RECENZIE - Secretul menajerei (Menajera #2) de Freida McFadden

Descriere:

Millie credea că va face curat în casa lor. În schimb, a descoperit inimi pline de praf și secrete murdare.

În timp ce el continuă să-mi arate apartamentul de lux, mă cuprinde un sentiment îngrozitor. Ce se întâmplă cu femeia din spatele acelei uși închise? Nu, nu trebuie să-mi vâr nasul în treburi care nu mă privesc. Nu dacă vreau să-mi păstrez cel mai întunecat secret în siguranță. Și slujba...

Este greu să găsesc un angajator care să nu pună prea multe întrebări despre trecutul meu. Așa că zâmbesc mulțumită știind că familia Garrick mi-a oferit în mod miraculos o slujbă. Trebuie doar să curăț acest penthouse cu priveliște uimitoare asupra orașului, să pregătesc mese delicioase în bucătăria lor strălucitoare și să mă prefac că... nu văd nimic din ce se întâmplă. Nu e greu, pot să stau aici o vreme, până găsesc altceva mai bun.

Da, este aproape perfect! Dar încă nu am întâlnit-o pe doamna Garrick, deși sunt sigură că am auzit-o plângând. Uneori, observ pete de sânge în jurul gâtului cămășilor ei de noapte, atunci când trebuie să le spăl. Iar într-o zi, nu m-am mai putut abține și am bătut la ușă. Când ușa s-a deschis, totul s-a schimbat...

Atunci mi-am facut o promisiune: o voi proteja pe doamna Garrick. Vinovatul trebuie să plătească, iar eu trebuie să decid cât de departe voi merge pentru a-i provoca suferință.

RECENZIE:

Cred că "Secretul menajerei" mi-a plăcut mai mult ca primul volum și asta pentru că mi s-a părut și mai intensă, mai plină de pericole, dezvăluiri și întorsături de situație, personajele au fost și ele reale, bine scrise și în stare de niște lucruri care uneori m-au lăsat cu gura căscată; căci fix atunci când am zis că am văzut de ce-s capabili, se mai întâmplă ceva, și realizam că ne-aflăm doar pe marginea prăpastiei, iar hăul din poveste (și din ei) și răutatea lor, egoismul lor și setea de răzbunare, de bani, erau mult mai adânci. 

Unii ar spune că nu e neapărată nevoie să citești prima carte, ca să o înțelegi pe asta, însă eu cred că ai pierde mult când vine vorba de relațiile dintre personaje, n-ai știi de ce Millie se poartă într-un fel sau de ce chiar are nevoie de data asta să nu o dea în bară. Așa că eu ți-aș recomanda să termini primul volum și abia apoi să-l începi pe acesta. Plus că ambele sunt numai bune de devorat și nu cred că-ți va părea rău. 

Comparativ cu prima carte aș spune că Millie e mult mai matură și mai sigură pe ea, deși în același timp, tot ia unele decizii ce te fac să te întrebi dacă realizează în ce pericol se pune sau că și-o face cu mâna ei, fix când vrea și ea să facă ceva bun. Însă trebuie să recunosc că nu-i doar vina ei, căci familia asta e foarte stranie și mai ales soția aia... mie mi s-au aprins luminile de pericol doar de la primele întâlniri și aș fi vrut ca Millie să fi fost un pic mai suspicioasă și mai precaută. 

Totuși, măcar nu-i singură. și m-am bucurat să văd că nu se lasă bătută, deși lucrurile n-arată deloc bine pentru ea și cu fiecare capitol doar o iau razna și mai tare. Iar când ajunge să fie implicată și poliția și ea e văzută iarăși într-o lumină incertă... da, e o călătorie zdruncinată pentru toată lumea, dar și pentru cine citește.

 Eu m-am distrat cu amestecul ăsta de suspans, acțiune, dezvăluiri, personaje în multe nuanțe de gri, scris în stilul Freidei cu care am ajuns să mă obișnuiesc, și aș spune că o voi citi și pe următoarea. Nu-s cărțile Freidei unele pe care eu le consider geniale sau mistere cum n-am mai întâlnit, dar când vrei ceva care să te țină în priză, rapid și lejer, atunci sunt perfecte! Și cred că le poate citi oricine, chit că citește sau n-a mai citit și alte cărți în genul acesta.

RECENZIE - Mickey7 de Edward Ashton

 

Descriere:

Mickey7 este un Înlocuibil: un angajat dispensabil dintr-o expediție umană trimisă să colonizeze lumea de gheață Niflheim. Ori de câte ori o misiune e prea periculoasă – sinucigașă, chiar –, echipajul apelează la el. Când un exemplar moare, e regenerat un nou corp cu aproape toate amintirile lui intacte. După șase morți, Mickey înțelege termenii contractului său… și de ce ăsta era singurul post neocupat din colonie atunci când l-a acceptat el.

Într-o misiune de rutină, Mickey7 dispare și e crezut mort. Când se întoarce la baza coloniei, ajutat în mod surprinzător de o formă de viață nativă, dă nas în nas cu Mickey8, o nouă clonă care a preluat deja sarcinile de Înlocuibil – și abia acum încep cu adevărat necazurile. Ideea Înlocuibililor multipli este detestată, și dacă sunt prinși, probabil vor fi amândoi aruncați în reciclatorul de proteine, așa că sunt nevoiți să țină secretă existența lor față de întreaga colonie. Viața pe Niflheim e însă tot mai grea, specia nativă devine periculos de curioasă cu privire la noii săi vecini și Mickey7 pare singurul în măsură să salveze lucrurile.

Asta dacă o să reușească să nu moară de tot.

RECENZIE:

"Mickey7" a fost cumva cartea potrivită la momentul potrivit, pentru mine, căci am zis că vreau să citesc mai mult SF, însă nu voiam nici ceva prea complicat sau o serie imensă. Iar faptul că e SF, însă pune și mult accent pe mister, a reușit să mă facă să numă pierd în noțiunile cu care nu eram familiară, dar totuși să admir ușurința cu care autorul a prezentat lumea și, poate, să-mi doresc un pic să călătoresc acolo. Sigur, fără a fi neapărat un Înlocuibil. 

Eu am citit-o destul de repede, am fost curioasă până la final și aș spune că indiferent dacă o citești ca să vezi ce se întâmplă și dacă reușește Mickey să rezolve situația, sau o citești căci vrei doar o aventură, acțiune, poate niște bătăi și umor, o să ai parte de-o lectură pe cinste. Și nu, nu cred că trebuie să citești de obicei SF ca să te pierzi în ea.  

Pentru mine "Mickey7" a fost plină de suspans, amuzantă pe alocuri, mi-a plăcut felul în care aflăm mai multe despre planeta pe care se află Mickey acum, dar și despre restul lumii, despre tehnologie și cum a ajuns să fie Înlocuibil. Sunt și momente în care probabil te vei întreba de ce e impulsiv, însă nu-i singurul care face asta și, uitându-mă în urmă, cred că asta a fost mai mult modul autorului de a face firul narativ să înainteze, și nu neapărat ceva ce ținea, doar, de personaje. Sunt destule surprize pe planetă, dar și-n colonie, și culmea, deși mulți zic că nu vor să aibă de-a face cu Mickey, majoritatea problemelor lui d-acolo vin. Dar și din felul în care el reacționează, sau nu. 

Eu zic că-i o carte bună când vrei ceva rapid, lejer, plin de suspans, acțiune și dezvăluiri, un pic de romance amestecat așa cu restul elementelor de mister și science fiction, și dacă o începi acum (sau curând), poate ești pregătit atunci când apare ecranizarea.

RECENZIE - La șapte ani distanță de tine de Ashley Poston

 

Descriere:

Uneori, vine ziua cea mai rea din viaţa ta, după care trebuie să-ţi dai seama cum să mergi mai departe. Pentru Clementine West, asta înseamnă să se îngroape în munca ei de promovare a cărţilor, să gândească practic şi să uite toate prostioarele învăţate de la mătuşa ei, cum ar fi să trăiască din plin şi să ţintească luna de pe cer. Clementine ar prefera să rămână retrasă şi să-şi ţină inima la adăpost. Şi exact asta a făcut în ultimele şase luni.

Dar când se mută în apartamentul mătuşii ei decedate şi găseşte un bărbat stând în bucătărie – un bărbat cu ochi blânzi, cu un accent sudist şi cu o pasiune pentru tarta de lămâie –, planurile ei bine stabilite se năruie. Pentru că este genul de bărbat de care, altădată, s-ar fi îndrăgostit până peste cap. Şi încă s-ar putea îndrăgosti.

Numai că el există în trecut. Cu şapte ani în urmă, mai precis. Iar ea trăieşte, la propriu, cu şapte ani mai târziu. Mătuşa ei i-a spus întotdeauna că apartamentul era o falie în timp, un spaţiu în care timpurile se varsă unul într-altul precum acuarelele. Şi mai spunea că dragostea nu este niciodată o problemă de timp, ci de sincronizare. Iar Clementine se teme că s-ar putea să fi ajuns cu şapte ani prea târziu.

RECENZIE:

Nu-i un film de Craciun, dar are toate ingredientele sa fie cartea perfecta pentru perioada asta sau oricare alta zi din an. 

"La șapte ani distanță de tine" e plina de emotii, amintiri, momente cu prietenii si familia, nesiguranta, dorinta de a fi fericit si totusi teama de nereusita, multa mancare si iubire pentru gatit si pentru a pregati ceva delicios pentru cei dragi. E plina si de speranta, de umor, de personaje care-s oameni pe care poate-i cunosti, caci sunt asa bine scrise si vii, de-o poveste de dragoste care pe mine m-a facut sa plang asa tare ca ultimele pagini le-am citit printre lacrimi. Si plang rar, insa cartea asta m-a facut sa simt atat de multe. Si da, au fost lacrimi de fericire.

Nu-ti doresc sa plangi, dar imi doresc sa citesti cartea asta si sa te bucuri de ea. Iar daca nu-i genul tau atunci, poate, i-o recomanzi altcuiva. 

RECENZIE - Partea întunecată a magiei (Culorile magiei #1) de V.E. Schwab

 

Descriere:

Într-un univers guvernat de magie există mai multe Londre: Roșie, Cenușie, Albă și, în trecut, una Neagră.

Kell este ultimul dintre Antari, magicieni care pot călători între lumile paralele. A crescut în Londra Roșie și este mesagerul oficial pentru afacerile cu sângeroasa Londra Albă și cu Londra Cenușie, cea fără de magie. Neoficial însă, Kell e un contrabandist pasionat de artefacte din alte lumi. 

Lila, o hoață care bântuie în travesti străzile Londrei Cenușii și visează să ajungă pirat, îi fură un obiect magic extrem de periculos. 

Inițial dușmani, Kell și Lila sunt nevoiți să se ajute unul pe altul când își dau seama că au intrat într-o conspirație mortală.

RECENZIE:

 O combinație perfectă de personaje complexe și unice, lumi pe care le vezi extrem de clar și-n care ai vrea să ajungi măcar o dată, mult suspans, acțiune, emoții, un pic de umor și un praf de romance. "Partea întunecată a magiei" e o carte potrivită pentru oricine iubește fantasy și nu numai, limbajul e extrem de viu și cursiv, și cred că oricare o să găsească măcar ceva care să-i placă și care să rămână cu el după ultima pagină. 

"Partea întunecată a magiei" era de ani buni pe lista mea și mă bucur că în final am citit-o și că mi-a plăcut la fel de tare pe cât mă așteptam. A fost interesant să călătoresc alături de Kell și Lila, și chit că amândoi mi-au plăcut, Lila a fost de multe ori nesăbuită și nesuferită, și-aș fi vrut să se gândească și la consecințe și nu doar la ce-și dorește ea aici și acum. Da, l-a ajutat pe Kell de destule ori, însă asta nu scuză faptul că jumătate din problemele pe care le-au avut au fost din cauza ei. Ori poate-i doar vina mea, deoarece îmi părea mult mai matură și mai stăpână pe sine înainte s-o cunoaștem mai bine. 

Kell e chiar cineva alături de care vrei să călătorești, indiferent prin care Londra, și chiar dacă are și el defectele lui, experiența lui și modul în care acționează o să vă țină în siguranță. Plus, haina lui magică o să ofere și el destul ajutor și n-aș minți spunând că aș vrea și eu una, chiar și cu împrumut.

Mi-a plăcut mult de tot cum Schwab reușește să ofere o poveste complexă și complicată, cu o lume plină de detalii și de sisteme politice și magice, fără să te sufoce sau să te plictisească. Și în niciun caz nu duce lipsă de dușmani sau răufăcători care or să-ți dea fiori sau pentru care ai face orice doar să nu nimerești cu ei în aceeași cameră sau același univers. Iar bătăliile au fost destul de intense și pline de tensiune, însă nici prea scurte, cât să zici că n-a fost nimic, dar nici prea lungi, cât să pară nerealistic. 

Chiar o recomand și abia aștept să citesc următorul volum. 

RECENZIE - Vânătorul fără inimă de Kristen Ciccarelli

 

Descriere:

În noaptea în care viața lui Rune s-a schimbat pentru totdeauna, sângele a curs pe străzi, iar nenumărate vrăjitoare au fost trimise la moarte. Pentru o clipă, a urmat tăcerea... Inima lui Rune bătea nebunește, dar trebuia să-și continue planul de a-și ascunde adevărata identitate de Gardienii Sângelui.

De multă vreme, ziua se prefăcea a fi o tânără turnătoare ce urăște vrăjitoarele, însă noaptea devenea Molia Stacojie, justițiara care își salva semenele de la exterminare. Când una dintre misiuni eșuează, Rune decide să-i deruteze pe vânătorii de vrăjitoare și să obțină informații cucerindu-l pe Gideon Sharpe, un vânător notoriu și nemilos, de care începe să se îndrăgostească.

Gideon urăște superficialitatea fetei, dar, când află că Molia Stacojie a folosit vapoarele ei pentru a scoate vrăjitoarele din țară, decide să înceapă un joc periculos și să o curteze, la rândul său, pentru a afla adevărul. Curând, își dă seama că dincolo de aparențe se ascunde o tânără inteligentă și sensibilă, care pare a fi sufletul lui pereche.

Dar oare ce se va întâmpla când va descoperi că ea este vrăjitoarea pe care o vânează cu atâta ură?

RECENZIE:

Dacă vrei o carte atmosferică, care are un aer realist, deși e despre vrăjitoare și magie, plină de suspans și acțiune, dar și de tensiune și scene romantice, atunci citește "Vânătorul fără inimă". Are personaje bine scrise, un magic sistem ușor de înțeles, te ține cu sufletul la gură și chiar vrei să știi cine o să iasă câștigător dintre Rune și Gideon, atât la capitolul război, cât și al curtării celuilalt. 

Personal aș fi vrut mai multe scene cu Molia Stacojie și nu atâtea petreceri, dar aș fi vrut  și ca relația dintre cei doi să fie mai mult de atracția fizică și jocul de putere, căci dacă-i doar așa atunci eu n-o consider dragoste, cum e numită uneori. Însă asta-i subiectiv. 

Sinceră să fiu nu m-așteptam să o devorez în câteva ore și să mă prindă așa de tare, încât n-am mai făcut pauze, însă mă bucur. Pentru mine a fost cartea potrivită la momentul potrivit și nu regret c-am citit-o. Da, nu m-a dat pe spate, însă de la primele pagini am fost intrigată și modul în care e explicată magia, felul în care-i practicată, trecutul cum se împletește cu prezentul, personajele care încearcă să facă ce cred ele că-i bine, întorsăturile de situație, momentele vulnerabile sau explozive, toate, nu mi-au permis să o las din mână. Și sper ca următorul volum să fie și mai bun. 

RECENZIE - Dacă mi se întâmplă ceva de Alex Finlay

Descriere:

În ultimii cinci ani, Ryan Richardson a retrăit noaptea aceea îngrozitoare. Portiera mașinii deschizându-se brusc. Lovitura în cap. Mâinile care l-au smuls din vehicul. Țipătul pătrunzător al iubitei lui, Ali, când a fost răpită.

Fără nici urmă de Ali sau de mașină, un nor de suspiciune planează permanent asupra lui. Totuși, în lipsa dovezilor care să îl incrimineze în mod direct și cu ajutorul unui avocat bun, tânărul nu este pus sub acuzare. Acestea însă nu contează pentru realizatorii de podcasturi și trolii de pe internet. Acum, Ryan și-a schimbat numele de familie și a intrat la Facultatea de Drept. Și-a lăsat trecutul în urmă.

Până când, aflat în vacanță în Italia împreună cu colegii de facultate, primește un telefon de la tatăl său: mașina lui Ali a fost în sfârșit găsită pe fundul unui lac din orașul său natal. Înăuntru sunt doi oameni morți și un mesaj criptic, format din cinci cuvinte scrise pe plic de Ali: „Dacă mi se întâmplă ceva…”

Apoi, la celălalt capăt al lumii, se petrece un lucru de neconceput: Ryan îl vede pe bărbatul care i-a bântuit visele din acea noapte tragică de acum cinci ani.

În timp ce tânărul aleargă de pe dealurile Toscanei până într-un sat pitoresc din Marea Britanie și apoi pe străzile strălucitoare ale Parisului în căutarea adevărului, acesta habar nu are că salvarea lui s-ar putea afla în mâinile adjunctei șerifului din Kansas, aflată la primul ei caz, și ale unui mafiot din Philadelphia care a trecut prin propria sa tragedie.

RECENZIE:

Un thriller pe care l-am citit repede, atât datorită capitolelor scurte, dar și dezvăluirilor și întorsăturilor de situație ce-au tot curs. Scris din perspective multiple și plimbându-ne prin destule locații și orașe, dar și din trecut și până-n prezent.

Mi-a plăcut, dar n-a fost ce m-așteptam eu și de la un punct firul narativ deja o luase pe câmpii, oricât mi-am zis eu că-i ficțiune. Acum ține de fiecare ce consideră exagerat sau rezonabil și dacă romanul ăsta e pentru el sau nu.

 A fost prima carte pe care am citit-o de la autor și cred că o să mai încerc, fiindcă mi-a plăcut stilul lui, chit că n-am fost eu fană a direcției în care a luat-o cartea asta. Căci da, eu m-așteptam și voiam că ce s-a întâmplat cu Ali să fie altceva și poate mult mai realist/credibil.

"Dacă mi se întâmplă" a fost un thriller lejer, m-a prins imediat, nu regret că l-am citit, însă personajele nu mi s-au părut cine știe ce, mulți cred că-i și confund dacă mă întrebi de ei (așa bine scriși mi s-au părut), iar firul narativ și acțiunea au dus mai mult spre filme de suspans ce țin să șocheze cu orice preț și cui îi pasă dacă are logică. Însă asta-i doar interpretarea mea și oricui i-a plăcut nu pot decât să zic că mă bucur și-aș fi vrut să fie așa și pentru mine. Da a fost bun, însă atât. 

RECENZIE - Întâlniri în vacanță de Emily Henry

 

Descriere:

Sunt cei mai buni prieteni. Merg împreună în zece excursii de vară. Au o ultimă șansă de a se îndrăgosti.

Poppy și Alex. Alex și Poppy. Nu au nimic în comun. Ea este un copil rebel. Are o poftă de călătorie nesățioasă; el preferă să stea acasă să citească. Dar încă din facultate sunt cei mai buni prieteni. În cea mai mare parte a anului, ei locuiesc departe unul de celălalt – ea este în New York City, iar el în micul lor oraș natal – dar în fiecare vară, timp de un deceniu, au avut împreună o săptămână glorioasă de vacanță.

Până când au stricat totul. De doi ani nu au mai vorbit.

Poppy are tot ce ar trebui să-și dorească, dar este blocată într-o rutină care o obosește. Când cineva întreabă când a fost cu adevărat fericită ultima dată, ea știe, fără îndoială, că a fost în acea călătorie nefastă, finală, cu Alex. Și așa, decide să-și convingă cel mai bun prieten să mai meargă într-o vacanță împreună. Acolo își pune sufletul pe masă. Și iubirea pentru el.

Are o săptămână să rezolve totul. Dacă ea poate ocoli singurul mare adevăr care a stat întotdeauna în liniște în mijlocul relației lor aparent perfecte, ce ar putea merge prost?

RECENZIE:

"Întâlniri în vacanță" a fost cartea de care am avut nevoie zilele astea: m-a prins de la primele pagini și m-a făcut imediat să-mi imaginez că sunt în vacanțe alături de Poppy și Alex, departe de nervi și probleme. Am râs alături de ei, a fost emoționat, amândoi sunt imperfecți și totuși realiști, au și ei problemele lor și, ca în viață, nu-i deloc ușor să le rezolve sau mai ales să vorbească despre ele; oricât stau în calea vieții și fericirii pe care o vor sau chit că știu că nu mai pot ține lucrurile așa. Dar știm și noi că una e ce vrei și alta e ce faci, și că uneori e mai ușor de vrut decât de făcut.

Povestea asta a fost chiar ca o vacanță, căci a trecut foarte repede, a fost plină de surprize, mai nimic n-a mers conform planului și totuși a ieșit și ceva bun din tot haosul. Mi-a plăcut și că a fost mult despre prietenie, familie și legătura dintre ei, care nu-i doar romantică, iar modul în care-i scrisă cartea o prezintă foarte bine, de-a lungul timpului.

Aș spune că-i o carte pentru iubitorii de romance și nu numai, căci Emily Henry bagă de toate-n cărțile ei, ca și-n viață, și fiecare va găsi ceva care să-l prindă sau pe cineva cu care să rezoneze. O poveste numai bună de citit când ai nevoie de-o pauză lungă și momente pentru tine.

RECENZIE - Ora albastră de Paula Hawkins

 Descriere:

Bun-venit pe Eris: o insulă cu o singură casă, un singur locuitor, o singură cale de ieșire.

 Inaccesibilă de pe uscatul scoțian timp de 12 ore pe zi. 

Cândva, a fost căminul Vanessei: o pictoriță celebră, al cărei soț, cunoscut pentru infidelitățile lui, a dispărut cu 20 de ani în urmă. 

Acum este căminul lui Grace: o ființă solitară legată de maree, mulțumită în izolare. 

Însă când o galerie de artă din îndepărtata Londră face o descoperire șocantă, pe insulă vine un vizitator.

 Iar secretele de pe Eris amenință să iasă la lumină… 

RECENZIE:

Cred că mi-a plăcut pentru că n-am avut așteptări de la ea. 

E atmosferică, scrisă simplist și se citește repede, datorită scriiturii și capitolelor scurte. Are personaje imperfecte și bine scrise, întorsături de situație și un final ce-ți place sau nu. Mie nu mi s-a părut satisfăcător și aș fi vrut mai mult.

Aș spune s-o citești dacă-ți plac poveștile cu și despre oameni, artiști sau nu, despre relații, despre emoții și situații și ce scot la iveală. O poți citi și pentru mister, însă eu n-aș zice că asta e punctul forte al cărții. 

Și poate și d-asta mulți sunt dezamăgiți, mai ales știind cine-i autoarea. Da, se vede că-i scrisă de ea, însă fix din același motiv, cartea asta e un risc; de care fiecare ar trebui să fie conștient când o alege.  

RECENZIE - Wildfire (Maple Hills, #2) de Hannah Grace

Descriere:

Russ Callaghan și Aurora Roberts se intersectează întâmplător la o petrecere organizată la final de an universitar, când, după mai multe pahare de alcool și câteva provocări, cei doi ajung să aibă o aventură de-o noapte. Nefiind genul care să rămână prea mult prin preajmă după o partidă de sex (și nici care să se aștepte la asta de la un bărbat), Aurora se furișează afară din camera lui Russ înainte ca acesta să aibă ocazia să o întrebe numele complet sau să își adune curajul de a o invita la o întâlnire.

Așadar, mare le este surpriza când dau nas în nas în prima lor zi într-o tabără de vară unde sunt amândoi supervizori și unde au ales să meargă pentru a scăpa de viața complicată de familie. Russ speră că, dacă pleacă suficient de departe de Maple Hills, nu va mai fi nevoit să înfrunte consecințele dureroase ale dependenței de jocuri a tatălui său, în vreme ce Aurora s-a săturat să cerșească atenție de la oamenii dragi și vrea să se retragă în singurul loc care pentru ea înseamnă cu adevărat acasă.

Russ este conștient că, dacă încalcă regula care interzice relațiile amoroase pe durata taberei, riscă să fie trimis acasă înainte de sfârșitul verii, însă, spre nenorocul lui, Aurora nu a fost niciodată genul care să respecte regulile. Vor reuși cei doi să se rezume la o relație de prietenie? Sau, oare, acea aventură de-o noapte a stârnit în ei un foc ce nu poate fi stins?

RECENZIE:

Citește-o dacă vrei ceva rapid, lejer și care să te prindă de la început. Eu am devorat-o și singurul lucru pe care i l-aș reproșa e că nu trebuia să aibă aproape 400 de pagini. 

Sincer am citit-o pentru că mi-a plăcut "Icebreaker" și eram curioasă dacă și asta o să-mi placă. Și mi-a plăcut, deși a fost mai mult cartea potrivită la momentul potrivit. Nu-i o poveste prea complicată, personajele au fost ok, deși uneori sunt atât de multe și e greu să le diferențiezi sau să reții cine-i cine, mai ales când autoarea abia le caracterizează sau așteaptă cumva să ți-i amintești și din primul volum. Iar cele principale simt că le-am mai întâlnit și-n alte cărți și doar au alte nume. Nu mi s-au părut memorabili sau unici, și personal nu m-am apropiat de ei, deși am înțeles prin ce trec și mi-am dorit să fie fericiți și să-și rezolve problemele. 

Voiam să spun că mi-a plăcut cum Russ și Aurora comunică și n-ai parte de dramă degeaba, doar că mi-am amintit de cel puțin două scene în care asta se întâmplă și doar pentru că așa merge firul narativ mai departe. Cred că ar fi putut povestea să meargă înainte și fără ele, dar poate altora o să le placă și chiar se vor regăsi în personaje sau ar fi procedat la fel. 

Una peste alta a fost ok, m-am distrat alături de personaje, am râs, a fost și emoționant, are și destule momente spicy și, zic eu, că altora o să le placă mai mult ca mie. Rar citesc romance și rar îmi place ceva, iar asta, din această perspectivă, n-a fost chiar așa rea. În niciun caz memorabilă, dar distractivă pe moment.

RECENZIE - Casa dintre pini de Ana Reyes

 

Descriere:

Maya era în liceu când a văzut-o pe Aubrey căzând secerată în fața lui Frank, un bărbat enigmatic cu care își petrecuseră amândouă vara. După șapte ani, Maya stă în Boston cu iubitul ei și încearcă să scape de dependența care a ajutat-o să reziste până acum. Însă trecutul o copleșește când vede o înregistrare cu o altă femeie care moare subit în fața aceluiași Frank.

Maya se întoarce acasă, unde începe să dezgroape fragmente din trecut și să observe mesaje ascunse în cartea neterminată a tatălui ei guatemalez. Ca să se salveze, trebuie să înțeleagă o poveste scrisă înainte să se fi născut ea, însă nu i-a rămas mult timp și toate drumurile duc înapoi la cabana lui Frank…

RECENZIE:

În funcție de ce mistere îți plac și ce te deranjează sau te atrage într-o astfel de poveste, o să-ți placă asta mai mult sau mai puțin. Mie nu mi-a plăcut și chiar n-a avut un final neapărat, ci doar s-a terminat.

Auzisem păreri împărțite legat de ea, dar ceva mă tot intrigă, așa că am citit-o. Regret? Nu, căci măcar m-am lămurit și deși personajele nu mi s-au părut cine știe ce, iar firul narativ m-a dezamăgit, căci după toată tensiunea și suspansul și dezvăluirile... nu se întâmplă mare lucru. Da, aflăm ce le face Frank fetelor și care-i tot misterul legat de cabană, dar... n-am fost fan al acelor răspunsuri. Da, a fost interesant și diferit, dar nu pentru mine.

Zic că mai bine îi dai o șansă și vezi singur cum ți se pare. Căci depinde de tine dacă vei fi șocat și o să-ți placă enorm când afli adevărul sau te vei enerva ori o să ți se pară tras de par. Atmosferică a fost, însă cam atât. 

Pe alocuri a fost și un pic greu să țin evidență ce-i în trecut și ce se întâmplă in prezent, iar faptul că autoarea a băgat pagini întregi legat de istorie și cultura guatemaleză, dar nu adaugă neapărat la firul narativ, a îngreunat și mai mult ritmul. Ca poveste nu-i rea, dar ca mister a lăsat de dorit. 

RECENZIE - Bărbații de Holly Gramazio

 

Descriere:

Îl vrei pe bărbatul acesta? Nu? Dar pe acesta?

Când Lauren se întoarce acasă, în apartamentul său din Londra, noaptea târziu, este întâmpinată la ușă de soțul ei, Michael. Există însă o problemă – ea nu este căsătorită. Nu l­-a mai văzut niciodată pe acest bărbat. Dar, judecând după spusele prietenilor, după decorul mult îmbunătățit și după fotografiile din propriul telefon, sunt împreună de ani întregi.

 În timp ce Lauren încearcă să înțeleagă cum ar putea fi căsătorită cu cineva pe care nu­-și amintește să-­l fi întâlnit, Michael se urcă în pod pentru a schimba un bec și dispare brusc. În locul lui apare un bărbat nou și o viață nouă, ușor modificată, se reorganizează în jurul ei. Dându-­și seama că podul creează un șir infinit de soți, Lauren își pune următoarea întrebare: dacă a­ți schimba viața este la fel de simplu ca a schimba un bec, cum știi că ai ales calea potrivită? Când încetezi să încerci o altă variantă, sperând că e mai bună și începi să trăiești cu adevărat?

RECENZIE:

Asta-i una din poveștile alea ce-ți dă de gândit și nu neapărat pentru că e complicată sau se citește greu, ci pentru că te vei gândi ce ai face tu dacă ai fi în locul lui Lauren și ai putea să tot schimbi bărbații într-un mod simplu și ușor, fără consecințe. Și da, cartea poate fi o lectură lejeră, ce te face să râzi sau te emoționează sau una pe care o devorezi doar pentru că ești curios de ce o să se mai întâmple. Ori pentru că, dimpotrivă, tu o vezi ca pe o carte prin care autoarea analizează relațiile din ziua de azi și cum se poartă oamenii unii cu alții sau într-o relație, și crezi c-ar putea fi o întreagă dezbatere pe tema asta. 

Personal, n-am luat-o prea în serios, și pentru mine "Bărbații" a fost o poveste ușoară, pe care am citit-o repede, care m-a prins de la început și care mi-a permis să arunc o privire în viața lui Lauren și să-i fiu alături în această nouă aventură. A fost emoționantă și amuzantă, uneori ridicolă, alteori prea realistă, și cred că fiecare din noi, măcar o dată, ar vrea să aibă un pod cum are Lauren și să vedem ce s-ar întâmpla și ce persoane ar ieși d-acolo. 

Chiar eram curioasă cum avea să se termine și sincer nu m-am așteptat la acel final; chiar nu știu dacă a fost unul bun, dacă Lauren l-a vrut sau autoarea a decis să fie așa. Cu siguranță ultimul sfert din carte mi-a plăcut cel mai puțin și a cam luat-o la vale. Însă poate așa a fost să fie și altora o să le placă. Pe mine m-a lăsat doar gândindu-mă dacă Lauren a învățat ceva din toată povestea sau, după toată libertatea din lume, n-a ales să se complacă și să aleagă calea cea mai ușoară, sigură, și nu neapărat bună. 

Însă asta e subiectiv, așa cum este și interpretarea cărții. Și cred că fiecare vom avea o experiență diferită citind-o și ne vom înțelege sau nu cu Lauren și cu toți soții ei. Eu cu siguranță o să mă mai gândesc la ea uneori și la ce aș face dacă...

RECENZIE - Jocul minciunii de Ruth Ware

 

Descriere:

Patru prietene. Un legământ. Cineva însă ascunde adevărul.

Un nou thriller semnat de scriitoarea-fenomen Ruth Ware.

Mesajul vine în orele târzii ale nopții. Doar patru cuvinte: Am nevoie de voi.

Isa lasă totul, își ia fetița de câteva luni în brațe și se îndreaptă spre Salten. Și-a petrecut cele mai importante zile din viața ei în internatul construit în acel ținut mlăștinos, zile a căror amintire încă o bântuie.

În școală, Isa și cele trei prietene ale ei jucau adesea Jocul Minciunii, convingându-i pe oameni de cele mai scandaloase povești. Acum, după șaptesprezece ani de secrete, ceva îngrozitor a fost descoperit pe plajă. Ceva care o va aduce pe Isa față în față cu propriul trecut și cu cele trei femei pe care nu le-a văzut de ani de zile, dar pe care nu le-a uitat niciodată…

RECENZIE:

O carte ce-a reușit să mă intrige de la primele pagini și care m-a ținut de mână, trăgând de mine să nu o las, până la final. Și, sincer, a meritat!

Deja nu mai știu câte cărți am citit de la autoare și toate mi-au plăcut în felul lor. Iar asta m-a surprins cu cât de ușor e de început, ce repede te prinde și cum nu reușești să-ți dai seama ce se întâmplă sau cum se vor sfârși lucrurile. Am avut atâția suspecți în minte și, deși am fost pe aproape, n-am reușit să ghicesc adevărul și de ce a fost până la urmă acea persoană. A avut grijă autoarea să mă dea peste cap și să încheie fiecare capitol într-un mod ce inevitabil m-a făcut să dau pagina.

"Jocul minciunii" e o poveste cu personaje puține, dar foarte bine scrise și complexe, care ți-i arată pe toți doar când și cum vrea, ca să te inducă în eroare, să-ți pui întrebări, iar când crezi că ești bine, îți trage covorul de sub picioare. Combină foarte  bine atmosfera din sat și de la Moară cu cea din oraș și cu cea de la internat, încât simți că mergi alături de personaje și guști din toate emoțiile și minciunile, făcându-i pe toți să fie prietenoși, dar și de bănuit. 

Pentru mine a fost plină de acțiune și suspans, mi-au plăcut personajele, a fost atmosferică, am fost transportată acolo, deși uneori n-aș fi vrut. M-am bucurat, dar m-am și crucit când am văzut ce hotărâri iau fetele și mi-a stat inima în gât în destule momente. 

Doar sfârșitul mi s-a părut un pic repezit față de restul cărții și aș fi vrut să ne concentrăm un pic mai mult pe anumite scene sau relații (sau să le mai dezvoltăm) . Mai ales că toată povestea a părut c-a primit timp destul să se desfășoare, iar în ultimele capitole au fost fix invers și asta m-a făcut să-i dau mai puțin. Măcar de mi-ar fi dat și autoarea un pic mai mult.

RECENZIE - Crimă în familie de Cara Hunter

 

Descriere:

Un thriller care te absoarbe cu totul, scris ca un scenariu de televiziune și care îl face pe cititor să-și pună întrebări și să cerceteze fotografii, hărți, rapoarte de autopsie și alte dovezi. Dar poate să-și dea seama cine minte?

A fost o crimă care a ținut o țară întreagă cu sufletul la gură. În decembrie 2003, Luke Ryder, tatăl vitreg al celebrului regizor Guy Howard, a fost găsit mort în grădina casei, iar poliția nu a arestat niciun suspect. Însă unele cazuri nu pot fi date uitării niciodată… Iar emisiunea Notoriu lansează o serie dedicată investigării — și poate rezolvării — misterului și aduce o echipă de experți să revadă dovezile. Iar rezultatele sunt șocante. Oare echipa știe mai multe decât lasă să se vadă?

Adevărații iubitori ai genului crime pot examina dovezile și mărturiile în același timp cu experții. Oare pot să rezolve cazul înaintea lor?

RECENZIE:

Oricât m-a intrigat cartea asta, recunosc că mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu modul în care e scrisă și structurată; pentru că oricât îmi plac mie poveștile ce conțin articole de ziar, elemente de podcast sau mass media, n-am mai citit până acum una care este scrisă complet astfel. Adică descrierea nu exagerează când spune că e scrisă ca un scenariu de televiziune și chiar ai parte, în mare, doar de dialog și foarte puțin altceva. Așa că, nu pot să spun că va fi pe placul tuturor și dacă nu știi cum ți s-ar părea, aș spune să o răsfoiești un pic înainte, dacă ai ocazia.

Sincer, eu am citit-o repede și, pentru că m-am concentrat doar pe mister și pe investigație, pot spune că mi-a plăcut, în niciun caz n-am ghicit cine-a fost vinovatul sau n-aș fi crezut că suspecții aveau să fie chiar sub nasurile noastre. Cât despre scriitură și personaje nu cred că am prea multe de zis; de multe ori i-am confundat, mai ales când vorbeau toți, unul peste altul, și trebuia să-mi amintesc cine-i cine; iar faptul că e 99% dialog, în niciun caz nu arată stilul autoarei sau priceperea.

Da, "Crimă în familie" e o carte ce te prinde și dacă reușești să te obișnuiești cu formatul, atunci ai parte de-o lectură rapidă și încâlcită, cu mult suspans și dezvăluiri, cu majoritatea încercând să rezolve misterul și să-i facă pe alții să spună tot, dar fără să simtă nevoia să facă asta ei înșiși. Și cred c-ar fi bună și pentru cei care vor un roman cu toate cele, dar nu au chef să citească toate paragrafele pline de narațiune, descriere și monologuri. 

Personal, aș spune că va fi bună dacă va fi ecranizată și chiar aș curioasă să o văd. Iar dacă ai ocazia sau dorința, îți recomand și audiobook-ul în engleză, (fie separat, fie alături de carte) care are voice actors pentru fiecare din personaje și povestea e mult mai dinamică și fluidă, decât dacă doar o citești. Acum, când am citit-o eu, nu e și-n română, dar nu se știe niciodată. 

RECENZIE - Fostul meu și alte blesteme de Erin Sterling

 

Descriere:

În urmă cu nouă ani, Vivienne Jones și-a vindecat inima frântă așa cum ar face-o orice tânără vrăjitoare: vodcă, muzică lacrimogenă, băi cu spumă... și un blestem asupra groaznicului fost iubit.

Desigur, Vivi știe că nu ar trebui să-și folosească magia în acest fel, dar având la îndemână doar o lumânare parfumată „Orchard Hayride”, nu se teme că îi va provoca fostului ceva mai rău decât o zi sau două în care să-i stea părul aiurea.

Asta până când Rhys Penhallow, descendent al strămoșilor din oraș, distrugător de inimi și, în mod enervant, la fel de superb ca întotdeauna, se întoarce în Graves Glen, Georgia.

Ceea ce ar trebui să fie o călătorie rapidă pentru a reîncărca liniile energetice de magie ale orașului și pentru a-și face apariția la festivalul anual de toamnă se transformă într-un dezastru. O calamitate urmată de alta îl lovesc pe Rhys și Vivi își dă seama că micul ei blestem prostesc s-ar putea să nu fi fost atât de inofensiv până la urmă.

Dintr-o dată, Graves Glen este atacat de jucării criminale, o fantomă supărată își face apariția, iar motanul lor începe să aibă lucruri interesante de spus. Vivi și Rhys trebuie să ignore chimia lor ieșită din comun și să lucreze împreună pentru a salva orașul și a găsi o modalitate de a rupe blestemul despărțirii înainte de a fi prea târziu.

RECENZIE:

O carte care e potrivită dacă îți plac cărțile fantasy, dar nu vrei lumi enorme, sute de pagini de bătălii și acțiune sau prea multe personaje, dar și dacă îți plac poveștile atmosferice, magia folosită în viața de zi cu zi și vrăjitoarele. Cred că "Fostul meu și alte blesteme" poate foarte ușor să intre la cozy fantasy, dar poate fi văzută și ca o comedie romantică cu multă magie, umor, o poveste de iubire cu multe întorsături de situație și momente pline de emoție și scântei. 

Eu am citit-o în câteva ore și chiar de la prima pagină m-a pierdut în orașul creat de autoare, am fost atrasă de mâncare, locuri, de vrăji și pisici, de personajele bine scrise și de relațiile nuanțate dintre ei - fie că vorbim de familie, dușmani sau cele romantice. Aș spune că-i cartea perfectă de citit toamna, însă nici restul anului nu-i de evitat.

"Fostul meu și alte blesteme" e o poveste rapidă, plină de suspans și scântei, fie că-s de la blestem, magie sau datorită atracției dintre Vivi și Rhys. Doi oameni care m-au făcut să râd, dar care m-au și ținut în suspans, căci niciodată n-am știut ce vor face, atât în legătură cu viețile lor, cu blestemul sau cu emoțiile și tensiunea dintre ei, care devin tot mai puternice cu fiecare capitol.

Eu o recomand și sper să te farmece chiar mai mult decât m-a prins pe mine. Și sper să ai parte de-o vacanță magică alături de ei, fără ca măcar fizic să pleci undeva. 

RECENZIE - Clubul de carte secret al domnilor de Lyssa Kay Adams

 

Descriere:

Bine ai venit la clubul de carte secret al domnilor!

Prima regulă a clubului de carte: nu vorbești niciodată despre clubul de carte!

Căsătoria lui Gavin Scott, unul dintre cei mai buni jucători de baseball ai echipei Nashville Legends, se confruntă cu probleme majore. De curând, bărbatul a descoperit un secret umilitor: nu a reușit niciodată să își satisfacă soția în pat. Când Gavin își pierde calmul la aflarea cumplitei vești și pleacă de acasă, aceasta este ultima picătură care umple paharul unei relații și așa tensionate. Thea cere divorțul, iar soțul ei își dă seama că și-a lăsat mândria și frica să-l învingă.

Tulburat și totodată disperat să recâștige dragostea femeii pe care o iubește din toată inima, Gavin găsește ajutor unde nici nu se gândea: printre membrii unui club de carte secret format din cei mai forțoși bărbați din Nashville. Cu ajutorul sfaturilor împrumutate dintr-un roman de dragoste siropos, băieții îl antrenează pe Gavin să-și salveze căsnicia. Totuși, va fi nevoie de mult mai mult decât de cuvinte dulci și gesturi cavalerești pentru ca acest nefericit Romeo să recâștige încrederea soției sale.

RECENZIE:

Cine ar fi crezut că o carte aleasă într-o doară și începută de dimineață avea să fie una pe care aveam s-o citesc pe nerăsuflate toată ziua și care mi-a plăcut îngrozitor de mult? Eu în niciun caz! Și zic asta fiindcă rar citesc romance și și mai rar e ceva care să îmi placă cu adevărat și să mă facă să simt ceva. Dar asta a reușit să mă facă să m-abțin cu greu din a râde în hohote în timp ce citeam în pauza de masă, dar și să mă bucur sau să mă întristez, fiind alături aproape tot timpul de Thea și de Gavin. Și spun aproape, căci a durat puțin să ne cunoaștem și să mă înțeleg cu stilul autoarei și să-i înțeleg și pe ei.

"Clubul de carte secret al domnilor" e o poveste care cred că-i potrivită atunci când vrei să te relaxezi și să uiți de toate, dar ai și poftă de multe emoții, un pic de tensiune și suspans, dar și multe momente sexy sau pline de iubire, prietenie, vulnerabilitate, și relații complicate, dar realiste. Dar și dacă vrei să râzi mult. Căci sunt destule situații amuzante sau care te fac cu greu să te abții și poate pentru cei implicați nu e de râs, dar e pentru cititori. 

Am fost plăcut surprinsă de cât de umani și calzi și încăpățânați sunt bărbații din Club (niciun pic de toxic masculinity) și cum încearcă să-l ajute pe Gavin, deși are atâta de lucru cu relația, cu Thea, dar și mai ales cu el însuși. La fel cum are și ea. Iar capitolele din cartea pe care o citesc doar au întregit acest puzzle și am iubit și reacțiile lor și ale tuturor la ele. 

Eu ți-o recomand și sunt încântată că a meritat riscul. Chiar mi-ar fi părut rău să nu ne potrivim și să-mi lase un gust amar. Însă universul și cartea au zis să-mi servească una bună azi. 

RECENZIE - Cine minte primul de Ashley Elston

 

Descriere:

Minciuna are picioare scurte, dar mereu te prinde din urmă...

Evie Porter are tot ce și-ar putea dori o fată: un iubit devotat, o casă splendidă, un grup de prieteni unit. Singura ei problemă? Evie Porter nu există.

Noua identitate i-a fost oferită de misteriosul său șef, domnul Smith, odată cu cea mai recentă misiune. Evie Porter trebuie să afle cu orice preț secretele lui Ryan Sumner, un bărbat extrem de atrăgător, dar cu un trecut și un prezent învăluite în mister.

Dar cum va putea să-și ducă misiunea la bun sfârșit când s-a îndrăgostit nebunește de Ryan și tot ce își dorește este o nouă viață alături de el, departe de minciuni, de domnul Smith, de șantaje și organizații mafiote? Evie trebuie să rămână cu un pas înaintea trecutului, în timp ce se asigură că există un viitor pentru ea.

RECENZIE:

Oricât m-a intrigat cartea asta, tot am avut dubii. Pentru că da, voiam să știu de ce Evie are o identitate falsă și ce ascunde Ryan, și voiam să descopăr care-i faza cu domnul Smith și dacă vor reuși să scape de el sau el le va veni de hac. Dar dacă nu-mi plăceau personajele sau felul în care era scrisă, atunci era un dezastru. 

Însă vreau să spun că am devorat-o în câteva ore și nu știu când am citit aproape 400 de pagini. Chiar m-am culcat mai târziu, căci n-am putut să merg la somn până nu am aflat cum se termină și dacă Evie reușește să-și îndeplinească misiunea. Și, Doamne, situația e mult mai complicată decât pare. Adică poate pare încărcată descrierea, însă dacă citești, o să vezi că lucrurile doar se complică, devine și mai tensionat, cu mai multă acțiune, apar o mulțime de personaje, dezvăluiri în stânga și-n dreapta... iar autoarea sfârșește fiecare capitol în așa fel încât să te facă să dai pagina. 

"Cine minte primul" e ca un film de acțiune foarte bine făcut, ce m-a surprins într-un mod extrem de plăcut. Chiar mă bucur să spun că o carte extrem de populară își merită laudele și că pentru mine a fost delicioasă. Scene bine scrise, personaje complexe și unice, emoții și umor și, chiar și un pic de romance. Și chiar a fost realistă, sau cât poate să fie o carte cu o așa idee, ceea ce pentru mine e mereu important.

RECENZIE - Cei care merită să moară de Peter Swanson

 

Descriere:

Într-un zbor de noapte de la Londra la Boston, Ted Severson o întâlnește pe fascinanta Lily Kintner.

La un pahar, cei doi, străini până atunci, încep un joc al adevărului, dezvăluindu-și unul altuia detalii foarte intime. Ted povestește despre căsnicia lui ratată și despre cum e convins că soția sa, Miranda, îl înșală. Se pare că au fost nepotriviți din start: el e un om de afaceri bogat, ea, un spirit artistic liber. Jocul capătă însă o notă mai sumbră atunci când Ted afirmă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o ucidă pe Miranda. Fără a sta pe gânduri, Lily îi propune să-l ajute. La urma urmei, unii oameni – de pildă, o soție mincinoasă și infidelă – merită să moară...

La Boston, legătura perversă dintre conspiratori se adâncește pe măsură ce pun la cale moartea Mirandei. Dar trecutul lui Lily ascunde un secret pe care ea nu i l-a dezvăluit lui Ted: experiența în arta crimei, dobândită de timpuriu în viață. Brusc, cei doi se trezesc implicați într-un joc de-a șoarecele și pisica din care nu poate supraviețui decât unul... cu un detectiv isteț și foarte hotărât pe urmele lor.

RECENZIE:

Dacă îți plac cărțile ce te iau mereu prin surprindere, care te șochează, care au ca personaje oameni pe care nu știi dacă să-i placi sau de care vrei să stai departe, atunci citește asta. 

Deși descrierea suna promițător, n-am avut așteptări, însă de la început și până la final, povestea a reușit să-mi mențină curiozitatea, să servească dezvăluire după dezvăluire și mi-a arătat că aproape toate personajele sunt o apă și-un pământ. Chiar nu-s oameni cu care aș vrea să am de-a face. Asta dacă n-aș vrea să scap de cineva... dar și atunci. 

Chiar aș zice că e o carte ce te ține în priză și, chit că citești foarte multe cărți de genul, tot va fi măcar ceva care să te surprindă sau să te facă să simți că nu e ceva ce ai mai citit, dar cu alte nume. Și chiar n-aș fi avut mai nimic de reproșat, deoarece personajele mi s-au părut bine scrise, așa imperfecte cum sunt, firul narativ a fost credibil (sau cât poate fi cu o așa idee), e plină de suspans și finalul e cireașa de pe tort.

Doar că aproape de final s-a întâmplat ceva și mi s-a părut puțin neglijent din partea personajului, ținând cont de cum se purtase tot restul cărții. Însă nu e ceva extrem de deranjant. Plus că după acel sfârșit n-am cum să nu vreau să citesc următoarea carte din serie. Nu știu dacă vor fi tot aceleași personaje, însă poate aflu curând.

RECENZIE - Grupul supraviețuitoarelor de Grady Hendrix

 

Descriere:

În filmele de groază, supraviețuitoarea este cea care rămâne în picioare atunci când apare genericul de final. Cea care s-a luptat, l-a învins pe ucigaș și apoi și-a răzbunat prietenii. Cea care iese plină de sânge, dar învingătoare. Însă după ce sunetele sirenelor mașinilor de poliție se estompează și publicul merge mai departe, ce se întâmplă cu ea?

Lynnette Tarkington este o astfel de supraviețuitoare. În urmă cu douăzeci și doi de ani, ea a scăpat dintr-un masacru, iar acel moment i-a definit fiecare zi ce a urmat. Timp de peste un deceniu, ea s-a întâlnit cu alte cinci femei asemeni ei și cu terapeuta lor, într-un grup de sprijin pentru cele care au supraviețuit inimaginabilului, refăcându-și viața bucățică cu bucățică. Până la o ședință de la care una dintre ele lipsește, iar cele mai mari temeri ale lui Lynnette devin realitate: cineva știe despre grup și este hotărât să le dezintegreze viețile din nou. Bucățică cu bucățică.

Dar puterea supraviețuitoarelor stă în faptul că acum se au una pe cealaltă și, indiferent cât de mici le sunt șansele, cât de întunecată este noaptea, cât de ascuțit este cuțitul, ele vor lupta până la capăt.

RECENZIE:

Pentru mine cartea asta a fost o mare dezamăgire. Am citit-o pentru că tot auzisem de autor de-a lungul timpului, iar când asta a apărut, știu c-a prins imediat și lumea vorbea despre ea. Plus că ideea chiar m-a intrigat și voiam să văd cum e. 

Nu vreau să te fac să nu îi dai o șansă, dar pentru mine, deși au fost puține personaje, mi-a fost greu să le diferențiez, deoarece toate se citesc la fel. N-am simțit nimic, în ciuda a tot ce se întâmplă în carte și a discuțiilor și tensiunilor ce tot apar. Cu fiecare capitol a trebuit să-mi zic că "da, e posibil să aibă loc așa ceva", deși firul narativ devine extrem de ridicol și mi-a dat impresia că autorul a băgat toate alea ca să șocheze și nu pentru că aveau sens. În același timp, aceste supraviețuitoare s-au purtat în mare parte imatur sau nu cum mi-aș imagina eu că se poartă cineva la vârstele menționate în poveste. Și dacă ele nu prea luau lucrurile în serios, eu de ce să o fac?

Sincer dacă vrei doar ceva horror, plin de suspans și multă acțiune, și nu-ți pasă de scriitură, nu cauți personaje complexe, și ești doar în căutarea unui film sub formă de carte, atunci citește asta. Iar dacă ar fi să-ți recomand o carte pe aceeași temă aș zice să citești "Supraviețuitoarele" de Riley Sager. Puțini vorbesc de ea la noi, dar merită! E scrisă bine, te ține în priză, mi s-a părut cu mult mai realistă, da, personajele tot imperfecte sunt și uneori te întrebi ce-i în capul lor când iau o decizie... dar e ceva ce e mai aproape de realitate și logică, fiind în același timp thriller, horror și un amestec de emoții și întorsături de situație. 

Eu ți le recomand pe amândouă și tu alegi. 

RECENZIE - Soția dintre noi de Greer Hendricks & Sarah Pekkanen

 

Descriere:

Vanessa, recent divorțată de Richard, află că acesta s-a logodit din nou și o invidiază pe noua femeie din viața lui, Nellie. Richard, manager de succes al unui fond speculativ, s-ar putea să le înșele însă pe amândouă, și nu doar pe ele.

Când veți citi această carte, veți fi tentați să faceți o mulțime de presupuneri. Veți presupune că citiți despre o fostă soție geloasă. Veți presupune că aceasta este obsedată de înlocuitoarea ei – o femeie frumoasă, mai tânără, care urmează să se mărite cu bărbatul pe care îl iubesc amândouă. Veți presupune că ați descifrat anatomia acestui triunghi amoros încurcat. Nu faceți nici un fel de presupunere!

Soția dintre noi este un roman plin de întorsături de situație, care prezintă complexitatea și secretele unei căsnicii de invidiat – și adevărurile periculoase pe care le ignorăm în numele iubirii.

RECENZIE:

Vrei o carte care să te țină în priză de la prima și până la ultima pagină? Care te tot face să ghicești ce urmează să se întâmple și care are personaje și situații realist scrise? Atunci citește “Soția dintre noi”.

Recunosc c-am fost sceptică atunci când am început-o și mult timp m-a lăsat să cred că știu ce se întâmplă, însă mă bucur mult c-am citit-o și sincer nu-mi pare rău. Pentru că mi-a arătat ce înșelătoare sunt aparențele și cât de ușor poate cineva să fie manipulat și controlat. Și nu mă refer la cititor.

Plus că suspansul și scriitura m-au făcut să o devorez și chiar să-mi fie teamă pentru personaje sau să sărbătoresc micile victorii alături de ele. Nu de puține ori mi-am ținut respirația sau m-am gândit oare ce o să mai urmeze.

Una peste alta, n-am ghicit eu tot, iar autoarele au avut grijă să îmi servească o ultimă întorsătură de situație fix pe ultima pagină.

Nu cred că-i o carte pe placul tuturor și nici o lectură ușoară, în ciuda firului narativ ce devine tot mai intens. Dar eu o recomand și cu siguranță o să-mi rămână în minte ceva vreme. Atât ca un thriller reușit, dar și ca o poveste de viață.

RECENZIE - Hotel Magnifique de Emily J. Taylor

 

Descriere:

Toată viața ei, Jani a visat la Altundeva. Supraviețuind de pe o zi pe alta ca angajată a unei tăbăcării și având grijă totodată și de sora mai mică, Zosa, fata pare că s-a resemnat cu viața tristă din orașul-port Durc. Asta până când își face apariția misteriosul Hotel Magnifique.

Acesta este legendar nu numai pentru farmecele sale nemaivăzute, ci și pentru capacitatea de a călători, ivindu-se în fiecare dimineață într-un alt loc. Întrucât nu își pot permite să plătească prețul exorbitant al unui bilet de oaspete, surorile reușesc totuși să se alăture personalului, iar curând pornesc în cea mai mare aventură a vieții lor. Odată ajunse înăuntru, Jani descoperă curând că beneficiază de niște contracte indestructibile, iar fermecătorul hotel ascunde, de fapt, secrete primejdioase.

Avându-l drept unic aliat pe chipeșul ușier Bel, tânăra este hotărâtă să dezvăluie misterul magiei din inima hotelului și să o elibereze pe Zosa – dar și pe ceilalți angajați – de cruzimea nemilosului maître. Pentru a reuși, Jani va trebui să riște tot ce iubește, iar eșecul ar putea însemna o soartă mult mai rea decât să nu se mai întoarcă acasă.

RECENZIE:

Dacă vrei să pleci într-o vacanță magică, atunci citește cartea asta. 

"Hotel Magnifique" a fost o carte atmosferică și cât am citit-o, m-a făcut să mă bucur de toate locurile unde-am ajuns alături de personaje și să mă minunez de camerele lui speciale, de lucrurile ce nu credeam că există și să mă simt fix ca un musafir care are parte de facilitățile hotelului: spectacole, petreceri, mâncăruri și decoruri ce-ți taie răsuflarea. La capitolul ăsta chiar nu am ce să-i reproșez, pentru că cine n-ar vrea măcar pentru o zi să călătorească cu un hotel magic?

Firul narativ a fost și el destul de bine scris, nu pot să zic c-am știut tot timpul ce urmează, dar au fost și momente ce mie personal mi s-au părut prea dramatice sau clișeice. Dar nu m-au deranjat așa de mult ca personajele și scriitura, ambele părându-mi doar ok și atât. Sunt foarte multe personaje și pentru că-s scrise subțire am ajuns să le confund sau să uit cine era cineva, după ce nu mai apăruse câteva capitole. În același timp, n-am simțit nicio emoție, deși cartea e plină de suspans, momente triste sau pline de pericol, clipe de iubire, dovezi de prietenie, trădări și multe altele. 

Totuși, cred că pentru altcineva ar fi o poveste mai bună și s-ar bucura mai mult de ea decât mine. Sunt sigură că dacă aș fi citit-o acum câțiva ani, mi-ar fi plăcut mai tare și aș fi empatizat mai mult cu surorile și cu toți oamenii peste care dau și de care vor să fugă sau să se apropie. Așa că dacă te intrigă câtuși de puțin, dă-i o șansă. 

Pentru mine a fost o carte bună, dar n-o să-mi rămână în minte ca una din noile mele preferate sau care a avut personaje de care m-am îndrăgostit sau care mi-au părut oameni în carne și oase. Dar m-am simțit bine în această călătorie, m-a ținut în priză și pentru câteva ore chiar am trăit înconjurată de magie. 

RECENZIE - Povești spuse pe limba apei de Ava Reid

 

Descriere:

Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge.

 Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului autor, Effy simte că acesta este destinul ei. Dar Conacul Hiraeth este o sarcină imposibilă: o casă plină de mucegai, părăginită, gata să se prăbușească în marea flămândă. 

În plus, Effy constată că altcineva și-a stabilit deja domiciliul temporar acolo. Preston Héloury, un tânăr student la Literatură, pare hotărât să demonstreze că autorul favorit al lui Effy este un impostor. În timp ce analizează moștenirea lui Myrddin, adunând indicii din scrisorile, cărțile și jurnalele sale, cei doi studenți rivali descoperă că fundația casei nu este singurul lucru în care nu pot avea încredere.

RECENZIE:

"Povești spuse pe limba apei" e o carte ce pentru mine a avut trei mari minusuri: aproape m-a băgat în slump și mi-a luat o lună să o citesc, iar dacă n-ar fi fost asta, personajele și scriitura mi s-au părut plate, lipsite de vlagă și pe cât de multe promite povestea, pe atât de puține zic eu c-a realizat. 

Mi-a plăcut faptul că îmbină fantasticul cu o lume pe care poți să o vezi clar, o simți și o miroși, te transportă imediat, și nu se sfiește să discute subiecte și situații de care ne-am lovit aproape toate măcar o dată. Însă, cum spuneam, abia am terminat-o și asta pentru că nu avea nimic care să mă împingă de la spate. Știu că multora poate o să le placă stilul autoarei sau se vor îndrăgosti de personaje și poate o vor înțelege pe Effy, dar la mine n-a mers.

Abia în ultimele capitole mi-am schimbat părerea despre ea, dar a fost prea târziu, căci după s-a terminat cartea și... aș fi vrut să văd atitudinea aia și ambiția și acea Effy, mult mai devreme. Și poate a fost acolo, dar prea puțin și deloc convingător.

Dacă-ți plac poveștile atmosferice și cu iz de fantasy, dar nu vrei o lume enormă și număr mare de personaje și o intrigă prea complicată, atunci citește asta. E o poveste restrânsă, dar totuși bogată, cu o scriitură pe care cred că unii o vor iubi, perfectă pentru cei cărora le plac cărțile ce au de-a face cu cărți sau scriitori, și cei care sunt curioși în legătură cu zânele. Poate-s eu singurul om căruia nu-i place. 

RECENZIE - Colega de birou de Freida McFadden

 

Descriere:

Două femei. Un birou plin de secrete. O crimă teribilă care nu poate fi ascunsă.

Dawn Schiff este ciudată.

Cel puțin așa crede toată lumea la Vixed, compania de suplimente alimentare în care Dawn ocupă funcția de contabil. Niciodată nu spune lucrurile potrivite. Nu are prieteni. Întotdeauna ajunge la birou la 8.45 dimineața. Fără excepții.

Atunci când nu vine la birou ca de obicei, colega ei Natalie Farrell – o femeie frumoasă, plăcută, cea mai bună reprezentantă de vânzări timp de cinci ani la rând – se arată surprinsă. Însă surpriza se transformă în spaimă după ce primește un apel telefonic anonim care schimbă totul.

Aparent, Dawn nu era doar o străină bizară, ci şi ținta cuiva apropiat. Iar acum Natalie se trezește prinsă într-un joc distorsionat de-a șoarecele și pisica, încât ajunge să se întrebe: cine este adevărata victimă?

Dar un lucru este foarte clar: cineva o ura pe Dawn Schiff. Suficient de mult încât să îi dorească răul suprem.

RECENZIE:

"Colega de birou" e o carte pe care am început-o azi, ca să am ceva de făcut în pauze și în drum spre și dinspre muncă, și recunosc că m-a ținut în priză pe tot parcursul, chiar dacă începutul mi s-a părut un pic plictisitor și niciunul din personaje nu mă interesa prea mult. Dar și-a găsit ușor ritmul și curând devoram capitol după capitol, întrebându-mă ce mai urmează, ce s-a întâmplat cu Dawn și dacă Natalie chiar i-a venit de hac.

A fost un singur moment în carte ce m-a lăsat cu adevărat cu gura căscată și doar pentru ăla cred că merită citită, deși nici restul nu-i rău. Chit că apoi, pentru mine, totul a luat-o la vale și a dat într-o zonă prea dramatică și trasă de păr, și ultimul meu strop de răbdare s-a evaporat. Adică oi fi intrat eu în horă și-am crezut tot, chit că uneori era prea mult, dar acele ultime capitole pe mine m-au pierdut și tot entuziasmul meu de a-i da 4 stele și de a spune că "mamă, e cea mai bună carte citită recent și uite ce dezvăluire și ce personaje!" a scăzut la 3 stele și doar un "mi-a plăcut și pentru ceva rapid, lejer și sărit de pe fix, e perfectă". 

Și da, când zic sărit de pe fix nu mă refer strict la poveste, ci la tot ce se întâmplă în ea și la personaje. Pentru că autoarea asta nu se dă în lături din a construi fire narative ce-ți fac sprâncenele să ajungă pe ceafă, personaje pe care nu știi dacă să le judeci sau să le susții, suspans din belșug și sfârșituri ce te lasă pe gânduri. Eu eram fericită dacă se termina cu câteva capitole mai devreme și dacă lucrurile mergeau conform planului, până la capăt... dar n-a fost să fie.

Așa că, dacă n-ai citit-o, dă-i o șansă și sper că ești pregătit. Fie că o să-ți placă sau nu, va fi, cu siguranță, o călătorie zdruncinată! 

RECENZIE - Nimic nu e adevărat de Lisa Jewell

 

Descriere:

În timp ce îşi sărbătoreşte cea de-a patruzeci și cincea aniversare într-un pub londonez, Alix Summer, gazda unor podcasturi de succes, cunoaște o altă femeie născută în aceeași zi cu ea, pe nume Josie Fair.

Câteva zile mai târziu, cele două se întâlnesc întâmplător, de data aceasta în fața școlii unde învață copiii lui Alix și unde, pe vremuri, au învățat și fiicele lui Josie. Aceasta din urmă îi mărturisește lui Alix că i-a urmărit podcasturile și că i-ar plăcea să fie intervievată și ea în cadrul seriei, întrucât se află într-un moment de cumpănă al existenței sale.

Viața lui Josie este stranie și complicată și, cu toate că Alix o găsește tulburătoare, nu poate rezista tentației de a realiza podcastul. Treptat însă, Alix începe să înțeleagă că Josie nu e cine pare a fi și, înainte să-și dea prea bine seama ce se petrece, aceasta reușește să se insinueze în viața și în căminul ei.

Dar, la fel de repede cum a apărut, Josie dispare, lăsând în urma ei o amenințare de moarte ce planează asupra familiei lui Alix.

Curând, Alix începe să se întrebe: cine este, cu adevărat, Josie Fair? Și ce secrete ascunde?

RECENZIE:

Ia un loc, căci am sentimente amestecate legat de cartea asta. 

E una din acele cărți începute dimineață în drum spre muncă și pe care am devorat-o când am putut, pe parcursul zilei, și când alții ieșeau în pauză, eu terminam ultimele pagini. Așa că da, pot să spun că m-a prins și odată ce își intră în ritm, e greu să o lași din mână. La capitolul suspans, tensiune și acțiune chiar a livrat și chit că dezvăluirile n-au fost ce m-așteptam eu, nu pot să zic că nu m-au șocat și că în vecii vecilor nu le-aș fi ghicit, nu pe toate.

A fost interesant și aspectul cu podcastul, căci a oferit perspective diferite și informații ce nu le-am fi aflat altfel. Mai ales că Josie e un personaj cum nu mi-a mai fost dat să văd de mult timp și în niciun caz nu în sensul bun. Adică da, e bine scrisă, toate personajele sunt imperfecte, complexe, trezesc emoții și reacții, dar în niciun caz nu ai vrea să ai de-a face cu ele sau mai ales cu ea. De câte ori n-aș fi vrut să-i zic lui Alix să o lase naibii în pace și să-și vadă de viață; căci numai probleme i-a adus curiozitatea în cazul ăsta.

Ca thriller e bună, dar pe lângă asta povestea a conținut și niște subiecte mai delicate și personal n-am fost ok cu modul în care au fost tratate sau discutate. Mi s-a părut că s-au băgat prea ușor sub preș și totul a fost mai mult abordat superficial, pe repede înainte și unele au fost scuzate sau mai puțin puse la zid, alături de vinovați. Așa că, aici, depinde de tine cum o să vezi lucrurile și ce-o să simți. Din unghiul asta, nu-i o carte așa lejeră.

 "Nimic nu e adevărat" e o carte ce-o să rămână cu mine și nu datorită scriiturii sau finalului, ci al oamenilor, al modului în care unii cad în plasă, iar alții profită cu nerușinare. Arată perfect cum poți fi dus de nas, cum habar n-ai ce e în spatele unei uși și-n casa unui om și că atunci când ai un presentiment legat de cineva, oricât de mic, mai bine ascultă de el și fugi!