RECENZIE - Oraşe de hârtie de John Green

Descriere:

Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

RECENZIE:

Ştiu că mulţi nu iubesc cartea asta sau spun că seamănă cu Căutând-o pe Alaska, însă eu sunt şi nu sunt de acord cu ei. Cumva are aceeaşi idee la bază, dar e total diferită. Şi cumva pot înţelege de ce nu le-a plăcut, dar vă explic mai pe larg, în continuare. 

Oraşe de hârtie a fost un roman diferit faţă de ce-am mai citit de la John Green şi mi-a plăcut. Zic că e diferit deoarece n-a fost ca Sub aceeaşi stea şi nu m-a întors pe dos sau nu m-a făcut să meditez foarte mult după ce-am terminat-o. N-a fost nici ca De 19 ori Katherine, care mie nici măcar nu mi-a plăcut şi mi s-a părut cea mai slabă carte a lui, deşi unii cititori o iubesc. Iar faptul că e comparată cu Căutând-o pe Alaska pe mine cumva mă face să râd. Da, e tot despre un băiat ce pleacă în căutarea fetei, dar motivele sunt diferite, întâmplările şi evenimentele ce-au avut loc până în acel punct sunt diferite, fetele sunt diferite, finalurile şi povestea sunt diferite. Dar asta nu înseamnă că este o copie. 

Şi nici nu mi-a plăcut aşa mult ca Căutând-o pe Alaska, care este una din preferatele mele de la el, dacă nu favorita mea. 

Nu vă vorbesc despre plot şi nici nu vă spun ce se întâmplă, dar o să vă zic că finalul a fost neaşteptat, dar neplăcut. Aşteptam cu totul altceva şi m-a lăsat cam... nesatisfăcută, să zic aşa. Iar Margo, ca personaj, a fost mai interesantă şi mai plăcută de la distanţă. Cu cât am văzut-o mai de aproape şi am cunoscut-o, mai ales la final, m-a făcut să vreau s-o pocnesc. Dar nu întru în detalii. 

Toate celelalte personaje au fost drăguţe şi dialogurile chiar au fost amuzante uneori, iar alteori doar au mai spart puţin din blocurile de descriere şi au mai aerisit romanul. Pentru că sincer accentul în cartea asta nu e pus pe personaje, ci pe acţiune şi suspans. Aşa că n-o să vedeţi ca-n celelalte romane ale lui Green cine ştie ce caracterizări sau monologuri sau pur şi simplu personajele puse în centrul atenţiei. 

Nu. Acţiunea e pe primul loc, romanul e alert, rapid, grăbit şi scurt. Din cauza asta poate unora nu le-a plăcut. Pentru că sunt multe personaje, abia le ţii minte, ştii puţine despre ele şi abia sunt schiţate, pe când acţiunea te trage de mânecă şi poţi ajunge într-o stare de confuzie extrem de uşor. 

Nu recomand cartea asta celor care au citit Sub aceeaşi stea şi vor o poveste despre iubire, prieteni, familie şi o tonă de emoţii, pentru că nu e aşa! Nici dacă aţi citit Căutând-o pe Alaska şi vreţi ceva asemănător, pentru că Margo nu seamănă deloc, dar deloc cu Alaska. Şi dacă ar fi fost după mine nici n-aş fi căutat-o. Dacă aţi citit cartea poate ştiţi de ce zic asta. Iar comparativ cu De 19 ori Katherine romanul ăsta e un rollercoaster - se întâmplă multe, la viteză maximă şi personajele sunt extrem, dar extrem de subţiri comparativ cu restul poveştii.

Recomand romanul acesta celor ce vor acţiune, suspans, acţiune şi suspans. E ca o căutare de comori, cu tot felul de indicii şi un fel de cursă inversată. Şi repet, nu-l citiţi dacă vreţi ceva focusat pe personaje, emoţii şi vreo poveste de dragoste. E ceva diferit atât ca roman în sine, dar şi diferit de ce-a scris John Green. Aşa că nu mai comparaţi cărţile lui între ele, pentru că fiecare oferă ceva diferit, şi citiţi-l cu mintea deschisă şi fără să aşteptaţi să fie o copie a ceva. 

Mie Green îmi place, pentru că are atâtea cărţi, cu aproximativ aceeaşi idee la bază, dar fiecare se centrează pe ceva şi cumva poţi spune că e alt gen. Depinde de voi ce vreţi.