miercuri, 19 aprilie 2017

RECENZIE - Caraval (Caraval #1) de Stephanie Garber


Descriere:

Pusă în faţa unei căsătorii aranjate, Scarlett şi-a pierdut speranţa de a vedea îndepărtatul Caraval, unde anual se ţin reprezentaţii.

 Sora ei, Tella, reuşeşte totuşi să o ducă la spectacol, dar este răpită.

 În acest sezon, se pare că jocul se învârte în jurul Tellei, iar cine o va găsi va fi declarat câştigator.


RECENZIE:

Mă bucur enorm că acest roman a apărut şi la noi, pentru că povestea merită şi ar trebui citită de cât mai mulţi! Şi vă rog, vă rog, să nu ocoliţi cartea dacă nu vă place coperta! 

De când a apărut în afară, Caraval a tot fost comparat cu Circul Nopţii de Erin Morgenstern, pentru că-n ambele romane povestea se desfăşoară marea majoritate în cadrul unui circ şi amândouă sunt ca un joc de oglinzi, fum şi farmece. Nu ştii ce este real şi ce nu, cine te minte şi cine îţi spune adevărul, dacă acele vorbe dulci te duc spre o cale sigură sau doar te vrăjesc şi îţi blochează toate simţurile, împingându-te spre o simplă şi directă moarte. Însă, în afara acestor puncte comune, Caraval este diferit şi n-aş zice nici că e o copie a Circului Nopţii şi nici c-aş putea să le compar într-un fel; pentru că, pornind de la descriere, personaje, intrigă, felul în care povestea evoluează, cum vin întorsăturile de situaţie, finalul, şi până la sentimentele ce le ai pe parcursul lecturii, nu există nicio asemănare. 

Circul Nopţii e unul din romanele mele preferate şi a trecut foarte mult timp de când am mai găsit o astfel de poveste, care să-mi capteze nu numai atenţia, ci şi sufletul, şi să fiu acolo cu totul, de la început şi până la sfârşit. Iar Caraval a reuşit să facă asta, deşi nu e o lectură stufoasă şi nici greoaie. Scriitura e colorată, plină de emoţii şi culori, te trage şi te atrage, făcându-te să-ţi imaginezi totul, să simţi, să guşti, să vezi şi să experimentezi, aproape, pe propria piele întreaga poveste şi toate provocările la care sunt supuşi, sau mai bine zis invitaţi, să ia parte dragii noştri prieteni. Sincer, la cât de captivantă a fost povestea n-aş mai fi vrut să se termine şi nu m-ar deranja să merg şi eu măcar o zi... se poate?

Tot rareori mi se întâmplă să plac toate personajele şi să prind drag de ele atât de tare, încât să m-agit, să râd sau să plâng, să-mi rod unghiile sau să mă uit pe furiş la finalul scenei ca să văd dacă mai rămân în viaţă. Şi asta s-a întâmplă aici, astfel încât de când i-am văzut pe Dante, Tella, Scarlett, Julian şi toţi ceilalţi, am început să-mi fac griji pentru ei. Pentru că Stephanie Garber îi descrie atât de bine şi pur şi simplu le-a suflat viaţă. Când dai paginile şi citeşti n-ai impresia că e o poveste şi că ei sunt simple personaje, ci îi vezi ca oameni, cu vieţile lor, cu secrete, cu un trecut, un prezent şi un viitor, şi cu interesele lor. Îi vezi enervându-se, plângând, râzând, îndrăgostindu-se, certându-se pentru asta, încercând să supravieţuiască, să fie egoişti, şi-n acelaşi timp să-l ajute pe celălalt, să-şi calce orgoliul în picioare şi poate chiar să-şi dea viaţa. Plus că sunt şi foarte multe momente în care dau dovadă de maturitate şi bunătate, chiar dacă asta înseamnă să-şi uite scopul şi dorinţele arzătoare, doar ca să-i vadă pe ceilalţi zâmbind şi răsuflând uşuraţi. Iar tu ca cititor nu poţi decât să oftezi, să zâmbeşti şi să strângi cartea în braţe, cât de tare poţi. 

Lumea circului Caraval e mult prea complexă şi complicată, şi niciun cuvânt nu cred că e destul de cuprinzător sau capabil să poată însuma tot acel amalgam de culori, stări, contraste, mâncare, rochii şi haine, decoruri, locaţii, culoare şi uşi, camere, balcoane, corturile, oamenii ce lucrează acolo. E un univers întreg ce pulsează ca o inimă, uneori dând pe dinafară din cauza emoţiilor şi trăirilor sale, dar şi datorită tuturor acelor oameni ce vin şi încearcă să găsească acel ceva sau pe cineva ce-l caută cu atâta nesaţ. Însă Caraval e şi un loc periculos, ce te poate ucide la orice pas, îţi dă fiori şi pe cât poţi simţi fericirea, extazul, râsetele, materialul rochiilor mângâindu-ţi pielea, pe cât poţi gusta mâncarea delicioasă şi băuturile, cât îţi poţi bucura ochii cu priveliştea, atât poţi să simţi teamă, lacrimi, furie, ură, durere. Toate strânse într-o minge sau un mănunchi de săgeţi ce te loveşte repetat, cu poftă, şi care trece pe lângă tine sau prin tine, rapid, doar ca să revină, să şuiere, iarăşi, anunţându-te, şi lovind. Iar şi iar. Să zic că nu e greşit dacă-ţi place? N-o să spun, pentru că amândoi am minţi şi niciunul n-am spune adevărul. 

Ar trebuie să vorbesc şi despre personaje, însă nu ştiu dacă pot. Cum aş putea reduce noii mei prieteni la nişte cuvinte, un mănunchi de propoziţii ce pot fi interpretate oricum. Aşa că n-o voi face, ci o să vă spun doar că o să-i întâlniţi când citiţi cartea şi o să-i înţelegeţi abia când ajungeţi la final. Şi spun asta pentru că nu de multe ori mi-am schimbat părerea despre ei de la un capitol la altul, şi chiar ei îşi schimbă părerea despre propria persoană şi despre ceilalţi. N-aş zice că romanul e o carte în care te descoperi pe tine şi-ţi dai seama că ceea ce voiai înainte acum nu-ţi mai place sau nu ţi se mai potriveşte, însă în unele aspecte aş zice că această poveste chiar aşa e. Dar n-o să vă pară rău să nu ştiţi prea multe despre ei dinainte. De ce? Pentru că efectul va fi mult mai mare şi chiar nu vreau să stric surprizele pentru voi.

Eu n-o să uit prea uşor Caraval şi cu siguranţă o să mă mai gândesc la Caraval, o lume pe care aş vrea s-o vizitez şi să umblu prin ea chiar şi ca simplu observator, deoarece merită. Aproape că simţi magia ieşind din pagini şi toţi acei oameni te privesc, toţi vor să le ştii povestea şi toţi vor să-i ajuţi s-ajungă mai departe, să-şi îndeplinească dorinţele, să se răzbune, să-şi găsească iubirea, sau doar să mai trăiască odată toate acele provocări şi experienţe de neuitat. Chit c-au fost bune sau nu. Cum aş descrie Caraval? Nu prea cred că pot. Dar o să spun că e o cutie enormă, colorată, care atunci când o deschizi îţi arată patru cutii arătoase. Fiecare cutie e plină de alte cutii, ce au în ele alte cutii şi altele şi altele... şi altele. Depinde de tine pe care o deschizi şi cum foloseşti sau înţelegi ceea ce-ai primit. E doar un joc, nu-i aşa? Ce contează că acum deschizi următoarea cutie simţind cum sângele ţi se usucă pe degete : ) 

Vă rog, citiţi cartea! Vă rog, recomandaţi romanul! Va rog, nu luaţi în seama coperta ce e tare nefericită, din punctul meu de vedere! Dar, povestea e extrem de frumoasă şi cu siguranţă o să compenseze!

0 comentarii: