vineri, 12 iunie 2015

RECENZIE - Regatul Luminilor (Grisha #3) de Leigh Bardugo



Descriere:


Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre.

Acum, soarta ţării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgraţie şi de rămăşiţele unei armate magice, cândva măreaţă.

Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozova, Alina încheie noi alianţe şi lasă deoparte vechile rivalităţi.

Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum şi puterea cu care e înzestrată.

Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

RECENZIE:

Mi-am promis că încerc să scriu recenzia cu calm şi că nu voi lăsa sentimentele mele să răbufnească prin cuvinte; sper să reuşesc. 

Dacă aţi citit primele două volume atunci cred că eraţi ca şi mine curioşi să vedeţi cum vor evolua lucrurile, ce alianţe se vor mai face, ce decizii mai ia Alina ca să salveze Ravka şi care va fi marele final. Aşa am fost şi eu când m-am apucat să citesc cartea asta. 

Ca întotdeauna nu voi oferi spoilere şi cum ziceam la început sper să nu mă enervez iar, căci abia mi-am calmat începutul de turbare, în timp ce îmi zic părerea. Pentru că volumul ăsta a fost bun, de ce să mint. Au fost multe întorsături de situaţie ce nu le-am văzut venind şi au fost şi momente la care chiar am râs şi s-a mai destins puţin atmosfera, pentru că tensiunea devine aşa densă încât îţi auzeai respiraţia. Au fost şi o mulţime de personaje ce mi-au devenit dragi şi majoritatea au fost personaje secundare sau chiar episodice; însă asta nu le-a şters din farmec şi nici nu le-a ştirbit caracterul. 

Dacă aţi citit recenziile celorlalte două volume, atunci ştiţi ce părere am despre Mal, Întunecat şi Nikolai, dar dacă aţi uitat, o să vă amintesc.

Întunecatul mie mi-a plăcut de la început şi sinceră să fiu puţin mi-a păsat că era personajul negativ şi că lumea îl vedea ca pe cea mai malefică fiinţă din Ravka. E un om cu un caracter complex, cu bune şi cu rele, ambiţios, care ştie ce vrea şi care e gata să sacrifrice orice şi pe oricine ca să obţină. Şi asta am admirat la el. Plus că dacă priveşti departe de toate straturile alea de umbre, întuneric şi duritate o să găseşti şi altceva, ceva ce te lasă fără cuvinte. 

Nikolai e genul de om descurcăreţ, mereu cu vorbele la el şi care, chiar şi-atunci când e încolţit găseşte el ceva sau face în aşa fel încât situaţia să-i convină. Mi-a plăcut de el de-a lungul poveştii şi mă bucur c-a ajuns unde a ajuns, căci merită. Şi chiar nu pot să nu zic că la un moment dat mi se oprise inima în gât... 

Iar Mal, pe care-l pun ultimul, pentru că mie îmi place cel mai puţin de el, a fost ca la început. A avut el şi momente de tărie, dar erau scurte sau se pierdeau pe parcurs. Plus că şi el, la fel ca Alina aveau în cap cu totul altceva, mai important, decât Ravka şi care în final a câştigat. Aşa că, în comparaţie cu Nikolai şi Întunecatul, el pentru mine e slab. 

Ajungem şi la Alina, care sincer în volumul ăsta şi mai ales spre final, mi-a mâncat nervii. Ştiu că era presiune pusă pe ea, înţeleg că toţi aveau aşteptări, înţeleg că uneori îşi dorea să-şi trăiască pur şi simplu viaţa şi să nu fie regină, sfântă sau ce mai trebuia. Dar astea nu ţi le alegi, ci dacă-ţi sunt hărăzite trebuie să le accepţi. Ce-ar fi fost pe principiul ăsta că toţi eroii şi supereroii să fi zis "frate, eu vreau să am o viaţă normală, să-mi citesc ziarul şi să ud florile la trei noaptea când luna e verde!"? Nu mi-a plăcut deloc, dar deloc de ea şi de deciziile pe care le-a luat. Pentru că din cauza ei au murit foarte mulţi, foarte mulţi au fost în pericol şi datorită ei cartea şi trilogia asta are finalul ăla! 

Şi la fel cum am zis şi la Mal, ea-şi dorea altceva, ceva total diferit de ceea ce eu şi alţii cred c-ar fi trebuit să fie, şi a sfârşit prin a primi lucrul ăla. Iar pe mine m-a dezamăgit, m-a enervat şi m-a făcut să vreau s-o strâng de gât pentru eternitate. 

Am zis că nu vorbesc de final... însă mi-am muşcat buzele din cauza frustrării şi-mi venea să plâng de nervi. Pentru că, aşa cum ziceam, au murit atât de mulţi şi atâţia şi-au sacrificat vieţile. Şi pentru ce? Pentru că un egoist ce voia să pară erou să-şi facă năravul! Şi mai mult nu zic.

Iubesc trilogia asta şi iubesc lumea pe care Bardugo a creat-o şi iubesc personajele (aici n-o includ pe Alina), însă nu pot să iubesc cartea asta. Da, mi-a plăcut, am iubit acţiunea, întorsăturile de situaţie, suspansul, dialogul, descrierile, scenele de bătălie, informaţiile ce le aflăm despre Întunecat... dar n-am iubit finalul şi n-o iubesc pe Alina. Iar ea şi alesul ei se pot duce undeva departe. Pentru mine finalul a fost o mare dezamăgire şi-mi doresc să-l uit cât mai repede. Prefer să-mi amintesc trilogia fără el... 

Iar voi, cei care nu sunteţi de acord cu mine, va rog să vă păstraţi părerea pentru voi! Nici eu n-am comentat la părerile voastre despre finalurile altor trilogii. Şi îmi voi menţine părerea orice ar fi. 

Recomand tuturor să citească trilogia asta, pentru că mi-a plăcut, dar cum am tot zis, finalul în niciun caz, nu e cel pe care eu l-am vrut.

1 comentarii:

Simona Husaru spunea...

Am iubit la nebunie primele două volume însă sunt de acord cu tine!! Acest volum m-a dezamăgit la final!! Eu acel final îl visam la începutul seriei însă a fost realizat într-un mod atât de... încât aș fi preferat să nu îl fi citit. :-)

Poate voi reciti volumul odată însă cred că cu greu mi-aș putea schimba părerea.