Eu sunt numarul patru de Pittacus Lore

„L-au prins pe Numarul Unu in Malaysia. Pe Numarul Doi in Anglia. Iar pe Numarul Trei in Kenya. Si i-au ucis pe toti... Eu sunt Numarul Patru. Eu sunt urmatorul.“

Refugiatii de pe Lorien sunt noua - noua copii insotiti de cate un protector. Noua detinatori ai Mostenirilor Lorien, o serie de puteri exceptionale care incep sa se manifeste abia in adolescenta si care trebuie sa-i ajute sa-si recucereasca si sa-si repopulezeze planeta. Cei noua s-au imprastiat pe Pamant si s-au ascuns, fiindca, atata vreme cat nu sunt impreuna, o vraja nu ingaduie sa fie ucisi decat intr-o anumita ordine.

Dar si megadorienii se plimba printre noi, in numar mare, nu numai ca sa-i vaneze pe lorici, ci si fiindca si-au ales planeta noastra drept tinta a expansiunii! Intre noi si ei nu stau decat cei noua copii! Si tenacitatea cu care ii cauta pe acestia din urma a dat rezultate: deja au ucis trei! Numarul Patru are cincisprezece ani. Stie ca el e urmatorul, stie ca, odata descoperit, nu va fi crutat. Dar nu isi pierde speranta, fiindca armele sale, Mostenirile Lorien, incep sa-si faca simtita prezenta - in paralel cu fiorii primei iubiri.

Numarul Patru se muta dintr-un orasel intr-altul, schimbandu-si de fiecare data numele. S-a saturat sa tot fuga, s-a saturat sa tot minta, s-a saturat de singuratate. Vrea sa se stabileasca intr-un loc, vrea sa-si faca prieteni, vrea sa ramana langa fata de care s-a indragostit. Dar stie ca are o datorie fata de poporul lui, vede sfarsitul cumplit al lumii sale in viziunile care sosesc odata cu prima lui Mostenire, trezindu-i dorinta de razbunare.

Parere: Cum aveam deja primele doua volume si al treilea a aparut de ceva vreme am zis c-a sosit vremea sa le citesc si sa vad daca asteptarile mele se potrivesc cu seria, si cu ce e ea, in esenta. As incepe prin a spune singurul lucru care m-a enervat si care, intr-un fel, m-a facut sa nu-mi placa asa mult cum speram. Desi habar nu am de ce aveam asteptari mari, poate pentru ca e prima carte cu extraterestii sau de genul pe care o citesc. N-am putut empatiza cu niciun personaj, nu am avut nicio tresarire fata de vreunul, nici macar personajul principal nu m-a impresionat, nu m-a enervat, nu m-a bucurat. Nu am putut sa simt ceva, sa-mi fie teama pentru ei sau stiu eu, iar pentru mine asta inseamna un minus la orice carte sau serie. Pentru ca ce rost are sa citesti ceva daca tie nu-ti pasa ce patesc fiintele alea. 

Dar am continuat sa citesc, pentru ca exceptand aspectul ala, povestea mi-a placut si chiar daca unii au zis ca are ritm lent, mie nu mi s-a parut. Adica fiind primul volum e destul de logic ca intai trebuie prezentata situatia, personajele, conflictul etc. Oricum spre final totul a explodat si atunci chiar a fost actiune si pot sa zic ca asteptarea a meritat, chiar si durerea din degete, pentru ca e o carte format mare si mi-a fost cam greu s-o tin atata timp in brate. 

Personajul principal, Patru, mi s-a parut destul de ok, adica e matur pentru varsta lui, isi ia misiunea si antrenamentele in serios si totusi ca orice adolescent vrea sa aiba prieteni, o iubita si sa se distreze. Iar cand ei sunt nevoiti sa se mute asa de des e cam greu sa fi mereu tipul nou, sa te integrezi, sa o iei mereu de la capat, de n ori, doar ca sa scapi cu viata. 

Per ansamblu, ca prim volum, a fost unul bun, cu intriga, actiune, uneori umor, putin suspans, avem parte si de petreceri dezlantuite si viata adolescentina, dar si de antrenamente si puteri speciale. As vrea ca al doilea volum si urmatoarele sa fie mult mai bune si sper sa fie asa. N-as vrea ca seria asta sa fie una doar buna sau mediocra, ci una care chiar sa merite si sa te faca sa simti ceva. 

4/5