EPICA/Colecția EpicLove/Romance/New Adult +17 ani/Contemporary Fiction
Roman tradus în peste 15 limbi
BESTSELLER NEW YORK TIMES
Colecția EpicLove
Prima dragoste a mea a fost Kyle; era fratele mai mic al lui Colton Calloway.
Kyle a fost primul din toate punctele de vedere. Apoi, într-o furtunoasă seară de august, a murit, și odată cu el a murit și cea care am fost eu. Colton nu m-a învățat cum să trăiesc. Nu mi-a vindecat suferința. Nu m-a făcut să-mi revin. M-a învățat cum să sufăr mai mult, cum să îndur totul, și, în cele din urmă, cum să mă vindec.
Nell Hawthorne e îndrăgostită de cel mai bun prieten al ei de-o viață, Kyle Calloway. Proaspăta lor iubire e indestructibilă, și viața e plină de promisiuni; dar, într-o seară, Kyle moare subit într-un tragic accident, iar Nell se schimbă pentru totdeauna. Îl întâlnește pe Colton, fratele mai mare al lui Kyle, prima dată la înmormântare. Amândoi se luptă să-și ducă propria viață mai departe cât pot de bine; se întâlnesc din nou în New York, iar Colton își dă seama că Nell n-a reușit încă să treacă cu adevărat peste șocul morții lui Kyle. Ea pare să adăpostească în suflet o durere adânc înrădăcinată, o povară grea de remușcare și regret. El știe că n-ar trebui să se amestece, dar nu se poate stăpâni. Încrederea nu apare cu ușurință pentru niciunul dintre ei, și amândoi își au demonii lor. Împreună, ei descoperă rostul suferinței și semnificația tămăduirii, ca și importanța iertării.
în curând volumul al doilea, …mă regăsesc în noi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu