ziua de dinainte de incident. Iar apoi te trezești cu o zi și mai înainte. În fiecare dimineață te trezești cu o zi, cu o lună, cu ani mai devreme, cu o nouă șansă de a opri crima. Undeva, în trecut, se ascunde adevărul, motivul acestei crime. Singura ta șansă este să-l descoperi.

RECENZIE:

"În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit" e o carte ce mie mi-a plăcut. Dar cred că e bine să o citești și să vezi singur dacă e pe gustul tău. Pentru că deși e un thriller, are și elementul ăsta de călătorit în timp și cred că fiecare va fi mulțumit sau nu; atât de cum autoarea a ales să abordeze aspectul asta, dar și cum a fost prezentat și cum personajele au decis să-l abordeze și să reacționeze și să acționeze față de el și datorită lui. 

Căci recunosc eu n-am citit descrierea prea îndeaproape înainte să mă apuc de carte și pentru un sfert din carte am crezut că lucrurile vor merge altfel și poate "e iar o carte d-aia ce tratează călătoritul în timp la fel că restul de cărți și media și nu-i nimic diferit." Și poate așa a și fost. Însă ce a făcut asta diferit, pentru mine, au fost personajele și scriitura.

 Pentru că mi s-a părut destul de proaspătă cartea și am citit cu sufletul la gură, curioasă să văd cum vor evolua lucrurile și ce va descoperi personajul principal, dacă o va ajuta sau mai mult rău vor face aceste noi informații. M-am gândit uneori dacă și simplul fapt că umblă prin timp avea să schimbe situația și dacă da, ce avea să se întâmple. Am tot încercat să mă gândesc care ar fi fost secretul sau ce avea să găsească, însă n-am ajuns nici măcar un pic aproape de adevăr. Încă nu știu ce părere am despre acesta și dacă ai citit-o chiar sunt curioasă de cum ți s-a părut ție. 

Mi-a plăcut mult stilul autoarei și am citit-o foarte repede, atât pentru că m-a prins și voiam să știu, dar și pentru că e scrisă într-un mod ce pe mine m-a prins și de la prima pagină am căzut în poveste. Și la fel și cu personajele. Eu m-am apropiat de ele și mi-a păsat, chiar m-am implicat emoțional și uneori m-am întrebat eu ce-aș fi făcut într-o astfel de situație și dacă aș fi schimbat ceva sau cât de departe aș fi mers. Cred că astea sunt întrebări ce ar putea să și le pună oricine și-n funcție de experiențe, mod de gândire, ambiție, ar obține un răspuns. Și tot datorită acestora sau din cauza lor va trăi și cartea asta într-un mod asemănător cu al meu sau diferit. 

Căci oricât e o poveste nerealistă datorită elementelor SF, pe atât de realistă, umană și vie e datorită personajelor, a tuturor situațiilor prin care trec, ale discuțiilor, neînțelegerilor, gândurilor lor, ale trecerii timpului și ale vieții. Pe care o trăim, pe care o lăsăm să treacă, după care plângem și din care nu avem niciodată destul. 

Mulți ar spune probabil că "În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit" e o carte ce pune accent pe acțiune, pe suspans, pe toate dezvăluirile și intorsaturile de situație, și aș fi de acord! Căci da, stă bine la toate astea. Dar din punctul meu de vedere personajele sunt în lumina reflectoarelor și totul e din cauza lor și datorită lor. Personaje ce e posibil să-ți placă sau nu și cred că asta o să afecteze destul de mult și savurarea acestei cărți. Eu zic să-i dai o șansă și sper să fie fix cum îți dorești.