marți, 29 octombrie 2019

RECENZIE - Să nu plângi! de Mary Kubica


Descriere:

Autoarea bestseller-ului New York Times “Fata cea bună”, Mary Kubica se întoarce acum cu o poveste electrizantă despre obsesie și înșelătorie, o poveste care îți dă dependență.

În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei. Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios „Dragostei mele“, lăsând-o pe prietena și colega ei de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că o știa.

 Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.

În vreme ce Quinn caută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce ne arată că, oricât de departe și de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă.

RECENZIE:

Să nu plângi! e al treilea roman pe care-l citesc de la această autoare și aș putea să spun că mi-a plăcut cel mai puțin. Și n-aș zice că asta a fost pentru că, deși urmărim două perspective și doi oameni total diferiți, eu n-am putut să fac foarte ușor diferența dintre ele și uneori trebuia să mă uit de două ori la numele capitolului ca să știu cine vorbește atunci. 

Sau pentru că stilul autoarei mi s-a părut lipsit de nuanțe, emoții, or ceva care să mă trezească și să mă facă să-mi pese de ce se întâmplă; căci dacă ești cu mâinile și ochii în mijlocul unei astfel de povești, dar tu ești mai plictisit sau dezinteresat că atunci când asculți horoscopul la televizor, n-aș zice că autorul s-a chinuit prea mult. Or poate am citit eu prea multe cărți de genul ăsta și nu prea mai simt.

Lăsând scriitura lui Kubica deoparte, ce m-a făcut să trag de-o carte, de ~350 de pagini, aproape trei zile, ceea ce pentru mine e extrem de mult, ținând cont că citesc un thriller în câteva ore, aș spune că povestea în sine n-a fost chiar așa de rea. Rea inseamnand c-a avut totuși ceva ce m-a făcut curioasă și m-a făcut să-mi pun întrebări, personajele au fost oarecum interesante și creionate, a fost și-un pic de suspans. Însă misterul în sine a fost destul de subțire și până ți se spune ce s-a întâmplat cu adevărat iți cam dai seama singur. Sau asta mi s-a întâmplat mie și apoi doar am așteptat să mi se confirme.

N-aș zice că m-am bucurat prea tare c-am avut dreptate. Și poate, sau sigur, a fost și vina mea. Așteptam o poveste mult mai complexă și mai întunecată, cu mult mai multe straturi și întorsături de situație; pe când Să nu plângi! e ceva mult mai mic, compact și nu chiar atât de tulbure. Ceea ce-i un lucru bun dacă ești în căutare de ceva rapid și ușor, dar care te și ține în priză pe parcursul lecturii.

Să nu plângi! aș spune că e un roman ce-l poți citi oricând, nu trebuie să citești cărți polițiste de obicei ca să-ți placă sau să-l înțelegi, pentru că e foarte ușor de urmărit, iar stilul simplist al autoarei te prinde imediat în poveste și ai zice că citești un roman pentru plajă (sau unul ce-l poți savura în timp ce stai ascuns sub o pătură pufoasă), doar că n-are poveste de dragoste, ci o persoană dispărută și o mulțime de drame și secrete.

sâmbătă, 26 octombrie 2019

Nou în bibliotecă sau cum mi-am "aerisit" mintea...


Sal'tare! :) 

Ce mai faceți și ce-ați mai citit? Cum sunteți și ce v-ați mai cumpărat? 

A trecut mult timp de când n-am mai postat pe blog ceva ce n-a fost recenzie și, mai ales, un articol în care să vă spun și să vă arat ce cărți mi-am mai luat. Însă, nu prea am mai cumpărat cărți atât de des sau mi-am luat doar una și n-avea sens să creez un post doar pentru aia. 

Doar că astăzi am ieșit puțin să mă plimb, căci voiam să-mi "aerisesc" creierii, și, normal, c-am ajuns și într-o librărie. Plus, câteva anticariate. Planul era că dacă intru și găsesc cartea x, căci o văzusem pe site-ul lor, atunci nu mai aveam nevoie de altceva. ... Până am intrat în anticariate și am găsit o mulțime de cărți ale unui autor pe care l-am citit în liceu, și-am zis că trebuie să le am. De ce? Fiindcă atunci le-am împrumutat de la bibliotecă, iar acum dacă voiam să le recitesc n-aveam cum și de unde. Așa c-am profitat de faptul că erau în fața mea, ieftine și mai ales unele ce nu le aveam. Unele din ele chiar sunt greu de găsit și la preț întreg; sau n-am căutat eu unde trebuie. 

Dar nu mă mai lungesc și hai, să-ncepem. O să v-arăt pozele și mai vorbim pe parcurs. :) 

Să despachetăm! :D
💀  Începem cu cartea pentru care am mers la anticexlibris și pentru care am dat câteva ture între cele două magazine, căci pe site apărea în stoc (cu 8 bucăți), dar fetele n-aveau nici cea mai vagă idee unde e, dacă mai e și dacă au avut-o vreodată :/ 

Însă mi-a plăcut și-mi place coperta prea mult și mi-ar fi părut rău daca n-aș mai fi găsit-o. În poze nu se vede neapărat toată "strălucirea" - părțile albastre, în funcție de lumină, se văd mai mult sau mai puțin, ceea ce-i dă un aer foarte bântuit și magic

Tot la antic am mai găsit două cărți, una la fel de atrăgătoare ca cea de sus, iar a doua încă mă gândesc dacă s-o păstrez eu (căci am văzut câteva sezoane din show, dar nu sunt la zi) sau s-o dau fratelui meu ce e mare fan.

Și poza de grup:

💀 După ce-am terminat cu antic, am intrat la anticariatul de lângă Târgul Cărții, cred că trored (?) se numește, unde am găsit o carte de Stephen King. Și cum o aveam pe lista de cumpărături și mă gândeam să o iau de Crăciun, am zis hai, mai bine o iau acum. 

💀 Normal, c-am intrat și la Târgul Cărțîi, dacă tot eram prin zonă. Încă mă gândesc c-aș fi putut ocoli și-aș fi supraviețuit :)) Sau măcar nu-mi mai plângea portofelul. Glumesc! Chiar m-am bucurat foarte tare când am văzut c-au o mulțime de cărți ale lui Levy și și mai multe ce nu le-aveam deja acasă. Și la toate acestea am mai adăugat și o carte despre Agatha Christie, căci n-aș fi putut altfel. N-am citit încă tot sau cât aș vrea de la ea, dar e una din autoarele mele favorite. 

💀 În ultimul rând, dar nu cel din urmă, am poposit un pic și la Anticariat unu, unde am găsit alte două romane ale lui Levy, o carte ce m-a intrigat când am răsfoit-o într-o librărie, mai de mult, dar n-am luat-o, și un roman ce l-am citit de două ori, dar n-aveam o copie a mea. Așa că, le-am luat și pe ele acasă. 

Șiii, poză cu toată lumea:


Cam atât de la mine și nu vă speriați (daca n-ați făcut-o deja), am venit cu două pungi mici-mici acasă. Vă asigur! :)

Spuneți-mi voi ce v-ați mai luat sau ce-ați mai citit recent. Or, dacă ați citit vreuna din acestea sau vă tentează ceva.

 Iar până data viitoare, eu vă urez lectură plăcută și cât mai multe cărți bune! 💀

miercuri, 9 octombrie 2019

RECENZIE - În cel mai întunecat colț de Elizabeth Haynes


Descriere:

Atunci când tânăra și adorabila Catherine Bailey îl întâlnește pe Lee Brightman, parcă nu-i vine să creadă ce noroc a lovit-o. Splendid, carismatic și un pic misterios, Lee pare mult prea perfect pentru a fi adevărat.

Dar ceea ce începe ca un șir de atenții copleșitoare și cu partide de sex spontane și pasionale se transformă în gelozie și furie, iar Catherine descoperă în curând că ochii albaștri fermecători ai lui Lee și trăsăturile lui angelice ascund o natură violentă. Tulburată de comportamentul lui din ce în ce mai haotic și obsesiv, ea încearcă să rupă relația. Apelând la prieteni pentru ajutor, e șocată să afle că aceștia nu o cred. Aproape complet izolată și împinsă în cel mai întunecat colț al propriului univers, Catherine planifică disperată o cale de ieșire.

Patru ani mai târziu, Lee a ajuns în spatele gratiilor, iar Catherine – care acum își spune Cathy – încearcă să-și reconstruiască viața într-un nou oraș. Deși trupul i s-a vindecat, trauma din trecut încă o mai bântuie. Până ce Stuart Richardson, noul și atractivul ei vecin, se mută alături. Încurajând-o să își înfrunte temerile, el aprinde scânteia speranței pentru a iubi din nou și a avea o viață normală.

Până în ziua în care sună telefonul…

RECENZIE:

În cel mai întunecat colț a fost o carte pe care am citit-o repede și m-am împins s-o citesc cât mai repede, deoarece voiam să știu ce se întâmplă și mai ales cum se termină (de parcă Catherine ar fi depins de mine), dar și pentru că mi-a provocat o mulțime de emoții, extrem de puternice, și nu știu cât aș fi rezistat până să răbufnesc sau să prelungesc așa lectura.

Cartea nu are un ritm alert și nici vreun mister neapărat sau ceva care să te facă să citești cu sufletul la gură. Nu-i o poveste cu indicii sau o mulțime de crime or vreun detectiv și criminal ce-și dau târcoale, ci e ceva ce pare atât de departe și ireal, dar în același timp întotdeauna prezent și poate mai răspândit și activ, fix unde ne așteptăm mai puțin. 

Aș spune și că Elizabeth Haynes m-a făcut să vreau să mă opresc din citit și să arunc romanul cât colo, și nu pentru că povestea e proastă sau m-am plictisit, ci pentru că e atât de realist, de viu și de direct scris, încât de la primele pagini simți că ești acolo (și că nu poți scăpa); iar în multe momente chiar nu ți-ai dori.

În cel mai întunecat colț e o poveste ce trebuie citită și simțită pe propria "minte", fiindcă pe propria piele cu siguranță sper să nu!, și nu cred c-aș reuși, și nici n-o să-ncerc, să cuprind în vreun fel tot ce te face romanul ăsta să simți, toate lucrurile pe care le scoate la suprafață, fricile ce te pune să le privești și să le (re)trăiești, momentele în care-ți tii respirația și numeri și verifici odată cu Catherine și secundele în care te chinui să citești mai repede anumite pasaje; deoarece dor și oferă atenție și spatiu unui personaj ce, ah, ar merita și-ar fi meritat o soartă mai puțin blândă.

Toate personajele din roman mi-au plăcut și mi s-au părut bine construite, iar cu timpul m-am atașat de toate, deși la început mi se păreau imature, dependente de tot felul de substanțe, umblând prin locuri nepotrivite și cu oameni, ce pot fi numiți oameni doar din punct de vedere biologic. Atât cele pe care-aș fi vrut să le pot salva și ajuta, cât și cele pe care le-aș fi bătut și închis chiar eu, m-au făcut s-admir efortul lui Haynes de a oferi nu doar o poveste complexă și realistă, ci și creionarea acestor oameni, și toate fețele și fațetele ce ne sunt prezentate.

Aș recomanda În cel mai întunecat colț dacă vreți o lectură directă, uneori foarte dură, atât în limbaj, cât și-n situațiile prezentate sau locurile în care decide să meargă, plină de alcool, sex, violență, abuz, manipulare, dar și o poveste plină de oameni ce nu se lasă doborâți, de speranță și prieteni, greșeli, iertare, răbdare cu tine și cu alții, OCD și multe altele. În niciun caz nu e un roman ce se citește ușor, și nu pentru că scriitura nu te lasă sau e foarte dens, ci pentru că atmosfera e apăsătoare, emoțiile sunt multe și grele, iar până ajungi să te obișnuiești cu modul în care e scris o să treacă puțin. 

Nu regret c-am citit În cel mai întunecat colț, mă bucur c-am cunoscut-o pe Catherine și pe toți oamenii ce-au ajutat-o (dar și cei care au rănit-o), dar nu aș reciti asta prea curând sau vreodată. Cu siguranță nu e o poveste ce-o voi uita curând și mi-aș dori, daca vreți și considerați că e o lectură pentru voi, să fie citită de cât mai mulți și dată mai departe. 
Deoarece, sub stratul de ficțiune și "citesc asta ca să mă relaxez sau să mă îngrozesc", e ceva uman, viu, un ceva ce se află și-n noi, ceva ce poate ne va face să privim cu alți ochi unii oameni sau anumite situații, și poate să ne apărăm, să ne ajutăm și să evităm anumite lucruri sau persoane; or să-i apăram pe ei și să-i înțelegem, să-i ajutam și să fim acolo, chit că doar îi ascultăm sau facem ceva mai mult.