vineri, 7 septembrie 2012

Pe culmile disperarii - citate I

Sal'tare!

Asa cum am zis si-n postarea cu recenzia ( aici ) o sa postez citate. 
Cum sunt prea multe impart in doua, prima parte azi si cealalta maine sau duminica. Sper sa va placa!:) 


A fi plin de tine însuti, nu în sens de orgoliu, ci de bogatie, a fi chinuit de o infinitate interna si de o tensiune extrema înseamna a trai cu atîta intensitate, încît simti cum mori din cauza vietii. 


Lirismul suferintei este un cîntec al sîngelui, al carnii si al nervilor. Suferinta adevarata izvoraste din boala. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuti lirice. Numai aceia care vegeteaza într-o insensibilitate scandaloasa ramîn impersonali în cazul bolii, care întotdeauna realizeaza o adîncire personala. 


Moartea cea mai adînca si mai organica este moartea din singuratate, cînd însasi lumina este un principiu de moarte. In astfel de momente esti separat de viata, de iubire, de zîmbete, de prieteni si chiar de moarte. Si te întrebi, paradoxal, daca mai exista altceva decît neantul lumii si al tau. 


O existenta care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare. 


Ce-ar fi daca fata omului ar putea exprima adecvat toata suferinta interioara, daca în expresie s-ar  obiectiva întreg chinul interior? Am mai putea sta de vorba între noi? N-ar trebui sa vorbim atunci cu mîinile pe fata? Viata ar fi realmente imposibila daca tot ce avem noi ca infinit de simtire ar fi exprimabil în liniile fetei. 


Moartea este ceva scarbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasa. Chiar atunci cînd vrei sa mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorinta ta. Vreau sa mor, dar îmi pare rau ca vreau sa mor. Acesta este sentimentul tuturor acelora care se abandoneaza neantului. Cel mai pervers sentiment este sentimentul mortii. 


Ati avut vreodata satisfactia bestiala si uluitoare de a va privi în oglinda dupa nenumarate nopti de nesomn; ati simtit tortura insomniilor, cînd numeri fiecare clipa nopti întregi, cînd nu mai esti decît tu singur în aceasta lume, cînd drama ta este cea mai esentiala din istorie, iar aceasta istorie nu mai are nici o semnificatie, nici nu mai exista, cînd în tine cresc cele mai groaznice vapai si existenta ta apare unica si singura într-o lume nascuta numai pentru a-ti consuma agonia ta; ati simtit aceste momente nenumarate, infinite ca si suferinta, pentru ca atunci cînd va priviti sa aveti imaginea grotescului? Este o crispare generala, o schimonosire, o încordare de ultime clipe, carora li se asociaza o paloare de cea mai demonica seductie, o paloare de om trecut prin cele mai groaznice prapastii de întuneric. 


Paginile cele mai inspirate, din care transpira un lirism absolut, în care esti prizonierul unei betii totale a fiintei, a unei exaltari organice, nu se pot scrie decît într-o astfel de tensiune nervoasa, încît o revenire înspre un echilibru este iluzorie. 


As vrea sa înnebunesc într-un singur caz. Cînd as sti ca as ajunge un nebun vesel, vioi si permanent bine dispus, care nu-si pune nici o problema si n-are nici o obsesie, dar care rîde fara sens de dimineata pîna seara. Desi doresc infinit extaze luminoase, n-as vrea nici de acestea, caci ele sînt urmate de depresiuni. As vrea însa o baie de lumina calda care sa rasara din mine si sa transfigureze întreaga lume, o baie care sa nu semene încordarii din extaz, ci sa pastreze un calm de eternitate luminoasa. Departe de concentrarea extazului, ea sa se asemene cu usurinta gratiei si cu caldura zîmbetului. Intreaga lume sa pluteasca în acest vis de lumina, în aceasta încîntare de transparenta si imaterialitate. Sa nu mai existe obstacol si materie, forma si margini. Si într-un asemenea cadru sa mor de lumina.

0 comentarii: