RECENZIE - Îngeri căzuți (Penryn și Sfârșitul lumii #1) de Susan Ee

Descriere:

Au trecut șase săptămâni de când Îngerii Apocalipsei au coborât pe Pământ pentru a distruge lumea modernă. Bandele de răufăcători sunt stăpânii zilei, iar spaima și superstițiile cei ai nopții.

Când îngerii războinici răpesc o fetiță neajutorată, sora ei Penryn, în vârstă de șaptesprezece ani, e hotărâtă să facă orice să o salveze.

Orice, în afară de a încheia un pact cu un înger inamic.

Împreună cu Raffe, un luptător rănit și fără aripi, pe care îl salvează, Penryn pornește într-o călătorie plină de pericole pentru a-și regăsi sora și în timpul căreia cei doi protagoniști trebuie să se sprijine unul pe celălalt ca să poată supraviețui.

RECENZIE:

Dacă-ţi plac poveştile cu îngeri, atunci sigur ai auzit de această trilogie şi sunt şi mai sigură că din toate direcţiile poţi auzi voci ce-l strigă pe Raffe. Adică vocile alea chiar se aud tare şi uneori ai impresia că ţipă una la alta, şi nu c-ar vorbi frumos. Sau sunt mai multe voci? Oh, poate unele sunt doar Penryn şi Raffe discutând frumos la o ciocolată, făcându-şi complimente şi stând la glume. Stai, tu chiar crezi asta? Dacă ai citit cartea asta atunci ştii foarte bine că 99,9% din discuţiile lor sunt replici ironice şi înţepături, iar restul sunt micile şi scurtele momente în care le pasă de celălalt şi-ncearcă să-i salveze pielea şi fulgii. Adică ce-ar fi apoi dacă unul ar muri? Cu cine s-ar mai certa, m? 

Drept să spun, am zis că citesc această serie de când a apărut şi am văzut cât e de iubită şi populară în afară, însă mi-am pus în gând s-aştept şi să se mai calmeze vocile puţin. Apoi am uitat de ea, apoi n-am avut timp, între timp s-a şi terminat trilogia şi eu tot nu m-apucasem de ea. Aşa că azi mi-am pus în cap că citesc câteva capitole, hai o jumătate de carte. Mai trebuie să spun c-am citit-o pe toată? Cred c-ar trebui să nu mă mai mint şi să-mi râd în faţă când zic că citesc doar câteva capitole, pentru că nu se întâmplă aşa şi toţi ştim cum se termină... cartea, desigur. Şi d-asta nu o să citesc eu vreodată în tren sau în autobuz, că cine ştie unde ajung şi de câte ori nu dau ture oraşului.

Îngeri căzuți, deşi ştiam în mare despre ce-i vorba sau aveam impresia că ştiu, mi-a dovedit că mă poate lua prin surprindere, şi mult. Da, au fost momente pe care le-am prezis cumva, mai ales în primele capitole, dar apoi lucrurile încep s-o ia treptat razna, taberele se schimbă, îngerii nu-s chiar îngerii, oamenii sunt şi nu sunt, mai apar şi alte creaturi, există grupări şi unii se-ntorc chiar împotriva prietenilor şi colegilor. Însă dacă tu credeai aşa cum am crezut eu că îngerii când o iau razna şi sunt răi sunt doar aşa puţin, atunci te-nşeli. Mi-a plăcut mult de tot cum Susan Ee a creionat îngerii şi cum cu fiecare capitol a dezlvăuit încă o bucată din personalităţile lor complexe şi complicate, arătând cât de diferit gândesc faţă de noi şi făcându-i să pară umani şi adevăraţi. Ceea ce nu-i aşa de uşor când n-ai văzut niciodată un înger şi nu l-ai scos la o cafea ca să afli cum sunt cu adevărat, nu? Sau poate c-a făcut asta... 

Pe lângă modul interesant şi detaliat în care-s descrişi îngerii, avem şi multă acţiune, suspans, dialog cu replici acide, amuzante, vorbe care uneori îţi fac inima să-ţi stea în gât, uneori râzi sau te sperii. Avem şi descrieri atât de frumoase şi realiste încât ai impresia c-ai părăsit camera în care citeai şi te-ai trezit brusc în pădure lângă Raffe sau priveşti apusul alături de Penryn şi toate culorile alea ţi le lipesc de retină şi simţi cum vântul bate şi... Sunt şi o mulţime de emoţii şi trăiri care te întorc pe dos şi se joacă cu tine, făcându-te să oscilezi de la fiecare capitol şi întorsătură de situaţie, urând sau iubind mai mult un personaj, vrând să strângi pe cineva de gât sau să-l dai gata cu o îmbrăţişare. Şi cred c-aşa se simte şi Penryn, confuză uneori sau doar obosită, atât de la mersul prin oraş, lupta pentru supravieţuire, bătăi, dar şi de la cât se ciondăneşte cu Raffe. 

Ah, Raffe, cât aş vrea să vorbesc despre el şi-n acelaşi timp mai bine nu. Căci dacă încep atunci recenzia asta o să mai ia încă zece pagini. Lăsând acum puţin gluma la o parte, sincer nu m-aşteptam să-l plac atât de mult. Şi zic asta pentru că de obicei nu mă las fermecată aşa uşor de tipii din cărţi şi mai ales dacă-s îngeri, demoni sau alte fiinţe. Şi nu c-ar avea ei ceva sau îmi iubesc eu aşa tare specia de nu mă uit la altele, însă nu toţi autorii reuşesc să-i facă plăcuţi, nu te atrag şi nu simţi că poţi să-i atingi, să faci glume sau că ai putea relaţiona cu ei. Pentru că deşi sunt acolo pe pagină, aproape de tine şi-ţi spun tot ce gândesc, tot simţi că lipseşte ceva, că tot rămâne o distanţă. Distanţă ce n-am simţit-o aici şi m-am bucurat aşa tare să-l simt pe Raffe real, să-l aud şi să-l văd, să râd şi să mă enervez pe el atunci când s-aruncă aşa cu capul înainte în unele situaţii sau îi pasă de oameni mai mult decât ar trebui. Nu c-aş avea ceva cu faptul ăsta, însă ajunge mereu rănit, bătut, torturat, înfăşurat în bandaje ca o mumiuţă adorabilă şi care ţi-ar rupe capul cu dinţii dacă-i spui că e simpatic sau slab. Însă e adorabil şi simpatic, îi pasă, luptă, ţipă, se bate, se enervează, glumeşte şi e atât de înger pe atât de uman, încât n-ai cum să nu ţii la el.

Însă nici Penryn nu e mai prejos şi deşi nu e înger reuşeşte să facă faţă situaţiilor, atât cât poate, să lupte pentru a rămâne în viaţă şi a-şi găsi sora. Plus că îl ajută pe Raffe şi are grijă de el, îşi ţine spatele, are mereu un plan, dar în acelaşi timp se lasă ajutată, ţine cont de sfaturi şi învaţă că aparenţele mai şi înşeală. Iar felul cum îi răspunde uneori la replici sau cum îl înţeapă, deşi există o diferenţă între ei şi alţii poate s-ar simţi mici în faţa unui înger, e de-a dreptul delicios şi n-ai cum să nu-i placi. Sunt doi încăpăţânaţi, două suflete mari, doi oameni cărora le pasă şi care te-ar ajuta, dar în acelaşi timp te-ar bate măr şi te-ar tortura dacă răneşti pe vreunul din ei sau le furi mâncarea. Nimeni nu are voie să se-atingă de mâncare! 

Pe lângă Penryn şi Raffe sunt şi alte personaje, chiar destule, ce sunt bine creionate şi ajungi să te ataşezi de ele sau să le displaci, deşi apar doar o dată sau de câteva ori. Ee mi-a părut foarte atentă la detalii în cazul personajelor, făcându-le să pară nici bune, nici ele, ci doar nişte persoane puse în anumite situaţii şi care-şi urmăresc interesele, făcând absolut orice pentru bunăstarea lor şi nepăsându-le prea mult de consecinţe, de morţi sau dacă fac bine sau rău. Ceea ce-i valabil atât pentru îngeri cât şi pentru oameni. 

Personal vă recomand romanul şi deşi ştiam că la ce să m-aştept când l-am început, tot am fost surprinsă, căci a fost şi mai bun. Plin de acţiune, amuzant, cu suspans, cu personaje puternice şi complexe, dialog bine scris, descrieri care te fac să te pierzi şi mai tare în poveste, cu îngeri ce sunt credibili şi realişti şi cu oameni care încearcă să trăiască. Eu zic să-ncercaţi şi nu neapărat dacă vă plac poveştile cu îngeri, ci dacă vă plac poveştile bune!