Descriere:
Olive Smith este în anul al treilea de doctorat la Universitatea Stanford și nu crede în relațiile romantice de durată. Dar prietena ei cea mai bună este convinsă de importanța iubirii, așa că, pentru a o convinge pe Anh că se întâlnește cu cineva și că este pe drumul cel bun pentru a fi fericită până la adânci bătrâneți, Olive trebuie să ia o hotărâre. Oamenii de știință au nevoie de dovezi. Așadar, ca orice biolog care se respectă, Olive intră în panică și se sărută cu primul bărbat pe care îl vede.
Acel bărbat este nimeni altul decât Adam Carlsen, un tânăr profesor în vogă și un mârlan bine-cunoscut. Tocmai de aceea, Olive este de-a dreptul uluită când tiranul laboratorului de la Stanford acceptă să intre în joc și să fie iubitul ei fals. Dar când o mare conferință științifică o ia razna, turnând acid peste cariera lui Olive, Adam o surprinde din nou cu sprijinul său de neclintit și cu un abdomen ca de piatră... cu pătrățele și tot tacâmul.
Dintr-odată, micul lor experiment se apropie periculos de mult de combustie. Iar Olive descoperă că singurul lucru mai complicat decât o ipoteză despre iubire este să-și pună propria inimă sub microscop.
RECENZIE:
Am dat cinci stele la doar două cărți romance, din ce-mi amintesc, și asta nu-i una din acelea. Însă șansele ca asta să devină una din preferatele mele erau aproape inexistente. De ce? Pentru că citesc romance foarte rar și extrem de rar se dovedește a fi ceva pe placul meu. Adică mai mult decât ok, tolerabil și care nu mă face să râd sau să vreau am o discuție cu personajele (mai ales personajul feminin) legat de cum se poartă și ce-o fi în capul ei.
Dar "Ipoteza iubirii" n-a fost așa de rea, iar Olive, deși nu-i un personaj pe gustul meu, n-a fost imposibilă. De fapt, spre final chiar ajunsese să-mi placă dea ea și reușisem să o înțeleg. Cât despre Adam... sincer, cred că m-am înțeles mai bine cu el. Și nu pentru că era înalt, frumos, misterios și ce cuvinte mai folosește lumea ca să-l caracterizeze. Ci pentru că mi s-a părut mai realist, sincer, și matur față de Olive, iar felul în care el vedea relațiile, viața și chiar și școala, mi s-au părut mai apropiate de viziunea mea.
Aș zice că romanul ăsta e potrivit pentru cei care chiar sunt fani romance sau vor cărți care să-i facă să râdă ori să le dea sentimentul ăla de warm/fuzzy inside sau pur și simplu vor o lectură ușoară și o combinație între o poveste de dragoste, comedie, puțină dramă la nivel academic și cam ce se întâmplă când săruți pe cineva random, ce se dovedește a fi un profesor extrem de faimos din campus...
Poate că "Ipoteza iubirii" n-a devenit noua mea favorită în materie de romance, dar m-am relaxat preț de câteva ore și nu-mi pare rău c-am citit-o. Înțeleg de ce-i preferata multora și chiar apreciez câte chestii a reușit autoarea să îndese între pagini, de la relații de tot felul, destule personaje, ambiții și încercări, până la momente mici, conflicte și dezvăluiri.
Plus că mi-a plăcut tare mult că povestea se desfășoară într-un cadru diferit față de alte povești de dragoste și că, deși fiecare urmărește să se îndrăgostească, încearcă să-și atingă țelul. Și că nimeni, mai ales personajele feminine, nu-și pierd capul, și/sau nu-și schimbă întreaga personalitate, odată ce apare prințul în peisaj or se află în preajma lui or într-o relație cu el. În același timp, atât Adam cât și majoritatea bărbaților din roman, au fost destul de ok și chiar n-am ce să le reproșez.
Mă gândesc că dacă citești romance probabil ai citit-o deja, iar dacă nu, probabil o ai pe listă. Dacă nu citești romance și vrei să o încerci, poate o să-ți placă. Comparativ cu altele, chiar nu cred că-i așa rea.
4/5
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu