RECENZIE - ONIX (LUX #2) de Jennifer L. Armentrout

Descriere:

O miză uriaşă, o chimie perfectă 
E foarte greu să fiu conectată cu Daemon Black… 

Prin magia sa extraterestră, Daemon este hotărât să-mi demonstreze că ceea ce simte pentru mine e mai mult decât urmarea bizarei conexiuni dintre noi. Aşa că încerc să-l ţin la distanţă, deşi e mai aprins ca niciodată în aceste zile reci de iarnă. Dar noi avem probleme mai mari. 

Ceva mai rău decât arumii se află în oraş… 

MA-ul este aici. Dacă descoperă ce poate face Daemon şi că există o conexiune între noi doi, atunci sunt terminată. La fel şi el. 

Iar la şcoala noastră a venit un băiat nou, care are un secret. Ştie ce s-a întâmplat cu mine şi mă poate ajuta, dar pentru asta trebuie să-l mint pe Daemon şi să stau departe de el. De parcă aş putea! Căci, în ciuda raţiunii, simt că mă îndrăgostesc de Daemon. Rău de tot. 

Dar apoi totul se schimbă… 

Am văzut pe cineva care nu ar trebui să mai fie în viaţă. Şi trebuie să-i spun lui Daemon, chiar dacă ştiu că nu va înceta să caute până ce nu va află adevărul. Ce s-a întâmplat cu fratele lui? Cine l-a trădat? 

Şi ce vrea MA-ul de la ei – de la mine? 

Nimeni nu este cine pare a fi. 
Şi nu toată lumea va supravieţui minciunilor… 

RECENZIE:

Volumul acesta comparativ cu primul a fost mult mai încărcat - emoţional, din punct de vedere al acţiunii şi suspansului, iar personajele au evoluat. 

Chiar nu vreau să vorbesc prea mult despre ce s-a întâmplat, pentru că după mine descrierea cumva dă nişte hinturi şi dacă mai zic şi eu ceva, voi ce mai aflaţi? Personal, eu n-am citit descrierea decât după ce-am terminat-o; sau parcă am citit-o mai demult. Ideea e că se întâmplă ce ni se promite şi mult mai mult de atât. Atât zic. 

Ziceam de acţiune şi suspans, care au fost din belşug şi asta mi-a plăcut foarte mult. Deşi prina parte a cărţii a fost puţin mai lentă şi cumva a pregătit terenul pentru nişte bubuituri de final. Nu prea mi-a plăcut ritmul acesta lent şi chiar am lăsat-o de câteva ori, dar cu cât citeşti mai mult cu atât devine mai bună, mai densă, mai tensionată şi te atrage mai tare. A doua jumătate am devorat-o pur şi simplu, iar când am ajuns la final.... *out of breath* 

Personajele mi s-au părut mai bine conturate în volumul acesta şi chiar m-am bucurat să le cunosc mai bine şi să le simt mai aproape. Şi chiar dacă au fost foarte multe acum a fost mai uşor să nu le mai încurc şi să ţin minte cine şi ce e fiecare. Şi deşi o să vorbesc puţin doar de Kat şi Daemon, fără să dau spoilere, mi-au plăcut şi Dee, Blake şi Will. Blake şi Will *siiiiigh*... 

Kat mi-a plăcut de foarte puţine ori acum, pentru c-a făcut foarte multe greşeli, unele chiar foarte mari, cred eu, şi dacă nu le făcea sau vorbea când trebuia, atunci multe şi mulţi n-ar fi păţit-o. A fost şi matură şi imatură, şi mă enerva că îşi dădea seama de ce prostii făcuse sau spusese, doar după. Iar uneori a fost prea târziu. 

Daemon mi-a plăcut cel mai mult în acest volum şi chiar n-am ce să-i reproşez. Comparativ cu primul volum, a fost mult mai sincer şi mai deschis, mai matur şi câte nu i-a înghiţit lui Kat. Eu în locul lui nu ştiu dacă aş fi putut trece peste unele chestii aşa de repede. Plus că am văzut o altă faţă a lui, defapt două, şi vreau să ştiu şi mai mult. Iar dacă-n primul volum mi s-a părut doar un tip sexy şi cu un ego mare, acum cred că e şi extrem de isteţ, puternic, iubitor şi corect. 

Relaţia dintre Daemon şi Kat a fost plină de discuţii şi tensiuni, la fel ca tot volumul de altfel, şi cred că de multe ori vina a fost iar a lui Kat. Poate că şi el mai aruncă uneori nişte replici care n-au rost sau nu-s potrivite, dar i-am dat mereu dreptate. Kat, cum ziceam, a fost imatură, indecisă şi mereu, mereu, mereu cu aceeaşi scuză tâmpită, care până la urmă s-a dovedit a fi greşită. 

Şi sunt extrem, dar extrem de curioasă să văd ce urmează să se întâmple, pentru că lucrurile, presimt, c-o vor lua razna... mai rău ca până acum. Iar dacă nu vreţi să le citiţi pentru partea de acţiune şi suspans, măcar le citiţi pentru Daemon.