Sal'tare!
N-am mai postat o discuție pe blog de ceva timp, însă rămăsesem fără idei. Azi după ce-am postat recenzia cărții "Amy and Roger's Epic Detour" m-am tot gândit la rating sau la câte stele, ce notă dăm unei cărți și ce înseamnă.
Eu de obicei, în timp ce citesc cartea, țin cont de anumite lucruri care la final vor însuma acea notă, cum ar fi: descriere, ideea cărții, personaje, emoții, acțiune, suspans, stil de scriere, dialog etc. În funcție de cum acestea apar și de cum sunt făcute nota crește sau descrește.
Am întâlnit cărți cu o idee foarte bună și originală la bază, dar foarte prost scrise, cu personaje ce păreau de hârtie, care n-aveau emoții și nu puteam să le rețin nici măcar numele pentru că nu mă atrăgeau. În aceeași categorie cu romanele bazate pe idei bune, dar prost scrise ar mai intra și cele care au o idee bună, dar o tratează clișeic sau fac din ea doar a doua idee și bagă plot principal altceva. Ar mai fi veșnicul și deja enervantul triunghi amoros care de obicei, pentru mine, ruinează cartea. Mai sunt și cărți extraordinar construite, pline de suspans, descriere și tot ce mai vrei și apoi ai un personaj ce-ți vine să-l strângi de gât din diverse motive sau săracul abia se ține pe picioare.
Toate lucrurile ce fac o carte bună (ideea, personaje, acțiune, emoții etc) depind enorm de autor și de stilul lui. Sunt unele cărți ce nu mi-au plăcut, pentru că nu mi s-au părut bine scrise sau pentru că autorul zici că le făcuse pe fugă. Am mai întâlnit or cărți scrise în propoziții foarte scurte și cumva îți tăia cheful, sau cu fraze atât de lungi încât ocupau un paragraf întreg. Tot autorul conturează personajele și aici ar fi multe de discutat, dar nu intru în detalii. Dar o să subliniez câte ceva:
- există personajul tipic (mai ales în distopii, romane paranormale etc) care n-are el nimic special, dar ajunge să salveze lumea. Iar aici poate să mai între faptul că or nu mai are familie, e orfan, are familie, dar nu se înțelege cu ei, e elevul super popular sau tocilarul de care fug toți.
- mai e (prin romanele New adult și adult în special) tipa (să zicem) care tocmai a ieșit dintr-o relație groaznică, i-a murit pisica, n-are de muncă, n-are bani etc, și zice că sigur nu vrea o relație. Asta până apare tipul mega hawt și zici că o tornadă îi ia pe sus toți neuronii. Același lucru se poate aplică și la tipi, nu-i problemă.
- există și personaje unice și originale, pe care eu le numesc oameni. sunt acele personaje care-ți atrag atenția, te fac să le placi și să le iubești, te fac să râzi, să plângi și să simți alături de ele. însă acestea mi se par foarte rare și greu de găsit în gazilionul de cărți ce se publică și s-au publicat în ultimii ani.
Rezumând tot ce-am zis mai sus, atunci când fac o recenzie unei cărți țin cont de toate aceste lucruri și compar (involuntar) romanul cu favoritele mele. Logic că nu toate cărțile sunt la fel de bune sau originale (că nici oamenii nu sunt), plus că cititorii avem toți gusturi diferite. Și de multe ori se întâmplă că, deși mi-a plăcut o carte, a fost ok la toate capitolele, să-i dau un rating mic. Și vă las mai jos și explicațiile:
O stea - dacă i-am dat o stea unei cărți înseamnă că: n-am putut s-o termin din diverse motive (nu era ce m-așteptăm eu, m-a scos din sărite, personajul mi s-a părut prost etc) și în niciun caz nu vreau să mai aud de ea sau s-o văd.
Două stele - înseamnă c-a fost meh. Adică am reușit s-o termin, deși m-a enervat, n-am înțeles de ce autorul a scris-o așa, de ce personajele au fost stupide și de ce am trecut prin toată nebunia aia.
Trei stele - asta înseamnă c-a fost ok, dar că mi-a plăcut puțin. De obicei dau trei stele cărților ce mi s-au părut drăguțe, adică nimic extraordinar, personaje abia schițate, ideea a fost bună, dar prost scrisă, pur și simplu totul mediocru. Uneori încadrez aici cărțile care m-au enervat și m-au relaxat, dar pe care poate le uit imediat ce trec la următoarea de pe listă. Plus lipsa emoțiilor și mi s-a părut plată și fără sens.
Patru stele - deja vorbim de cărți bune, cu personaje puternice, cu emoții, intrigă puternică, suspans și acțiune. Dacă nu i-am dat cinci stele înseamnă că: am mai citit aceeași idee deja de câteva ori și chiar dacă mi-a plăcut romanul nu accept copii sau n-a fost așa originală sau nu m-a dat pe spate sau a fost cam predictible sau a lipsit pur și simplu ceva.
Cinci stele - pentru mine cinci stele înseamnă extraordinar, original, plin de emoții încât experimentez eu, personal povestea, multă acțiune, suspans și tot felul de elemente pe care nu le așteptam. Cinci stele înseamnă cartea mea favorită pe care nu pot s-o uit indiferent cât a trecut de când am citit-o. Înseamnă că acel roman care m-a emoționat încât am început să plâng și nu m-am mai oprit. Înseamnă cartea care a avut de toate și m-a făcut să simt o tonă de emoții și am râs și plâns de multe ori, m-a scos din lumea mea complet și după ce-am terminat-o am simțit c-a trecut o eternitate sau foarte puțin.
Cam așa stă treaba cu ratingul, din punctul meu de vedere. Am încercat să nu mă întind foarte mult și să intru în detalii la orice lucru pe care l-am punctat, ci doar să zic minimul de informații. Am vrut cumva să lămuresc care-i faza cu unele cărți au recenzii bune, dar nota e mică și că există și cărți bune, dar nu extraordinare, care merită citite de curiozitate sau când nu vrem să ne batem capul prea mult.
Dacă aveți ceva de adăugat la ce-am spus eu sau aveți o altă părere despre orice am adus în discuție, atunci vă rog să lăsați un comentariu. Mi-ar plăcea să aud ce gândiți : )
Până data viitoare lectură plăcută!
N-am mai postat o discuție pe blog de ceva timp, însă rămăsesem fără idei. Azi după ce-am postat recenzia cărții "Amy and Roger's Epic Detour" m-am tot gândit la rating sau la câte stele, ce notă dăm unei cărți și ce înseamnă.
Eu de obicei, în timp ce citesc cartea, țin cont de anumite lucruri care la final vor însuma acea notă, cum ar fi: descriere, ideea cărții, personaje, emoții, acțiune, suspans, stil de scriere, dialog etc. În funcție de cum acestea apar și de cum sunt făcute nota crește sau descrește.
Am întâlnit cărți cu o idee foarte bună și originală la bază, dar foarte prost scrise, cu personaje ce păreau de hârtie, care n-aveau emoții și nu puteam să le rețin nici măcar numele pentru că nu mă atrăgeau. În aceeași categorie cu romanele bazate pe idei bune, dar prost scrise ar mai intra și cele care au o idee bună, dar o tratează clișeic sau fac din ea doar a doua idee și bagă plot principal altceva. Ar mai fi veșnicul și deja enervantul triunghi amoros care de obicei, pentru mine, ruinează cartea. Mai sunt și cărți extraordinar construite, pline de suspans, descriere și tot ce mai vrei și apoi ai un personaj ce-ți vine să-l strângi de gât din diverse motive sau săracul abia se ține pe picioare.
Toate lucrurile ce fac o carte bună (ideea, personaje, acțiune, emoții etc) depind enorm de autor și de stilul lui. Sunt unele cărți ce nu mi-au plăcut, pentru că nu mi s-au părut bine scrise sau pentru că autorul zici că le făcuse pe fugă. Am mai întâlnit or cărți scrise în propoziții foarte scurte și cumva îți tăia cheful, sau cu fraze atât de lungi încât ocupau un paragraf întreg. Tot autorul conturează personajele și aici ar fi multe de discutat, dar nu intru în detalii. Dar o să subliniez câte ceva:
- există personajul tipic (mai ales în distopii, romane paranormale etc) care n-are el nimic special, dar ajunge să salveze lumea. Iar aici poate să mai între faptul că or nu mai are familie, e orfan, are familie, dar nu se înțelege cu ei, e elevul super popular sau tocilarul de care fug toți.
- mai e (prin romanele New adult și adult în special) tipa (să zicem) care tocmai a ieșit dintr-o relație groaznică, i-a murit pisica, n-are de muncă, n-are bani etc, și zice că sigur nu vrea o relație. Asta până apare tipul mega hawt și zici că o tornadă îi ia pe sus toți neuronii. Același lucru se poate aplică și la tipi, nu-i problemă.
- există și personaje unice și originale, pe care eu le numesc oameni. sunt acele personaje care-ți atrag atenția, te fac să le placi și să le iubești, te fac să râzi, să plângi și să simți alături de ele. însă acestea mi se par foarte rare și greu de găsit în gazilionul de cărți ce se publică și s-au publicat în ultimii ani.
Rezumând tot ce-am zis mai sus, atunci când fac o recenzie unei cărți țin cont de toate aceste lucruri și compar (involuntar) romanul cu favoritele mele. Logic că nu toate cărțile sunt la fel de bune sau originale (că nici oamenii nu sunt), plus că cititorii avem toți gusturi diferite. Și de multe ori se întâmplă că, deși mi-a plăcut o carte, a fost ok la toate capitolele, să-i dau un rating mic. Și vă las mai jos și explicațiile:
O stea - dacă i-am dat o stea unei cărți înseamnă că: n-am putut s-o termin din diverse motive (nu era ce m-așteptăm eu, m-a scos din sărite, personajul mi s-a părut prost etc) și în niciun caz nu vreau să mai aud de ea sau s-o văd.
Două stele - înseamnă c-a fost meh. Adică am reușit s-o termin, deși m-a enervat, n-am înțeles de ce autorul a scris-o așa, de ce personajele au fost stupide și de ce am trecut prin toată nebunia aia.
Trei stele - asta înseamnă c-a fost ok, dar că mi-a plăcut puțin. De obicei dau trei stele cărților ce mi s-au părut drăguțe, adică nimic extraordinar, personaje abia schițate, ideea a fost bună, dar prost scrisă, pur și simplu totul mediocru. Uneori încadrez aici cărțile care m-au enervat și m-au relaxat, dar pe care poate le uit imediat ce trec la următoarea de pe listă. Plus lipsa emoțiilor și mi s-a părut plată și fără sens.
Patru stele - deja vorbim de cărți bune, cu personaje puternice, cu emoții, intrigă puternică, suspans și acțiune. Dacă nu i-am dat cinci stele înseamnă că: am mai citit aceeași idee deja de câteva ori și chiar dacă mi-a plăcut romanul nu accept copii sau n-a fost așa originală sau nu m-a dat pe spate sau a fost cam predictible sau a lipsit pur și simplu ceva.
Cinci stele - pentru mine cinci stele înseamnă extraordinar, original, plin de emoții încât experimentez eu, personal povestea, multă acțiune, suspans și tot felul de elemente pe care nu le așteptam. Cinci stele înseamnă cartea mea favorită pe care nu pot s-o uit indiferent cât a trecut de când am citit-o. Înseamnă că acel roman care m-a emoționat încât am început să plâng și nu m-am mai oprit. Înseamnă cartea care a avut de toate și m-a făcut să simt o tonă de emoții și am râs și plâns de multe ori, m-a scos din lumea mea complet și după ce-am terminat-o am simțit c-a trecut o eternitate sau foarte puțin.
Cam așa stă treaba cu ratingul, din punctul meu de vedere. Am încercat să nu mă întind foarte mult și să intru în detalii la orice lucru pe care l-am punctat, ci doar să zic minimul de informații. Am vrut cumva să lămuresc care-i faza cu unele cărți au recenzii bune, dar nota e mică și că există și cărți bune, dar nu extraordinare, care merită citite de curiozitate sau când nu vrem să ne batem capul prea mult.
Dacă aveți ceva de adăugat la ce-am spus eu sau aveți o altă părere despre orice am adus în discuție, atunci vă rog să lăsați un comentariu. Mi-ar plăcea să aud ce gândiți : )
Până data viitoare lectură plăcută!
4 comentarii:
In ultimul timp am observat ca tot mai des notez cartile cu trei stele. Poate pentru ca gasesc foarte greu volume cu adevarat bune, ale caror eroine nu sunt tstl sau poate pentru ca citind atatea carti imi vine tot mai greu sa ofer un punctaj mare unui volum care nu are nimic extraordinar (probabil mi-au crescut si pretentiile).
Daca o carte nu ma face sa simt nimic asta se va reflecta si in punctaj. Totusi, intervine si aici o problema: cartile care ma fac sa simt multe lucruri, dar niciunul dintre ele pozitiv. De exemplu volumele in genul FSoG (si nu numai, pot sa includ destule volume new adult aici) ma aduc la exasperare. Eroine care habar nu au pe ce lume traiesc, care se lasa calcate in picioare de un barbat de parca s-ar termina lumea la acesta, eroine atat de obsedate de aspectul fizic al acestuia incat nu mai pot gandi, respira sau trai fara respectivul barbat la o saptamana dupa ce l-au cunoscut. Cum as putea nota cu 4 sau 5 stele un volum in care eroina nu are pic de respect de sine sau demnitate si devine atat de dependenta de un barbat incat viata ei inceteaza cand acesta nu este in preajma?
Apoi mai sunt mult prea des intalnitii bad boys de care m-am saturat pana peste cap. De ce toti acesti barbati trebuie sa fie posesivi, gelosi, nesiguri, vesnic furiosi pe toata lumea, bantuiti de secrete (mai mult sau mai putin penibile atunci cand sunt descoperite) agresivi verbal si fizic? Cand a devenit hot un barbat care-si hartuieste si urmareste partenera si care e la un pas de abuz fizic (de cel verbal si emotional a trecut deja in primele 100 de pagini)?
Pe mine ma ingrozeste tendinta autorilor, intalnita in fiecare volum New Adult, de a crea personaje cat mai distruse. Fie ca e vorba de abuz fizic, sexual sau emotional, toate aceste personaje au un trecut de cosmar, care desi iti trezeste compasiune te face si sa-ti fe greu sa te identifici cu personajele. E prea mult sa-mi doresc un personaj cu un trecut normal, care nu a trecut printr-o tragedie sau printr-o experienta infioratoare?
Asa ajung la ultima categorie, eroinele special snowflake, care pur si simplu sunt ireal de perfecte. Au puteri speciale nemaintalnite, sunt superbe dar traiesc cu impresia ca arata ca ratusca cea urata, sunt dorite de 80% dintre personajele masculine si emit (fara sa se gandeasca prea mult cat de tare le urateste caracterul acest lucru) judecati de valoare la adresa celorlalte personaje feminine care niciodata nu se ridica la nivelul lor (intotdeauna sunt fie usuratice, fie superficiale, fie reusesc cumva sa o eclipsese pe eroina asa ca trebuie rapid sa le fie descoperit un defect urias)si care isi au locul in carte doar pentru a fi prezentate in antiteza cu eroina si pentru a mai ridica in slavi putin unicitatea acesteia (cred ca aceasta categorie spune multe si despre autoarele care simt nevoia sa denigreze in cartile lor unele tipologii de fete, care presupun ca le aduc aminte de cine stie ce colega de prin liceu). Bineinteles e foarte interesant ca indiferent de cate personaje masculine s-ar apropia eroina, chiar daca intr-un capitol saruta un personaj, iar in urmatorul pe altul, aceasta nu e niciodata judecata si i se gasesc intotdeauna scuze (standarde duble).
Astfel, din ceva care ar trebui sa ma relaxeze si sa-mi insenineze ziua, lectura se transforma intr-o sursa de nervi si dezamagire.
Chiar am observat ca la majoritatea cartilor le dau 4, respectiv 5 stele. Imi dau repede seama daca o carte e pe placul meu sau nu. Daca nu e "genul meu de carte", renunta la ea si citesc altceva.
Au fost carti pe care, pur si simplu, le-am lasat si care nu meritau nici macar o stea din partea mea. Dar cele mai multe dintre ele, au fost notate cu note intre 4 si 5, deoarece erau pe placul meu. Intotdeauna am grija ce fel de carti achizitionez, ca sa nu stea degeaba prin biblioteca.
Eu notez puțin diferită.
Dau cinci stele unei cărți pe care știu c-aș avea oricând poftă s-o iau de la capăt, dacă m-am regăsit în poveste, dacă personajele sunt memorabile. Patru stele dau cărților care mi-au plăcut mult sau foarte mult. Trei stele dau cărților care-au avut un număr aproximativ egal de plusuri și minusuri. Două stele dau cărților de duzină pe care le citesc acum și sunt mari șanse să uit numele personajelor și despre ce e vorba într-o lună de zile. O stea dau cărților pe care n-am reușit să le termin.
Trimiteți un comentariu