luni, 1 aprilie 2024

RECENZIE - Love & Gelato de Jenna Evans Welch

 

Descriere:

Oamenii vin în Italia pentru două lucruri: love și gelato, i-a spus cineva odată. Dar uneori au parte de mult mai mult.

Lina își petrece vacanța de vară în Toscana, dar nu pentru că ar fi fascinată de ținuturile însorite, ca de basm, ci pentru că a fost ultima dorință a mamei sale ca ea să vină aici să-și cunoască tatăl. Dar ce tată stă departe de familie timp de șaisprezece ani? Așa că tot ceea ce Lina vrea este să se întoarcă acasă.

Dar înainte de a-și pune în practică hotărârea, primește un jurnal pe care mama ei îl ținuse cât timp trăise în Italia. Dintr-odată, Lina descoperă o lume magică de iubiri ascunse, artă și brutării secrete, care o împinge, alături de foarte chipeșul Ren, pe urmele pașilor mamei sale și-i dezvăluie un secret ascuns de ea de prea multă vreme. Un secret care îi va schimba tot ceea ce știa despre mama ei, tatăl ei, și mai ales despre ea însăși.

RECENZIE:

Continuând așa zisa serie "vreau să citesc ce am de ani de zile pe raft" am ajuns la "Love & Gelato" și sincer mi-a plăcut.

 E o carte ușoară, ce se citește repede, care-ți dă senzația aia că ești în vacanță alături de personaje și că explorați locuri noi și savurând tot felul de mâncăruri delicioase. Însă pe lângă asta are și destule momente care te pot emoționa, căci personajele n-au mereu doar momente frumoase și pline de râs, sau care te fac să citești mai repede, pentru că vrei să afli dacă Lina va reuși să dezlege misterul. Și ce hotărâre o să ia după asta. 

Și chit că știu că mi-ar fi plăcut și mai mult dacă aș fi citit-o acum câțiva ani când am cumpărat-o, și dacă aș fi fost un pic mai aproape de vârstă personajelor și nu ca o sora mai mare, tot m-am bucurat de poveste și cred că v-ar plăcea și vouă.

Din punctul meu de vedere, "Love & Gelato" a fost cât se poate de realistă, n-am avut impresia că prieteniile sau relațiile dintre personaje au fost exagerate, mi s-au părut realiste și eu cred că n-au fost conflicte fără rost sau doar ca să mai lungească povestea. M-am bucurat să văd că personajele stau de vorbă și chiar dacă se ignoră pentru un timp, tot decid să clarifice lucrurile și să fie cât se poate de maturi. Chit că aici vorbim atât de adulți, cât și de adolescenți.

 Nu știu cum sunteți voi, dar pe mine mă enervează rău de tot drama băgată degeaba în cărți și de fiecare când găsesc o carte fără, e că o gură de aer proaspăt. 

Nu țin neapărat să citiți "Love & Gelato", însă e perfectă dacă vreți o poveste relaxantă, care să vă facă poftă de mâncare sau de plecat în concediu. Dar e și o poveste despre familie, prietenie, despre ce înseamnă părinții pentru noi și câte știm despre ei, despre cum credem că avem totul și apoi ni se poate întoarce lumea pe dos într-o clipă. Și totul e scris într-o manieră ce-ți trezește atât multe emoții, dar te și ține în suspans. Și pot să zic și că bucățile de jurnal au adăugat și ele la atmosferă.

0 comentarii: