RECENZIE - Doamna de la Miezul Nopţii (Uneltiri întunecate #1) de Cassandra Clare

Descriere:

Lâng-o mare cu ape argintii…

Într-o lume tainică, unde războinici pe jumătate îngeri sunt legață prin jurământ să lupte împotriva demonilor, parabatai e un cuvânt sacru.

Un parabatai e partenerul tău în luptă. Un parabatai e cel mai bun prieten al tău. Doi parabatai pot reprezenta totul unul pentru celălalt - dar nu au voie să se îndrăgostească.

Emma Carstairs este o războinică, un vânător de umbre, cel mai bun din generaţia sa. Ea trăieşte doar pentru a lupta. Umăr la umăr cu parabatai-ul ei, Julian Blackthorn, patrulează pe străzile din Los Angeles, unde vampirii îşi fac de cap pe Sunset Strip, iar spiritele naturii - cele mai puternice dintre creaturile supranaturale - sunt în pragul unui război deschis cu vânătorii de umbre. Când încep să apară trupurile unor oameni şi elfi omorâţi la fel cum fuseseră ucişi şi părinţii Emmei când ea era copil, este creată o alianţă nesigură.

Aceasta este şansa Emmei de a se răzbuna - şi şansa lui Julian de a-l recăpăta pe fratele său Mark, ţinut prizonier la Curţile Elfilor. Tot ce au de făcut Emma, Julian şi Mark este să rezolve misterul crimelor în două săptămâni… şi înainte să fie luaţi în vizor de către asasin. Căutările lor o poartă pe Emma de la o peşteră de lângă mare, plină de magie, până la o loterie întunecată, unde ceea ce se câştigă este moartea. Şi fiecare indiciu pe care îl descoperă duce la alte secrete. Ce i-a ascuns Julian în toţi aceşti ani? De ce Legea vânătorilor de umbre le interzice parabatailor să se îndrăgostească unul de altul? Cine este asasinul real al părinţilor ei – şi poate Emma să accepte adevărul?

RECENZIE:

De fiecare dată când am văzut cartea asta în format fizic sau am auzit de ea, am avut emoţii amestecate; m-am bucurat că apare şi că o s-avem noi poveşti cu vânătorii de umbre, că vom explora alte oraşe şi alte părţi ale unei lumi ce o iubim şi care ne e deja foarte dragă, dar în acelaşi timp vom vedea cum au evoluat şi s-au maturizat personajele din celelalte serii, ce-şi mai fac uneori apariţia. Dar nu m-a încântat aşa tare faptul că e enormă şi că are aproape 700 de pagini, iar acest lucru m-a făcut să amân destul de mult momentul când am stat să o citesc. De ce? Pentru că de obicei citesc cărţile ce-mi plac fără să fac pauze şi cu asta am riscat să-mi rup mâinile. În acelaşi timp, când o ai în faţa ochilor şi simţi cât e de grea, uneori e tare intimidant şi simţi cum încet îţi piere cheful. Deşi poate e doar o părere personală, căci mulţi cititori s-au bucurat când au văzut că e cât o cărămidă şi că şi următorul volum e tot aşa sau şi mai mare... 

Aşa că zilele trecute mi-am făcut curaj, m-am pus comod între perne şi-am început să citesc această bestie. Nu trebuie să vă spun că m-am trezit câteva ore mai târziu, uitându-mă la tavan şi încercând să procesez tot ce-am citit, în timp ce braţele mele arătau şi se simţeau de parcă un elefant ţopăise pe ele. Cam aşa decurg lucrurile când citeşti o carte stufoasă dintr-o dată.

Cum a fost? Măi, mi-a plăcut, dar poate nu m-a dat atât de tare pe spate cum am văzut pe alţii zicând că e cartea lor preferată din toate scrise de Cassandra Clare sau că trilogia asta e mai bună ca celelalte şi etc. M-am bucurat de poveste şi personajele noi chiar sunt simpatice, fiecare e destul de individualizat şi interesant, toţi te fac curioşi de poveştile lor şi vrei să afli până la urmă ce Dumnezeu se întâmplă cu relaţia dintre Emma şi Julian şi de ce parabatai-i n-au voie să se îndrăgostească unul de altul. A fost frumos şi la final când un cuplu din Instrumente Mortale s-a logodit şi am putut să vedem iarăşi puţin din acea lume şi să îmbrăţişăm pentru câteva momente toate acele personaje. Plus Magnus şi Alec! <3 Ca să nu mai zic de câte ori Jace şi Clary nu-s pomeniţi şi n-am putut să nu zâmbesc. 

Personal, n-am comparat seriile şi nici n-o s-o fac, căci fiecare merită citită şi iubită, şi până la urmă fiecare e specială în felul ei. Aşa cum şi personajele sunt şi poate acum le iubim mai tare, fiindcă am petrecut mai mult timp cu ele, comparativ cu Emma, Julian şi cei din cartea asta, pe care abia îi cunoaştem şi nu prea ştim ce să credem despre ei. Dar eu cred că ne oferă destule motive să-i placem şi sunt unele momente în care vrei doar să-i strângi în braţe sau să le dai una peste ceafă ca să se decidă mai repede şi să fie mai sinceri unul cu celălalt. Şi aici mă refer la toate personajele din carte... care sunt destule şi la început chiar a fost un pic greu să-i ţin minte pe toţi şi cine, ce, cum.

Mă gândisem şi să vorbesc puţin despre plot, dar apoi mi-am dat seama că nu aş putea să zic ceva fără să dau un spoiler. Şi nici să zic "oh, mi-a plăcut aia şi atunci când au făcut... ca să-l apere pe şi să o salveze pe... şi să-l învingă pe...", folosind puncte de suspensie doar ca să păstrez misterul. Şi ar fi fost aiurea. Aşa că, o să vă zic doar că e o carte bună, complexă şi complicată, cu un plot principal bine legat şi cu altele mai mici, dar care se împletesc foarte bine între ele şi creează o întreagă nebunie. De vreo 700 de pagini... care te face să simţi tot felul de lucruri şi până la final nu prea mai ştii ce vrei, de partea cui eşti şi dacă tu chiar urăşti personajul ăla până la urmă. Iar asta e tipic pentru Clare, căci rareori aduce la viaţă un antagonist care să n-aibă motive clare şi care cumva să te facă să-ţi pese de el şi să-l înţelegi, să-ţi zici că "hai, nu e aşa de malefic până la urmă! vrea doar şi el să-i omoare ca să-şi atingă scopul.". Sau poate e doar vina mea, fiindcă-mi plac oamenii mai ţicniţi. 

Nu că Emma şi ceilalţi ar fi prea normali, adică veţi vedea când citiţi cartea. Au şi ei destule obsesii sau caracteristici ce-i fac să pară diferiţi sau nu-i pun într-o lumină bună, mai ales în faţa adulţilor. Şi personalităţile lor cel mai bine se văd prin dialog, la care am chicotit de câteva ori, căci nu prea ai cum să nu o faci.

De ce nu m-a dat această carte pe spate? În primul rând, pentru c-a fost stufoasă şi de obicei mi-e foarte greu să-ncep o serie sau trilogie când primul volum arată ca ultimul. Plus c-au fost şi unele momente în care erau pagini întregi de descriere şi monolog, şi aş fi vrut doar să treacă mai departe şi să se întâmple ceva, orice. În al doilea rând, au fost parcă prea multe personaje noi, şi aici mă pot gândi doar la toţi acei copii. N-am nimic cu faptul că avem personaje noi, însă felul în care au fost introduse, aşa dintr-o dată şi claie peste grămadă, mi-au cam dat bătăi de cap şi mai aveam puţin şi-mi făceam o listă... Apoi, aşa cum spuneam, au apărut şi feţe din celelalte serii, care normal că acum ocupă un loc special în sufletele noastre de cititori, şi într-un fel, i-au eclipsat pe ceilalţi. Ceea ce-i normal... e ca şi cum întâlneşti un prieten nou şi brusc te vizitează cineva pe care-l ştii de-o viaţă. Totuşi, sunt sigură că o s-ajungem să ne ataşăm şi de aceştia, şi poate până la final vom fi o familie mare şi fericită... sau mă rog, cine mai rămâne în viaţă până atunci. 

Per total, a fost un roman bun, un început de trilogie foarte promiţător, mult suspans şi acţiune, mi-au plăcut noile arme şi toate chestiile ce le aflăm, locurile noi ce le-am vizitat sau de care auzim, faptul că atâtea personaje din IM şi DI îşi fac apariţia şi sunt mai adorabile şi mai mature ca niciodată. Au fost şi momente amuzante şi tensionante, clipe pline de iubire ce ne-au făcut să simţim fluturi în stomac, dar şi unele în care sângele ne-a pulsat în urechi şi am vrut să facem orice ca să rezolvăm odată toată situaţia. Nu mai pot să zic decât că-l aştept pe următorul şi până atunci, sper, ca braţele şi spatele meu să devină mai puternice; o s-avem nevoie.