duminică, 22 iulie 2018

RECENZIE - Ascensiunea (Destinul Reginei #1) de Rebecca Ross


Descriere:

Deoarece este un copil din flori, mademoiselle Brienna Colbert a fost alungată din nobila ei familie și trimisă la Casa Magnalia, o școală pentru cei care doresc să devină maeștri ai uneia dintre cele cinci pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatică, înțelepciunea și cunoașterea. 

Pe măsură ce ziua absolvirii se apropie, Brienna trebuie să facă față nu doar sentimentelor sale interzise pentru inteligentul și frumosul ei profesor, maestrul cunoașterii Cartier Évariste, ci și năucitoarelor amintiri ale unuia dintre strămoșii săi, pe care începe să le retrăiască aievea.

 Iar aceste țăndări ale trecutului dau la iveală secrete periculoase și ajung să o arunce pe tânără în mijlocul unui complot îndrăzneț, aproape nebunesc, menit să îl detroneze pe regele nedrept al Maevanei pentru a o reînscăuna pe urmașa reginelor îndrituite și a redeștepta la viață magia. 

Războiul e pe punctul să înceapă, iar Brienna trebuie să aleagă de partea cui vrea să lupte: a pasiunii, loialității și dreptății sau a familiei de sânge și a ambiției.

RECENZIE:

Pot spune de la început că deși nu mi-am dorit să citesc Ascensiunea, deoarece respiră fantasy, multe intrigi politice și o mulțime de familii cu frați, nepoți, cățel și purcel, ceea ce nu prea se prinde de mine, am zis să-i dau o șansă. N-am nimic cu genul fantasy, doar că, romanele de genul ăsta și mai ales cele ce au la bază ideea de față, mi se par greoaie, lungi, cu un număr mult prea mare de personaje și, care, reușesc să mă piardă imediat pe drum, iar eu n-am răbdarea necesară să memorez atâtea nume și titluri nobiliare.

Însă, Ascensiunea a vrut să-mi demonstreze că ea nu-i ca toate cărțile alea pe care le citisem eu și nu mi-au plăcut, și n-a început cu politica sau cu războiul, or cu sutele de personaje, ci fix cu ce-i pe placul meu: acțiune și suspans, umor, personaje puține, complexe și bine construite, un loc ce mi-a apărut atât de viu în fața ochilor, căci atât autoarea cât și personajele îl descriu în niște culori delicioase, și cu pasiunile și studiul fiecăreia. 

Recunosc că atunci când am început cartea nu mi se păreau pasiunile cine știe ce și faptul că fiecare tânăr trebuia să-și aleagă una sau nobilii își trimiteau copii pentru că aveau o pasiune în sânge, iar fiul sau fiica trebuia să ia totul foarte în serios, ca apoi să-și găsească un protector și să fie mai bun ca restul și etc, m-a dus cu gândul la multe alte cărți ce jonglează cu același sistem. Fie că-i spui magie, pasiuni, vrajă, farmec, case etc. Dar pe parcursul capitolelor și-al volumui autoarea a reușit să o mai scalde puțin și să-și facă acest clișeu al ei, oferindu-i măcar un înveliș mai original și făcându-mă pe mine să nu mai fac involuntar comparații, ceea ce mă tot dădeau afară din carte. 

Nu pot să zic că e vreo pasiune ce m-a impresionat sau vreuna pe care aș fi vrut s-o urmez și s-o stăpânesc, așa cum niciun personaj nu m-a impresionat enorm, deși toți au fost bine creionați și, în ciuda numărului mare, ce-a crescut cu fiecare capitol, am putut să-i țin minte și să nu-i încurc. 

Ascensiunea s-a dovedit a fi un roman bun, bine scris, cu descrieri îndeajuns cât să te farmece și să te pierzi în pagini, însă nu cât să adormi și să uiți unde ai rămas (căci da, nu sunt fan al poveștilor ce descriu o pădure timp de patru capitole), și cu personaje interesante, fiecare încercând pe cât posibil să fie unic și totuși uman; am apreciat faptul că autoarea n-a încercat să le ofere doar calități sau să-i facă pe unii să acționeze într-un fel doar fiindcă erau așa zișii "băieți răi". Însă, în același timp, niciun personaj nu m-a captivat atât de tare și, sincer, dacă era vreunul să pățească ceva nu cred c-aș fi scâncit. De ce? Pentru că n-am simțit absolut nimic pe tot parcursul cărții și da, cartea are 460 de pagini.

Am citit Ascensiunea în mai puțin de patru ore și m-am bucurat să o termin din prima, deși nu-mi pusesem in minte. A fost o lectură rapidă și extrem de ușoară, scriitura e plăcută, iar dialogul reușește întotdeauna să învioreze atmosfera, mai ales când tocmai ai trecut de vreo parte plină de politică sau nu te interesează câtuși de puțin de toate casele nobiliare și cine ajunge pe tron. Sau poate te interesează și d-asta citești. Personal, am citit de plăcere, căci am reușit să mă bucur de poveste și chit că nu m-a atras niciun personaj și niciun fir narativ, și de multe ori am avut impresia că urmăresc detașat ceva și nu c-aș citi, ceea ce-ar fi însemnat să simt ceva, am vrut să văd cum se termină. 

Dacă citești fantasy de obicei, atunci și asta o să-ți placă, iar dacă ești ca mine și vrei doar să-ncerci ceva diferit, atunci o să ai parte de-o lectură interesantă. Și poate o să și simți ceva. Pentru mine din punct de vedere al emoțiilor și atașamentului față de personaje, Ascensiunea a fost ca o mâncare fără gust: a arătat bine, mirosul a fost îmbietor, a fost gătită corect, însă eu am gustat nimic. Aș putea spune că nu e un lucru important, dar dacă nu-mi pasă de personaje, atunci de ce aș citi povestea asta? Și nu e vina lor, ci a autoarei. Sau a mea.

Personal, nu recomand Ascensiunea pentru că e neapărat fantasy sau pentru că are o hartă, or pentru că e despre pasiuni și scriitura e rapidă, ușoară și te prinde de la primele pagini, căci are acel aer de orice poveste în afară de una fantastică, ci pentru că e o carte bună și poți să-ți pierzi câteva ore sau o zi, două cu ea. O să găsești în Ascensiunea dorința de răzbunare, familie, prietenie, iubire, nesiguranță, vise, o mulțime de lacrimi, căci oamenii ăștia și mai ales femeile, plâng apoape la orice moment emoționant, tensionat, fericit, trist, etc (ceea ce pe mine mă face o insensibilă, căci mi s-a luat la un moment dat să văd cuvântul lacrimă sau plânset pe pagină și da, în 460 de pagini tot apare), dar în același timp are și curaj, multă mâncare, rochii, bătălii, intrigi și politică, strategii, muzică, oameni cărora vrei să le rupi gâtul (care te enervează poate mai ca ăia ce plâng). 

Și da, are un final fantastic, cu bune și cu rele, care a lăsat destule uși deschise pentru următorul volum, pe care aștept să-l citesc. 

Pentru mine a fost o lectură ușoară și relaxantă, mă bucur c-am citit-o și chiar m-am distrat. Aș vrea să pot să vizitez măcar câteva din locurile din carte, însă pe timp de pace. Nu prea le-aș avea cu călăritul, dar cred că m-aș descurca bine cu sabia sau cu arcul. Așa cum și personajele, fie femei sau bărbați, știu să o facă; atunci când nu-și exersează pasiunile, nu mănâncă, nu-și scriu scrisori interminabile sau nu plâng. Glumesc. Ascensiunea e mai mult de atât. Te las să descoperi! :)

marți, 17 iulie 2018

RECENZIE - Râurile din Londra (Peter Grant #1) de Ben Aaronovitch



Descriere:

Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. 

Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă. 

Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. 

După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.

RECENZIE:

 Râurile din Londra e fixul opusul a ceea ce citesc eu, deoarece, deși citesc atât thriller cât și supranatural sau paranormal, nu-mi place să le amestec. Însă am zis că merită să încerc și decât să nu-mi placă și să vreau să fug de ea n-avea ce rău să se întâmple; plus că așa găseam și eu răspuns la întrebările: dar dacă e bună? oare Peter ar fi genul meu de personaj? mi s-ar părea povestea prea trasă de păr? chiar ar fi un thriller bun or e doar o lălăială cu fantome?.  
  
 Nu regret c-am citit-o, însă au fost atât lucruri bune cât și mai puțin bune. N-o să vorbesc despre firul narativ sau relațiile dintre personaje, căci deja descrierea dă prea mult din casă și eu încă vreau ca voi să aveți ce să citiți și să mai descoperiți ceva cu fiecare capitol. Și poate pentru voi chiar vor funcționa întorsăturile de situație sau ritmul în care se întâmplă lucrurile. 
  
 Râurile din Londra, din punctul meu de vedere, a fost un roman lent, cu o scriitură simplă, uneori cu fraze foarte lungi, care combinate cu atmosfera din carte și cu personalitatea și manierismele personajelor, mi-au dat impresia că mă aflu pe-o plajă pustie sau undeva la umbră, departe de toți și toate. De ce? Pentru că, deși se întâmplă foarte multe și numărul de personaje nu e deloc mic, iar autorul nu se zgârcește cu acțiunea și dezvăluirile, totul se mișcă cu viteza unei țestoase. Obișnuită să citesc povești mai rapide mi-a fost destul de greu la început să mă înțeleg cu povestea și durat ceva până ne-am potrivit în pași; dar mă bucur că niciunul din noi n-a renunțat să încerce. 
  
 Un alt lucru ce m-a deranjat, iarăși ceva subiectiv și personal, a fost atitudinea lui Peter legat de femei și chiar toate doamnele și domnișoarele din carte; nu cred c-a existat una care să-i scape. Înțeleg că poate ăsta e stilul autorului sau poate așa e personajul și fac eu mare caz, doar că de fiecare dată am vrut să-l strâng de... gât și să-i spun că nu mi se pare ok. Dacă ați citit știți la ce mă refer, iar dacă nu, atunci eu sper să nu vă enervați. Eu am avut multă răbdare și chiar mi-a fost mai greu să trec peste atitudinea și reacțiile lui, care mă scoteau mereu din atmosfera cărții, decât peste lentoarea scriiturii. 
  
 Lăsând astea la o parte, Râurile din Londra m-a fermecat cu lumea ei supranaturală și cu toți zeii, creaturile, vrăjile și toți oamenii implicați, mai mult sau mai puțin, în tot acest caz și-n viețile personajelor, sau în viața orașului, încercând să supraviețuiască și să își impună punctul de vedere, unii mai pe ascuns, iar alții atât de fățiș, încât uneori te iau pe nepregătite. 
  
 Nu recomand cartea oricui și ați face bine să aveți poftă de o astfel de lectură, altfel o să pățiți ca mine și vă veți întreba dacă voi vă mișcați prea repede or povestea merge mai încet. N-aș considera-o neapărat un thriller și nici o poveste supranaturală, ci e un fel ghiveci, în care autorul a pus de toate, nu prea a nimerit cu cantitățile, dar dacă îi dai o șansă și te obișnuiești cu gustul, s-ar putea să devină nu doar comestibilă, ci și delicioasă.  

   Ah, și încă ceva, fiind primul volum dintr-o serie, și mai ales cu unele pasaje foarte descriptive și lungi, ce uneori mi s-au părut inutile, poate veți avea impresia că nu se întâmplă mare lucru sau nu imediat. Așa am simțit și eu. Doar că, m-am gândit la faptul că autorul trebuia să pună bazele acelei lumi și să prezinte, măcar în linii mari, conflictele, alianțele, câteva personaje cheie etc, așa că l-am iertat. Pentru moment.  

sâmbătă, 14 iulie 2018

Câteva cărți sau de ce portofelul nu mai vorbește cu mine


Sal'tare! : )

Ce faceți și ce cărți delicioase ați mai descoperit și citit în ultima vreme?

Sau ce cărți v-ați mai cumpărat în ultimul timp, deoarece le-ați prins la un preț bun sau nu v-ați putut călca pe suflet și să le lăsați în magazin? 

Eu am evitat în ultimele luni să mai intru pe site-uri, deși tot primesc e-mail-uri și sms-uri, și ofertele mă trag de ureche peste tot, fiindcă spațiu pe rafturi nu mai am și nici n-am mai apucat să citesc foarte mult din cele pe care le am deja. 

Doar că, dacă rezist eroic împotriva ofertelor online, atunci când intru într-un anticariat sau într-o librărie și cărțile sunt acolo, făcându-mi cu ochiul și dând din mâini să le iau acasă, iar unele îmi arată și că sunt la reducere, cu mult față de prețul original, nu prea pot să dau înapoi. Sau nu cred că vreau. 

Mai ales dacă sunt unele pe care le găsesc foarte greu la reducere, dar și la preț întreg, pentru că nu mai sunt în stoc sau nu le văd eu. 

Plus că, merg pe ideea că oricum le vreau și o să le cumpăr poate la preț întreg, căci vreau să le citesc, așa că de ce să nu le iau acum când sunt și ieftine și nici nu mai plătesc transport sau mă întreb dacă sunt într-o condiție bună sau cum și când ajunge coletul. Nu știu dacă logica mea e una tocmai sănătoasă, mai ales pentru portofel, dar v-aș recomanda să încercați :)).

Însă nu vă mai țin, căci toți vrem să vedem cărțile. Hai odată, femeie! Așa că, iată pe ce-am pus eu mânuțele în câteva excursii pe la două anticariate și o librărie:

De la AnticExLibris:


De la Targul Cartii:



De la anticariat Trored:


Da, știu! Sunt foarte multe cărți polițiste, însă, deși e unul din genurile mele preferate și niciodată nu simt c-am citit destul, e și genul din care, în ultima vreme, am cumpărat foarte puțin și nu mai aveam rezerve :)). Plus că niciodată nu ai destule cărți în genul tău preferat, nu? Și a contat și faptul că le-am prins la prețuri foarte bune, iar unele, din ce-am văzut, nu prea mai sunt în stoc. 

Și... poate data viitoare nu le mai găseam, așa că, am mers pe ideea "le iau acum cât pot și sunt aici". Mi s-a întâmplat nu de puține ori să nu cumpăr ceva și chiar ziua următoare să revin și să nu mai fie acolo.

Spuneți-mi dacă ați citit vreuna din ele și cum vi s-a părut sau dacă sunteți interesați de vreun titlu! : ) 

Până data viitoare, mă duc să încerc să le găsesc un loc și o să m-apuc de citit cât mai curând. Posibil să revin și cu recenzii. Vom vedeam.

Toate cele bune, lectură plăcută și să găsiți fix cărțile pe care vi le doriți la cele mai bune prețuri!  ❤️ 

luni, 9 iulie 2018

RECENZIE - Revertis de Laura Nureldin



Descriere:

Lauren B. Callis și-a petrecut toată viața fugind de propriul trecut. Asta a făcut în ultimele secole. 

Este o femeie frumoasă, un organizator de evenimente extrem de căutat în New York și vampir. 

Speră ca Nemesis-ul ei să nu o găsească niciodată. 

Dar, când ești nemuritor, „niciodată” înseamnă foarte mult timp.


RECENZIE:

Am început Revertis într-o pauză la muncă și ea m-a terminat pe mine în drum spre casă, în timp ce ploaia izbea în geam și lumea fugea cu umbrelele, încercând să se ascundă de apa aia parcă era acid. Bine, că nici cei din mașină nu păreau mai vii. În fine, revenind.

Revertis e o carte cuprinzătoare și totuși scurtă, ceea ce m-a bucurat și m-a făcut să vreau să mușc din ea în același timp. Mi-a plăcut ritmul alert și felul în care trecutul și prezentul s-au îmbinat, vocile personajelor au fost extrem de ușor de urmărit și replicile lor uneori chiar m-au făcut să râd, am admirat dorința Laurei de-a oferi cât mai multe răspunsuri personajelor legate de vrăjitoare și vampiri, și-n același timp oferindu-le cititorilor poate și mai multe informații, și mi-a plăcut cum n-au existat personaje bune sau rele, ci doar ființe ce știu că vor ceva și fac orice să-l aibă. 

Au fost și câteva lucruri ce nu m-au încântat, dar vorbim de ele puțin mai încolo. Sau, hai mai bine acum, ca să încheiem într-o notă veselă și să bem ceva; sânge, alcool, ce-ți poftește inima. Dacă ai una. 

Pentru gustul meu, Revertis a fost o carte prea scurtă pentru tot ce și-a propus să facă și pentru povestea pe care a vrut să o spună și, nu de puține ori am avut impresia că totul se mișcă prea repede, nici n-apucam să conștientizăm o întorsătură de situație sau să ingerăm o informație că deja autoarea și personajele se grăbeau spre următorul punct de parcă am fi avut vreun tren de prins. 
Mai ales a doua parte a romanului mi s-a părut grăbită și parcă întregul conflict s-a rezolvat prea ușor și repede, ceea ce m-a făcut să cred că or dușmanul era slab pregătit sau prea încrezător de n-a luat tot în calcul (și s-a dus așa pe fund la vale) or ceilalți au fost așa buni și doar că n-au pocnit din degete ca să-l bată. Nu m-așteptam la o bătălie îndelungată, însă ținând cont că toată cartea am așteptat pentru acel punct și apoi s-a întâmplat tot în mai puțin de câteva paragrafe, a căror scriitură m-a dus cu gândul mai mult la un film, mi s-a părut prea ușor și simplu.

Un alt pitic ce l-am avut de când am început cartea și nu m-a lăsat nici după ce-am terminat-o, chiar și acum îmi urlă în creier, a fost că descrierile n-au fost descriptive. Știu, poate n-are sens ce zic, dar dacă ai citit cartea poate mă înțelegi. Nu m-a încântat faptul că autorul și personajele s-au folosit de vorbe să spună descrierile și nu să le arate și noi să le vedem prin ochii lor. Adică una e să-mi spui "S-a uitat pe fereastra deschisă și-n aerul nopții a văzut New York-ul scăldat în lumini și umbre.", iar alta e să-mi descrii această imagine și eu să o construiesc în capul meu. Sau în loc să-mi descrii cum arată o cameră sau o locație, ca să văd și eu personajele undeva și să nu-mi imaginez că vorbesc într-o cameră albă, în care există "mobilă scumpă, o masă rotundă și niște rafturi pline de cărți învelite în piele". 
Poate e ceva personal și recunosc că nu-s fan al acestui tip de descriere, iar vouă o să vă placă, ceea ce m-ar bucura.

Despre cum Laura Nureldin a decis să înfățișeze vampirii în volum nu o să vorbesc, ci vă las pe voi să descoperiți și să-i cunoașteți, căci va fi o adevărată plăcere pentru ei, dar și pentru voi; însă aș putea să zic că așteptam un pic mai mult de la dânșii, țînând cont să au o vârstă și ideile lor despre oameni nu-s chiar pașnice. Doar că, dacă ajungi să-i cunoști mai bine par să fie chiar opusul. Or poate i-am prins noi în zilele lor bune, cum au fost majoritatea capitolelor, și-n rest sunt altfel. Dar pe acest punct n-o să insist, căci e ceva ce ține de gust (ha, v-ați prins, gust?) și chit că n-au fost fix cum voiam eu, tot mi s-au părut simpatici. 

Am citit Revertis în câteva ore și m-am simțit tare bine, că și cum aș fi stat la povești cu un prieten vechi pentru ore întregi și aș fi vrut să nu se mai termine, deși rămăsesem fără voce amândoi. Personal, n-am citit cartea fiindcă e cu și despre vampiri, ci am citit-o pentru că-mi place stilul Laurei și-am dorit să văd cum jonglează ea cu o asemenea idee și, mai ales, cât poate să îndese în nici trei 
sute de pagini. 

În Revertis, ca și-n celelalte cărți ale ei, am regăsit aceeași prospețime și amalgam de culori, gusturi și voci, sarcasm și vârtej de emoții, căci personajele trec foarte simplu de la o extremă la alta (ceea ce mie mi s-a părut uneori ușor exagerat și nu mi-a venit să-i bat pe umăr sau ceva), și citisem jumătate de carte înainte să mă gândesc dacă are gust bun or ba. Ceea ce-a fost un avantaj și un dezavantaj.

Recomand Revertis? De ce nu? Depinde de tine acum pentru ce-o vei citi. Eu am citit-o ca să văd cum mai sunt vampirii în zilele noastre și mai ales scriși de-o autoare de la care aveam niște așteptări și, pot spune că n-am fost dezamăgită. Poate tu o vei citi pentru povestea de iubire din ea și toată intriga și emoțiile, fuga și ascunzișul, oare pe cine va alege, care o iubește mai mult și oare care din ei e așa cum pretinde. Pe mine toată "iubirea" din carte m-a dus cu gândul la multe alte cărți, serii și seriale cu vampiri sau ființe supranaturale, lucru ce m-a bucurat, căci am avut parte de aceeași plăcere, dar în același timp am avut impresia că recitesc sau revăd ceva, și nu c-aș consuma un "produs" proaspăt. Or poate cauți ceva ușor, rapid și care să aibă și o doză de acțiune și suspans, la care se mai adaugă un dialog bine scris și presărat cu sarcasm.

 Orice-ai căuta eu zic să te oprești la Revertis și să încerci măcar un capitol. Ce e de pierdut?

duminică, 8 iulie 2018

RECENZIE - Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni de Mackenzi Lee


Descriere:

Henry „Monty” Montague a primit o educație aleasă, în speranța că va deveni un gentleman perfect. Tânărul este însă un spirit neîmblânzit, pe care nici șederile în cele mai distinse școli din Anglia, nici pedepsele aplicate cu încrâncenare de severul său tata nu reușesc să îl lecuiască de pasiunea pentru jocurile de noroc, băutură și idilele cu bărbați și femei deopotrivă. 

Pornit în Marele Tur al Continentului, împreună cu cicălitoarea, dar inteligenta lui soră mai mică, Felicity, și avându-l alături pe cel mai bun prieten al său, Percy, de care e îndrăgostit până peste cap, Monty şi-a propus să dea uitării toate constrângerile și să se distreze cum nu a mai făcut-o vreodată. 

Când însă dă dovadă de nesăbuință și își însușește un obiect misterios de la curtea regală franceză, călătoria de plăcere se transformă într-o aventură în toată regula, din care nu lipsesc tâlharii la drumul mare, pirații, secretele alchimice și întâmplările romantice.

RECENZIE:

Deși am terminat de citit cartea aseară, am preferat să las recenzia pe azi, și să n-o scriu așa cum fac de obicei, adică imediat ce-mi adun gândurile, cam la zece minute sau o oră după ce-am închis-o și am pus-o înapoi pe raft. Și-am ales să fac asta fiindcă personajele nu voiau să tacă și deși trecusem și de nota autoarei ele tot vorbeau. 

Mi se întâmplă ca unele personaje să-mi rămână în minte și să le aud vocea, după ce-am încheiat o carte, atunci când povestea mi-a plăcut foarte mult și m-am simțit tare aproape de ele, sau când mintea mea încă se hotărăște dacă le-a plăcut până la final or le-a găsit și bube în vorbă și-n faptă, iar acum trebuie să le sortăm și să le punem în balanță. În cazul Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni s-au întâmplat amândouă, ceea ce a făcut totul și mai simplu.

Comparativ cu alte cărți, am perceput personajele și povestea ca două chestii diferite și ambele mi-au plăcut pentru unele puncte și mi-au displăcut pentru altele; sau mai bine zis, în unele momente, eu față de autoare aș fi procedat altfel sau m-aș fi concentrat mai mult pe x și nu pe y. Însă, e o părere foarte subiectivă și poate voi când veți citi cartea, sau dacă ați citit-o deja, nu veți avea această problemă sau o veți iubi din cap până-n picioare.

Legat de poveste. Recunosc că n-am citit descrierea înainte și, în afară de marele tur și că Monty are/n-are ceva mai mult de prietenie pentru Percy nu știam ce se găsește în carte; ceea ce a fost și bine și rău. 

Bine, pentru că am fost surprinsă de întorsăturile de situație, pe care le-aș fi văzut poate, unele, de la o poștă dacă aș fi citit descrierea (căci zice cam multe) și rău, deoarece unele întorsături n-au fost controlate cum ar fi avut sens în capul meu, ci autoarea a ales să meargă pe drumul "e mai nebunesc așa și ireal, deci spectaculos și oamenii vor asta, și nu neapărat logică și realism".

Ceea ce pentru mine a mers până la un punct, căci da, e ficțiune, însă apoi am avut impresia că s-a procedat așa doar pentru că era mai ușor; atât pentru autoare să scrie povestea și să iasă din situații complicate și, poate, imposibile, dar și pentru poveste, că să rămână într-un ritm susținut și să mențînă interesul cititorilor avizi de twist after twist.

Personajele au fost fix cum m-așteptam și chit că nu intru în detalii, căci nu vreau să stric povestea pentru voi, pot spune că autoarea a reușit să le creioneze într-un mod viu și realist, făcându-i nu doar să-și înfrunte temerile și să se (re)descopere, dar și să facă greșeli, să fugă și să plângă, să mintă și să-și asume consecințele, să fie egoiști și să fie blânzi, să se arunce cu capul înainte sau să fie blocați, ore sau zile în șir, din oboseală, neputință, durere, nesiguranță sau pentru că nu știau dacă vor un lucru sau o relație cu o persoană doar pentru că sună și arată bine, sau pentru simplul fapt că e o chimie acolo.

Sincer, deși am empatizat cu personajele, în special cu Felicity, Monty și Percy, niciunul din ei nu e preferatul meu și n-aș spune că unul e mai bun ca celălalt. Toți au avut momente bune și unele proaste, altele chiar foarte proaste, și nu de puține ori acțiunile lor mi s-au părut copilărești sau unele certuri și îndepărtări au ținut prea mult sau au fost puse acolo doar ca să mai lungească plotul și tensiunea. 
Însă, am tot stat și m-am gândit, legat de faptul cum uneori nu știau deloc cum să se poarte sau să fie responsabili, și mi-am zis că tocmai, pentru că provin dintr-o anumită clasă socială, asta e modul în care sunt în stare să fie și altul nu cunosc. Pe parcursul turului și chiar după, se schimbă mult, în bine sau nu, și se vede c-au mai lăsat anumite obiceiuri în urmă sau și-au dat seama că tocmai acele obiceiuri îi fac să fie ei înșiși și mai bine merg cu ele-n bat până-n pânzele albe, decât să renunțe la ele, indiferent de consecințe.

Mă bucur c-am citit cartea și sincer v-aș recomanda s-o citiți, dacă n-ați făcut-o deja sau dacă nici măcar nu vă gândiți să o cumpărați. Pentru că nu-i vorba în Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni de marele tur în special sau de niște adolescenți ce vor să aibă toată lumea la picioare și să se distreze fără să existe consecințe sau vor ca adulții să-i lase în pace, ci e vorba de viață așa cum e ea, e vorba de orgoliu, ceva ce toți avem, și uneori ar fi bine s-avem mai puțin sau să-l folosim fix când trebuie și nu când vrem doar să-i dăm cuiva peste ochi sau să fim noi moț într-o situație.
 E despre a-ți găși curajul să faci ceva sau să-i spui cuiva ceva sau lumii, ceva ce nici ție n-ai curaj să-ți șoptești măcar. E vorba despre consecințe, despre câștig și despre pierdere, despre ce înseamnă ele și despre ce-i mai important: banii, faimă, viața cu părțile ei moi și cu cele murdare, familie, prieteni, tu. E vorba despre ce se întâmplă dacă tu vrei ceva cu cineva și acea persoană nu vrea, despre limitele ce-ar trebui să existe.

Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni e o carte, de fapt, e o viață, pe care o poți citi la plajă, la munte sau acasă sub pătură, însă mintea ta trebuie să fie acolo. Da, e o lectură ușoară fiindcă se citește rapid și stilul e fluid și delicios, dar ca o băutură, indiferent ce gust bun are, temele ce-s discutate în ea și toată încărcătura aia emoțională, o să te lovească precum alcoolul ăla ce-și face efectul abia după al patrulea pahar. 
Așa că, citește încet, când vrei să te relaxezi și totuși să nu stai ca o clătită gata s-ațipești, și acordă-i poveștii, și personajelor, atenția de care au nevoie; pentru și ei o să-ți dea mai mult decât atenție. Și prin toate culorilea alea și tonul jucăuș, uneori scufundat și umplut cu lacrimi, o să vezi că există și părți mai grele sau mai întunecate. Până la urmă în orice teanc de mătăsuri se regăsește și un pumnal, sau oi fi citit eu prea mult.

Ți-aș recomanda să te decizi repede, totuși, dacă vrei să citești asta sau nu. Niciunul din personaje nu mi-a părut a avea prea multă răbdare neapărat. Și poate pleacă fără tine.