RECENZIE - Pachetul de Sebastian Fitzek

 

Descriere:

Tânăra psihiatru Emma Stein a fost violată într-o cameră de hotel și din acel moment nu a mai părăsit casa. Ea a fost a treia victimă a unui psihopat care a tăiat părul de pe capetele femeilor abuzate înainte de a le ucide. Emma, fiind singura care a scăpat cu viață, se teme că ucigașul ar putea să o urmărească pentru a-și finaliza fapta groaznică.

 În paranoia ei, ea crede că recunoaște chipul psihopatului în fiecare bărbat întâlnit, deși nu l-a văzut niciodată pe acesta. Numai în casa ei mică de la marginea Grunewaldului din Berlin se simte în continuare în siguranță - până când într-o bună zi poștașul îi cere să accepte un pachet pentru vecinul ei. Un bărbat al cărui nume nu îl cunoaște și pe care nu l-a văzut niciodată, deși a trăit ani de zile pe strada ei. Astfel începe misterul.

RECENZIE: 

De când am văzut prima dată coperta și titlul cărții ăsteia, am știut că vreau s-o citesc doar ca să văd care-i faza cu pachetul. Acum că am citit-o, pot să spun că poate ambalajul e mult mai interesant decât interiorul și, deși, da, mi-a plăcut cartea, au fost câteva lucruri care mi-au displăcut și au cam stricat-o pentru mine.

În primul rând, scriitura n-a fost pentru mine. M-am simțit detașată de tot ce se întâmpla, n-am empatizat cu nimeni și n-am simțit absolut nimic, indiferent cât a suferit Emma, ceea ce mi s-a părut trist. Căci dacă ar fi reușit să-mi trezească emoții, atunci aș fi citit-o altfel, iar Emma nu mi s-ar mai fi părut atât de slab scrisă, confuză, uneori dramatică fără rost, extrem de impulsivă – atât de mult încât s-a pus de foarte multe ori în pericol, când ar fi putut, cu un pic de creier, să obțină același rezultat, dar fără să riște să moară sau să fie descoperită.

În al doilea rând, deși n-am nimic cu poveștile care arată fața mai urâtă a vieții, asta mi s-a părut că uneori se concentrează prea mult pe ce-a suferit Emma, pe traumele ei, pe cum abia își duce viața și cum nu mai e în stare de nimic, făcând-o doar o victimă perfectă, care poate să facă paradă în fața altora sperând să stârnească milă și să primească atenție. Ceea ce nu spun că nu-și dorește de la unii, dar mi-a dat impresia, așa, puțin, și de o glorificare a abuzului și a victimelor crimelor sexuale. Da, arată cât de puțin îi pasă poliției și legii, cum nu le crede lumea, chiar și cei apropiați, ceea ce e groaznic, inuman, greșit, dar cred că autorul ar fi putut obține același efect și dacă o lăsa mai ușor sau dacă ar fi scris altfel.

Vorbind de firul narativ și de ce se întâmplă, pot să spun că, da, are suspans, sunt destule dezvăluiri și întorsături de situație, mai ales în ultimul sfert, și nu, n-am reușit să ghicesc vinovatul. Dar, în același timp, n-aș fi avut cum. Din punctul meu de vedere, nu cred că povestea asta e genul acela care îți oferă destule indicii cât să o poți rezolva singur, iar când am aflat adevărul, mi-a luat ceva să înțeleg cum se leagă totul și cât sens are puzzle-ul propus de autor. Sincer, nu prea are. Și, pentru mine, asta nu e un thriller realist. Are prea multe părți exagerate sau puse acolo doar ca să șocheze, însă, dacă te uiți îndeaproape, nu se leagă, iar dacă ai transpune asta, cât de puțin, în realitate, n-ar funcționa.

Sigur, asta nu e o problemă pentru mulți, e ceva ce mă deranjează pe mine. Problema asta, alături de faptul că de multe ori cartea e plină de un sentiment de confuzie, mai mult m-a îndepărtat decât să mă apropie de personaje și de adevăr. Căci nu e ușor să urmărești și să ții minte ce s-a întâmplat dacă firul narativ și personajele se tot răzgândesc în legătură cu ce se întâmplă, cu ce s-a întâmplat cu adevărat, când unele momente importante sunt scrise în câteva fraze, pe repede înainte, iar altele, nesemnificative, primesc mai mult spațiu, doar ca Emma să monologheze, învârtindu-se în cercuri. Și nu spun că starea asta de confuzie e rea sau greșită în mistere, în general, căci, tocmai, când e scrisă bine, chiar poate face o carte mai bună și îți poate stârni interesul și mai tare. Doar că aici, zic eu, c-a fost executată prost și doar a dăunat poveștii. Iarăși, ceva ce doar pe mine poate m-a deranjat.

Și ar mai fi personajele… care mi s-au părut extrem de subțire scrise, mai mult niște pioni care există doar ca să facă firul narativ să se întâmple sau cărora să li se întâmple lucruri. Toți sunt abia descriși, plați, n-am simțit nimic pentru ei și e păcat. Căci, dacă măcar personajele ar fi fost punctul forte al cărții ăsteia, atunci poate și restul n-ar fi arătat atât de rău, sau întreaga carte ar fi fost mai coerentă, și nu o grămadă de bucăți aruncate într-o cutie, sperând, așteptând, ca cineva să le lipească și să facă ceva concret cu ele.

Una peste alta, mi-a plăcut "Pachetul", doar că a avut și prea multe minusuri și nu m-am bucurat cu adevărat de ea. Pentru mine, a fost acea carte care a avut o idee bună, dar autorul n-a prea nimerit-o cu execuția. Totuși, o să mai încerc cărți de la acest autor și poate următoarea lui carte îmi va plăcea mai mult.