Descriere:
Încercând să explice retragerea lui Salinger din viaţa publică în anul 1953, Frédéric Beigbeder imaginează o poveste de dragoste sortită eşecului între romancierul emblematic al Americii, J.D. Salinger şi Oona, fiica unui dramaturg nu mai puţin celebru, Eugene O'Neill.
Legătura lor va înflori doar pentru scurtă vreme, chiar înainte de atacul de la Pearl Harbor. Oona va pleca să-şi încerce norocul la Hollywood, iar Salinger va fi înrolat. Experienţa războiului îl va schimba complet, făcându-l incompatibil cu spiritul rebel şi însetat de viaţă al Oonei.
Nu vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Aceste două comete nu-şi vor mai intersecta căile niciodată, însă aura Oonei va continua să-l urmărească pe Salinger, chiar şi în cele mai întunecate clipe ale sale.
Visul american nu se împlineşte nici pentru J.D. Salinger, nici pentru Oona – sau este, mai degrabă, un vis pervertit, sfărâmat de cruzimea războiului şi a vieţii.
"Beigbeder scrie magistral despre război şi dragoste, demitizând figuri ca Hemingway, Capote sau Chaplin şi creionând un portret sensibil şi emoţionant al lui Salinger."- Le Figaro
Frédéric Beigbeder a primit în 2003 premiul Interallié pentru Windows on the World şi, în 2009, premiul Renaudot pentru Un roman francez. În anul 2000, romanul său 99 francs a înregistrat un succes uriaş, fiind ecranizat, şapte ani mai târziu, de regizorul Jan Kounen. Dragostea durează trei ani a fost ecranizat în 2012, în regia lui Beigbeder.
De acelaşi autor, la Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, au apărut: Dragostea durează trei ani, 29,99 RON, Un roman francez, Windows on the World, Memoriile unui tânăr ţicnit, Shitter’s Club, Nuvele sub ecstasy, Egoistul romantic, Iartă-mă!...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu