Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescenta de cincisprezece ani, fiica de rector universitar, se pregateste sa urmeze din toamna cursurile Scolii de Arte din Vilnius, si asteapta cu nerabdare vacanta de vara de dinainte. Dar, intr-o noapte, bubuituri amenintatoare se aud la usa, iar din acel moment viata ei si a familiei ei se schimba pentru totdeauna. Politia secreta sovietica, NKVD, ii aresteaza pe Lina, pe mama ei si pe fratele ei mai mic. Cei trei sunt evacuati din caminul lor si tarati in vagoane de transportat vite, descoperind curand ce destinatie au: Siberia. Despartita de tata, Lina incearca sa strecoare indicii in desenele ei, pe care le trimite in secret, din mana in mana, sperand sa ajunga in lagarul unde este el incarcerat.
In aceasta miscatoare si tragica poveste, Lina se lupta cu disperare pentru viata ei si a celor apropiati, cu singura arma de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o tina in viata?
RECENZIE:
De cand am dat cu ochii de acest roman am vrut sa-l citesc, si totusi, era ceva ce ma retinea. Mi-era teama ca iar voi fi intoarsa pe dos si mai ales voi fi lovita in plin de cruzimea oamenilor si de egoismul, furia, batjocura si mai ales latura animalica din ei, care ieseau la iveala cand era vorba de evrei. Cu totii stim ca atunci cand spui evreu, si mai ales cand se spunea inainte evreu, cuvantul acesta era asociat cu moartea. Iar de-ar fi fost una rapida cred ca acei oameni ar fi plans de fericire.
Acest roman vorbeste despre tararea unor oameni din casele lor doar pentru ca erau evrei, dezradacinati de locul in care-au crescut, deposedati de lucruri materiale, dar mai ales de familie, aruncati in niste trenuri de vite, tinuti nemancati, fara apa, o toaleta si mai ales fara aer. Evreii ajung sa fie redusi la niste umbre - niste umbre care muncesc in lagar, care mananca o felie de paine pe zi (daca si aia), sunt batuti, chinuiti, tinuti in frig si ucisi daca cei din NKVD aveau chef.
Orice cuvant as folosi, n-ar exprima toata durerea, furia, uratenia, goliciunea si tragedia acestei parti din istorie, care e zugravita in carte cu nuante inchise, sterse si foarte rece, dar care iti zgarie ochii si te fac sa vezi doar rosu, o culoare atat de electrica, ce-ti patrunde pana-n creier.
Nu e deloc un roman frumos, cu floricele si iubire si timp de facut mofturi. E o carte care-ti spune ca ei mor. Si ca sunt obligati sa munceasca pe branci, daca vor sa manance putinul ala, dorm pe podea sau intr-un frig de nedescris, stau la gramada sau printre mortii ce urmeaza sa fie aruncati. In timp ce citesti iti dai seama cat de jalnic esti cand te plangi de nimicuri si realizezi ca traiesti in puf comparativ cu ei. Ai fi supravietuit in lagar? Ai fi muncit zi si noapte pentru o coaja de paine? Ai fi incercat sa furi lemne, stiind ca poti fi prins si impuscat, dar daca n-o faci tu si altii veti degera?
Romanul asta e o palma zdravana, cu fiecare capitol iti arata ce-au indurat evreii, cum au fost desfigurati fizic si mai ales psihic, rupti in bucati, lasati prada foametei, bolilor, muncii grele, cum niste copii munceau cot la cot cu adultii si-si vedeau familia sau prietenii murind. Daca traiti in balonul vostru roz, atunci cartea asta sigur nu e pentru voi, pentru ca e urata, sangeroasa, plina de durere si sange, de drumuri si campii intregi acoperite de cadavre, de lacrimi si tipete, si mai ales de oameni. Niste oameni care au fost mai rai decat orice bestie imaginabila vreodata.
Printre tonuri cenusii e o carte ce n-o pot recomanda, pentru ca o citesti daca vrei. Nu e un roman siropos sau amuzant ca sa i-l pasezi si altuia, si sa-l vezi zambind sau bocind putin cand ajunge la finalul fericit. E o carte pe care daca o atingi si o citesti te lasa cu cenusa pe maini, si mai ales isi va gasi un colt in mintea ta. Daca vreti o cititi, iar daca nu, nu.
4/5
2 comentarii:
Se vede ca e o carte care te-a socat. Dar dincolo de suferintele fizice si psihice care te covarsesc la lectura, si nu trebuie sa ramai doar cu astea in gand, e o carte despre supravietuire, prietenie si iubire (de aproape si de viata). E o carte despre ceea ce a insemnat comunismul stalinist, si nu numai stalinist, in oglinda cu fascismul, si despre ceea ce inseamna lipsa democratiei. Si nu e vorba numai de evrei: doar un singur personaj era evreu. Restul erau lituanieni, letoni, estoni si, in realitate, au fost si polonezi,rusi, germani, romani etc. Un capitol al istoriei prea putin cunoscut, din pacate, de tineri. E o carte care ar trebui citita de toti, studiata in scoala, alaturi de Jurnalul Annei Frank si de Hotul de carti. Ca istoria sa nu se mai repete.
daniel - nu m-a socat cartea, pentru ca nu e prima de genul pe care o citesc, dar, ca de fiecare data, te lasa pe ganduri si cam asta am vrut eu sa spun in recenzie (poate nu cu cele mai potrivite cuvinte). cat despre faptul ca nu toti erau evrei, e adevarat, insa acolo a fost un fel de paranteza. pentru cei care-i omorau chiar nu conta nationalitatea lor.
cat despre introducerea lor in scoli, poate ar trebui, dar nu stiu in cat timp s-ar face asta, la cum merge invatamantul.
multumesc c-ai trecut p-aici:)
Trimiteți un comentariu