luni, 11 mai 2015

RECENZIE - Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson



Descriere:

CERUL E PRETUTINDENI și începe de la picioarele tale

Ar fi trebuit să mor de atâta suferință, nu să mă îndrăgostesc…


Lennie este o tânără de 17 ani, cântă la clarinet și iubește foarte mult cărțile. Își duce viața, liniștită și mulțumită, în umbra expansivei sale surori mai mari, Bailey.


 Însă, când Bailey moare subit, Lennie e catapultată in mijlocul scenei propriei sale vieți - și, în pofida experienței sale nule în privința băieților, se trezește dintr-odată oscilând între doi. Toby este fostul iubit al lui Bailey; durerea pierderii din sufletul lui o oglindește perfect pe cea a lui Lennie.


 Joe este sosit recent în orașul lor, tocmai din Paris, și este posesor al unui zâmbet atât de magic precum talentul lui, fiind un foarte bun interpret la chitară clasică. Pentru Lennie, unul e soarele, iar celălalt luna. Unul încearcă să o scoată din suferința cruntă, iar celălalt o consolează în aceasta. Dar când cei doi se intersectează, universul lui Lennie e pe cale să explodeze…

RECENZIE:

Mi-a plăcut tare mult cartea asta, dar Lennie mi-a dat, în majoritatea timpului, dureri de cap. 

N-am de gând să vorbesc foarte mult, pentru că aş da spoilere, însă vreau să vă zic că acest roman trebuie citit ca să fie înţeles. Nu cred că e posibil ca într-o recenzie să redau toate emoţiile, durerea, fericirea, furtunile interioare, şi alte trăiri, oricât aş încerca. E un roman plin - pur şi simplu te inundă cu emoţii de la prima pagină. 

Mereu m-auziţi spunând că eu caut cărţi care să transmită şi să mă facă să simt. Cerul e pretutindeni e una din acele rare cărţi şi mi-a făcut mare plăcere s-o citesc. E o lectură extrem de uşoară şi de rapidă, am citit-o în nici trei ore, însă foarte complexă şi emoţionantă. Totul pare extrem de real, te ataşezi foarte uşor de personaje şi vrei să îi înţelegi şi să-i susţii. 

N-aş zice că e un roman trist, care să te facă să plângi, mie mi s-a părut mai mult melancolic şi plin de-o tristeţe dulceagă, dar te răscoleşte puţin şi după ce-l termini de citit, cazi pe gânduri. Nu cred că e una din acele cărţi care după ce-ai citit-o îţi dispare din minte, ci rămâne acolo, alături de altele ce te-au răvăşit. 

Spuneam la început că Lennie a fost singurul lucru din toată povestea ce m-a enervat. Sau mai bine zis unele decizii luate de ea, faptul că mai niciodată nu ştia ce-şi doreşte şi cu cine să fie, amestecând totul şi ameţindu-i şi pe ceilalţi. Nu există clar, sau există, un triunghi amoros, dar din cauza lui Lennie cumva el se formează. Şi asta m-a cam făcut să scad o stea din rating, pentru că a stricat din frumuseţea romanului. 

Toby şi Joe sunt drăguţi amândoi, diferiţi, dar asemănători şi într-un fel îmi venea să-i bat pe umăr sau să le zâmbesc, când Lennie jongla cu ei şi mai că puţin îi păsa, dacă în egoismul şi durerea ei, uneori falsă sau adevărată, dacă ei sunt răniţi. Aş zice că ea a fost extrem de norocoasă să îi aibă prin preajmă, şi m-am bucurat puţin când, tot datorită bunătăţii lor şi caracterului cald, la final totul s-a aşezat la locul lui firesc. 

Recomand acest roman celor care vor ceva proaspăt, extrem de sincer şi plin de sentimente, realist, care te face să zâmbeşti şi totuşi să ai noduri în gât, şi care, din când în când, vor să mai ia o mică pauză de la cărţile pline de acţiune şi paranormal sau distopice. 

Lectură plăcută!

0 comentarii: