Descriere:
Un sărut durează o clipă Dar o mie de săruturi pot dura o viață
Când Rune Kristiansen se mută din Norvegia în Georgia împreună cu părinții când abia împlinește cinci ani, Poppy Litchfield, fata noilor lui vecini, îi devine cea mai bună prietenă. Mai mult chiar, cei doi copii devin de nedespărțit și își promit să rămână cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Iar peste ani, după ce ajung să trăiască împreună primul sărut și își promit să își dăruiască o mie de săruturi, fiecare împărtășit într-o clipă specială din viața lor, nimic nu îi mai poate despărți. Dar se pare că destinul le pune prietenia și iubirea la încercare și îi desparte vreme de doi ani.
Reîntors din Norvegia în liniștitul orășel Blossom Grove, Rune, acum un adolescent rebel de 17 ani, se gândește la un singur lucru: de ce Poppy, prietena lui din copilărie, fata pe care o considerase sufletul său pereche și care promisese că avea să-l aștepte, a rupt orice legătură cu el fără nici o explicație? Dar, când află adevărul crud din spatele tăcerii lui Poppy, își dă seama că adevărata încercare a destinului abia acum începe: timpul este cel mai mare dușman al iubirii lor, amenințând cele o mie de săruturi promise.
RECENZIE:
Cred că am citit-o la momentul potrivit și sunt sigură că, în mare parte, din cauza asta mi-a plăcut atât de tare. Sau, din cauza asta, a reușit să mă emoționeze așa mult și, de multe ori, de-a lungul paginilor, încât am ajuns să plâng, uneori fără să-mi dau seama. Nu m-aș fi așteptat să mă prindă și, în niciun caz, nu m-aș fi așteptat să mă facă atât de mult să simt, să mă atașez de personaje sau să mă afecteze atât de mult tot ce se întâmplă.
Sigur, nu cred că o să placă tuturor sau la fel de mult, dar pentru mine a fost o carte foarte bună, aici și acum, și mă bucur că am citit-o. Mă bucur că i-am cunoscut pe Rune și pe Poppy și că am crescut alături de ei, că am petrecut cu ei tot felul de momente și chiar a fost frumos să urmăresc relația lor, să-i cunosc mai bine și să văd unde îi duce viața. Cu siguranță, călătoria asta și fiecare discuție a lor, fiecare moment, fiecare sărut, n-au fost cum m-aș fi așteptat eu și mă bucur. În niciun caz nu e o carte ușoară și lejeră, deși se citește repede și, deși ai putea spune că are și destule clișee, chiar dacă n-o să te emoționeze rău sau să te afecteze, eu zic că măcar o să te lase pe gânduri.
Mi-a plăcut foarte mult cum e scrisă; toate personajele au părut atât de reale și chiar m-au răscolit. Mă bucur să spun că, da, asta e o carte care mi-a arătat că m-am înșelat în privința ei, căci n-aș fi zis vreodată că e genul meu, și nu cred că o să o uit prea curând. N-am neapărat ce să-i reproșez, pe lângă faptul că o să am nevoie să râd mult după tot plânsul ăla și toate emoțiile, și nu știu ce să zic neapărat de epilog... chiar era nevoie? Sau, dacă era, atunci aș fi mai vrut câteva capitole între sau mai multe explicații. A părut repezit față de restul și încă un pumn în stomac înainte să se termine cartea. N-am o părere bună despre asta, dar, mna, poate altora le-a plăcut. Totuși, asta nu înseamnă că „O mie de săruturi” nu-i o carte care nu merită să-și găsească cititorii.
Chiar cred că Poppy și Rune merită cunoscuți și cred că e o poveste care, dacă e cea potrivită pentru cineva, atunci poate să ofere multe momente frumoase, emoții, niște felii serioase și sănătoase de viață, unele mai plăcute, altele mai puțin, dar care ne amintesc sau mi-au amintit că luăm foarte multe lucruri ca pe ceva care nu se termină niciodată. Și nu știu dacă asta e mai bine sau mai rău.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu