Knox, băiatul rău, cu barbă și plin de mușchi, preferă să-și trăiască viața așa cum își savurează cafeaua: singur.
Nu suportă drama, nici atunci când îi iese în cale cea mai dramatică apariție: o mireasă fugară, fără niciun ban în buzunar.
Naomi nu doar că a fugit de la propria nuntă, ci a sărit imediat în ajutorul surorii ei gemene și s-a dus în Knockemout, un orășel îndepărtat din Virginia, unde conflictele se rezolvă în modul tradițional:… cu pumni și bere. De obicei, în ordinea asta.
Dar sora geamănă a lui Naomi nu s-a schimbat deloc. După ce i-a furat mașina și banii, Tina i-a lăsat și un cadou neașteptat: nepoata pe care Naomi n-a știut niciodată că o are.
Knox nu vrea să se complice cu o femeie care vine la pachet cu atâtea probleme. Dar cum viața lui Naomi s-a transformat în haos chiar în fața lui, se hotărăște să-i dea o mână de ajutor și apoi să se întoarcă la traiul lui liniștit.
Nu și-a imaginat însă că totul o va lua razna.
RECENZIE:
Cred că asta-i cea mai proastă carte pe care am citit-o tot anul. Așa că dacă ție ți-a plăcut, poate ar fi bine să scrollezi mai departe. Sau dacă vrei s-o citești, poate nu vrei s-auzi un review negativ.
"Lucruri peste care nu putem trece" e una din cărțile alea pe care am văzut-o peste tot și majoritatea o iubesc și o ridică în slăvi, însă pe mine m-a lăsat complet rece. Nici măcar nu pot să zic că m-a dezamăgit, deoarece n-am avut nicio așteptare când am început-o și deja mi se părea ridicol că are 640 de pagini... nicio carte de genul ăsta n-are, realistic vorbind, nevoie de atâtea pagini.
A, și știai că Naomi are 36 de ani și Knox 43? Sincer eu n-aș fi crezut așa ceva, căci mie mi s-au părut mai mult niște adolescenți care trebuie să rezolve niște situații ce trebuie tratate serios și care au nevoie de oameni serioși și responsabili. N-am mai întâlnit de mult personaje așa de imature și de slab scrise, care-s mai interesate să aibă ultimul cuvânt, să arate cât de femeie independentă sau tip dur și macho sunt, care nu-s în stare să comunice cum trebuie și să se facă înțeleși, deși povestea asta e 99% dialog.
Și nu glumesc când spun asta. Chiar pot să număr pe degete de câte ori avem paragrafe de descriere sau narațiune, iar în rest e doar dialog. Și nu zic c-ar fi fost rău, dacă restul cărții ar fi fost scrise bine și nu mi-ar fi dat impresia de rezumat sau de scenariu al unui film. N-am simțit nimic în toată povestea, nici când a fost ceva amuzant, trist, când au fost momente romantice sau spicy și dacă a fost vreun pic de emoție în paginile astea eu n-am găsit-o.
Plus că sunt mult prea multe personaje în carte și sincer toate s-au amestecat în capul meu, toate au fost la fel și dacă autoarea nu s-a sinchisit să muncească la cele principale, îți imaginezi cum au fost celelalte. Adică n-aș putea să-ți spun mare lucru despre fiecare și dacă stau să mă gândesc majoritatea fie au fost clișee, fie au fost doar niște nume și atât.
N-am nici cea mai vagă idee de ce "Lucruri peste care nu putem trece" are majoritar note foarte mari sau de ce mulți spun că e extraordinară și emoționantă și că au citit-o foarte repede și i-au copleșit emoțiile și tot ce s-a întâmplat. Însă poate e vina mea și sunt eu iarăși singurul om care nu înțelege care-i faza; după mine cartea asta era ok dacă avea maxim 400 de pagini și dacă personajele principale chiar se purtau corespunzător vârstei lor.
Și nu zic că oameni care acționează că și cum ar fi mai tineri nu există, însă aici avem două personaje imature, care acționează impulsiv și care sunt mai pornite să se certe sau să scoată ochii celuilalt, sunt mai interesați să se holbeze unul la altul și să descrie în detaliu cum arată fizic, apoi să-și scoată ochii, zicând că nu se suportă, ca 3 capitole mai încolo să-și rupă hainele și să spună că nu pot trăi unul fără celălalt... și-apoi îți amintești ce vârste au. Adică oameni ce au slujbe, care au angajați, care ar trebui să aibă grijă de casă și de copil și alte lucruri, însă se poartă fix pe dos și nimeni nu pare să aibă o problemă cu asta. Dar ținând cont că și restul personajelor sunt la fel sau mai rău... n-ar fi avut cine.
Și culmea, dacă stai să te gândești, singurul personaj ce pare mai ok are 11 ani. Mda.
Eu sincer nu recomand deloc cartea asta și aș zice să nu-ți pierzi timpul citind-o și nici să dai banii pe ea, dar acum e decizia ta. Știu destui oameni care au citit-o și o iubesc și i-au dat note mari, atât de la noi, cât și din afară, așa că tu hotărăști. Poate că ție o să-ți placă și n-o să fi de acord cu mine. Ceea ce-ar fi ok. Însă asta e părerea mea și singurul lucru trist e că știam că o să-mi displacă, chiar dinainte s-o citesc, doar că nu știam cât. Acum c-am citit-o pot să zic c-a fost mult mai mult decât mi-am imaginat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu