RECENZIE - Mare Tranquillitatis de Katja Millay

Descriere:

Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul – identitatea, spiritul, dorința de a trăi – să plătească pentru asta.

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.

Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.

Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.

RECENZIE:

Am terminat cartea și am rămas cu sentimentul că am citit o poveste și-am întâlnit niște personaje, dar în același timp, am cunoscut niște oameni și am citit despre viețile lor. Pățesc tot mai rar acest lucru. Și pentru asta, nu știu dacă o să-mi iasă din minte prea ușor "Mare Tranquilitatis."

Am impresia că e una din acele cărți ce rămâne cu tine, chit că este o cărămidă de 460 de pagini. Și uneori, în timp ce citeam, m-am întrebat de ce așa lungă. Dar a fost lungă cât o viață de om. M-am întrebat și de ce sunt oamenii ăștia așa de indeciși și uneori vor pe cineva sau vor ceva, dar merg fix în direcția opusă. Și zic oameni, fiindcă, pentru mine, n-au părut simple personaje.

Cumva, regret că am citit-o abia acum, căci o am în bibliotecă din 2015. Dar cred că dacă aș fi citit-o atunci sau oricând, dar nu acum, n-ar fi fost aceeași experiență. Căci, am zâmbit și-am vrut așa tare să plâng, în timp ce-am citit ultimul capitol. Cartea asta e așa de PLINĂ! Nici nu pot încerca să descriu sau să rezum, deoarece e despre viață și oameni. Și cum, uneori, nu mai simți unde ți-e locul sau dacă viața mai e pentru tine. Dar în același timp, vrei să trăiești și să simți atât de mult! 

Cred că și peste câteva luni sau un an îmi voi mai aminti de ea. Și știu și că mulți cititori n-o vor iubi sau n-o să treacă nici măcar de primele 100 de pagini. Sau de primul capitol. Și eu am vrut să renunț. Și poate-ar fi fost ok. Dar continuând și mergând în această călătorie, cunoscându-i pe toți și, încet, cu fiecare capitol, văzând cum fiecare arată părți din ei și sunt vulnerabili...  Am fost alături de ei în zile normale și relații, momente triste și fericite, nopți nedormite și alte nopți superbe și pline, certuri și plânsete și săruturi, îmbrățișări și "lasă-mă în pace", dar "vino înapoi"... vino la acel loc, la acel om. Nu regret nimic!

Știu că recenzia mea n-are neapărat sens și e și foarte lungă. Știu și că nu vorbesc despre firul narativ sau despre personajele ce par clișeice, sau cum e iar o poveste ce are loc în anii de liceu și Doamne, toată drama! Căci, DA, toate astea se întâmplă, dar sunt și lucruri mai importante. Asta e prima carte, în mulți ani, ce a descris un liceu și niște adolescenți și nu m-a făcut să o închid sau să-mi dau ochii peste cap. Pentru că am simțit că e realistă și adevărată. Nu o altă poveste plină de dramă ce nu are sens și personaje de carton. 

"Mare Tranquilitatis" are și, ceea ce ar numi unii, un triunghi amoros. CEEA CE EU URĂSC. Însă aici nu m-a deranjat! De ce?! Pentru că nu a fost executat într-un mod clișeic și "eh, am mai văzut". N-au fost doi băieți ce vor aceeași fată și ea nu se poate hotărâ. N-au fost trei oameni ce n-au vorbit sau să fie imaturi or să se gândească doar la sex.

A fost mai mult de atât. Și toți au făcut alegeri, iar și iar. Și n-au ales doar iubirea. Însă eu nu consider că e un triunghi amoros. Ci o văd mai mult ca pe o relație sau niște relații ce au "legat" oamenii și le-au oferit pe cineva, într-un moment când au avut nevoie. Și ghiciți ce? Nu era vorba de plăcere fizică.

"Mare Tranquilitatis" nu e DOAR despre adolescenți, petreceri, beție, dramă, sex, bârfe și a fi popular, or a te certa cu părinții sau a avea bani mulți. E și despre lupta cu viața, cu oamenii și cu noi înșine, și încercarea de a ne găsi sau regăsi. Cartea e despre prietenii și familie, și relații. Despre cum poți iubi pe cineva, fără să simți nevoia să-i pui sentimentului un nume sau o etichetă, or să-ncerci să explici ce fel de relație este. 

"Mare Tranquilitatis" e despre dragoste, o dragoste în care partea fizică a relației nu-i cea mai importantă, deoarece iubești acel om mai mult de atât. Este despre viață și toate complexitățile ei.

Și totuși, totul e așa de simplu. Cartea e despre oameni și cât de urâți și frumoși, fragmentați și perfecți sunt. Și cum sunt ființe care merită iubire și ură și săruturi, și uneori merită certați. Poate exagerez, dar dacă aș putea să descriu cartea asta într-un singur cuvânt, i-aș spune VIAȚĂ. Viața mea, a personajelor, a tuturor, și tot ce formează și înseamnă viață.

N-o să spun că recomand cartea asta tuturor, căci dacă aveai nevoie de un motiv să te convingă, la cât am vorbit, cred că am făcut-o deja. Iar dacă nu, atunci poate trebuie s-o citești și să descoperi singur dacă-i pentru tine. Și dacă alegi s-o citești, sper, să-ți placă la fel de mult!