vineri, 27 noiembrie 2015

Sfânta Alianţă de A. J. Kazinski - NOU la TREI


De la autorul bestsellerurilor Ultimul om bun, Somnul şi moartea

Un thriller alert în care sunt dezvăluite secretele monarhiilor europene.

Descriere:

Recent concediată, jurnalista Eva Katz se vede implicată fără voia sa într-o crimă în sânul casei regale daneze. Investigaţiile sale conduc la descoperirea unei alianţe străvechi, care urmăreşte reinstaurarea monarhiilor peste tot în Europa.

Sfânta Alianţă portretizează lupta dintre democraţie şi monarhie, ducând cititorul în spatele faţadei pline de farmec a caselor regale europene pentru a descoperi ceea ce sunt ele cu adevărat: o familie mare şi puternică, ai cărei membri luptă împreună pentru a-şi păstra şi extinde privilegiile.

„Scria despre Alianţă, despre ceea ce era evident şi oricine putea înţelege dacă se străduia suficient: că monarhiile lucrează în culise ca să se ajute şi ca să-i ajute pe ceilalţi să ocupe din nou tronurile goale; că munca aceasta este antidemocratică şi secretă."

„Pentru că violenţa necesită antrenament, se gândi Marcus. Ca orice altceva în viaţă: forma fizică, dragostea, casa, drumurile publice. Trebuia să aibă grijă de toate. Iar violenţa este o condiţie fundamentală a fiinţei omeneşti, este un fapt; oricine încearcă să se convingă de faptul contrar, o face pentru că se amăgeşte, trăieşte într-o lume imaginară. Aşadar, dacă nu cultivi violenţa, mai devreme sau mai târziu te prăbuşeşti. E simplu ca bună ziua."

A. J. Kazinski este pseudonimul sub care semnează Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich. Colaborarea lor a început în 1999, după ce Klarlund a realizat scenariul filmului „Besat" („Possessed"). Încântat de această realizare, Jacob Weinreich, la rândul său scenarist şi scriitor, care a mai publicat independent trei romane şi peste 20 de cărţi pentru copii, l-a contactat pe Anders Rønnow şi au început să lucreze împreună.

La Editura Trei a apărut, în 2012, romanul lor de debut, Ultimul om bun, iar în 2013 Somnul şi moartea.

0 comentarii: