RECENZIE - Masca de argint (Magisterium #4) de Holly Black & Cassandra Clare

Descriere:

Cu o generație în urmă, Constantine Madden fusese aproape de a reuși ceea ce niciun magician nu izbutise până atunci: să-i aducă înapoi pe cei morți. Nu avusese succes, dar găsise totuși o cale de a-și menține spiritul viu, într-un băiat pe nume Callum Hunt. 

Considerat responsabil pentru omniprezenta amenințare a morții și a războiului, Callum este încarcerat și interogat, căci toată lumea vrea să știe ce pune la cale Constantine. Și cum de mai trăiește încă.

 Însă băiatul nu are nicio idee și abia când scapă din închisoare îi este dat să afle ce potențial are planul lui Constantine… 

Și de acum trebuie să decidă ce va face cu uriașa sa putere.

RECENZIE:

 Presimt că o să vorbesc puțin, însă încerc doar să fiu în ton cu volumul, care a fost destul de scurt și mi s-a părut mult mai mic, ca număr de pagini, decât celelalte. Dar, ca pe restul din serie, l-am citit foarte repede și, parcă, l-aș fi și recitit; asta dacă nu mi-ar fi fost furat din mâini de fratele meu, mare fan al seriei, ce voia să știe ce se mai întâmplă cu prietenii noștri. 

  

 Masca de argint a fost plină de suspans și acțiune, și m-am bucurat când am descoperit că, deși mică, a cuprins atât de multe lucruri. Când am văzut cum arată nu speram la foarte multe, sincer. Și mă bucur că m-am înșelat. Așa că, dacă n-ați citit-o deja, îndrăzniți și veți vedea că deși e cea mai mică din ele, o să aveți impresia c-ați petrecut și mai mult timp alături de Callum și ceilalți. 

  

 Nu vreau să încep să dau spoilere sau să mă repet, așa cum fac cu fiecare volum, dar abia aștept să apară următorul, căci sunt destule întrebări fără răspuns și o mulțime de posibilități. Plus că, după fiecare carte simți c-ai mai urcat o treaptă, și că ai crescut în același ritm cu personajele, observi că povestea devine și va deveni și mai periculoasă și riscurile mai că te sperie. Dar toți vrei să continui. Și același gând îl au și personajele. 

  

 Știu că e o recenzie scurtă și că de obicei scriu paragrafe și pagini întregi, însă chiar nu știu ce-aș putea spune și să nu vă stric lectura sau să îmi scape indiciile din buzunar. Dacă ați citit deja din serie, atunci știți cât de bună este și că atât povestea cât și personajele au evoluat, că ne surprind în continuare și că o să fim, probabil, triști când se va ajunge la ultimul volum. Iar dacă nu v-ați apucat încă de serie, atunci poate ar trebui. Poate treceți fix pe lângă următoarea voastră serie favorită. Sau poate veți încerca și realizați că nu e genul vostru, dar știți voi un prieten, sau mai mulți, căruia i s-ar potrivi. 

  

 Recomand Masca de argint și mă duc să văd dacă e liberă, poate o și recitesc azi! 

  

RECENZIE - Directorul școlii mele este un șobolan-vampir! de Pamela Butchart

Directorul școlii mele este un șobolan-vampir! a obținut în 2016 Children’s Book Award, premiu ai cărui câștigători sunt votați chiar de copii.

Descriere:

Izzy și prietenii ei au un adevărat ȘOC în clipa în care îl întâlnesc pe noul director al școlii lor. 

Acesta este brunet, poartă o pelerină și are niște buze ciudate, ca două râme.

 Odată l-au auzit sâsâind în cancelarie, asemenea unui șarpe, iar lumina soarelui îi colorează pielea în roșu aprins!

RECENZIE:

Dacă era după mine n-aş fi luat această carte şi mai ales să o citesc. Pentru că nu-i tocmai pentru mine şi chiar dacă mai citesc middle-grade şi cărţi ce au şi ilustraţii, aceasta e pentru o grupă de vârstă mult prea departe de mine. Însă am primit-o şi când am fost acasă în weekend fratele meu, care e mai mic că mine cu zece ani, a înşfăcat-o imediat, văzând mai ales titlul şi dus a fost cu ea. Au fost înapoi amândoi după vreo două, trei ore şi entuziasmul lui şi faptul c-a încercat chiar să mă convingă s-o citesc m-au făcut să-ncerc. Şi sincer, nu-mi pare rău. 

Da, se vede că-i un roman pentru copii şi că se concentrează uneori mai mult pe ilustraţii decât pe poveste, sau uneori firul narativ nu e aşa plin de suspans sau limbajul nu-i umplut cu metafore. Dar dacă te uiţi prin ochii unui copil, aşa şi cum ar trebui să citeşti asta, o să vezi că nu-i rea. Şi o vei citi poate de două ori: o dată să vezi doar ilustraţiile, căci mie mi s-au părut foarte simpatice, şi aş răsfoi-o iar, doar să mă mai uit la ele, şi a două oară pentru povestea în sine. Care chiar dacă nu-i genială şi nu te dă pe spate are haz, te face să te gândeşti că şi tu făceai trăznăi când erai copil şi ce-ţi mai zbura mintea la orice lucru mai ciudat sau ce-ţi imaginai despre oamenii ce păreau diferiţi sau aveau ei aerul ăla misterios. 

Directorul şcolii mele este un şobolan-vampir! e cartea potrivită pentru copiii ce nu citesc de obicei sau vor ceva amuzant, cu aventuri sau despre nişte puşti ce nu se tem să facă ce-au în cap, dar e bună şi pentru cei care vor să mai lase basmele sau cărţile cu monştrii sau dragoni. E perfectă şi pentru voi dacă vreţi o lectură rapidă care să vă facă să zâmbiţi şi să vă ducă cu gândul la copilărie. Haide, adu-ţi aminte ce credeai tu că ţine vecinul în valiza aia de-o căra zilnic. Sau ce se întâmpla cu vecina în vârstă de la parter de nu ieşea mai deloc din casă. Iar dacă nu-ţi aminteşti, doar pune mâna şi ochii pe Directorul şcolii mele este un şobolan-vampir! şi imediat sosesc şi amintirile. 

RECENZIE - Ucenicul magicianului (Făuritorul de baghete magice #2) de Ed Masessa

Descriere:

Ce noi provocari vor avea de înfruntat Henry Leach, sora lui, Brianna, și ceilalți oaspeți ai lui Coralis veți afla din această continuare a bestsellerului Făuritorul de baghete magice?

 Pentru prima dată, după secole întregi, singuraticul maestru al baghetelor magice și-a deschis porțile castelului și a invitat o nouă generație de ucenici să învețe secretele meseriei. 

Dar Henry și ceilalți învațăcei sunt pe cale să se confrunte cu o uriașă amenințare – una care vine chiar din rândul breslei.

RECENZIE:

Eu n-am citit primul volum din serie, căci nu-l am, însă aş vrea să remediez asta cât mai repede. Poţi citi dacă vrei volumul ăsta fără să-l fi citit pe primul şi chiar foarte uşor, însă tot mereu e mai bine să citeşti cărţile în ordine. De ce? Pentru c-ai mai mult timp să cunoşti fiecare personaj, să vezi cum se schimbă fiecare şi cum creşte, dar mai ales cum reacţionează şi cum se poartă cu personajele noi. Sau poate aceste noi personaje reuşesc să-i convingă de lucruri pe care nu le-ar fi acceptat sau gândit vreodată.

N-am mai citit de la acest autor până acum şi când am văzut prima dată Ucenicul magicianului mi-am zis că n-am cum să-l citesc imediat; pentru că, dacă aţi văzut romanul în persoană, atunci ştiţi că nu arată deloc subţire. Însă de cum îl deschizi şi citeşti primele capitole, eşti imediat cuprins de poveste şi nici nu realizezi când ai trecut de jumătate sau cum ai ajuns acolo. N-aş spune că e un roman complex şi complicat, cu fire narative încâlcite sau personaje cum n-ai mai văzut, dar Ucenicul magicianului e fix cartea pe care o vrei când ai o zi nu tocmai bună sau plouă afară, sau doar ai fraţi/surori mai mici sau veri şi vreţi să citiţi împreună ceva. 

Poate, dacă mie mi-a plăcut acum şi am urmărit cu drag aventurile lui Henry şi ale prietenilor lui, râzând sau enervându-mă când nu le ieşea o vrajă sau un plan, vouă o să vă placă şi mai tare. Sau faptul că nu o veţi citi singuri va fi elementul magic ce va schimba totul. Puţin m-am simţit copil şi nu-mi pare rău, ci chiar aş fi vrut să mai rămân aşa un pic. Mare parte din roman l-am citit în autobuz şi la un moment dat nici c-am mai auzit ce era în jurul meu, deşi ploaia lovea în geam şi nici în el nu prea era liber; nu c-ar fi vreodată. De ce? Pentru că Ucenicul magicianului a avut el grijă să mă ţină într-o bulă îndeajuns de mult cât să mă simt bine şi să-mi dea drumul doar când a fost să cobor. 

Recomand Ucenicul magicianului chiar dacă aţi citit sau nu prima carte, deşi ar fi mai bine să o fi citit, pentru c-aşa o să vă prindeţi mai uşor de anumite glumiţe, vrăji, relaţiile dintre personaje, etc, şi cred că o să vă placă. O puteţi lua pentru voi şi să n-o daţi mai departe sau poate o luaţi pentru cineva şi între timp, până ajunge la destinatar, a şi fost devorată. *shh, nu zic la nimeni* Tot ce contează e s-o încercaţi şi mai ştiţi... poate deveniţi şi voi ucenici. Dacă mă uit bine, pare, c-aveţi tot ce e nevoie. 

RECENZIE - Prada (Arena 13 #2) de Joseph Delaney

Descriere:

După primul an de ucenicie în Arena 13, Leif află tot mai multe despre cel care a fost cel mai mare luptător cunoscut vreodată, despre cel care a fost cât pe ce să îl distrugă pe demonul Hob, dar care a plătit un preț mult prea mare pentru fiecare victorie.

Oare victoria în Arena 13 este suficientă? Sau Leif va fi nevoit să se alieze cu cei care vor stârni oamenii împotriva zeilor, într-o bătălie pentru lumea întreagă?

RECENZIE:

Datorită noului job nu mai am atâta timp de citit pe cât mi-aş dori şi mi-am zis de dimineaţă că iau cartea asta cu mine să citesc câteva pagini în metrou. Putea metroul să o ia şi pe altă rută, să vină cineva şi să fure toţi pasagerii sau să dispară jumătate din planetă, căci n-aş fi observat. De ce? Chiar crezi c-am putut citi doar câteva pagini? De fapt... în drum spre muncă şi apoi, în drum spre casă am citit toată cartea, de la cap la coadă. 

Pentru mine Prada a fost o continuare ce s-a ridicat la aşteptările mele şi pe cât mi-a plăcut primul volum, cred că acesta e puţin mai bun. Am iubit faptul că aflăm mai multe despre acest univers, că întâlnim tot felul de noi personaje, fiecare cu obiceiurile, ideile, trăirile şi apucăturile lor, că descoperim cât de false pot fi unele adevăruri şi că unele minciuni nu sunt chiar aşa de rele; uneori sunt doar mai uşor de acceptat şi poate, încă, nu suntem pregătiţi să tragem plasturele de pe rană. M-a încântat faptul că-n acest volum lumea s-a extins şi mai mult şi-am plecat în călătorii îndepărtate, aproape că m-am simţit ca-n excursie şi dacă unele momente n-ar fi fost aşa periculoase poate aş fi vrut să mai stăm puţin. 

La fel ca-n primul volum, personajele cresc, evoluează, învaţă să se cunoască şi mai bine pe sine şi să se accepte, indiferent că uneori vor mai mult decât pot duce şi asta crează situaţii din care nu pot ieşi; doar se împotmolesc şi mai tare. Însă, până la urmă, şi astfel de situaţii şi probleme îi ajută şi m-am bucurat mereu când am văzut că dau dovadă de maturitate şi sânge rece, chiar dacă imediat, poate la câteva ore după, se purtau copilăreşte şi doar se bucurau de viaţă, fără să se gândească la moarte sau la ideea c-ar trebui să ucidă iarăşi. N-aş putea zice că am un personaj preferat, căci Delaney a avut grijă să le creioneze pe toate foarte bine şi nu e deloc uşor de ales. Plus că, fiecare caracter e unic şi chiar dacă-ţi displace sau pare slab, tot empatizezi cu el şi, din şosetele lui, deciziile acelea chiar sunt cele mai bune pe care le poate lua în acel moment.

Din punctul meu de vedere, romanul Prada e o continuare pe măsură şi dacă acest volum m-a ţinut lipită de pagini, încât nici n-am mai auzit gălăgia din metrou şi am închis cartea doar ca să cobor (bine că mă urc şi cobor la capăt de linie), atunci nu ştiu cum va fi următorul. Dar nu m-ar deranja să fie şi mai bun şi să fac aşa nişte ture gratis cu metroul... doar ca să aflu ce mai e cu personajele noastre. Sunt sigură că aş putea să-mi iau o învoire : )). 

Dacă n-aţi început încă această trilogie sau aţi citit doar o parte din primul volum, eu vă rog să mai încercaţi, căci aveţi de pierdut. Se citeşte foarte uşor şi repede, vă prinde de la primele rânduri, limbajul este plin de culoare şi te face să fii parte din poveste chiar şi fără să vrei. Întreaga serie e plină de suspans, acţiune, presărată cu momente în care râzi, te enervezi, eşti plin de speranţă, vrei să te răzbuni, doreşti să strângi pe cineva de gât sau doar să ţii persoanele dragi în braţe. Nu trebuie să vă placă un gen anume sau s-aveţi o anumită vârstă, trebuie doar să iubiţi cărţile bune şi s-aveţi puţin timp liber. Sau faceţi ca mine şi citiţi în metrou/autobuz şi speraţi să nu ajungeţi afară din oraş. Glumesc. Sau poate nu... încă nu mi s-a întâmplat asta. 

Lectură plăcută tuturor şi chiar sunt curioasă cum vi se pare sau de ce aţi recomanda-o! : )

RECENZIE - Arena 13 (Arena 13 #1) de Joseph Delaney

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13,

UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE,

IAR MOARTEA FACE PARTE

DIN REGULILE JOCULUI!

Descriere:

Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13.

Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului. Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața.

Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13. 

Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.

RECENZIE:

Citisem cam jumătate din cartea asta şi mă gândeam cât de mult îmi place ideea şi faptul că totul e dozat, şi că personajele nu fac lucruri (prea) prosteşti şi că ador descrierile şi locurile din oraş, ce sunt pe atât de frumoase şi interesante, pe atât de sângeroase şi parfumate (şi de cele mai multe ori nu miros bine deloc). Doar că lipsea ceva. Şi dacă mă citiţi de ceva timp, atunci ştiţi şi ce mă deranja. Nu puteam să simt personajele şi nu m-ataşasem de ele, ceea ce pentru mine e un aspect important, mai ales dacă vreau să recomand o carte cu tot sufletul şi toţi neuronii. Dar cred că Arena 13 m-a auzit bombănind şi a întors foaia, căci în a doua jumătate m-a întors pe dos şi numai sentimente, tensiune, suspans şi acţiune mi-a dat. M-a pocnit cu tot ce-a avut şi mai că m-am simţit ca băieţii ăştia când sunt caftiţi şi n-au armura la ei. Dar mi-a plăcut! Şi mai vreau! Hei! Nu mă judeca, sună mai ciudat cu voce tare, bine?! 

N-aşteptam nimic când am început Arena 13, dar ştiam că Delaney scrie pe gustul meu şi cum ideea suna prea bine, am plecat cu nişte emoţii la drum. Şi cum ziceam, în prima jumătate m-am bucurat de descrieri, am văzut locurile şi oraşul, clădirile, oamenii, arena, antrenamentele şi-am aflat tot ce era de aflat, şi simţeam aşa cum neuronii mei ţopăie. De ce? Pentru că e ceva original şi bine scris, te prinde de la primele pagini şi vrei şi tu să participi la o luptă în arenă. Chit că vei fi făcut praf până să ajungi să respiri a doua oară, dar... e de la adrenalină. În timp ce citeşti şi afli tot mai multe, îţi creşte pulsul şi fie că vrei sau nu, ajungi să fii interesat de lupte, să cunoşti regulile, să-nveţi să controlezi un lac şi să lucrezi cu el, să vrei să devii mai bun pe zi ce trece şi să câştigi. Ce sentiment poate să fie mai puternic decât să ştii c-ai luptat pentru viaţa ta şi-ai învins?

Iar când Delaney mai toarnă şi nişte emoţii peste toate astea, mai bagă nişte suspans, o întorsătură, două de situaţie, nişte certuri, o intrigă, se mai înjunghie unii, mai se împacă cineva cu cineva, atunci romanul devine şi mai bun. Personal, aş zice că, dacă în prima parte aveam impresia că mănânc o îngheţată de ciocolată bună, dar nu impresionantă, în a doua jumătate m-am trezit că devorez o îngheţată cu treisprezece arome, toate gustoase, cremoase, reci, şi care te fac să nu prea vrei să mănânci în public. Că nah, zgomotele şi ce sunete mai scoţi tu, s-ar putea să pună lumea pe gânduri. 

Deşi a fost doar primul volum, uitându-mă în urmă, pot să spun că se vede o evoluţie a lui Leif. Nu mai e atât de impulsiv, îşi controlează puterea şi atacurile, ştie de ce-i în stare, îşi acceptă greşelile şi înfrângerea, iar dacă pierde nu se enervează, ci foloseşte asta că pe-o lecţie. Plus că, pe lângă antrenamente şi cunoştinţe despre arenă şi lupte, Leif mai învaţă şi cum să fie un om mai bun, să nu mai pună totul la suflet, să nu se mai lase dus de ură sau de lăcomie, cum să fie mai înţelegător şi să gândească la rece. Abilităţi ce-i sunt de folos unui luptător şi-i pot salva viaţa la fel de mult cum o fac muşchii şi strategiile. 

Mi-au plăcut şi celelalte personaje, dar nu le înşir aici, căci aş striga toată cartea : )), şi Delaney a reuşit să facă ce puţini autori reuşesc. Nu există bine şi rău în Arena 13 şi fiecare îşi urmăreşte interesele, însă de mult nu mi s-a mai întâmplat să văd cum un personaj ucide, e egoist, rece, calcă pe cadavre şi tot ce vrea e şi mai mult sânge, şi să-mi placă, iar când vezi alt personaj ce e răbdător, simpatic, prietenos, calculat, are grijă de alţii şi luptă drept, să-mi vină să-l bat eu. De ce? Pentru că al doilea moare mai repede şi nimeni n-are nevoie de o povară lângă el. Iar cartea asta te face să vezi şi să vrei să fii şi tu la fel de răzbunător, iubitor de sânge, de omor, să vrei să te baţi pentru o victorie, pentru bani, pentru femei/bărbaţi sau pentru simplă plăcere, fiindcă aşa merg lucrurile.

Recomand cartea asta? Normal, mai întrebi?! A fost un roman fix pe gustul meu, adică a avut personaje bine construite, care ştiu ce vor, când vor şi sunt în stare să facă absolut orice ca să obţină asta, a avut replici ironice şi dialog bine scris. A avut acţiune şi suspans, dar şi momente de calm, ce te făceau să fii şi mai agitat, căci ştiai că urmează o bătaie zdravănă sau o vărsare de sânge. Mi-au plăcut tare mult regulile, antrenamentele şi tot ce-am aflat despre arenă şi lupte, iar faptul c-au fost şi originale, dar şi s-au potrivit (nimic n-a fost pus acolo doar să fie) a făcut totul să fie genial. 

Nu cred că trebuie să fii adolescent să citeşti asta sau să-ţi placă un anume gen, să mai fi citit de la Delaney sau să-ţi placă luptele şi gladiatorii neapărat. Nu c-ar fi cu gladiatori, dar ştii ce zic. Însă nu recomand cartea asta dacă nu-ţi place sângele, te deranjează când moare multă lume, nu vrei să citeşti despre lupte, să vezi lupte, s-auzi de lupte şi să ajungi să visezi despre ele. Nu e despre prietenie sau despre familie sau despre vreo poveste de dragoste. Da, sunt şi astea în poveste, dar accentul se pune pe lupte, pe câştig, pe sacrificiu şi pe momentul ăla când adversarul moare de mâna ta. M, ţi-am făcut poftă? : )

RECENZIE - Spărgătoare la înălțime (Dosarele Scarlet #1) de Tamsin Cooke

Descriere:

ZIUA LA ȘCOALĂ, SPĂRGĂTOARE NOAPTEA!

Scarlet McCall nu este o școlăriță oarecare și nu este o spărgătoare obișnuită. Ea şi cu tatăl ei restituie comori furate proprietarilor de drept. Dar în clipa în care Scarlet îşi pune la mână o străveche brăţară aztecă, lumea în care trăieşte se schimbă radical.

Dar dacă Scar McCall nu-și va păstra sângele-rece, lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control, devenind periculoase!

RECENZIE:

Prima dată când am văzut cartea asta, sincer, m-am oprit la copertă şi pentru câteva minute m-am simţit ca un copil în faţa a ceva strălucitor şi colorat. Căci, în realitate, coperta e viu colorată şi acel gri/argintiu e de fapt strălucitor şi ca o folie de staniol. Iar dacă mişti cartea în lumină e fix ca o oglindă : D. 

Ăhm. Revenind la recenzie şi lăsând deoparte firea mea mai copilăroasă, ce s-ar fi uitat ore în şir la coperta strălucitoare şi curcubeică, pot spune c-am citit-o, adică am devorat-o în mai puţin de două ore şi ceva. Pentru că romanul ăsta, deşi e pentru cititorii mai tineri, a avut tot ce-aştept eu de la o carte bună: suspans, personaje care ştiu ce vor şi par reale, dialog şi replici sarcastice, umor, acţiune, elemente surpriză cu duiumul şi întorsături de situaţie. Iar dacă uiţi pentru moment, cum am făcut eu, că Scarlet are treisprezece ani, atunci poţi să spui că e o tipă al naibii de periculoasă, ambiţioasă, sigură pe ea şi care ar face orice, dacă-i stai în cale! Şi credeţi-mă, vârsta în cartea asta nu prea înseamnă mare lucru, dacă o întâlniţi pe Scarlet.

Deşi nu-i o carte cu spioni şi agenţi secreţi, ci cu furturi şi încercări de a găsi pe cineva, în acelaşi timp de a rezolva un mister şi a scăpa de un artefact cam dubios (ce se dovedeşte folositor, în final), mi-a adus, foarte tare, aminte de seria Fetele Gallagher. Dacă n-aţi citit seria aia, atunci pierdeţi ceva foarte bun, amuzant, plin de suspans, multă acţiune şi o mulţime de dispozitive geniale! Iar dacă aţi citit seria aia, atunci garantat o să vă placă şi acest volum, care, din fericire, nu este stand-alone! 

Pentru mine Spărgătoare la înălţime, deşi a fost o lectură rapidă şi scurtă, a însemnat mai mult decât o poveste pentru cititori mai tineri. Şi nu m-a deranjat că am citit-o la vârsta asta. Şi nici n-am simţit cum c-ar fi fost scrisă pentru o anumită vârstă, iar dacă o citeşti când ai 20, 45 sau 88 de ani o să-ţi placă mai puţin. Dimpotrivă, glumele, suspansul, caracterele personajelor, dispozitivele folosite de Scarlet, firul narativ, au fost bune şi ingenioase, mi s-au părut reuşite şi chiar aş recomanda cartea asta oricui. 

Ce nu mi-a plăcut la Spărgătoare la înălţime ar fi Ethan. Când citiţi cartea sau dacă aţi citit-o, atunci poate înţelegeţi de ce. Căci uneori mi s-a părut extrem de imatur şi mai interesat să-şi facă părul sau să stea la palavre cu fetele, decât să-şi vadă de treabă şi să se concentreze pe ce-i important. Şi tare bine mi-a părut când Scarlet, deşi mai mică decât el, îi ardea câte una; chiar dacă nu una după ceafă : )). Însă ăsta e doar un mic detaliu şi până la urmă relaţia dintre ei doi e chiar simpatică şi plină de momente comice. Iar replicile, ah, delicioase!

Eu nu vă mai reţin şi nu mai vorbesc mult. Vă mai spun doar să citiţi Spărgătoare la înălţime dacă n-aţi făcut-o deja şi nu ţineţi cont de faptul că-i pentru cititori mai tineri. Cui îi pasă? Eu m-am distrat cu Scarlet şi sincer, abia aştept să văd ce urmează. Mi-a plăcut mult cum a fost creionat personajul ei şi că, deşi are 13 ani, e o fată independentă, ştie ce vrea, încearcă să facă tot ce poate s-ajute şi să nu fie doar o povară, îşi asumă toate faptele şi niciodată nu se dă înapoi de la ceva, indiferent de pericol. Plus, că nu i-a căzut lui Ethan la picioare, nu s-a agăţat de el pentru ajutor, şi întotdeauna a părut să fie egalul tatălui ei. Iarăşi, dacă citiţi cartea sau aţi citit-o, ştiţi la ce mă refer. 

Recomand Spărgătoare la înălţime dacă vă plac cărţile cu spioni sau cu hoţi de obiecte rare, dacă iubiţi suspansul şi acţiunea, dar iubiţi şi lecturile ce vă fac să vă puneţi întrebări şi să încercaţi mereu să ghiciţi ce urmează. Eu am încercat şi faptul că n-am reuşit mereu, m-a făcut să-mi placă şi mai tare. Cam ciudat să chiţăi de fericire când n-ai dreptate, dar cam asta-ţi face cartea asta. Plus că, repet, dacă vă plac Fetele Gallagher sau aţi urmărit Spioanele, aşa cum făceam eu zi de zi, când eraţi mici, atunci asta sigur e pentru voi. Da, nu e cu spioni sau agenţi secreţi, dar Scarlet tot acţionează ca unul din ei. Şi ţinând cont că n-are atâtea dispozitive sofisticate ca restul fetelor şi tot se descurcă, ar trebui să-nsemne că e şi mai bună, nu? 

Lectură plăcută şi spor la furat... pardon, la învăţat! : )

Cine credea că durează atât să primeşti cărţi pe Pluto! Pardon, în Bucureşti.

Sal'tare! : )

Ia uitaţi cine-a bătut azi la uşa mea! Sau ce bunătăţi s-au gândit Simona şi Grupul Corint să-mi dea ca să scap de oboseala cauzată de facultate. Mai jos am pentru voi şi o povestioară, ahm... o scurtă aventură a acestui pachet. Şi poze cu frumuseţile dispărute, dar regăsite.

Rezumat: e nevoie de patru curieri, un destinatar, un expeditor, o mulţime de telefoane, e-mail-uri, varii depozite, răbdare şi un pachet.

Când aştepţi un pachet ar trebui să fie uşor, nu? Că doar aştepţi. Şi pachetul pleacă din Bucureşti spre Bucureşti, deci doar dintr-un sector în altul. Şi atât tu, cât şi expeditorul, vreţi ca pachetul ăla s-ajungă şi ştiţi că totul e-nregulă. Păi... nu. Căci aparent firmele de curierat au alte planuri. Or nu mă plac pe mine. Sau poate-au fost Lada şi Seth ce m-au pus la încercare.

A durat aproximativ două, trei?, săptămâni s-ajungă la mine. Căci prima dată a fost trimis la o adresă ce nu figura nicăieri şi nu fusese dată nici de expeditor şi nici de destinatar, undeva prin Argeş, apoi a durat ceva până depozitul de la firma de curierat a aflat unde e pachetul ăla (căci aparent nu mai ştiau la ce curier e, deşi le spusesem cu cine am vorbit, dar apoi individul zicea că n-a fost el), apoi până a ajuns iar la expeditor şi d-acolo să se facă toate cele să fie trimis iar. La adresa bună. Ironic ieri venise curierul, dar eu nu eram acasă şi mi-ar fi fost imposibil s-ajung. Aşa c-am stabilit să vină azi până-n ora 14:00. Se făcuse 11:00 şi niciun semn, deci l-am sunat. Mi-a zis că nu era pachetul lui şi că nu-l livrează el, el ieri doar a ajutat un coleg. Ok, zic, şi? Am primit numărul colegului şi după o discuţie în care i-am zis cine sunt şi ce vreau, şi-n care el mi-a zis: "da, da, o să vin până-n două, aşa cum vreţi. Cred. Da, încerc s-ajung". 

Până la urmă pachetul a ajuns şi ce-a fost în el vedeţi mai jos. Mă bucur de ce-am primit şi-i mulţumesc Simonei, în special, căci am căutat amândouă după pachetul ăsta şi numai noi ştim ce-a trebuit să facem ca să-l găsim (îi şi spuneam Simonei în una din zile că dacă nu vine eu mă fac bântuitoare de curieri, deşi n-am bântuit niciodată pe nimeni; încă!), dar şi Grupului Corint, Leda Edge şi Corint Junior.

Minunăţiile ce nu mai veneau:

Câte ceva din culise:

Şi o poză de final:

 O să revin şi cu recenzii cât de repede pot! Oricum, cu siguranţă mult mai repede decât pachetul, care din motive şi karma a făcut mai mult din Bucureşti în Bucureşti, decât dacă trebuia s-ajungă pe Pluto sau în Australia.

Până data viitoare s-aveţi lectură plăcută şi aştept să-mi ziceţi dacă vă întâlniţi cu una din aceste cărţi în călătoriile voastre! Şi dacă da, aştept o părere aici sau pe pagina de facebook a blogului. : )

Crina @Reading Addict 

RECENZIE - Cheia de Bronz (Magisterium #3) de Holly Black & Cassandra Clare

Descriere:

Se presupune că elevii de la Şcoala de magie Magisterium ar trebui să fie în siguranţă. Sub atenta supraveghere a magilor, ei învaţă să folosească magia pentru a reinstaura ordinea într-o lume dominată de haos. 

Dar haosul îşi are propriile legi, care se sustrag ordinii şi oricăror reguli. Când unul dintre colegii lor este ucis, Call, Tamara şi Aaron trebuie să pornească pe urmele unui asasin sinistru, chiar cu preţul vieţii.

 Ei vor descoperi că magia, controlată de minţi malefice, are puteri distrugătoare nebănuite, dacă nu este contracarată la timp.

Al treilea volum al seriei Magisterium, Cheia de bronz, este dedicat descoperirii binelui şi răului, care sălăşluiesc în fiecare dintre noi. Cheia spre adevăr nu lasă loc de compromisuri, iar cine doreşte să îl descopere trebuie să fie pregătit să îl plătească cu viaţa.

RECENZIE:

Sinceră să fiu am devorat cartea acum câteva zile, dar până acum n-am putut să-mi adun gândurile şi să scriu o recenzie. Pentru c-a fost atât de bună şi am citit-o chiar mai repede decât pe celelalte, şi chiar nu mi s-a părut corect să vin aici mormăind fără sens şi scoţându-vă ochii, poate la propriu, cu volumul, doar, doar să îl citiţi. Aşa c-am aşteptat un pic. 

Încă simt cum îmi bătea inima când am ajuns la ultima pagină şi degetele mele căutau frenetic următoarea foaie, dar nu mai era. Crede-mă, pentru o clipă am crezut că-mi lipsesc pagini şi m-am cam holbat puţin, cu sprânceana ridicată la pagina cu datele despre autori. Adică atât? Cum poţi să închei cartea aşa şi să mă laşi să aştept ani de zile până la următorul volum?! Ok, nu sunt ani până apare următoarea carte, dar înţelegi ce vreau să zic. Fiindcă a fost foarte bună, mai plină de acţiune şi suspans ca primele, a avut mai multe întorsături de situaţie şi la un moment dat ajungi să bănuieşti aproape pe toată lumea, chiar şi pe Call. Dacă face ceva şi nu-şi dă seama? Sau poate nu ne spune nouă. Dacă ne ascunde ceva, hm? Hm?

N-o să vă spun toate bănuielile mele şi cum m-am uitat suspicios la personaje, încercând să citesc printre rânduri şi să văd dacă mai era ceva, decât ne ziceau. Şi nu vă zic nici că la un moment dat a devenit obositor, pentru că sunt foarte mulţi şi se consumă tare multă energie când încerci să fii cu ochii în patru pe atâta lume. Iar cu fiecare capitol şi cu fiecare informaţie nouă să stai să modifici în minte şi să muţi toate acuzaţiile spre altcineva. Voi vă imaginaţi cât am şters şi am scris eu, câtă hârtie şi câte markere am consumat? Am rămas şi fără aţă d-aia roşie şi nici piuneze nu mai am. Dar până la următorul volum promit să refac stocul. 

Cred că deja nu mai e o surpriză pentru nimeni faptul că iubesc această serie şi că citesc cu cea mai mare plăcere fiecare volum, că m-am ataşat de personaje şi că mă bucur să-i văd crescând, învăţând, evoluând, făcând greşeli şi învăţând din ele, punând mai presus de viaţa lor prietenii şi familia, şi încercând să preia uneori responsabilităţi care-i depăşesc; pentru că adulţii nu fac nimic sau îşi pierd timpul cu discuţii în loc să facă ceva practic. (Să fim serioşi, bătăile şi certurile sunt mai interesante şi mult mai folositoare decât dezbaterile. Hai, s-aruncăm ceva în aer, măcar!) Apreciez întotdeauna şi faptul că Aaron, Call şi Tamara nu sunt perfecţi şi nu vor să pară, greşesc, s-aruncă cu capul înainte, se rănesc, se ceartă între ei şi cu ei înşişi, ţipă şi se răzvrătesc, dar şi faptul că au atâta încredere unul în altul. Dacă aţi citit cartea probabil ştiţi la ce mă refer, deoarece sunt destule situaţii în care şi eu poate aş fi cedat şi poate mi-aş fi bănuit cel mai bun prieten, şi nu pentru c-aş fi făcut-o intenţionat, dar parcă prea bine se potriveau lucrurile. Până la urmă nu există atâtea coincidenţe. 

Însă ei nu fac asta şi acest lucru mi se pare demn de admirat. Plus că e un semn de maturitate, pe care multe alte personaje adulte nu-l au şi care mai că se vând pe un colţ de pâine sau pe un zvon nefondat, care-i va duce mai aproape de putere. Şi iarăşi, faptul că supravieţuiesc în faţa atâtor situaţii periculoase şi, cu mici excepţii, reuşesc să se descurce singuri, căutând răspunsuri, creând alianţe, discutând de la egal la egal cu adulţii şi maeştrii, te fac să-i strângi tare în braţe sau să-i baţi calumea pe umăr. Deşi nu prea tare, căci de la atâtea aventuri s-ar putea să aibă răni... şi nu e plăcut. 

Ce să vă mai zic... aştept următorul volum şi dacă ar fi după mine l-aş vrea acum sau poate imediat ce e tipărit în America, şi să fiu printre primii ce-l va avea în mâini. Ah! Continui să recomand seria şi să spun că pe cât de scurte sunt volumele, pe atât de cuprinzătoare, complexe, bine scrise, pline de momente tensionate, amuzante, suspans, umor, prietenie şi evoluţie. Căci personajele nu cresc doar în magie şi-n cunoştinţe, ci din punct de vedere al personalităţii şi al modului de gândire. Iar cât au evoluat până acum şi cât au crescut, nu mă face decât să aştept cu nerăbdare să-i văd în ultimul volum... pentru că o să fie grozav! Dar să n-ajungem la ultimul volum deja, ok? : ( Fiindcă îmi vor lipsi tare, tare mult. 

Aşa că repet, puneţi mâna pe serie! Recitiţi primul volum dacă aţi uitat ce s-a întâmplat şi citiţi în continuare. Totul devine mai bun cu fiecare volum, mai complex, mai exploziv şi mai magic. Adică în volumul acesta avem o mulţime de creaturi! Dar nu mai zic nimic... Ah, ba da! Nu uitaţi s-o recomandaţi dacă vă place aşa mult ca mie! Nimeni nu trebuie să sufere şi să fie lipsit de această lume minunată şi magică, şi cu toţii trebuie să-i încurajăm pe cei trei. Căci merită.

RECENZIE - Mănuşa de Aramă (Magisterium #2) de Cassandra Clare & Holly Black

Descriere:

Inamicul este aproape. Foarte aproape.

Pentru Callum Hunt, vacanța de iarnă nu este ca pentru alți copii. Ființa cea mai apropiată de el este un lup al haosului pe nume Havoc. Tatăl lui suspectează că este trimis, în secret, de forțele răului. Și, desigur, mulți dintre copii nu vor reveni în lumea magică de la Magisterium din toamnă.

Nu este ușor pentru Call… Și devine și mai greu când, uitându-se în subsol, descoperă că tatăl lui ar putea încerca să-i distrugă atât pe el, cât și pe Havoc.

Call fuge înapoi la Magisterium, dar lucrurile se complică și mai mult. Alkahest – o mănușă de aramă capabilă să despartă anumiți magicieni de puterile lor – a fost furată. 

Iar în încercarea lor de a găsi vinovatul, Call și prietenii săi Aaron și Tamara atrag atenția unor ființe foarte periculoase și se apropie și mai mult de un adevăr înspăimântător.

RECENZIE:

La cât de mult mi-a placut primul volum chiar mă întrebam dacă acesta va fi mai bun sau nu. Căci nu de puţine ori se-ntamplă ca a doua carte dintr-o serie să pregătească terenul pentru restul volumelor sau să răspundă la o mulţime de întrebări ce au apărut la finalul primei cărţi. Însă, Mănuşa de Aramă a fost un sequel pe măsură şi parcă a avut şi mai multă acţiune decât prima carte.

Deşi volumul e relativ scurt, având 288 de pagini, se întâmplă o mulţime de lucruri şi aş zice că, într-un fel, chiar combinaţia asta de pagini puţine şi acţiune multă, întorsături de situaţie, suspans, replici usturătoare, intrigi, certuri, înşelăciuni şi minciuni, şi personaje bine construite, te dă pe spate. 

Personal, am citit cartea în aproximativ două ore şi mai că-mi pare rău că s-a terminat. Nici nu-ţi dau seama când o începi, că ai şi ajuns la jumătate, iar într-o clipită vezi că dai ultima pagină. Iar dacă eşti fan middle-grade şi/sau fan al şcolilor de magie, al aventurilor şi misiunilor neautorizate, atunci o să-ţi placă tare mult. Şi, încă ceva, dacă n-ai ştii ce vârste au personajele, nu prea ai zice că e middle-grade... şi spun asta pentru că nu mulţi citesc acest gen, crezând că sunt poveşti pentru copii şi că totul e scris aşa mai lejer. Dar situaţiile în care sunt puşi, deciziile ce trebuie să le ia, faptul că uneori trebuie să aleagă între familie şi prieteni şi propria viaţă sau binele celorlalţi, n-aş spune că sunt pentru un copil.

Chiar nu pot să vă spun prea multe despre Mănuşa de Aramă, fiind al doilea volum, dar nu m-a dezamăgit şi după finalul ăla, chiar vreau să ştiu ce mai urmează. Bine că am deja volumul trei şi pot să-l devorez imediat. Deşi, apoi nu ştiu ce fac până apare al patrulea... Ah, dar vă pot spune că m-am bucurat să fiu iarăşi în lumea frumoasă şi totuşi extrem de întunecată şi plină de mistere şi pericole creată de Holly Black şi Cassandra Clare, să aflu ce se mai întâmplă cu Aaron, Tamara, Call şi ceilalţi, şi desigur să îl admir pe Havoc; cine-ar fi crezut că poate să crească atât de repede, să fie aşa de periculos şi-n acelaşi timp să pară un ghemotoc uriaş de blană numai bun de îmbrăţişat. Pot să am şi eu unul? Pot, pot?

Cu siguranţă acest volum, pe lângă suspans, întorsături de situaţie, evoluţia personajelor, dialog plin de culoare şi trădări din partea cui te-aştepţi mai puţin, prezintă foarte bine faptul că nu există bine şi rău, prieten sau duşman, minciună şi adevăr, prieteni şi familie. Pentru că totul şi toţi se schimbă într-o secundă şi Call e nevoit să se bazeze pe ce-i de care fugea şi să fugă de persoanele la care ţinea cel mai mult. Plus că, poţi avea iarăşi încredere  în cineva ce te-a trădat, dar spune că ţi-a vrut binele? Dacă cineva vrea să te omoare ca să te salveze de ţine, e ceva bun? E bine să minţi ca să-i protejezi pe ceilalţi sau tot crudul adevăr e necesar?

Vă las pe voi să descoperiţi răspunsurile la aceste întrebări şi sper să vă placă Mănuşa de Aramă aşa tare cum mi-a plăcut mie; deşi eu am citit-o cam pe nerăsuflate şi nu prea vă recomand. Să nu faceţi indigestie. Iar după ce-o citiţi nu uitaţi s-o recomandaţi şi altora, asta după ce-au citit primul volum, căci e o serie ce merge citită la orice vârstă. Ahm, adică nu e ca şi cum eu i-am recomandat-o fratelui meu mai mic şi nu invers. *cough* Iar până terminaţi voi de citit eu mă duc să-l caut pe Call... poate pot eu să-l plimb pe Havoc şi să mă joc cu el, cât timp el şi ceilalţi se antrenează. Încerc doar să fiu de folos, ok? Nu e ca şi cum o să mă joc cu o pufosenie uriaşă, monstruoasă şi care m-ar ucide instantaneu...

RECENZIE - Evadare din biblioteca domnului Lemoncello de Chris Grabenstein

Descriere:

Pe Kyle Keeley şi pe fraţii săi mai mari îi uneşte un singur lucru: jocurile născocite de domnul Lemoncello, jocuri care i-au cucerit pe toţi copiii din Alexandriaville. 

Când Kyle află că domnul Lemoncello a proiectat noua bibliotecă din oraş şi, cu ocazia deschiderii, oferă invitaţii pentru o noapte petrecută în clădire, cu jocuri la discreţie, băiatul este hotărât să facă parte dintre cei doisprezece norocoşi acceptaţi la inaugurare. 

Dar, până la urmă, se dovedeşte că miza este cu mult mai mare decât să intre în bibliotecă: adevărata provocare este să iasă din clădirea ultrasecurizată şi plină de mistere.

RECENZIE:

Îţi plac cărţile middle-grade? Iubeşti orice ţine de cărţi, bibliotecă şi ghicitori? Îţi plac competiţiile sau jocurile? Atunci acest roman e pentru tine! Chit că ai zece ani, douăzeci, cincizeci, îl citeşti pe cont propriu sau îl răsfoieşti alături de copiii tăi sau de nepoţi. 

Personal, eu am împrumutat cartea de la fratele meu; i-am făcut-o cadou de Crăciun şi dacă tot era prin casă am zis să o citesc şi eu. Şi nu mi-a părut rău. 

Evadare din biblioteca domnului Lemoncello e o carte ce te prinde imediat şi chiar de la primul capitol eram curioasă să văd ce se întâmplă. Personajele sunt foarte bine construite, chiar dacă sunt multe, şi autorul reuşeşte să le creioneze foarte bine, să-i ofere fiecăruia un caracter şi o personalitate puternică, fără să-i facă totuşi prea deştepţi sau să-ţi creeze impresia că sunt nişte adulţi ce încearcă să fie copii. Romanul este plin de suspans şi acţiune, nu există pagină în care să nu se întâmple ceva şi cu cât citeşti mai mult, cu atât nu vrei să te opreşti.

Eu am citit cartea în câteva ore, fără să fac vreo pauză şi m-am distrat enorm. Pe lângă povestea frumoasă şi scrisă pe un ton amuzant, captivant şi jucăuş, cartea conţine şi ghicitori sau tot felul de desene şi scheme care fac ca lectura să fie şi mai interesantă şi interactivă; cumva, având toate acele lucruri suplimentare în poveste, cititorul poate să participe activ şi să încerce să rezolve alături de personaje ghicitorile sau să se simtă ca şi cum ar participa de-adevărat la cursa din bibliotecă. Ceea ce e extraordinar! 

Şi sincer, dacă mie mi-a plăcut atât de mult această carte, şi sunt destul de departe de a fi la vârsta personajelor, va imaginaţi cât de mult i-ar plăcea unui copil? Sunt sigură că acest roman ar fi perfect pentru un copil care poate nu obişnuieşte să citească, pentru că e sătul de cărţile şi lecturile ce-i sunt băgate pe gât la şcoală şi care nu-l atrag deloc. Însă Evadare din biblioteca domnului Lemoncello e o carte ca un joc, plină de ghicitori şi întreceri, cu personaje care sunt în sinea lor nişte copii şi vor să se distreze, vor să câştige, vor să afle mai multe din cărţi şi să facă din mersul la bibliotecă cea mai frumoasă aventură posibilă.

Cred că acest roman poate fi citit şi savurat la orice vârstă, iar dacă l-aţi citit şi vă place, poate-l faceţi cadou şi altcuiva sau îl citiţi împreună cu vreun prichindel. Cartea asta te face să vezi lectura ca pe ceva fascinant, îţi dă impresia că poţi merge oriunde cu o carte. Iar toate evenimentele din poveste, descrierile, personajele, jocurile, finalul, te fac să vrei să o mai citeşti odată şi încă o dată. Plus că sincer, cine nu vrea acum să facă o vizită în acea bibliotecă? Măcar cinci minute! 

Recomand Evadare din biblioteca domnului Lemoncello tuturor cititorilor şi iubitorilor de cărţi, biblioteci şi aventură, dar şi celor care poate până acum n-au fost aşa mari fani ai poveştilor. Poate aceasta va fi cartea magică ce-i va face să fie mai prietenoşi şi mai doritori de lectură şi de toate aventurile, lumile şi prietenii ce-i putem găsi între coperţi. Lectură plăcută! : ) 

Arena 13 (Arena 13 #1) de Joseph Delaney - In curand la Corint Junior

Descriere:

BINE AŢI VENIT ÎN ARENA 13, UNDE RĂZBOINICII LUPTĂ CU ÎNVERȘUNARE, IAR MOARTEA FACE PARTE DIN REGULILE JOCULUI!

Leif, un tânăr care se înscrie la școala de luapte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13.

Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului.

Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața.

Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13.

Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune.

În primul volum al trilogiei Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia...

Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.

BERLIN. Focurile din Tegel (Berlin #1) de Fabio Geda & Marco Magnone - NOU la Corint Junior

Descriere:

NU ESTE LUMEA PE CARE AU ALES-O.

DAR ESTE SINGURA RĂMASĂ.

Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. 

Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.

Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.

Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

Focurile din Tegel este primul volum al unei serii formate din șapte cărți.

Misterul din hanul pungaşilor de Kate Milford - NOU la Corint Junior

Descriere:

E iarnă la Greenglass House și, de obicei, vechiul han al contrabandiștilor este liniștit în acest anotimp. Milo, copilul adoptiv al administratorilor hanului, plănuiește să-și petreacă vacanța relaxându-se. Dar în prima noapte înghețată a vacanței, pe neașteptate, a sunat clopoțelul de la recepție. Încă o dată. Și încă o dată. 

Curând, casa lui Milo se umple de oaspeți ciudați, secretoși, fiecare dintre ei având câte o poveste stranie care, într-un fel sau altul, se leagă de han. Pe măsură ce obiectele încep să dispară și spiritele să se încingă, Milo și Meddy, fiica bucătarului, trebuie să descifreze indiciul și să descurce ițele unor mistere tot mai adânci pentru a afla adevărul despre Greenglass House și despre ei înșiși.

Nebunie curata (Sariti de pe fix! #2) de Hans-Jürgen Feldhaus

Descriere:

Un roman comic

Sa-ţi zic o chestie: aici e iad curat!

Tu ce-ai face dacă te-ai trezi la spital, cu un picior în ghips?

Băiat fiind, în acelaşi salon cu trei capre! Da’ cu iPhone-ul unui necunoscut în buzunaru’ hainei.

... Habar n-am de unde a apărut. Şi nici cine a scris SMS-urile alea ciudate... La care eu am şi răspuns...

... Ceea ce a fost o greşeală!

Practic, a fost începutul sfârşitului!

O carte destul de captivantă... şi plină de umor... O nebunie! ... Nebunie curată!

RECENZIE - Robotii din familia mea (Robotii #1) de James Patterson

Descriere:

Sammy Hayes-Rodriguez este un copil obişnuit, exceptând faptul că… trăieşte într-o casă plină cu roboţi!

Din familia lui de roboţi fac parte: Blitz (uriaşul care tunde gazonul), Dl. Mop-de-Fier (majordomul maniac), McAport (un câine-robot după care nu trebuie să strângi mizeria) şi de mulţi alţii.

Dar cea mai nouă achiziţie este E, cel mai enervant robot din lume. E este convins ca este fratele lui Sammy şi este hotărât să meargă cu el la şcoală. Când lucrurile scapă de sub control Sammy are de rezolvat o situaţie de urgenţă...

RECENZIE:

Iubesc sa citesc middle - grade si de fiecare data cand imi pica o astfel de carte in mana nu pot refuza! 

Robotii din familia mea pe mine m-a cucerit de la coperta, pentru ca sa fim seriosi robotii aia arata super tare, apoi ilustratiile din interior sunt si mai frumoase, insa nici povestea nu se lasa mai prejos. E genul de roman pe care vrei sa-l citesti si-l devorezi intr-o clipa, indiferent ca esti in scoala generala, ai terminat-o sau esti ca mine si iubesti sa te mai intorci asa in acei ani, prin intermdiul cartilor. 

N-am iubit scoala generala, dar cartea da! E scrisa extrem de bine, ilustratiile imbogatesc povestea si uneori chiar ai impresia ca citesti o banda desenata si un roman, in acelasi timp. Se intampla extrem de multe, actiunea si suspansul ating uneori cote maxime, iar robotii aia sunt geniali. As vrea si eu unul sau doi sau pe toti :))

Chiar nu vreau sa vorbesc multe despre ea si asta nu pentru ca n-as avea ce, dar nu-mi doresc sa dau spoilere din greseala. Insa va puteti imagina cat de tare e romanul asta daca mie mi-a placut, la varsta asta. Si i-a placut si fratelui meu, care l-a citit inaintea mea (este in scoala generala) si care m-a batut la cap apoi cateva zile ca sa-l citesc. Si ma bucur ca l-am ascultat!

Robotii din familia mea e genul de carte pe care o poti citi singur sau cu un frate, sora, verisor, prieten, amic, matusa, ce vrei tu; pentru ca e amuzant, interactiv, interesant si chiar original. N-am mai intalnit o asa idee si abordare pana acum si chiar a fost o lectura tare distractiva. Recomand romanul oricui, indiferent de varsta si dati-l si altora, caci meritam toti sa petrecem putin timp cu Sammy, E si restul robotilor. 

Un roman bun pentru copii, pentru adulti si pentru copilul din noi! : ) Iar eu vreau continuarea acum. :))

Robotii din familia mea (Robotii #1) de James Patterson - In curs de aparitie la Corint Junior

Disponibil din 5 Mai 2015

Descriere:

No. 1 BESTSELLER NEW YORK TIMES

Recomandată pe plan internaţional ca bibliografie şcolară!

James Patterson – cel mai bine vândut autor contemporan – peste 300 de milioane de cărţi vândute!

Sammy Hayes-Rodriguez este un copil obişnuit, exceptând faptul că… trăieşte într-o casă plină cu roboţi!

Din familia lui de roboţi fac parte: Blitz (uriaşul care tunde gazonul), Dl. Mop-de-Fier (majordomul maniac), McAport (un câine-robot după care nu trebuie să strângi mizeria) şi de mulţi alţii.

Dar cea mai nouă achiziţie este E, cel mai enervant robot din lume. E este convins ca este fratele lui Sammy şi este hotărât să meargă cu el la şcoală. Când lucrurile scapă de sub control Sammy are de rezolvat o situaţie de urgenţă...

TRAILERUL CĂRŢII: 

EU, SUPERHAIOS! – O POVESTE DIN GENERALA (EU HAIOS! #3) de James Patterson - NOU la Corint Junior

  

Disponibil din: Mar 31, 2015

Descriere:

BESTSELLER NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

Este oare Jamie Grimm cel mai amuzant puşti de pe planetă?

Încă nu-mi vine să cred, dar eu, Jamie Grimm, mă îndrept în sfârşit spre fi nala naţională a concursului Cel mai amuzant copil comedian de pe planetă, la Hollywood. Competiţia va fi una acerbă, dar, cu ajutorul prietenilor mei cei mai buni – şi al noilor fani –, poate că nu mă voi bloca pe scenă din cauza emoţiilor în faţa întregii naţiuni.

Mai am doar un singur lucru de făcut: să dovedesc că SUNT SUPERHAIOS !

FANII – ŞI CRITICII – LAUDĂ EU, SUPERHAIOS!

„Umor din belşug… care maschează durerea personală – o dovadă de putere interioară în faţa tragediei.” – Publishers Weekly

„Povestea mişcătoare şi finalul emoţionant reprezintă un triumf al spiritului lui Jamie.” – Kirkus Reviews

„O lectură surprinzătoare, plină de răsturnări de situaţie.” – School Library Journal

TRAILERUL CĂRŢII: