Descriere:
Poți să împiedici o crimă după ce s-a întâmplat?
Este octombrie şi e trecut de miezul nopții. Îți aștepți fiul de 18 ani să ajungă acasă. În timp ce privești pe fereastră, el își face apariția, însă nu e singur. Se îndreaptă către un bărbat și are o armă în mână. Ceea ce vezi este greu de crezut: băiatul tău drăgălaș și mai mereu zâmbăreț omoară cu sânge rece un străin, chiar în fața casei tale. Nu știi cine e. Și nu știi de ce. Știi doar că fiul tău a fost arestat, iar viitorul său, spulberat.
Adormi, în acea noapte, lipsită de speranță. Totul este pierdut.
Până când te trezești… și este ieri, ziua de dinainte de incident. Iar apoi te trezești cu o zi și mai înainte. În fiecare dimineață te trezești cu o zi, cu o lună, cu ani mai devreme, cu o nouă șansă de a opri crima. Undeva, în trecut, se ascunde adevărul, motivul acestei crime. Singura ta șansă este să-l descoperi.
RECENZIE:
"În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit" e o carte ce mie mi-a plăcut. Dar cred că e bine să o citești și să vezi singur dacă e pe gustul tău. Pentru că deși e un thriller, are și elementul ăsta de călătorit în timp și cred că fiecare va fi mulțumit sau nu; atât de cum autoarea a ales să abordeze aspectul asta, dar și cum a fost prezentat și cum personajele au decis să-l abordeze și să reacționeze și să acționeze față de el și datorită lui.
Căci recunosc eu n-am citit descrierea prea îndeaproape înainte să mă apuc de carte și pentru un sfert din carte am crezut că lucrurile vor merge altfel și poate "e iar o carte d-aia ce tratează călătoritul în timp la fel că restul de cărți și media și nu-i nimic diferit." Și poate așa a și fost. Însă ce a făcut asta diferit, pentru mine, au fost personajele și scriitura.
Pentru că mi s-a părut destul de proaspătă cartea și am citit cu sufletul la gură, curioasă să văd cum vor evolua lucrurile și ce va descoperi personajul principal, dacă o va ajuta sau mai mult rău vor face aceste noi informații. M-am gândit uneori dacă și simplul fapt că umblă prin timp avea să schimbe situația și dacă da, ce avea să se întâmple. Am tot încercat să mă gândesc care ar fi fost secretul sau ce avea să găsească, însă n-am ajuns nici măcar un pic aproape de adevăr. Încă nu știu ce părere am despre acesta și dacă ai citit-o chiar sunt curioasă de cum ți s-a părut ție.
Mi-a plăcut mult stilul autoarei și am citit-o foarte repede, atât pentru că m-a prins și voiam să știu, dar și pentru că e scrisă într-un mod ce pe mine m-a prins și de la prima pagină am căzut în poveste. Și la fel și cu personajele. Eu m-am apropiat de ele și mi-a păsat, chiar m-am implicat emoțional și uneori m-am întrebat eu ce-aș fi făcut într-o astfel de situație și dacă aș fi schimbat ceva sau cât de departe aș fi mers. Cred că astea sunt întrebări ce ar putea să și le pună oricine și-n funcție de experiențe, mod de gândire, ambiție, ar obține un răspuns. Și tot datorită acestora sau din cauza lor va trăi și cartea asta într-un mod asemănător cu al meu sau diferit.
Căci oricât e o poveste nerealistă datorită elementelor SF, pe atât de realistă, umană și vie e datorită personajelor, a tuturor situațiilor prin care trec, ale discuțiilor, neînțelegerilor, gândurilor lor, ale trecerii timpului și ale vieții. Pe care o trăim, pe care o lăsăm să treacă, după care plângem și din care nu avem niciodată destul.
Mulți ar spune probabil că "În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit" e o carte ce pune accent pe acțiune, pe suspans, pe toate dezvăluirile și intorsaturile de situație, și aș fi de acord! Căci da, stă bine la toate astea. Dar din punctul meu de vedere personajele sunt în lumina reflectoarelor și totul e din cauza lor și datorită lor. Personaje ce e posibil să-ți placă sau nu și cred că asta o să afecteze destul de mult și savurarea acestei cărți. Eu zic să-i dai o șansă și sper să fie fix cum îți dorești.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu