RECENZIE - Nemuritoarea Starling (Emblema Eternității #1) de Angela Corbett

Descriere:

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu îi poate despărţi.

Evie Starling a dus o viaţă relativ obişnuită, ieşind cu prietenele, vorbind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Toate acestea se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a începe colegiul, şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.

De secole, Alex Night şi Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut propriile lui motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susţin că sunt sufletul ei pereche şi îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul altă persoană decât credea. 

Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, şi Rezistenţa Daevos, distrugătorii sufletului.

Cu un trecut pe care nu îl înţelege şi un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine să aibă încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o vor pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.

RECENZIE:

Sinceră să fiu am fost cam sceptică şi n-am avut aşteptări prea mari când am început cartea, nu pentru că aş fi auzit ceva despre ea, bun sau rău, ci pentru că nu e chiar genul meu de lectură. Însă cum uneori e bine să mai încercăm şi lucruri noi am zis de ce nu. Plus că părea să se potrivească cu vremea ploioasă şi totuşi însorită d-afară şi am zis să nu ratez ocazia. 

Nemuritoarea Starling s-a dovedit a fi o carte mai bună şi chiar mai intrigantă decât speram eu, ceea ce a fost bine, şi m-a făcut să trec lejer de la citit şi dat frumos paginile, la devorat şi la strânsul volumului în mâini ca să nu zboare din cauza ritmului meu de citire mai... special. Când îmi place foarte mult o carte şi mă prinde, iar curiozitatea mă roade e cam greu să citesc delicat, ok? Dar nu fac nimic rău, promit! Doar citesc mai repede şi paginile zboară, iar mintea mea zici că se-ndoapă cu ceva delicios şi toate imaginile acelea minunate îmi apar în faţa ochilor. 

Sincer aş putea să compar Nemuritoarea Starling cu o prăjitură delicioasă ce-am descoperit-o accidental şi care m-a făcut să mai vreau atunci când am ajuns la ultima pagină. Este o poveste scrisă simplist, cu mult dialog, descrieri ce te fac să te simţi acolo şi replici ironice, personajele se mai înţeapă şi atunci când n-ai acţiune şi suspans care să te ţină cu sufletul la gură, cartea îţi oferă replici ce te fac să zâmbeşti sau să zici "ha, ţi-a spus-o!". Şi ce m-a surprins şi tare m-am bucurat, pe lângă acţiune şi plot-ul care n-a fost atât de previzibil cum reiese din descriere (care şi aşa oferă prea multe detalii, pentru gustul meu) e faptul că Evie are caracter. Evie nu e chiar genul ăla de fată care se îndrăgosteşte subit de tipul ce o salvează sau de băiatul chipeş care zâmbeşte mereu şi îi spune că e frumoasă şi sexy şi etc, dând totul deoparte şi fără să-şi pună întrebări: "pot să am încredere? care-i adevărul? ce vor de la mine şi de ce acum? cum să mă apar ca să nu depind de nimeni?". Plus că are o maşină după care toţi băieţii salivează şi ea a fost cea are a restaurat-o aproape în totalitate. Eh, ce ziceţi?

Nu vreau să credeţi că Evie e doar tare de caracter şi că nu poate fi delicată sau feminină, că nu se lasă cucerită sau că nu-i place pe băieţi, căci este şi aşa. Doar că nu-şi pierde capul atât de uşor, aşa cum se întâmplă în astfel de romane de obicei. Şi am apreciat acest lucru, căci a făcut romanul să pară ceva proaspăt şi nu o poveste ce-am mai citit-o de nenumărate ori, dar cu alte nume. Iar Emil şi Alex, deşi sunt frumoşi, puternici şi vor să o apere pentru că-i datoria lor, dar şi pentru că ţin la ea, fiecare în felul lui, n-au încercat să o convingă mereu că nu se poate descurcă singură. Aşa cum iarăşi se-ntamplă de obicei. Da, sunt momente în care ei o ascund sau devin paranoici, pentru că Societatea şi Rezistenţa ar vrea s-o aibă cât mai aproape şi să se folosească de sufletul ei, sau când unul vrea să o păstreze doar pentru el, însă nu te fac să zici "oh, fără ei ea nu se descurcă şi ar muri până la finalul capitolului.". 

Nemuritoarea Starling, deşi are la bază o idee pe care toţi am mai întâlnit-o în diverse forme în alte cărţi, filme, seriale etc, mi s-a părut un roman destul de închegat şi original, datorită personajelor, dialogului, felului în care relaţiile se crează şi evoluează; fără să fie forţate şi bazându-se mai mult pe prietenie şi apoi iubire, şi nu pe o atracţie subită şi sentimente profunde care le iau minţile, doar pentru că s-au mai întâlnit acum x ani şi au avut o relaţie. Iar asta pentru mine a pus romanul într-o altă lumină şi chiar mă bucur c-am decis să-l citesc. 

N-aş zice că acest roman e pentru toată lumea, aşa cum poate nici pentru mine n-ar fi fost în altă zi sau dacă aveam altă stare de spirit, însă merită încercat. Poate vă place şi descoperiţi c-aveţi ceva cu sufletele pereche, poate chiar o relaţie... m, oare Emil sau Alex? Alex sau Emil? Oare există mai multe suflete pereche? Hm, oare e vreo diferenţă între un suflet pereche şi cineva pe care-l iubeşti pur şi simplu? Sau poţi avea două suflete pereche? Voi ce credeţi? Dacă vă hotărâţi să citiţi cartea şi vă place, v-aştept cu nişte răspunsuri! Iar dacă nu-i genul vostru, atunci poate merge recomandată, eh?