ELEVII EI I-AU UCIS FIICA. ACUM, MAMA SE RĂZBUNĂ.
După ce rupe logodna în urma unei revelații tragice, Yūko Moriguchi nu mai trăiește decât pentru unica ei fiică, Manami, în vârstă de patru ani. Acum, în urma unui accident petrecut la școala gimnazială la care predă, Yūko renunță la profesorat și își înaintează demisia.
Dar mai întâi de toate, ea are o ultimă lecție de predat. Povestea pe care le-o spune elevilor e una menită să anuleze tot ceea ce au știut ei vreodată despre doi dintre colegii lor, potențând scenariul unei răzbunări diabolice.
RECENZIE:
"Confesiuni" e unul din romanele care sunt întotdeauna recomandate când vine vorba de thrillers sau povești horror și cum a apărut și la noi am zis cazul să-l citesc în sfârșit.
Deși e așa popular, recunosc că n-am avut așteptări și am fost surprinsă un pic de modul în care-i structurată, însă în același timp chiar mi-a plăcut, poate mai mult, și cred c-a funcționat mai bine decât dacă ar fi fost scris în mod "normal".
"Confesiuni" e, fără să dezvălui prea multe, o poveste în care nimeni nu e cu adevărat vinovat și toți sunt, acțiunile unuia și altuia având efecte puternice și creând valuri care la rândul lor afectează și tot așa. O carte despre o crimă, care a fost un accident sau nu, și despre răzbunare. Recunosc că am fost surprinsă de faptele lui Yuko, dar uitându-mă în urmă pot să zic că alea au fost doar vârful icebergului și tot ce-am aflat le pune într-o altă lumină. Cartea asta chiar arată de ce-s capabili oamenii indiferent de vârstă, atunci când au ocazia, când pot și când vor, și sunt perfect conștienți, fără să poți spune că nu știau ce fac sau a fost o decizie de moment.
Însă pe lângă moarte și răzbunare, "Confesiuni" e o carte despre familie și despre școală, despre cum cele două formează copii/tinerii și le insuflă anumite lucruri, valori, perspective, emoții. Și e și despre cum ei le înțeleg, despre cum colectivul și grupurile afectează și ele această creștere armonioasă, dar și despre cum toți ajung să culeagă roadele și li le sunt băgate pe gât, fie că vor sau nu.
Mi-a luat puțin să mă obișnuiesc cu scriitura și stilul autorului, dar încă mă gândesc dacă asta a fost din cauza traducerii sau sunt eu obișnuită să citesc un anumit stil și d-asta mi s-a părut diferit și nefamiliar. Însă mi-a plăcut și aș spune că Minato a reușit să îndese destule în nici 300 de pagini, și finalul și anumite pasaje chiar o să-mi rămână în minte pentru cel puțin ceva timp. Atât pentru că nu știam cât de departe va merge, dar și pentru că faptele, emoțiile, întorsaturile de situație și personajele, contrastează cu frazele scurte, cumva calme și efectul e mult mai puternic decât dacă ar fi fost altcumva.
"Confesiuni" e povestea aia ce trebuie citită ca să fie trăită, înțeleasă, observată, dar în același timp n-aș recomanda-o oricui. Poate mie nu mi s-a părut prea crudă sau sângeroasă, prea dură sau directă, dar știu că nu toți avem aceeași toleranță sau suntem obișnuiți să citim asemenea povești. Așa că dacă ești fan horror sau thriller eu zic s-o încerci și poate n-o să fie prea mult pentru tine, iar dacă citești altceva de obicei, dă-i o șansă și vezi cum ți se pare. Eu i-am dat 4 stele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu