marți, 16 iunie 2015

RECENZIE - Jumătatea Sălbatică (Jumătatea Rea #2) de Sally Green


Descriere:

După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise. 

Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.


RECENZIE:

Volumul acesta n-a fost la fel de bun ca primul şi chit că-mi pare rău să spun asta, cam aşa e. 

Când am citit Jumătatea Rea am fost prinsă în poveste de la primele pagini, dar acest lucru nu s-a întâmplat şi cu romanul de faţă. Mai ales că prima jumătate a cărţii se mişcă greu, nu se întâmplă mai nimic, lucrurile se axează în jurul unor personaje care sincer nu mi se par deloc importante, iar ceea ce trebuia centrat - Darul lui Nathan - a fost lăsat aşa undeva în fundal. 

În timp ce citeam am înţeles de ce mulţi au displăcut continuarea asta şi de ce mulţi au renunţat la a mai continua trilogia, însă eu vreau să continui. Romanul ăsta cu siguranţă nu se ridică la nivelul primului şi dacă acela m-a dat pe spate, acesta a fost doar interesant şi în ultimele capitole când lucrurile au luat-o razna am simţit că citesc o continuare reală la Jumătatea Rea. Am regăsit acel stil şi acea adrenalină şi descrierile alea sângeroase şi puternice, pe care în prima jumătate nu le-am văzut mai deloc sau erau aruncate acolo şi apoi se trecea la altceva.

Din punct de vedere al acţiunii, Jumătatea sălbatică e aşa şi aşa, iar dacă reuşiţi să treceţi de primele capitole, ce vă vor plictisi, şi apoi treceţi de jumătate şi vă axaţi pe Nathan şi nu pe restul personajelor (mai ales Van şi Nesbitt *sigur i-am greşit numele) o să daţi de ceva bun. Sincer am înţeles că Van şi partenerul ei aveau un rol cât de cât important, dar puteam să trecem mai repede peste şi să nu-i facem personaje principale, ci să-l lăsăm pe Nathan şi să ne concentrăm naibii pe Darul lui? 

Plus că de multe ori am simţit că unele întâmplări erau lungite şi unele capitole chiar nu-şi aveau rostul. În primele chiar mă gândeam ce naibii citesc şi dacă asta chiar e continuarea aia pe care eu am aşteptat-o aşa de mult. Şi chiar şi Nathan în unele momente m-a făcut să vreau să-l pocnesc, pentru că se focusa doar pe ceva, fără să vadă şi restul chestiilor, iar la final şi-a dat seama c-a făcut o varză. 

M-am bucurat că-n volumul acesta aflăm mai multe despre Marcus şi despre Darurile lui, că Nathan ajunge şi el să-l cunoască mai bine şi să se cunoască pe sine. Mi-a mai plăcut de Gabriel şi mă enervează că Nathan se uită la cine nu trebuie şi nu apreciază deloc pe cine are alături. Annalise *iar am scris probabil greşit* mă scoate din minţi şi sincer nu-mi pasă dacă Nathan o place şi o iubeşte mai rău ca viaţa, dar mie nu-mi place şi nu mi-a plăcut de la bun început. Chiar m-aş bucura dacă ar păţi ceva, ca să-şi mai schimbe puţin gândirea şi comportamentul, căci e tare încuiată. 

Dar la cum s-a încheiat romanul chiar nu ştiu ce-o să se întâmple şi sper că al treilea volum să fie ca primul, adică plin de acţiune, suspans, fără capitole lălăite şi descrieri care să mă plictisească. Şi fără personaje care să ocupe ele locul ce nu li se cuvine, doar pentru că au şi ele un mic rol în poveste. Iar dacă va fi acesta, atunci... să sperăm că nu. 

Încă recomand trilogia şi zic că nu e la fel cu ce-am citit până acum legat de vrăjitoare, dar volumul ăsta m-a enervat puţin. Poate-şi revine.

1 comentarii:

Emma Coman spunea...

Ha :)) recenzie sincera - thumbs up! - dar tot mi-ai starnit curiozitatea cu recenzia primului volum!