Descriere:
PERSEFONA ESTE ZEIȚA PRIMĂVERII, ÎNSĂ NUMAI CU NUMELE.
Adevărul este că, atunci când era doar o copilă, florile se ofileau sub atingerea ei. După ce se mută în Noua Atenă, Persefona speră să poată duce o viață modestă, deghizată într-o jurnalistă muritoare.
Hades, Zeul Morții, și-a clădit în lumea oamenilor un adevărat imperiu al jocurilor de noroc, pe care se zvonește că nimeni nu le poate câștiga.
După o întâlnire întâmplătoare cu Hades, Persefona se trezește prinsă într-un contract imposibil cu Zeul Morții: fie reușește să creeze viață în Lumea de Jos, fie își va pierde libertatea pe vecie.
Totuși, acest pariu face mai mult decât să dezvăluie eșecul Persefonei ca zeiță. În timp ce aceasta se străduiește să își recapete libertatea, dragostea ei pentru Zeul Morții devine din ce în ce mai puternică – și, din nefericire, e imposibilă.
RECENZIE:
"Un strop de întuneric" e una din cărțile de care am tot auzit de când a apărut și sinceră să fiu descrierea m-a lăsat întotdeauna rece și singurul lucru ce mă tenta la cartea asta era coperta. Însă cum încerc să dau aproape oricărei cărți o șansă, am zis s-o încerc și, am citit-o. Pe scurt, mi s-a părut doar ok, mi-a plăcut, am citit-o repede, mi-am dat ochii peste cap de destule ori și m-am întrebat de ce îmi fac asta, dar m-am și amuzat uneori și la final aș fi spus "hai că n-a fost așa rea." Asta dacă o parte din final măcar ar fi avut sens...
Acum hai să o luăm de la început.
Vorbind cât se poate de obiectiv "Un strop de întuneric" nu mi s-a părut nimic special și chiar nu înțeleg de ce unii o laudă așa tare. Dar cum am pățit și cu alte serii preaslăvite ce mi s-au părut meh, ar trebui să nu mă mai mir. Da, se citește repede și zbori prin ea, e atmosferică pe alocuri, unele personaje sunt uneori mai mult decât niște clișee umblătoare sau apariții unidimensionale și dacă nu te uiți prea îndeaproape ai zice și că relația dintre Hades și Persefona e credibilă. Doar că pentru mine cartea asta a avut destule minusuri și le-am văzut, deși n-am analizat prea mult.
De exemplu, mie nu mi s-a părut că cei doi au ajuns să se iubească sau nu într-un timp așa scurt. Da, sunt atrași unul de altul și se simt bine unul în prezența altuia, dar personal cred că-i nevoie de mai mult de atât și cu siguranță n-a fost nici destul timp că să pară credibil. Așa că dacă unii au zis că e cartea asta plină de instalove, eu mai mult cred că-i plină de instalust și dacă n-ar fi fost atrași unul de altul din punct de vedere fizic nu s-ar fi întâmplat nimic. Și n-am o problema cu asta și știu că sunt oamenii ce au relații fără să aibă sentimente, însă nu poți să zici că cea mai mare parte a fost pur carnal și apoi vai, se iubesc. Părerea mea.
Și da, dacă ar fi reieșit că relația lor a evoluat și din relație pur sexuală s-ar fi trasnformat în altceva aș fi zis, dar dacă s-a întâmplat eu n-am văzut-o.
O altă problemă pe care am avut-o cu cartea asta sunt personajele, în special Persefona, dar cam toate. Mi s-a părut mai tot timpul imatură sau scrisă că fiind mult mai tânără față de vârsta ce ar trebui să o aibă și toate cunoștințele legate de viață, zei sau de magie. Majoritatea deciziilor luate de ea n-au avut sens sau doar după ce era prea târziu realiza în ce s-a băgat și căuta soluții, care și alea de multe ori veneau de la altcineva. Da, au fost câteva dăți când a arătat ce poate, dar comparând cu restul a fost prea puțin, prea târziu. Mai ales când ar trebui să cred că e zeița Persefona și nu o eroină anonimă dintr-un fantasy. Și da, înțeleg că are o problema cu puterile ei, dar asta nu înseamnă că-i lipsea și creierul.
Însă n-a fost singura. Și Hades a părut și a fost mai mult un tip neînțeles care aproape imediat și-a pierdut mințile după ea și mi-a dat mai mult impresia ca fiind patronul unui cazinou și mic afacerist, jucând rolul stăpânului lumii de jos, decât zeul morții. Dar nici ceilalți zei n-au fost mai mult decât niște presupuși zei, niște oameni purtând numele lor și încercând să-i imite.
Sincer, dacă cartea asta n-ar fi fost o reinterpretare a mitului Hades și Persefona sau o scriere modernă implicând zeii poate mi-ar fi plăcut mai mult. Sau m-ar fi enervat doar partea aia (de fantasy și romance) și nu și faptul că autoarea a avut atâtea ocazii să facă povestea mai complexă, mai puțin clișeică și nerealistă. Și nu, n-o să dau spoilere, dar pe cât de fantasy a fost cartea asta, pe atât de fantastică mi s-a părut și uneori chiar nu mi-a venit să cred ce se întâmplă și nu în sensul bun.
Da, voiam mai mult de la Persefona, de la Hades, de la lumea asta, de la firul narativ, de la final. Și știu și că nu e ușor să creezi interpretări credibile ale unor ființe ce nu sunt oameni, dar în același timp nu mi s-a părut că autoarea a încercat prea mult, părerea mea. Știu că mulți iubesc cartea asta, așa că sunt eu iar singurul care nu, e ok.
Cât despre final și firul narativ. Au fost destule lucruri ce s-au întâmplat și au progresat, dar apoi nu s-a mai întâmplat nimic cu ele și a fost puțin ciudat să fiu curioasă legat de un lucru și apoi autoarea să-l dea deoparte că și cum nu mai conta sau n-a mai știut ce să facă cu el. Iar finalul... țînând cont de ce se întâmplase și îi separase, și cât timp trecuse, mi s-a părut greu de crezut ca doar să se vadă și brusc totul revine la normal? Dar, mă rog. Poate nu-s eu destul de romantică.
Una peste alta, "Un strop de întuneric" a primit 3 stele de la mine și n-a fost cea mai rea carte citită vreodată, dar nici n-o să mi-o amintesc în câteva săptămâni. Mă bucur că acum știu ce părere am despre ea și nu știu dacă vreodată o să continui seria, însă acum în niciun caz nu-i o prioritate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu