Loulie al-Nazari este Negustoreasa de la Miezul Nopții și, împreună cu ajutorul gărzii ei de corp, un djinn enigmatic, caută și vinde obiecte magice interzise. Când salvează viața unui prinț, Loulie atrage atenția sultanului, care o șantajează să găsească o lampă străveche, înzestrată cu puterea de a renaște natura pe pământul sterp – cu prețul sacrificării tuturor djinnilor.
Având de ales între a se supune și a fi executată, Loulie pornește în căutarea artefactului însoțită de garda ei de corp, de fiul cel mai mare al sultanului și de o hoață necruțătoare. De-a lungul călătoriei, cei patru trebuie să supraviețuiască atacurilor ghoulilor, să fie mai vicleni decât o regină-djinn răzbunătoare și să înfrunte un asasin nemilos din trecutul negustoresei.
Iar într-o lume în care nu există o diferență între poveste și realitate, iluzie și adevăr, Loulie va descoperi că totul – dușmanul ei, magia ei, chiar și propriul trecut – este înșelător și că trebuie să decidă cine vrea să fie în acest viitor imprevizibil și plin de primejdii.
RECENZIE:
N-aveam deloc așteptări de la cartea asta, dar trebuie să recunosc că datorită coperții și descrierii mi-am imaginat o poveste care o să mă dea pe spate, personaje complexe, o lume bogată și care o să mă vrăjească, tot felul de creaturi interesante, comori, o excursie fabuloasă prin palat, deșert și o mulțime de întorsături de situație. Și aș minți dacă aș spune că aceste ingrediente n-au fost în carte, oarecum.
Pentru mine "Hoțul de Praf de Stele" a fost bună și m-a ținut lipită de pagini cam până la jumătatea cărții, iar apoi încet, încet am început să mă pierd și în loc să crească intensitatea și să mă facă și mai curioasă, am început să simt că înaintez prin nisip, cu picioarele goale, sub o căldură ce mă moleșește și aș putea să renunț din a ajunge la final și nu aș pierde nimic. Ceea ce mie nu-mi place. Vreau ca o carte să tragă de mine! Să mă facă să stau până noaptea târziu ori să fie primul lucru pe că vreau să pun mâna când mă trezesc. Și totuși am putut sta două zile fără ca măcar să mă uit spre ea... ceea ce poate pentru alții nu-i o problemă, dar eu sunt obișnuită să termin o carte în maxim o zi sau să mă gândesc "doamne, abia aștept să mă întorc la ea." Pe când cu asta, în ultima parte, tot ce-am gândit a fost "doamne, cât mai e până se termină?".
Scriitura mi s-a părut greu de urmărit în multe locuri, nu mi-a transmis absolut nimic, personajele mi s-au părut simpliste și mai mult niște clișee și nu oameni care chiar aveau o viață și substanță în lumea asta imaginară. Mi se pare aiurea să citesc scene de acțiune sau să fiu în mijlocul unei bătălii, al unei trădări, în cele mai frumoase locuri din deșert, și tot ce pot să mă gândesc e "doamne cât e de plictisitor" și să-mi pară rău că nu-mi place. De parcă ar fi vina mea.
Și poate e. Căci da, "Hoțul de Praf de Stele" mie nu mi-a plăcut deloc și n-o să mai citesc următoarele volume. Dar aș zice că poate n-a fost o carte pentru mine și poate ție sau altcuiva o să-i placă. Poate dacă o citeam acum câțiva ani mi s-ar fi părut altfel or poate genul ăsta de povești sau mod de scriere nu-i genul meu. Fiindcă ideea de djinni mi s-a părut interesantă, faptul că suntem în deșert, toată partea cu magia și obiectele interzise, deghizarile, furișatul, fiecare cu planurile lui și căutarea artefactului și a orașului, m-au intrigat și sunt elemente ce mă atrag la o poveste. Însă în cazul asta, deși ele au fost acolo, nu a funcționat.
Sunt dezamăgită și tristă că nu mi-a plăcut și că mai ales am luat-o de cum a apărut. Însă nu pot să zic n-o încerca, stai departe de ea sau nu e pentru tine. Căci poate o să fiu singură persoană căreia i-a displăcut și majoritatea vor descoperi acea carte care-i va purta spre o aventură pe cinste, plină de bunătăți și de personaje ce vor ajunge noile lor preferate.
Spuneam că jumătate din carte mi-a plăcut și am continuat să o citesc, am citit ~300 pagini sperând că o să-și revină și că poate doar îmi ia ceva să mă obișnuiesc cu povestea or poate doar partea aia nu-mi place. Dar n-a fost să fie. Asta e. Nu toate cărțile sunt pentru toată lumea și oricât am încercat asta nu-i pentru mine. Păcat. Acum pot doar să sper că altcineva o să o citească și o să zică "da, a fost fix cum voiam eu și e o lectură pe cinste!". Ceea ce sper să vi se întâmple vouă.
2/5
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu