RECENZIE - Ultimul oaspete de Megan Miranda

 Descriere:

Littleport, Maine, două orașe într-unul singur: o destinație de vacanță pentru cei înstăriți, ale căror case se înșiruie precum mărgelele pe plajă, și o mică așezare portuară fără pretenții pentru localnicii de rând, care își câștigă existența din turism.

În mod obișnuit, între o turistă bogată și cineva din partea locului nu s-ar înfiripa niciodată o prietenie trainică; totuși, vizitatoarea Sadie Loman și localnica Avery Greer descoperă că au nenumărate lucruri în comun. Timp de zece ani, vară de vară, fetele sunt de nedespărțit. Asta până când Sadie este găsită moartă. Deși polițiștii merg pe varianta sinuciderii, există doi oameni care dau vina pe Avery pentru cele întâmplate: un detectiv din oraș și Parker, fratele lui Sadie. Evident, Avery nu are de gând să stea cu brațele încrucișate și este hotărâtă să își dovedească nevinovăția, înainte ca lucrurile să scape de sub control.

RECENZIE:

"Ultimul oaspete" mi-a plăcut mult și m-a ținut în priză și cred că merită citită dacă vrei ceva rapid, cu multe întorsături de situație și dezvăluiri și dacă îți plac puzzle-urile. Și nu neapărat pentru că ar avea așa ceva, ci fiindcă felul în care e spusă povestea și modul în care afli lucruri, uneori odată cu Avery, îți da impresia asta - sentimentul ăla că în sfârșit piesele se așează la locul lor și încă o bucată din ce s-a întâmplat iese la lumină. 

Nu pot să zic că m-au impresionat personajele sau că m-am apropiat de vreunul din ele, dar mi-au plăcut mult atmosfera, căci autoarea chiar te face să te simți că eșți acolo și umbli alături de ei, dar și acțiunea, încercările lui Avery de a descâlci misterul și senzația de păși înainte și înapoi. A fost interesant și enervant uneori cum o descoperire putea să fie ceva bun pe moment și-apoi se dovedea a fi o fundătură sau cum cineva de încredere, brusc, își arăta adevărată față ori cum anumite lucruri pe care Avery și le amintea, în lumina noilor informații, se transformau în altceva. 

Fără să dezvălui prea mult, o să zic doar că mi-a plăcut tare mult cum povestea și misterele încep dinainte ca Sadie să fie găsită și cu cât citești o să realizezi că poate acea întâmplare a fost doar încă o bucată din ceva mult mai mare. Și că nimeni și nimic nu-i ceea ce pare, iar dacă te uiți obiectiv, ai putea spune că nu e cineva care n-avea un interes de urmărit sau ceva de ascuns.

Știu deja că "Ultimul oaspete" n-o să placă tuturor, dar eu aș zice să-i dai o șansă. Dacă-ți plac misterele și romanele polițiste ce au de-a face cu secrete în locuri izolate sau orașe mici, cu oameni care au bani și alții care nu, cu prieteniile ce par sincere și cu adevărul ce uneori face mai mult rău decât bine. Eu o recomand și-ți urez spor la citit. Sper să-ți placă, iar dacă nu-i genul tău, poate cunoști pe cineva căruia să i-o recomanzi.

RECENZIE - Șarpe și porumbel (Șarpe și porumbel #1) de Shelby Mahurin

 Descriere:

În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug.

Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere.

Iar dragostea ne prostește pe toți.

RECENZIE:

Am fost extrem de sceptică legat de cartea asta și-așa am rămas pe tot parcursul poveștii, însă încet, încet mi-a arătat ce poate și în final m-a convins să-i dau 4 stele. 

Mi-a plăcut mult că se citește repede și că scriitura te face curios de la prima pagină, iar autoarea are grijă și să creioneze personajele un pic la început și continuând să tot adauge pe parcurs; fără să încarce scenele fără rost și dând o aură mai realistă atât poveștii, cât și lor. Căci până la urmă și-n realitate cunoaștem oamenii treptat și-n funcție de situații sau de cât de apropiați ajungem de ei ori fiind atenți la cum se poartă cu alții, cum se mișcă prin lume, prin ce cred, sau prin ce relații rup sau leagă. 

Mi-a plăcut și faptul că aflăm despre cum funcționează lucrurile și lumea încet și nu mi-a dat impresia că autoarea a aruncat o tonă de informații în capul meu, așa cum se întâmplă de obicei, fără să fie nevoie de ele sau fără să fie imediat folosite. A fost interesant și să văd cum Reid și Lou văd lumea și situațiile în care ajung, influențați de propriile experiențe, dar și de ce fuseseră învățați, sau încercând să facă față noilor circumstanțe, de cele mai multe ori depășiți până peste cap. 

Chiar a fost satisfăcător să văd că povestea și autoarea nu i-au ținut în brațe și nu i-au apărat, și chiar i-au testat de fiecare dată, băgându-i în situații tot mai periculoase sau care le puneau la îndoială ambițiile, credința, iubirea, cunoștințele și provocându-i să iasă din zona de comfort, dar în același timp, arătându-le ce au de pierdut sau de câștigat la fiecare pas. Iar și iar și iar. 

"Șarpe și porumbel" a fost o carte bună pentru mine și m-a încântat atât că fantasy, dar și ca romance. Deși aș zice că înainte că Reid și Lou să fie iubiți au fost prieteni sau măcar amici și chiar a fost drăguț să observ evoluția legăturii lor. Care mie mi s-a părut c-a crescut într-un ritm oarecum normal, deloc grăbit și chiar și când au ajuns să țină unul la altul prea mult, tot n-a răpit nimic lor sau poveștii, ci a adăugat. Plus că schimburile de replici dintre ei mi s-au părut de cele mai multe ori delicioase sau amuzante, iar Lou m-a făcut surprinzător să râd fix când m-așteptam mai puțin, și nu doar o dată. Acum nu știu dacă umorul ăsta o să meargă pentru toată lumea, dar la mine a mers și m-am bucurat, căci râd cu adevărat foarte rar când citesc. 

Reid, Lou și ceilalți au fost niște oameni interesanți și complecși și mi-a plăcut să petrec timp cu ei și să mă pierd în paginile acestei lumi, chit că nu-s eu fan al vrăjitoarelor sau ai celor care le vânează. Însă Shelby Mahurin a avut grijă să-mi demonstreze că poate crea o carte fix cu elementele astea și să mă facă să o devorez în nici două zile, iar apoi să mă uit satisfăcută la ce-am terminat și să zâmbesc gândindu-mă că mă mai așteaptă două volume. 

"Șarpe și porumbel" e una din puținele serii populare pe care am început-o și care mi-a plăcut foarte mult. Iar dacă n-ai citit-o încă, sper să-i dai o șansă. Fie pentru că vrei să te pierzi într-o lume extrem de realistă și vie și totuși plină de vrăjitoare și magie sau pentru că vrei să citești o poveste de iubire care se întâmplă încet și mare parte personajele mai repede și-ar scoate ochii la propriu decât să se atingă și din greșeală. Sau ambele. Ori pur și simplu ai auzit de ea și vrei să te convingi. Oricare ar fi motivul eu zic să nu eziți. 

RECENZIE - Toate fetele dispărute de Megan Miranda

 Descriere:

Au trecut zece ani de când Nicolette Farrell a părăsit Cooley Ridge. Zece ani de când s-a despărțit de Tyler, bărbatul cu care credea că avea să se căsătorească. Zece ani de când cea mai bună prietenă a ei, Corinne, a dispărut, iar, de atunci, nimeni nu a mai aflat nimic despre aceasta.

Când e informată că tatăl ei este bolnav, Nic locuiește în Philadelphia, iar viața pe care o duce aici nici că ar putea fi mai diferită de cea din adolescență. Imediat după apelul telefonic, tânăra revine în Cooley Ridge pentru a avea grijă de părintele ei, dar, la câteva zile de la întoarcerea în orășelul natal, o altă fată dispare, iar pe Nic o încearcă un sentiment terifiant de déjà-vu.

În timp ce încearcă să afle ce s-a întâmplat cu tânăra respectivă, Nic descoperă adevăruri șocante despre vecinii ei, despre propria familie, dar și despre ceea ce s-a petrecut cu adevărat cu prietena ei, Corinne, în acea noapte bizară din urmă cu zece ani.

RECENZIE:

"Toate fetele dispărute" a fost genul de thriller care m-a făcut să vreau să ghicesc ce s-a întâmplat înainte să-mi fie servit totul pe tavă. Am aflat? Parțial. Mi-a părut rău când am descoperit adevărul? Chiar deloc.

De când citesc thrillers am auzit menționat numele lui Megan Miranda și nu citisem nimic de la ea încă. Apoi am pus mâna pe acesta, când am fost să-mi iau Ultimul oaspete și n-am găsit-o. Iar azi am citit-o în câteva ore, deși îmi propusesem doar să o încep și să văd cum mi se pare. Dar cam așa se întâmplă de fiecare dată... foarte rar citesc doar puțîn dintr-o carte. (dacă-mi place, desigur) 

Mi s-a părut interesant modul în care e scrisă "Toate fetele dispărute" și aș zice că a făcut ca totul să aibă un impact mai mare și la final să-ți dea impresia că aproape totul "comes full circle" și toate datoriile sunt plătite. Poate pentru unii o să pară că e un thriler ca toate celelalte și poate așa este, dar mie mi-a plăcut și chiar m-am distrat urmărind firul acțiunii și încercările personajelor de a descurca ițele, de a-și amintii lucruri și mai ales de a se uita în oglindă sau în sufletul/mintea lor - căci acolo se aflau multe răspunsuri, însă cineva trebuia și să fie pregătit să caute și să le scoată la lumină. 

Deși sunt multe personaje în poveste nu mi s-a părut greu să le rețin și am considerat că nimeni n-a fost de umplutură, și chiar dacă unele au fost mai mult stereotipuri, nu m-a deranjat prea tare. Mai ales că autoarea te ține în priză cu alte lucruri: cum ar fi paralela dintre cele două cazuri, problemele pe care le are Nic, toată drama și secretele celor din Cooley Ridge și din jurul ei, descrierile vibrante, întorsăturile de situație și indiciile ce par să ducă undeva.

"Toate fetele dispărute" nu-i o lectură scurtă ca număr de pagini, dar eu am devorat-o imediat și mă declar satisfăcută. Cu siguranță o să mai citesc de la autoare și sper ca următoarele să fie și mai bune. Sper să vă placă și vouă, iar dacă ați citit-o deja (sau alte romane ale ei) poate-mi ziceți cum vi s-a părut. : )

N-aș zice că trebuie să fii fan thriller sau să citești povești polițiste ca să-ți placă și nu e nici sângeroasă cât să te țină departe. Dacă ești fan secrete sau drame și mai ales când au loc în comunități restrânse, atunci cartea asta e pentru tine. Scriitura e simplistă, te prinde imediat, capitolele sunt scurte și până știi ce se întâmplă... deja ai citit un sfert din ea. Iar dacă n-ai mai citit thrillers până acum și vrei să încerci, asta cu siguranță e un bun început.  

4/5

RECENZIE - Orice inimă e o poartă (Copii în derivă #1) de Seanan Mcguire

Descriere:

Alunecând prin umbrele de sub pat, pășind printr-un șifonier sau rostogolindu-se printr-o vizuină de iepure, copiii au știut dintotdeauna să călătorească în lumi magice. Dar ce se întâmplă când aceștia se întorc și nu se mai pot adapta la lumea reală, iar familiile nu-i acceptă schimbați? Nancy a nimerit odată într-un tărâm magic, dar acum s-a întors. Iar lucrurile pe care le-a experimentat… pot schimba radical o persoană. Copiii din grija domnișoarei West înțeleg mult prea bine acest lucru. Și cu toții încearcă să găsească o modalitate de a se întoarce în propriile lumi fantastice. 

Însă sosirea lui Nancy la cămin marchează o schimbare. Întunericul pândește la fiecare pas, iar când tragedia lovește din plin, depinde de Nancy și de noii ei colegi de școală să rezolve misterul. Cu orice preț.

RECENZIE:

"Orice inimă e o poartă" e ca un borcan de fursecuri în care bagi mâna și zici că guști doar puțin. Apoi după unu, două fursecuri/capitole te mai trezești la final și realizezi că s-a terminat. Și sigur fursec... paginile alea nu au intrat prin nicio poartă.

Fiind o carte foarte scurtă, nici eu n-o să mă lungesc, chiar deloc. Am luat-o de dimineață în rucsac și mă gândeam că poate citesc câteva capitole în drum spre muncă. Ceea ce-am făcut. Dar apoi am citit și-n pauze, și la prânz, iar finalul m-a prins la câțiva pași de casă. 

Atât povestea cât și scriitura lui Seanan McGuire, personajele, cele câteva ilustrații, felul în care curge și se îmbină totul, fac din "Orice inimă e o poartă" lectura perfectă. 

Fie că vrei: 

• ceva magic și proaspăt
• personaje ce par mai vii, imperfecte și mai diverse decât oamenii din jurul tău (fără să dea în stereotipuri sau clișee)
• descrieri delicioase și superbe, dar fără să fie sufocate de metafore și fel de fel de expresii ce mai mult strică
• elemente de mistery ce nu le așteptam, dar au fost o surpriză plăcută
• un final neașteptat?

Also, "Orice inimă e o poartă" mi-a amintit de seria Miss Peregrine's și dacă ai citit una din ele și ți-a plăcut, eu zic că o să-ți placă și cealaltă. Au câteva elemente comune, dar fiecare o ia într-o direcție diferită și e o aventură în sine.

Acum o să aștept să văd ce se întâmplă în următorul volum și sper să-l citesc cât de curând.

RECENZIE - E cineva la tine acasă de Stephanie Perkins

Descriere:

A trecut aproape un an de când Makani Young a venit să locuiască în Osborne cu bunica ei și încă se adaptează la noua viață din Nebraska rurală. Și-a făcut un mic grup de prieteni și pare chiar să se îndrăgostească din nou. A sperat să lase în urmă, în Hawaii, secretele întunecate, dar trecutul e greu de uitat.

Apoi, o serie de crime abominabile pune pe jar micul oraș. Victime cad, unul câte unul, elevi de la noul liceu al lui Makani. Nimeni nu știe cine urmează pe listă, iar criminalul nu e de oprit nici măcar după ce i se află surprinzătoarea identitate.

Între teroarea care pândește la fiecare pas și torida relație secretă cu ciudatul școlii, ultimul an de liceu al lui Makani se poate dovedi unul mortal… la propriu!

RECENZIE:

O să-ncep prin a spune că am fost mereu interesată de true crime și de criminali în serie sau de oameni ce comit tot felul de acte de neimaginat. Și cel mai mult mă atrag și mă intrigă cei care nu le-ai acordă prea multă atenție sau par extrem de normali și "invizibili" - așa cum spune cineva în carte, la un moment dat. În același timp iubesc romanele thriller sau misterele și mai ales cele care au loc în orașe mici sau diverse comunități. 

De ce? Căci, pe lângă popularitatea acestor locuri (țînând cont în câte filme și cărți sunt folosite), este vorba de acel impact, să-i spunem așa. Sau șoc. Fiindcă una e ca ucigașul să fie un străin și să atace oameni pe care nu-i cunoaște, ce sunt doar piese în jocul lui, iar altă e când e cel care-ți încasează la magazin sau vecinul de peste drum ori cineva care a umblat pe aceleași holuri cu tine. Și chiar cred, așa cum vedem de multe ori și la tv sau pe internet, ca șansele ca cineva cunoscut să te atace sunt mult mai mari. De ce? Pentru că deja îți știe oarecum programul, unde stai, cam de ce eșți în stare și mai ales, posibil să aibă și un motiv. 

Iar aceste motive sunt mult mai personale, poate, decât simpla plăcere de a ucide sau unul din cele top trei: bani, sex, droguri. În același timp, șocul va fi și mai mare, deoarece una e să te atace cineva pe care nu-l cunoșți, iar altă e să vezi o figură cunoscută și să descoperi că vrea să vă jucați un pic.

E cineva la tine acasă a fost pe lista mea de când a apărut în afară, în special datorită coperții, ce eu cred că arată genial, dar și descrierii. Iar faptul c-a apărut și la noi m-a convins să o cumpăr imediat și să o citesc. Și sper s-o faceți și voi. Deși nu recomand să o începeți ca mine pe la zece seară și apoi să vedeți c-ați devorat jumătate din carte și e ora două. 

Pentru mine, E cineva la tine acasă, e o poveste ce m-a prins din primul capitol și a reușit în doar câteva pagini să-mi arate cine-i Makani, ce vrea și unde se află. Iar autoarea continuă să adauge o mulțime de personaje, dar le schițează așa de bine că imediat știi cine-i cine, le auzi vocea și nu contează cât de mult apar în poveste - tot îți rămân în minte. 

Atmosfera e un alt element al cărții, ce mi-a plăcut extrem de mult. Perkins descrie simplist și de multe ori în câteva cuvinte, însă reușește de fiecare dată să te facă să vezi, simți, auzi, guști tot ce se află în jurul tău. Chiar și să-ți dea fiori când știi că ucigașul e prin apropiere și poate în loc să te îndepărtezi de el doar ii faci viața mai ușoară. Am terminat cartea și și acum mi se plimbă prin minte cadre din orășel și marea de porumb, școala sau masa plină de piese de puzzle. 

Mi-a plăcut mult ideea de fiecare știe pe fiecare și toți au încredere unul în altul, ceea ce-ar trebui să însemne doar bucurie și ajutor. Însă când lucrurile încep să se întâmple, asta face ca Nebraska să fie numai bună pentru strânsul recoltei... sau victimelor. 

E cineva la tine acasă aș zice că-i o carte pentru iubitorii de mistere, căci te face să ghicești și-s atâtea personaje ce dau de bănuit, iar atmosfera și decorul sunt delicioase. Însă, oricine altcineva o poate citi și să aibă parte de-o lectură pe cinste și poate și mai mult. Nu e un roman sufocat de anchete și termeni, capitolele sunt scurte și mereu se întâmplă ceva! Chiar m-am distrat încercând să ghicesc cine, analizandu-i pe toți, dar n-am reușit. Ceea ce m-a încântat. Și chiar și după ce descoperi cine e, povestea nu încetinește. De fapt, o ia razna și mai tare!

Aș zice că acum e momentul perfect s-o citiți. Însă după, nu știu dacă o să puteți respira ușurați. Căci povestea rămâne acolo chiar și după ultima pagină. Mai ales că-i una ce se poate întâmpla - oriunde, oricând, oricui. 

* Scenele de crimă, deși nu-s descriere în detaliu pot fi deranjante. Depinde cu ce sunteți obișnuiți. Mie mi-a plăcut cât de bine au fost scrise.

RECENZIE - Crima perfectă.Instrucțiuni pentru fete cuminți (Crima perfectă #1) de Holly Jackson

 

Descriere: 

Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.

Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic. 

Prietena din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul. 

Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însa nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

RECENZIE:

Crima perfectă.Instrucțiuni pentru fete cuminți a fost pe lista mea de posibilități de când a apărut în afară, însă pentru un timp am tot evitat, deoarece toată lumea ce o citea avea doar lucruri bune de spus. Și nu că asta ar fi rău, dar de obicei sunt mai sceptică; mai ales că am citit și citesc foarte multe mystery/thrillers și e mai greu să găsesc unul care să mă mai (sur)prindă. 

Însă am cedat. Și am cumpărat-o și citit-o în format e-book, în engleză. Planul fusese să citesc primele capitole și să aflu până la urmă în ce tabără sunt: a celor ce iubesc cartea și spun că e cel mai bun thriller pe care l-au citit tot anul ori a celor care n-au fost convinși, li s-a părut ok, au ghicit misterul etc. Surprinzător mi-a plăcut. Mint! Am iubit-o! Iar acele câteva capitole s-au dus... și-am tot citit până am terminat-o în câteva ore.

Iar când am văzut c-a apărut și la noi, am zis că o cumpăr și să o citesc iarăși. Chiar voiam să o citesc pe îndelete de data asta și să observ poate vreun detaliu pe care, prima dată, în foamea mea :)), l-am ignorat. A fost o lectură la fel de plăcută și a doua oară! Și având-o în mâini am și putut vedea mai bine indiciile sau documentele ce apar în carte. Căci da, povestea conține și elemente mass-media/imagini, mesaje, etc și nu este doar text. 

Nu pot vorbi despre cum se desfășoară investigația și ce descoperă Pip, dar pot să zic că a fost cum m-așteptam, în sensul bun, însă au fost și multe momente ce m-au lăsat cu gura căscată sau a trebuit să recitesc. Felul cum procedează Pip, modul în care gândește, relațiile cu celelalte personaje, ce sunt suspecți sau nu, intorsaturile de situație, chiar și umorul sau unele discuții, au făcut din cartea asta unul din cele mai bune thriller-e pe care le-am citit anul trecut. Dacă nu, cel mai bun. 

Holly Jackson a reușit să creeze o poveste fresh, deși ideea cărții nu e una originală și am mai văzut-o executată în alte YA thrillers. Însă aici nu m-a lăsat deloc ușor să ghicesc cine și ce-a făcut, iar Pip a avut grijă să mă convingă să merg cu ea și să o ajut, aducând tot felul de argumente și dovezi. Chiar și în momentele în care mi se părut puțin, prea, grăbită și aș fi vrut să îi fie un pic mai teamă; că doar o viață avem. 

Recomand Crimă perfectă.Instrucțiuni pentru fete cuminți atât celor care citesc mystery/thrillers sau sunt atrași de povești ce se cer rezolvate, dar și celor care cred că acest roman nu e pentru ei. Ori prea îl laudă toată lumea. Sau celor care vor o lectură rapidă, care să-i țină ocupați pentru câteva ore sau zile, indiferent dacă citesc sau nu thrillers de obicei. 

Nu cred că trebuie să-ți placă misterele sau crimele ca să te bucuri de cartea asta, dar dacă-ți plac, atunci cred că va fi ca un desert din care spui că iei doar o lingură... shh. n-o să spun nimănui că ai devorat tot.

Rating: 💜💜💜💜💜