Descriere:
Atunci când Rosemary Harper se alătură echipajului de pe Wayfarer, așteptările nu îi sunt foarte mari. Dincolo de peticele pe care ar trebui să le capete cât mai curând, Wayfarer este o navă măruntă, aparent liniștită, rătăcită în birocrația megacorporațiilor și, cel mai important, potrivită pentru ca Rosemary să se distanțeze de problemele din trecut. Iar personalitățile atât de distincte și rasele atât de diverse ale noilor săi colegi (de la excesiv de amabila Sissix, la Kizzy și Jenks, perechea nedespărțită de tehnicieni ce cârpesc măruntaiele navei) pot fi în același timp și motiv pentru certuri haotice, și baza unor noi prietenii care ar fi părut imposibil de legat. Una peste alta – locul perfect pentru ea.
Totul până ce Ashby, nobilul căpitan, acceptă comisionarea unei lucrări extrem de profitabile: construirea unui tunel hiperspațial către o planetă îndepărtată. Oportunitatea le-ar asigura tuturor independența financiară, asta dacă ar putea supraviețui lungului și primejdiosului drum prin galaxia marcată de o pace fragilă.
Însă Rosemary nu este singura care are secrete de ascuns, iar întreg echipajul va descoperi că spațiul este vast, iar propria navă cu adevărat mică…
RECENZIE:
Pot spune de la început că nu-s fan SF şi că nu-i chiar genul din care aş citi până la epuizare. Nu c-aş avea ceva cu el, doamne, doar că nu ne simpatizăm noi aşa de tare şi nici n-am avut până acum timpul, cheful şi dorinţa de a mă apucă serios să citesc mai multe cărţi SF. Însă, pot să zic şi că de dimineaţă m-am apucat să citesc romanul ăsta, cam sceptică, şi spre surprinderea mea l-am şi terminat. Şi sunt surprinsă, pentru că dacă aţi văzut romanul, în persoană, nu e chiar cea mai slabă carte posibilă, căci are chiar 500 de pagini, dar eu am citit-o într-o zi şi... şoc şi mai mare, e că mi-a plăcut. Iarăşi, vorbind din perspectiva cuiva ce nu citeşte de obicei acest gen.
Însă, dacă eu care nu citesc aşa ceva şi am devorat această cărămidă într-o zi şi mi-a plăcut aşa tare, atunci voi, care poate sunteţi fani sau cunoscători, poate o veţi iubi. Poate devine cartea voastră preferată, cine ştie. Pentru mine nu-i un roman favorit, dar pot să zic că n-o să-l uit prea curând, ţinând cont cât de tare mi-a plăcut stilul autoarei, pentru c-am prins aşa drag de personaje, acţiunea a fost destul de multă, suspans potrivit, au fost şi momente amuzante şi romantice, unele mai triste, mult accent pe prietenie, familie, relaţii de diverse feluri şi care merg dincolo de rasă, religie, orientare sexuală, specie etc.
Sincer, Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă e ca un sandiwch cu de toate, care arată aşa ciudăţel şi enorm, cu tot felul de legume ce ies din el, colorate şi de care n-ai mai văzut, dar are şi carne şi unele alimente ce ştii tu că-ţi plac. Şi deşi, eşti în dubii zici să-l încerci, hai, doar o gură. M... acum, că te trezeşti că-l mănânci pe tot şi-l îndeşi complet în gură, de zice lumea că eşti nehalit : )), e altă problemă. Căci e tare bun sandiwch-ul, erm, romanul ăsta şi după ce treci de primele muşcături şi înghiţi o să mai vrei. Cam aşa am fost eu cu primele capitole, citeam şi mai stăteam pe gânduri, aveau gust bun, dar dacă nu mai mâncasem până acum, a durat ceva până să mă obişnuiesc şi să-mi dau seama că până la urmă nu-i aşa diferit de ce consum de obicei.
Ce-aş recomanda totuşi, dacă nu vrei să ai dureri de stomac sau de minte, e să nu-l citeşti pe tot o dată, cum am făcut eu. Normal, c-am mai făcut şi pauze, însă dacă-l împărţeam pe două zile cred că l-aş fi putut savura mai mult. Pentru că-s unele momente şi pasaje în carte, unele discuţii, ce-ai vrea să le mai citeşti o dată, să le simţi, să te pui în pielea personajelor şi să le înţelegi mai bine, să vezi departe de cuvintele şi de obiceiurile lor diferite de-ale noastre (ale oamenilor); să vezi cum ar fi dacă erai de-al lor, poate ca Ohan sau Dr Chef sau dacă erai ca Sissix.
E tare interesant, şi am iubit rău de tot partea asta, cum Becky Chambers reuşeşte să-ţi facă cunoştinţă cu toate speciile astea noi şi să-ţi ofere atâtea informaţii despre ele, de la ce mănâncă, cum comunică şi cum funcţionează limbajul şi limba lor, despre ce înseamnă pentru ei familie, partner, prieten, dacă au o religie, cum definesc ei relaţia dintre părinte şi copil, etc. Şi e şi mai plăcut să vezi că toate diferenţele astea dintre personaje, din punct de vedere al speciilor, aproape dispar, pentru că exists înţelegere, compasiune, iubire, uneori fac glume sau se tachinează, şi în loc să-i îndepărteze, doar îi aduc mai aproape unul de altul. Sunt atâtea lucruri ce le fac diferit toate aceste fiinţe, să le spun aşa, şi e atât de fascinant să afli şi să faci comparaţii. Iar faptul că autoarea a ştiut cum să îmbine oferirea informaţiilor cu firul narativ şi cu situaţiile, fără să facă să pară plictisitor sau ca o intrare din dicţionar, a făcut totul să fie şi mai special şi aproape distractiv.
N-o să vorbim de mâncare sau de locurile minunate în care ajung amicii noştri, sau de cât de frumos arată uneori spaţiul şi câte de colorat şi primitor e, deşi în urmă cu o nanosecundă poate simţeai că o să mori şi că te va înghiţi. Dar sincer, dacă vreţi să citiţi Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă, atunci mâncaţi şi ceva înainte. Căci, Doamne, n-avem noi mâncărurile alea şi poate aşa ar arăta foarte diferit şi exotic, dar la cum sunt descrise, eu aş fi gustat din toate. Şi în timp ce mâncam, poate aveam timp să fac şi-o plimbare şi să mai creez nişte amintiri.
Comparativ cu alte cărţi, aş spune că în Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă accentul e mai mult pus pe personaje şi pe relaţiile de orice fel dintre ele, decât pe acţiune şi multe întorsături de situaţie. Deci dacă vreţi ceva mai alert, cu explozii, intrigi şi etc, atunci asta nu-i pentru voi. Însă dacă vreţi să citiţi totuşi un SF mai relaxat, în care aflaţi o mulţime de lucruri despre speciile ce trăiesc aproape de noi (poate, deşi la milioane/miliarde de ani lumină; sau oooo, poate deja sunt aici şi se ascund), să salivaţi din cauza mâncării delicioase pe care Dr Chef o face zi de zi, să legaţi noi prietenii şi să creaţi tunele şi portaluri alături de echipajul nostru, atunci asta e ceea ce va trebuie. Plus că, v-am mai spus, scriitura e una uşoară, te prinde repede, există umor şi sarcasm, sunt pasaje cu destul dialog, dar şi unele descriptive în care ţi se explică despre o specie, cum funcţionează un dispozitiv sau afli ceva despre o limbă extraterestră, există suspans şi acţiune. Iar ideea că eşti în spaţiu, într-o navă, înconjurat de stele, cu atâţia oameni minunaţi, care deşi muncesc, sunt puşi pe glume şi pe călătorit, pe stat la poveşti şi sunt aşa curioşi să afle chestii noi, chit că sunt total opuse cu ce cred ei sau cu felul lor de-a fi, şi vezi că există atâta deschidere şi nimeni nu judecă, face ca totul să fie extraordinar.
Mi-a plăcut Un lung drum spre o planetă mică şi furioasă? Oh, da! Chit că cele 500 de pagini mi-au cam rupt mâinile. Dar a meritat şi de mult timp ochii mei nu s-au mai bucurat de aşa privelişti colorate, delicioase şi interesante. Şi mă bucur aşa de tare că i-am cunoscut pe toţi, c-am aflat mai multe despre ei, c-au avut răbdare să ne explice, tot ce-au putut şi-au vrut, despre culturile şi speciile lor, c-au fost înţelegători şi că ne-acceptă, pe noi oamenii, cu meandrele noastre şi cu aspectul nostru. Şi normal, că şi noi i-am acceptat, deşi dacă aţi citit cartea sau o veţi citi, o să vedeţi că nu-i aşa de greu; toţi sunt extrem de prietenoşi şi chiar dacă nu par la început, nimeni nu e ursuz sau nesuferit cu adevărat. Mi-a plăcut să călătoresc cu familia de pe Wayfarer şi abia aştept să vină următoarea călătorie. Vă recomand şi vouă să-ncercati şi eu zic că va fi bine!
Repet, nu trebuie să fiţi fan SF ca să citiţi cartea, nu cred că trebuie să citeşti un gen anume sau să-ţi placă un anume stil, ca s-o poţi lectura, scriitura nu-ţi dă bătăi de cap, capitolele sunt relativ scurte, iar dacă-s mai lungi, sigur se întâmplă ceva interesant şi nici nu-ţi dai seama când s-a terminat. Plus că, deşi sunt unele părţi şi mai tehnice, căci se vorbeşte de echipament sau cum se fac portalurile/tunelurile, sunt explicate într-un mod simplu şi cu un limbaj de nu te doare capul. Trebuie doar să vreţi să-ncercati şi s-aveţi un pic de răbdare la primele pagini/primele capitole. Căci ţinând cont că e o lectură stufoasă, nu prea ai cum, din prima aşa, să te-arunci în ea.
Lectură plăcută şi îndrăzniţi! Are cine să v-ajute dacă nu ştiţi în ce vă băgaţi, nimeni nu vă judecă şi toţi sunt simpatici. Asta, dacă şi voi faceţi la fel. : )
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu