marți, 11 februarie 2014

SECRETUL SOŢULUI de Liane Moriarty - Nou la TREI


SECRETUL SOŢULUI de Liane Moriarty, traducere de Luminiţa Gavrilă – din februarie în librării!

Adevărul poate schimba totul.

Un roman tulburător despre secretele pe care alegem să nu le împărtăşim cu partenerul nostru de viaţă.

Imaginează-ţi că soţul tău ţi-a scris o scrisoare pe care nu trebuie să o deschizi decât după moartea lui. Mai mult, imaginează-ţi că acea scrisoare conţine secretul lui cel mai întunecat şi mai bine ascuns - ceva atât de teribil încât poate să distrugă nu numai viaţa pe care aţi construit-o împreună, ci şi vieţile altora. Imaginează-ţi apoi, că dai peste acea scrisoare în timp ce soţul tău este încă în viaţă...

Cecilia Fitzpatrick a reuşit pe toate planurile - este o femeie de afaceri plină de succes, un stâlp al micii comunităţi în care trăieşte şi o soţie şi mamă devotată. Viaţa ei este la fel de bine organizată şi fără cusur ca şi căminul său. Însă scrisoarea pe care o descoperă e pe cale să schimbe totul, şi nu numai pentru ea: repercusiunile secretului devastator al soţului său îi vor zgudui lumea din temelii.

„Una dintre cele mai bune cărţi ale anului.” Entertainment Weekly

„Captivant, incisiv, provocator şi amuzant.” Marie Claire

Liane Moriarty (n. 1966) este o autoare australiancă, ale cărei romane (Three Wishes, What Alice Forgot, The Hypnotist's Love Story ş. a.) au cunoscut un mare succes internaţional. Sub numele L.M. Moriarty, a scris, de asemenea, mai multe cărţi pentru copii. Locuieşte la Sydney împreună cu soţul şi copiii săi.

Compania de televiziune CBS a achiziţionat drepturile de ecranizare a romanului SECRETUL SOŢULUI.

0 comentarii: