RECENZIE - Casa ingerilor de Pascal Bruckner

Descriere:

Cand cersetorii devin ingeri...

„Personajul principal al acestui roman este Antonin Dampierre, in varsta de treizeci de ani, preocupat de infatisarea sa, un barbat ca oricare altul. Sau, cel putin, asa pare. Lucreaza intr-o agentie imobiliara de lux pana intr-o zi, cand rateaza o tranzactie din cauza doi betivi, se repede la unul dintre ei si il omoara in bataie. Antonin are un moment de iluminare: vrea sa purifice lumea de cersetori. Incepe cautarea halucinanta prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaste pe Isolde de Hauteluce, un fel de mama a ranitilor. Va reusi aceasta eroina dedicata intru totul umanitatii sa-l salveze pe Antonin de el insusi?“

RECENZIE:

 Cand am cumparat aceasta carte nu credeam ca o voi citi atat de curand, dar asa cum, de cand a aparut, m-a intrigat descrierea si subiectul cartii, ideea tratata, atunci cand am avut-o in fata m-am apucat de ea. Chiar daca incepusem alta carte, dar imi facea cu ochiul si... recunosc ca la inceput, in primele capitole totul mi se parea sec, aveam impresia ca nu-mi va placea, ca autorul e cam rece si ca nu ma voi atasa de personaj, chiar imi parea rau de idee, dar continuand sa citesc, pentru ca nu-i foarte lunga cartea, are doar 248 de pagini, parerea a inceput sa mi se schimbe si n-am mai lasat-o din mana. Cu cat citeam mai mult cu atat, mental ratingul cartii crestea, pana cand... a explodat, odata cu citirea epilogului. Dar o voi lua treptat.

Antonin *pe care eu mereu il citesc Antoin, habar n-am de ce* nu mi se parea la inceput un personaj complex, poate doar putin "dus" din cauza obsesiei lui pentru curatenie, insa cand l-a apucat "boala" si a vrut sa curete Parisul de cersetori nu m-am putut abtine sa nu-l plac si sa nu-l urmaresc, in calatoria lui, c-un zambet mare pe fata. Recunosc ca am o mica - mare placere pentru ucigasi sau oameni care au asemenea tendinte - mai putin sau mai mult justificate. Antonin de-a lungul cartii evolueaza foarte mult, ajunge chiar sa cada in alta extrema *dar nu va dau detalii, eu inca imi adun maxilarul de pe jos*, incepe sa vada lumea cu alti ochi si mai ales gusta din propriul medicament. Desi eu zic ca nu merita finalul acela, dar nu comentez. Autorul stie mai bine.

Ar trebui sa vorbim putin si de tanti Hauteluce *al carei nume mi-a pus destule probleme in a-l citi corect de fiecare data, asa ca eu ii zic doamna H.*. Un personaj care iar m-a indus in eroare si nu m-a lasat sa vad ce se ascunde sub fata de tanti cuminte, care ajuta nevoiasii. La un moment dat am numit-o ticnita pentru ca ii ajuta chiar daca ei nu voiau, chiar daca dupa ce plecau de la C.I. se duceau pe strada si apoi iar reveneau, ea tot ii ajuta. Dar fiecare om cu problemele lui. Dar oh, DOAMNE! ce se ascunde in capul babei asteia. Mai sa-mi cada fata, a doua oara, cand am citit. 

Ce sa va mai zic. Chiar daca ideea, chit ca-i ciudata, pare foarte simpla, e asa doar in aparenta. Atat personajele, deciziile lor, replicile, dar si felul cum se desfasoara lucrurile fac totul sa devina complex, sa vrei sa treci prin pagini mai repede, sa afli cum sunt personajele cu adevarat, ce vor, ce se va intampla cu ele. Sincer pentru mine aceasta carte a fost una originala, atat ca idee, cat si ca scriitura, mi-a placut mult si chiar si lumea murdata a cersetorilor a capatat parca o culoare mai blanda. Nu m-asteptat ca-n 250 sa citesc atatea lucruri, sa raman surprinsa, socata, sa ma bucur, sa ma enervez, sa vreau ca Antonin sa reuseasca si totusi sa-mi fie mila de acei oameni fara acoperis. Si inca ceva, nu va lasati indusi in eroare de titlu, pentru ca exprima prea putin ceea ce-i cartea aceasta. Eu va zic s-o cititi pentru ca merita. Mult! Iar de final ... nu gasesc destule cuvinte ca sa va spun. Epilogul e... mortal.

5/5