sâmbătă, 20 aprilie 2024

RECENZIE - Clubul de Ellery Lloyd

 

Descriere:

Toată lumea și-ar da și viața pentru un loc aici.

Home reprezintă un grup de cluburi exclusiviste, unde cei bogați și celebri pot petrece până dimineața, pentru a se retrage mai apoi în apartamente luxoase, departe de privirile indiscrete ale fanilor și ale presei. Cea mai spectaculoasă locație este Island Home, o stațiune bine păzită, aflată în largul coastei britanice, iar cea mai râvnită invitație a deceniului este, de departe, cea la petrecerea de lansare, care durează trei zile.

Dar, în culise, tensiunile au atins punctul culminant: proiectul ambițios și costisitor i-a împins pe managerul Home Group și pe cei din echipa sa la capătul răbdării.

Toți au ceva de ascuns – fapt evident chiar înainte ca oamenii frumoși, cu secretele lor urâte, să pună piciorul pe insulă. Pe măsură ce lucrurile iau o întorsătură sinistră, iar numărul de cadavre începe să crească, unii dintre membrii clubului Island Home încep să-și dorească să nu fi fost trecuți niciodată pe lista invitaților.

RECENZIE:

Pentru mine cred că asta a fost cea mai rea carte pe care am citit-o recent și chiar tot anul ăsta. Cât m-au atras pe mine coperta și descrierea, atât de mult m-au dezamăgit povestea și stilul autorului. Și poate îndrăznesc prea mult, dar nu pot să mă întreb cum așa ceva a fost publicat și cum sunt atâția care i-au dat note mari și au scris recenzii pozitive. Dar poate sunt eu singurul om care nu o înțelege și așa voi rămâne. 

N-o să zic să n-o citești și sper să-ți placă, însă eu n-o recomand. Cred că era mai bine dacă îmi imaginam eu povestea și ce s-ar fi putut întâmpla, și tot era mai bună decât ce am citit.  

"Clubul" e o carte cu multe personaje și în niciun moment autorul nu a încercat să le diferențieze sau să mă facă să le văd mai mult decât niște clișee și și alea abia schițate. Am rămas cu niște nume în cap pe tot parcursul lecturii și acum, dar n-aș știi să-ți spun câte un lucru despre fiecare, fie că vorbim de personalitate, aspect fizic sau orice altceva. O mână de pioni puși acolo ca să facă firul narativ să meargă mai departe, cărora li s-au tot întâmplat lucruri și care apoi au luat o hotărâre și oameni au început să moară. 

Mi s-a părut atât de slab scrisă, încât când totul a fost dezvăluit n-am avut nicio reacție și nimic nu m-a luat prin surprindere. Pe cât de scumpă e lumea asta în care se desfășoară acțiunea, pe atât de ieftin mi s-a părut executat, de la personaje, scriitură, întorsături de situație, o mână de clișee care mai de care mai răsuflate și scrise într-o manieră ce m-a dus cu gândul la filmele alea ce rulează la cinema și oricât de ieftin e biletul, toate sălile sunt goale. Sau care-s recomandate doar cu "e așa de prost că trebuie să-l vezi!". Însă mie mi s-a părut așa de plictisitor că nici să râd n-am putut. Măcar de dădea în ridicol, însă culmea... mi-a dat impresia că s-a luat în serios.

Da, știu, extrem de subiectiv și poate greșesc. Oricine e liber să o citească, sau dacă a citit-o, și să mă contrazică. Chiar nu m-ar deranja să aflu că alții s-au putut bucura de cartea asta. 

Am mai citit cărți ce nu m-au impresionat cu personajele sau cu scriitura, dar măcar m-au prins cu acțiunea, suspansul și finalul. Aici au fost doar ok spre dezamăgitor și singurul plus al poveștii e că se citește repede și n-am prea observat când a trecut timpul. De fapt aș zice și că uneori totul s-a întâmplat așa repede că nici n-am apucat să procesez și apoi deja eram imediat în mijlocul a altceva. Și în niciun caz numărul de perspective n-a ajutat; căci în mare parte din timp s-au citit la fel și doar au adăugat la starea de confuzie cu cine-i cine și în capul cui mai sunt acum. 

O lectură scurtă, dar mai mult decât dezamăgitoare, o risipă de bani pentru mine și în niciun caz n-o să mai citesc de la autor. Nu-mi place să scriu recenzii negative sau să fiu rea degeaba, dar nici n-am de ce să mint.  

0 comentarii: