RECENZIE - Băiatul Echo de Matt Haig

Descriere:

Audrey s-a înconjurat mereu de cărţi şi muzică, filosofie şi visuri. E ceea ce o deosebeşte de fiinţele Echo, nişte maşinării misterioase, lipsite de emoţii, alcătuite în aşa fel încât să semene cu fiinţele omeneşti şi să servească stăpânilor umani. 

DANIEL e un Echo – dar e diferit de cei din specia lui. Simte o puternică legătură cu Audrey; un sentiment pe care n-a fost programat să-l aibă şi pe care nu şi-l poate explica.

Dar e hotărât să încerce.

O poveste zguduitoare despre iubire, pierdere şi ceea ce ne face cu adevărat umani.

RECENZIE:

Am vrut să citesc cartea asta pentru că ideea mi se părea originală. Aşteptări legate de ea n-am avut, iar romanul, după mine, a avut şi bune şi rele. 

Cred c-ar fi bine să încep cu cele rele, ca să le dau deoparte imediat. Printre lucrurile ce nu mi-au plăcut a fost descrierea subţire a personajelor (nu pot să zic c-am reuşit să mă ataşez de vreunul sau c-am reţinut măcar cum arată), descrierea societăţii (care e interesantă, dar care a fost descrisă cumva ciudat, uneori prea multe informaţii şi nu poţi să faci faţă, iar alteori nu-ţi zice nimic şi ai impresia că mergi printr-un spaţiu închis ermetic şi complet alb) şi finalul. 

Nu mi-a plăcut deloc cum s-au rezolvat lucrurile, finalul a fost prea brusc, prea din scurt şi am avut impresia că mai trebuia ceva; parcă a fost pur şi simplu aruncat acolo. Plus că multe lucruri au rămas nerezolvate în capul meu. Nu le văd rezolvate, pentru că ori s-au rezolvat prea repede, ori nu mi s-a părut mie destul de verosimil încât să iau în calcul.

Atât Daniel cât şi Audrey par personaje complexe, dar am impresia că nu i-am cunoscut destul de bine şi chiar m-am enervat puţin, pentru că am impresia că e vină mea; că e vină mea că n-am reuşit să-i înţeleg şi că poate autorul i-a construit bine, însă eu n-am fost în stare să văd asta. Plus că n-am empatizat deloc cu ei şi chiar ajunsesem puţin indiferentă, încât să nu-mi pese ce avea să urmeze pentru ei. 

Băiatul Echo e un roman interesant, dar dacă nu reuşeşti să empatizezi cu personajele, cum am făcut eu, sau lumea nu ţi se pare destul de bine descrisă, sau o să te deranjeze finalul şi cum se rezolvă lucrurile, atunci o să ţi se pară şi mai puţin interesant. Da, mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut societatea *atât cât am reuşit să văd din ea*, personajele au fost drăguţe, însă n-a fost îndeajuns încât să-mi rămână în cap ca un roman extrem de bun, pe care să-l recomand peste tot şi care să zic că m-a dat pe spate. 

Vă recomand să-l citiţi pentru ideea în sine, pentru că autorul are un stil destul de ok, însă pe mine chiar nu m-a prins îndeajuns. Nu e o carte rea, dar nici superbă nu e. Poate alţii au altă părere, dar asta e a mea. Totuşi e interesant că arată cum prejudecăţile şi ideile preconcepute ne pot ajuta sau răni în viaţă. Şi ne mai arată şi cum ar fi să trăim într-o asemenea societate.