RECENZIE - Născută din fum și os de Laini Taylor

 

Descriere:

Pe întreg pământul, urme negre de mâini, imprimate cu foc, apar pe mai multe porți. Sunt ale unor creaturi străine, înaripate, care s-au strecurat în această lume printr-o despicătură din cer.

Într-o dugheană veche și întunecată, proviziile de dinți omenești ale unui diavol scad periculos.

Iar pe străduțele întortocheate, întunecate și misterioase ale Pragăi, o tânără elevă de la Liceul de Artă e pe cale să fie prinsă într-un crâncen război din altă lume.

Ea este Karou. Își umple caietele de schițe cu portrete de monștri, care poate că sunt sau nu sunt adevărați. Obișnuiește să dispară în mod misterios pentru a îndeplini unele „comisioane”; vorbește multe limbi – nu toate omenești, iar părul ei, de un albastru-aprins, chiar așa îi crește. Oare cine este ea? Întrebarea aceasta nu-i dă pace, dar tocmai este pe cale să afle răspunsul.

Când unul dintre străini – frumosul Akiva, chinuit de amintiri întunecate – dă cu ochii de ea, pe o alee din Marrakech, rezultatul este sânge și explozie de lumină astrală, secrete dezvăluite și o dragoste cum numai în stele poate fi scrisă, ale cărei rădăcini sunt adânc împlântate într-un trecut nemilos și dureros. Va ajunge, oare, Karou să regrete c-a aflat adevărul despre ea însăși?

RECENZIE:

M-am apucat de "Născută din fum și os" fără să am așteptări, căci, la câți ani a stat ea după mine, nici nu mai știam de ce-am adăugat-o pe listă sau cât de mult voiam să-mi placă. Auzisem că e atmosferică și că are o scriitură frumoasă, și pot să zic că da, așa e. E o poveste atmosferică și chiar îți poți imagina străzile din Praga și orașele și locurile în care Karou ajunge, indiferent cât de mult sau puțin stă în ele. E și o carte care se citește repede, plină de acțiune, suspans, magie și o mulțime de personaje și creaturi interesante. Toate astea mi-au plăcut mult, alături de aerul de originalitate pe care l-am simțit și care m-a făcut să cred că ar putea fi o nouă carte preferată de-a mea.

Doar că, apoi, am ajuns la jumătate, și de-acolo, până spre final, a luat-o totul la vale. Iar eu am simțit că se destramă tot ce-mi plăcuse până atunci: firul narativ a devenit repezit, n-am mai simțit nimic indiferent ce se întâmpla, personajele au început să se subțieze și să se amestece între ele... Și, cum simțea Karou că-i fuge pământul de sub picioare, așa am simțit și eu că se duce naibii noua mea bucurie. Încă mă gândesc dacă am o problemă doar cu ce s-a întâmplat sau și cu modul în care a fost scris. Și, probabil, răspunsul e undeva la mijloc.

Fără să intru în detalii și să dau spoilere, o să zic doar că mie mi s-a părut clișeic și răsuflat tot ce ține de relațiile din poveste. Dar și cum au evoluat lucrurile și toate dezvăluirile și întorsăturile alea de situație.Nimic n-a fost realist, totul e pe repede-înainte și n-are sens. Sau, mai bine zis, pentru mine nu a avut. Iar asta, în ochii mei, a făcut și ca personajele să fie copilăroase și parcă altele față de prima parte a cărții, când mi s-au părut mai complexe, mai interesante și nu doar niște copii ale altora, pe care le-am mai întâlnit și-n alte cărți. Dar, mă rog, poate-i vina mea, căci eu voiam o carte fantasy, care poate avea și elemente romantice, dar am primit, în mare parte, fix opusul. Acum, dacă mie asta mi-a displăcut, poate altcuiva o să-i placă, fiind poate fix ceea ce caută.

Una peste alta, a fost ok, nu regret că am citit-o, dar mai mult m-a lăsat cu un gust amar și cu o stare de dezamăgire. Fiindcă părți din ea au fost ce voiam, au fost bine scrise, totul a fost așa de viu și frumos și crud, iar altele au fost parcă scrise de-un amator, și, amestecate, a ieșit o ciorbă pe care nu știam cum s-o termin mai repede, până nu-mi pierea cheful. Dacă n-ai citit-o și vrei s-o faci, chiar te rog. Căci sunt sigură că ce m-a deranjat pe mine e ceea ce caută altcineva. Iar scriitura, lumea asta și părțile bune merită cunoscute.

O să continui seria? Poate. Dar, în niciun caz, nu mă grăbesc.

RECENZIE - Love & Gelato de Jenna Evans Welch

 

Descriere:

Oamenii vin în Italia pentru două lucruri: love și gelato, i-a spus cineva odată. Dar uneori au parte de mult mai mult.

Lina își petrece vacanța de vară în Toscana, dar nu pentru că ar fi fascinată de ținuturile însorite, ca de basm, ci pentru că a fost ultima dorință a mamei sale ca ea să vină aici să-și cunoască tatăl. Dar ce tată stă departe de familie timp de șaisprezece ani? Așa că tot ceea ce Lina vrea este să se întoarcă acasă.

Dar înainte de a-și pune în practică hotărârea, primește un jurnal pe care mama ei îl ținuse cât timp trăise în Italia. Dintr-odată, Lina descoperă o lume magică de iubiri ascunse, artă și brutării secrete, care o împinge, alături de foarte chipeșul Ren, pe urmele pașilor mamei sale și-i dezvăluie un secret ascuns de ea de prea multă vreme. Un secret care îi va schimba tot ceea ce știa despre mama ei, tatăl ei, și mai ales despre ea însăși.

RECENZIE:

Continuând așa zisa serie "vreau să citesc ce am de ani de zile pe raft" am ajuns la "Love & Gelato" și sincer mi-a plăcut.

 E o carte ușoară, ce se citește repede, care-ți dă senzația aia că ești în vacanță alături de personaje și că explorați locuri noi și savurând tot felul de mâncăruri delicioase. Însă pe lângă asta are și destule momente care te pot emoționa, căci personajele n-au mereu doar momente frumoase și pline de râs, sau care te fac să citești mai repede, pentru că vrei să afli dacă Lina va reuși să dezlege misterul. Și ce hotărâre o să ia după asta. 

Și chit că știu că mi-ar fi plăcut și mai mult dacă aș fi citit-o acum câțiva ani când am cumpărat-o, și dacă aș fi fost un pic mai aproape de vârstă personajelor și nu ca o sora mai mare, tot m-am bucurat de poveste și cred că v-ar plăcea și vouă.

Din punctul meu de vedere, "Love & Gelato" a fost cât se poate de realistă, n-am avut impresia că prieteniile sau relațiile dintre personaje au fost exagerate, mi s-au părut realiste și eu cred că n-au fost conflicte fără rost sau doar ca să mai lungească povestea. M-am bucurat să văd că personajele stau de vorbă și chiar dacă se ignoră pentru un timp, tot decid să clarifice lucrurile și să fie cât se poate de maturi. Chit că aici vorbim atât de adulți, cât și de adolescenți.

 Nu știu cum sunteți voi, dar pe mine mă enervează rău de tot drama băgată degeaba în cărți și de fiecare când găsesc o carte fără, e că o gură de aer proaspăt. 

Nu țin neapărat să citiți "Love & Gelato", însă e perfectă dacă vreți o poveste relaxantă, care să vă facă poftă de mâncare sau de plecat în concediu. Dar e și o poveste despre familie, prietenie, despre ce înseamnă părinții pentru noi și câte știm despre ei, despre cum credem că avem totul și apoi ni se poate întoarce lumea pe dos într-o clipă. Și totul e scris într-o manieră ce-ți trezește atât multe emoții, dar te și ține în suspans. Și pot să zic și că bucățile de jurnal au adăugat și ele la atmosferă.

RECENZIE - Pactul (Off-Campus #1) de Elle Kennedy

 Descriere:

Ea e pe cale sa incheie un pact cu baiatul cel rau… In sfarsit, Hannah Wells a gasit pe cineva de care se simte atrasa. Desi de obicei e sigura pe sine, la capitolul sex si seductie are multe probleme, provocate de un incident dureros din trecutul ei. Daca vrea cu adevarat sa atraga atentia tanarului pe care il place, Hannah va trebui sa isi invinga nesiguranta si sa il faca sa o observe... chiar daca asta inseamna sa il mediteze pe capitanul echipei de hochei a universitatii - un tip enervant si increzut -, in schimbul unei intalniri aranjate.

... si va fi o experienta ametitoare. Cea mai arzatoare dorinta a lui Garrett Graham este sa joace hochei in liga profesionistilor, dupa ce termina facultatea. Dar o nota catastrofala obtinuta la un examen ameninta sa zadarniceasca visul pentru care a muncit atat de mult. Prin urmare, daca pentru a-si asigura locul in echipa trebuie sa ajute o fata sa starneasca gelozia altuia, nimic nu ii va sta in cale. Insa un sarut neasteptat duce la cea mai nebuneasca partida de sex din viata lor. Acum trebuie sa o convinga pe Hannah ca pe el il doreste.

RECENZIE:

O să zic de la început că i-am dat două stele și pentru mine a fost una din cărțile alea super populare, care nu m-au impresionat, pot să înțeleg de ce alții ar iubi-o și lăuda-o așa de mult, dar în același timp asta nu mi-a schimbat experiența cu nimic și nici n-o să mă facă să-i dau o notă mai mare doar pentru că. 

"Pactul" a fost o carte ce-ar fi putut fi mai bună, care să mă emoționeze și să fie una din preferatele, căci a avut ceva acolo, dar a avut prea multe alte lucruri ce m-au deranjat și care nu mi s-au părut ok. Cum ar fi, în nicio ordine:

•  faptul că Garrett vorbește despre fundul Hannei cel puțin jumătate de pagină când "o vede" cu adevărat prima dată
•  cum întotdeauna are ceva de zis legat de tipele care se culcă cu el și cu colegii lui, însă în același timp nu-i convine când dă peste una sau altele care nu cedează avansurilor. 
• Cum o seacă pe Hanna, căutând-o iar și iar și iar până cedează să-l ajute, iar apoi o ia că pe o victorie, c-a învins-o el sau ceva. 
• Când merg undeva și îi tot oferă de băut și o întreabă de ce nu bea, tot insistând când ea zice nu. 
• Când Hanna se împiedică în nimic când iese cu Garret din clasă, căci "e neatentă". 
• Când ea îl vede și zice că e frumos de vreo 3 ori în 3 propoziții back to back.
•  Când situații și discuții ce au de-a face cu violența domestică, abuz, viol, orgasm, manipulare sunt tratate superficial și mi s-a părut că niciunul din ei sau cei implicați nu le-au luat în serios sau nu cât ar fi trebuit.
•  Când s-a întâmplat neînțelegerea din ultimul sfert al cărții și în loc să stea și să fie sinceri și să discute, Hanna a plecat, crezând că face ea mare bine și defapt a făcut... un rahat. 
• Când Garret spune el că e calm și niciodată violent, iar apoi acționează impulsiv pentru că... adică înțeleg de ce-a făcut-o, dar în același timp nu știu cu ce-a ajutat, ținând cont că situația era terminată deja.

Și multe altele. 

Căci da, pe lângă toate astea, "Pactul" e o carte ok, care se citește repede, e lejeră, are momente sexy, altele amuzante, unele care te emoționează, clipe de vulnerabilitate, sinceritate, tristețe, bucurie, speranță, regret, dorință, teamă, ambiție. E despre familie, prieteni, școală, poftă de viață, relații, iubire, iluzii. Și dacă nu te deranjează ce-am menționat înainte sau poate ai o cu totul altă părere față de-a mea, atunci sigur o să-ți placă și mai mult. 

Da, au fost momente în care "Pactul" mi-a plăcut și-am zâmbit sau am simțit alături de personaje, însă acelea au fost mult mai puține comparativ cu celelalte. Și punând în balanță nici nu pot să le separ, dar nici să dau o notă mare și să zic că-mi place doar pentru o parte din ea, căci doar am citit-o pe toată. În același timp, stilul autoarei nu m-a atras și mai ales la început m-am simțit foarte detașată de poveste și de cei doi și chiar am vrut să o las baltă după câteva pagini; însă nu prea-mi place să las o carte fără să fiu sigură, așa că am continuat și-am reușit s-o termin. 

Nu regret c-am citit-o și măcar acum când o să mai aud de ea știu ce părere am, dar nici nu mă grăbesc să citesc restul seriei. Sau nu prea curând. Dar da, dă-i o șansă dacă n-ai citit-o deja și fă-ți propria părere. Poate doar eu sunt omul căreia nu i-a plăcut și-a avut atâtea de criticat. 

RECENZIE - Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli

Descriere:

Simon Spier, un adolescent in vârstă de șaisprezece ani, gay nedeclarat, preferă să-și păstreze dramele pentru musicalul de la școală. însă când un e-mail ajunge în mâinile cui nu trebuie, secretul său e pe cale de a fi aruncat în lumina reflectoarelor. 

Acum, Simon e de fapt șantajat: dacă nu o face pe pețitorul pentru măscăriciul clasei, Martin, orientarea lui sexuală va fi cunoscută de toată lumea. Mai mult, intimitatea lui Blue, pseudonimul băiatului cu care corespondează prin e-mail, va fi pusă în primejdie. 

Când în grupul său de prieteni iau naștere momente tensionate, iar discuțiile lui cu Blue devin tot mai pasionale pe zi ce trece, Simon își dă brusc seama că penultimul an de liceu este unul extrem de complicat. Și cu toate că are o aversiune față de schimbări, el știe că trebuie să găsească o cale de a ieși din zona lui de confort, înainte de a fi împins cu forța de acolo – fără să-și îndepărteze prietenii, să se autocompromită sau să rateze o șansă la fericire cu cel mai derutant și mai adorabil băiat pe care nu l-a cunoscut niciodată.

RECENZIE:

"Simon și planul Homo Sapiens" era una din cărțile alea de pe listă la care tot ziceam că o să ajung "într-o zi" și până la urmă am zis că ar fi cazul să nu mai amân, altfel n-o s-o citesc niciodată.

Una peste alta, pot să zic că mi-a plăcut, dar în același timp mi s-a părut doar ok. Adică nu m-a dat pe spate, nu m-a emoționat, personajele sincer mi s-au părut cam unidimensionale și majoritatea s-au amestecat în capul meu, iar dacă m-ai întreba să-ți spun cine-i fiecare n-aș reuși neapărat să-i diferențiez sau să-ți zic ceva despre ei. Ceea ce mie niciodată nu-mi convine și asta a fost unul din lucrurile care m-a îndepărtat de carte, dar care m-a și făcut să-mi placă mai puțin și să o citesc mai încet; ceea ce aici m-a enervat un pic, căci scriitura era lejeră, ușoară și totuși am citit-o mult mai greu.Însă asta e ceva subjectiv și poate că tu n-o să ai problemă asta cu personajele și chiar o vei citi pe nerăsuflate.

Mi s-a părut cât de cât simpatic schimbul de e-mail-uri dintre Simon și Blue și cum amândoi voiau să afle mai multe unul despre celălalt și să se cunoască, dar în același timp vrând să păstreze misterul și o oarecare distanță, în caz că s-ar fi întâmplat ceva și ar fi fost nevoiți să rupă legătura. Iar toată asta și conflictul de a află sau nu cine e celălalt și de a se întâlni sau nu, au fost chiar distractiv de urmărit și m-au ținut curioasă pe parcursul cărții. 

Sincer, cred că, "Simon și planul Homo Sapiens" trebuie citită la o anumită vârstă ca să-ți placă mai mult și, în același timp, cred că ar fi genul de carte care în mâinile potrivite și la momentul potrivit ar putea să ofere o perspectivă în care cineva s-ar regăsi sau l-ar ajuta să înțeleagă cum se simt alte persoane cunoscute sau nu. Căci, deși, nu m-am apropiat eu de personaje, nu pot să spun că n-au fost diverse și diferite și că nu mi s-a părut fun și interesant să-i cunosc pe toți și să văd cum evoluează și cum cresc de-a lungul cărții, apropiindu-se de o versiune mai reală de-a lor și de cei pe care-i vor cu adevărat alături. 

Eu i-am dat 3/5 și aș zice să-i dai o șansă. Iar dacă ție nu-ți place, atunci poate știi deja cui i s-ar potrivi și din mână în mână o să ajungă la cineva care e omul potrivit.

Ah, și știu c-am zis mai sus că "Simon și planul Homo Sapiens" e despre Simon și Blue sau despre grupul de prieteni, dar e și despre viața de liceu, bully-ing, descoperirea de sine, a afla cine ești și cum te simți bine în pielea ta, acceptare, nesiguranță, prietenie, familie, sinceritate, frică, părinți, frați și copii și cum fiecare vede lucrurile din perspectiva lui, secrete, iubire și multe alte lucruri și oameni care ne arată că totul e așa de simplu și totuși, mai complicat decât am vrea noi să credem.

RECENZIE - Din Spania cu dragoste de Elena Armas

Descriere:

Trei zile pentru a-ți convinge familia că ești într-adevăr îndrăgostită... 

Catalina Martin are mare, mare nevoie de un partener pentru nunta surorii ei. Cu atât mai mult cu cât mică minciună despre iubitul ei american a scăpat de sub control. Toți cunoscuții — inclusiv fostul ei prieten și logodnica acestuia — vor fi prezenți la eveniment, nerăbdători să-l cunoască pe misteriosul partener al Catalinei. 

Are doar patru săptămâni la dispoziție să găsească un tip care să-i accepte invitația și să fie dispus să zboare dincolo de Atlantic. Drumul de la New York până în Spania nu e deloc scurt, iar familia ei zgomotoasă și exuberantă nu va fi ușor de păcălit.

 Chipeșul și arogantul Aaron Blackford, un coleg de-al Catalinei, se oferă s-o ajute. Ea preferă să-l refuze, fiindcă în viața ei nu a mai întâlnit un tip atât de nesuferit. Însă Catalina e disperată. Ziua nunții se apropie, iar Aaron pare să fie singura ei soluție. În plus, începe să-și dea seama că e posibil ca Aaron să nu fie atât de enervant precum lasă să se creadă.

RECENZIE:

Am ajuns să citesc și eu în sfârșit "Din Spania cu dragoste" și sincer nu credeam că o să se întâmple vreodată. Pentru că ăsta e genul ăla de carte pe care o vezi peste tot, toți vorbesc de ea, fie o laudă, fie o urăsc, și sincer n-am vrut să am de-a face cu așa ceva. Plus că-n același timp erau șanse 50/50 să-mi placă sau să fie cea mai rea carte ever. Și la 480 de pagini era un risc serios. Însă am zis hai să vedem... și am citit-o în cam trei zile, prin pauze și când am apucat să mă rup de la muncă și de la viață, căci deh, e o perioadă mai încărcată acum.

Și mă bucur să spun că mi-a plăcut, mai mult decât mă așteptam, și apreciez că nu mi-a frânt inima. Da, nu zic că "e cea mai bună carte romance citită vreodată!!!", însă cu siguranță m-a făcut să râd, m-a emoționat, am zâmbit citind unele momente sau am chicotit când Aaron sau Catalina îl tachinau pe celălalt și nu știam neapărat de partea cui să fiu. 

Încă nu știu dacă trebuia să neapărat să aibă 480 de pagini, căci au fost unele momente când simțeam că nu înaintez deloc, deși tot citeam. Și aici încă mă gândesc dacă cartea chiar se citește mai încet în unele părți sau mi s-a părut mie doar fiindcă am fost obosită. Dar am apreciat felul în care evoluează relația dintre cei doi și cum, în același timp, aflăm mai multe despre ei, dar și ei află unul despre celălalt și lămuresc orice neînțelegere. Ah, și normal că mi-a plăcut și să văd diferite fațete ale lui Aaron și Catalina și să-i înțeleg mai bine, atât ca indivizi, dar și în acest joc de du-te vino. 

"Din Spania cu dragoste" a fost o carte plăcută și savuroasă la capitolul romance, dar aș spune și că e genul ăla de carte care e mai mult decât o poveste de dragoste; se concentrează și pe familie, pe prieteni, pe probleme de care toți avem parte, dar și pe conflictele interioare. Avem parte și de multe expresii în spaniolă mulțumită Catalinei și sincer m-am bucurat, căci parcă au adăugat și mai multă culoare și farmec cărții, dar în același timp au făcut personajul ei să fie mai viu, mai unic și nu mi-a dat impresia că autoarea ar fi încercat sau ar fi vrut să o facă genul de eroină clișeu; ci doar să o prezinte așa cum e și atât. La fel cum a făcut și cu Aaron și cu întreaga familie a Catalinei și tot ce-a venit cu ei. 

Un singur lucru m-a deranjat și acela ar fi faptul că Catalina vorbește despre ochii albaștri ai lui Aaron de atâtea ori sau se gândește la ei și ochii ăia ca oceanul, ochii ăia albaștri, ochii lui, ochii ăia... de cel puțin 50 de ori și a fost enervant. Înțeleg, are ochi frumoși, albaștri, și e vrăjită de ei, dar dacă aș fi băut/consumat zahăr de fiecare dată când aia era menționat, aș fi citit sub masă după primul sfert. Mi s-a părut sâcâitor, la fel cum a și tot ținut să menționeze cât de înalt și de mare e Aaron față de ea și ce micuță și fragilă e ea... ok, înțeleg! Dar cât poți să dai cu asta în capul cititorilor până li se ia? Poate pe voi nu vă deranjează, dar eu mă săturasem după a patra oară tot auzind astea. 

Și poate-s în minoritate, dar scenele de sex mi s-au părut doar ok și mai mult mi-au plăcut momentele tandre dintre ei sau doar când petreceau timp împreună, când stăteau de vorbă sau făceau ceva. Nu zic că n-au fost hot sau au fost prost scrise, doar că poate voiam mai mult și comparativ cu restul cărții mi s-au părut.. scurte? repezite? N-am simțit mare lucru sau nu prea m-au convins. Însă sunt subiectivă, așa că nu luați în seamă acest comment.:)) 

Ca să închei, consider că "Din Spania cu dragoste" e prea lăudată? DA! Cred că merită citită? Sigur. Dar doar dacă vrei și crezi c-o să-ți placă. Nu pentru că e peste tot și simți că pierzi ceva ori pentru că te simți aiurea că tu n-ai citit-o. Și înarmează-te cu mult timp! Căci oricât ți-ar plăcea, o lectură scurtă tot nu o să fie.

4/5

RECENZIE - Mare Tranquillitatis de Katja Millay

Descriere:

Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul – identitatea, spiritul, dorința de a trăi – să plătească pentru asta.

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.

Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.

Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.

RECENZIE:

Am terminat cartea și am rămas cu sentimentul că am citit o poveste și-am întâlnit niște personaje, dar în același timp, am cunoscut niște oameni și am citit despre viețile lor. Pățesc tot mai rar acest lucru. Și pentru asta, nu știu dacă o să-mi iasă din minte prea ușor "Mare Tranquilitatis."

Am impresia că e una din acele cărți ce rămâne cu tine, chit că este o cărămidă de 460 de pagini. Și uneori, în timp ce citeam, m-am întrebat de ce așa lungă. Dar a fost lungă cât o viață de om. M-am întrebat și de ce sunt oamenii ăștia așa de indeciși și uneori vor pe cineva sau vor ceva, dar merg fix în direcția opusă. Și zic oameni, fiindcă, pentru mine, n-au părut simple personaje.

Cumva, regret că am citit-o abia acum, căci o am în bibliotecă din 2015. Dar cred că dacă aș fi citit-o atunci sau oricând, dar nu acum, n-ar fi fost aceeași experiență. Căci, am zâmbit și-am vrut așa tare să plâng, în timp ce-am citit ultimul capitol. Cartea asta e așa de PLINĂ! Nici nu pot încerca să descriu sau să rezum, deoarece e despre viață și oameni. Și cum, uneori, nu mai simți unde ți-e locul sau dacă viața mai e pentru tine. Dar în același timp, vrei să trăiești și să simți atât de mult! 

Cred că și peste câteva luni sau un an îmi voi mai aminti de ea. Și știu și că mulți cititori n-o vor iubi sau n-o să treacă nici măcar de primele 100 de pagini. Sau de primul capitol. Și eu am vrut să renunț. Și poate-ar fi fost ok. Dar continuând și mergând în această călătorie, cunoscându-i pe toți și, încet, cu fiecare capitol, văzând cum fiecare arată părți din ei și sunt vulnerabili...  Am fost alături de ei în zile normale și relații, momente triste și fericite, nopți nedormite și alte nopți superbe și pline, certuri și plânsete și săruturi, îmbrățișări și "lasă-mă în pace", dar "vino înapoi"... vino la acel loc, la acel om. Nu regret nimic!

Știu că recenzia mea n-are neapărat sens și e și foarte lungă. Știu și că nu vorbesc despre firul narativ sau despre personajele ce par clișeice, sau cum e iar o poveste ce are loc în anii de liceu și Doamne, toată drama! Căci, DA, toate astea se întâmplă, dar sunt și lucruri mai importante. Asta e prima carte, în mulți ani, ce a descris un liceu și niște adolescenți și nu m-a făcut să o închid sau să-mi dau ochii peste cap. Pentru că am simțit că e realistă și adevărată. Nu o altă poveste plină de dramă ce nu are sens și personaje de carton. 

"Mare Tranquilitatis" are și, ceea ce ar numi unii, un triunghi amoros. CEEA CE EU URĂSC. Însă aici nu m-a deranjat! De ce?! Pentru că nu a fost executat într-un mod clișeic și "eh, am mai văzut". N-au fost doi băieți ce vor aceeași fată și ea nu se poate hotărâ. N-au fost trei oameni ce n-au vorbit sau să fie imaturi or să se gândească doar la sex.

A fost mai mult de atât. Și toți au făcut alegeri, iar și iar. Și n-au ales doar iubirea. Însă eu nu consider că e un triunghi amoros. Ci o văd mai mult ca pe o relație sau niște relații ce au "legat" oamenii și le-au oferit pe cineva, într-un moment când au avut nevoie. Și ghiciți ce? Nu era vorba de plăcere fizică.

"Mare Tranquilitatis" nu e DOAR despre adolescenți, petreceri, beție, dramă, sex, bârfe și a fi popular, or a te certa cu părinții sau a avea bani mulți. E și despre lupta cu viața, cu oamenii și cu noi înșine, și încercarea de a ne găsi sau regăsi. Cartea e despre prietenii și familie, și relații. Despre cum poți iubi pe cineva, fără să simți nevoia să-i pui sentimentului un nume sau o etichetă, or să-ncerci să explici ce fel de relație este. 

"Mare Tranquilitatis" e despre dragoste, o dragoste în care partea fizică a relației nu-i cea mai importantă, deoarece iubești acel om mai mult de atât. Este despre viață și toate complexitățile ei.

Și totuși, totul e așa de simplu. Cartea e despre oameni și cât de urâți și frumoși, fragmentați și perfecți sunt. Și cum sunt ființe care merită iubire și ură și săruturi, și uneori merită certați. Poate exagerez, dar dacă aș putea să descriu cartea asta într-un singur cuvânt, i-aș spune VIAȚĂ. Viața mea, a personajelor, a tuturor, și tot ce formează și înseamnă viață.

N-o să spun că recomand cartea asta tuturor, căci dacă aveai nevoie de un motiv să te convingă, la cât am vorbit, cred că am făcut-o deja. Iar dacă nu, atunci poate trebuie s-o citești și să descoperi singur dacă-i pentru tine. Și dacă alegi s-o citești, sper, să-ți placă la fel de mult!

RECENZIE - Urgia şi zorile (Urgia şi zorile #1) de Renee Ahdieh

Descriere:

Într-un ţinut aflat sub domnia unui tânăr rege însetat de sânge, fiecare revărsat al zorilor sfâşie sufletul unei alte familii. Califul din Khorasan, un băiat de optsprezece ani, nu este altceva decât un monstru. În fiecare noapte, Khalid cere mâna unei fete, ca apoi, în fiecare dimineaţă, să curme viaţa noii lui mirese cu o frânghie de mătase. 

Când cea mai bună prietenă a Şeherezadei îi cade victimă lui Khalid, ea jură să se răzbune şi, în ciuda vârstei ei fragede, de doar şaisprezece ani, se oferă să-i devină mireasă califului din Khorasan. Şeherezada este hotărâtă nu doar să rămână în viaţă, ci şi să pună capăt, odată pentru totdeauna, domniei despotice a lui Khalid. 

Seară de seară, Şeherezada îl atrage în mrejele sale, tesand poveşti încântătoare, ce-o ajută să mai trăiască încă o zi, deşi ştie prea bine că următorul răsărit de soare ar putea fi ultimul. Dar lucrurile iau o întorsătură cu totul neaşteptată: Khalid nu este nicidecum aşa cum şi l-a imaginat ea. „Monstrul” este doar un tânăr cu sufletul sfâşiat de o suferinţă covârşitoare şi îndelungată. 

Iar Şeherezada descoperă, pe zi ce trece, că se îndrăgosteşte de el. Cum este posibil aşa ceva? Inima ei se dovedeşte, astfel, o trădătoare. Dar Şeherezada înţelege, încetul cu încetul, că nimic nu este aşa cum pare în palatul de marmură şi piatră al califului. Este hotărâtă să descopere tainele ce bântuie locul şi, în ciuda iubirii ei, este pregătită să-i ia viaţă lui Khalid în schimbul celor curmate de el. 

Oare dragostea lor va supravieţui?

RECENZIE:

Urgia şi zorile a fost pentru mine o carte ce-am avut-o întotdeauna pe listă, doar că mereu am citit altceva sau nu era potrivită pentru starea mea de atunci. Şi mă tot gândeam dacă o voi mai citi vreodată sau doar mă amăgesc. Însă azi am dat cu ochii de ea şi nu ştiu dacă de la vreme sau de la faptul că voiam să citesc ceva ce n-aş fi citit normal, pur şi simplu mi s-a făcut poftă şi a părut alegerea potrivită. N-am considerat-o niciodată o poveste de iubire şi nici o încercare de răzbunare, ci mereu când mă uităm la ea mi se părea un roman despre măşti şi aparenţe. 

Acum c-am citit-o pot spune c-am avut dreptate. Toate personajele încearcă să se mintă şi să mintă, să fie altcineva sau altcumva, mai bune sau mai crude, fără sentimente sau mereu voioase şi prietenoase, pline de curaj sau temătoare. Şi ce a fost interesant e faptul că pe cât se mint între ei şi menţin acele aparenţe, pe atât de mult se înşeală singuri. Iar două exemple perfecte sunt Khalid şi Shazi, doi încăpăţânaţi, mânaţi de emoţii nu tocmai strălucitoare, care se lovesc neincentat unul de altul, niciunul nu vrea să cedeze, şi până la urmă îşi dau seama că or unul trebuie să plece capul or să-şi sară unul altuia la gât şi poate aflăm cine a supravieţuit. 

Urgia şi zorile n-a fost o poveste care să mă dea pe spate şi chiar dacă am citit-o în câteva ore nu pot să zic că mi-o voi aminti mereu şi o voi recomanda tuturor prietenilor şi rudelor. Nu mi-a plăcut pe cât m-aşteptam şi deşi înţeleg de ce unora le-a plăcut aşa tare şi e cartea lor de suflet, din acelaşi motiv mi-a displăcut mie. 

N-aş spune că Urgia şi zorile se focusează doar pe răzbunare sau că la baza ei e iubirea şi toate relaţiile ce se crează şi se rup cu repeziciune pe tot parcursul ei, însă dacă stai să te uiţi aceste două teme se ciocnesc şi se împletesc extrem de bine, în acelaşi timp. E că şi cum iubirea se hrăneşte cu sângele vărsat, cu ură, cu adrenalină şi cu frică, iar răzbunarea de cele mai multe ori şi dorinţa de a ucide apar din dezamăgiri sau pentru că amorezul pare c-a călcat strâmb. Plus că totul pare sau e mai simplu când nu eşti implicat, oamenii sunt buni şi răi şi sigur nu se schimbă, nu există motive, niciodată nu avem prejudecăţi, noi mereu avem dreptate, etc. Doar că, ce faci atunci când descoperi că monstrul ce se află în faţa e o reflexie o oglindă şi nu persoană de lângă tine? 

Urgia şi zorile, din punctul meu de vedere, e o lectură uşoară şi plăcută, care te face să te gândeşti la cât de uşor judecăm oamenii şi cât ne place să ne băgăm nasul în poveştile lor, să ştim toate detaliile şi să-i împroşcăm cu noroi, însă cum ajungem noi în locul lor nu mai e aşa simplu şi tare am vrea să nu fim înţeleşi greşit. Shazi are multe astfel de momente şi mi-a plăcut cum autoarea a pus-o în tot felul de situaţii ca să-i mai schimbe ideile şi mai ales să o facă să vadă totul din unghiuri diferite. Însă, în acelaşi timp, nu mi se pare că prinţul nostru Khalid ar fi departe de ea; căci şi el e la fel de impulsiv, rece, indiferent, şi acordă oamenilor atenţie doar când îi oferă plăcere şi fac cum vrea el. Poate şi d-asta cei doi se potrivesc aşa bine şi s-au plăcut din prima, chit că niciunul nu recunoaşte asta. Sau poate, de fapt, mint amândoi şi-ncearcă doar să între unul pe sub pielea celuilalt, aşteptând momentul potrivit ca să ucidă. Hm? Oare care din ele? 

Urgia şi zorile n-a fost cel mai bun roman pe care l-am citit, din punct de vedere al suspansului şi acţiunii, însă scriitura e minunată şi toate acele descrieri, de la locuri şi până la mâncare, te vrăjesc de la prima pagină. Însă nici cel mai rău, căci l-am citit repede şi uneori chiar m-am trezit râzând sau oftând, pentru că n-am reuşit să ghicesc tot ce avea să se întâmple. Plus că personajele reuşesc uneori să te surprindă şi chiar să se surprindă pe ele însele când iau anumite decizii. Cine spune că emoţiile şi mai ales iubirea şi curiozitatea nu te fac uneori să faci lucruri nesăbuite. Sau poate mereu ţi le-ai dorit, însă n-ai avut curajul. 

Recomand Urgia şi zorile tuturor celor care vor un alt decor şi s-au plictisit să citească poveşti scrise în Europa sau America, celor care citesc poveşti de iubire, dar şi celor care devorează romane pline de prietenie şi importanţa familiei, sau celor care ar citi ceva cu acţiune şi suspans, însă nu aşa mult cât să cadă din scaun. Până la urmă n-ai nimic de pierdut dacă o începi şi nici nu-i aşa de stufoasă ca să n-o termini.