marți, 3 septembrie 2013

Nascut in septembrie? Cadoul Nemira te asteapta! - Editura Nemira


Promotia "Nascut in ..." revine si in luna septembrie. Sarbatoritii primei luni de toamna se pot bucura decadoul Nemira de 50% reducere pentru orice comanda realizata.

Ce trebuie sa faci? Intri in libraria virtuala Nemira, adaugi in cos cartile tale preferate, introduci "SEPTEMBRIE2013" in campul COD PROMOTIE si Nemira iti ofera 50% reducere.

Petrecere frumoasa si lectura placuta!

Toamna a sosit la Editura Nemira cu multe reduceri si premii. Pana pe 9 septembrie, pentru orice comanda realizata poti plati cu 35% mai putin si poti castiga un eReader EvoBook sau vouchere de cumparaturi Nemira in valoare de 100 de lei, respectiv 50 de lei.



Volumul Vita sexualis, scris de unul dintre cei mai mari romancieri japonezi, este un important precursor al romanului modern in care vom face o cura de constientizare sexuala, si vom descoperi lumea erotica din arta si literatura.

De la prima intalnire a copilului Shizuka cu gravuri pe lemn al caror leitmotiv era placerea - Ukiyo-e - realizate de artistii japonezi prin utilizarea tehnicii blocurilor de lemn si pana la prima intalnire a tanarului in varsta de 20 de ani cu o curtezana profesionista, Ogai a ales ca creeze o istorie sexuala care intruchipeaza cele doua aspecte ale naturii unui barbat: trupul si spiritul in toata complexitatea sa psihologica. Rezultatul acestei investigatii este aducerea in mintea cititorului a complexei lumi sexuale din timpul erei Meiji din Japonia. 

In romanul lui Ogai, eroul trebuie sa se confrunte cu lumea femeilor, de la prostituate la marile curtezane ale vremii. Dar, in timpul tuturor escapadelor sexuale si confruntarilor, el isi pastreaza echilibrul, observa, comenteaza, uneori cu umor, alteori cu seriozitate, dar intotdeauna cu autocritica.

luni, 2 septembrie 2013

PRECOMANDA - Hopeless, Fără speranță de Colleen Hoover la EPICA


Traducere: Adrian Deliu 
Format: 13,7 x 20,3 cm, 22 mm cotor 
Tip: broșat 

EPICA/New Adult/Contemporary
Fiction/love-story

#1 NEW YORK TIMES BESTSELLER

Îndrăgita autoare de bestselleruri  Colleen Hoover istorisește, la această primă întâlnire cu publicul din România, fascinanta poveste a doi tineri cu un trecut tulburător, care pornesc într-o pasionantă şi palpitantă călătorie pentru descoperirea sensurilor vieţii, iubirii, încrederii şi, mai presus de orice, a puterii vindecătoare pe care numai adevărul o poate avea.

Sky, elevă în ultimul an de liceu, îl cunoaşte pe Dean Holder, un tip cu o reputaţie îndoielnică, rivalizând cu a ei însăşi. Încă de la prima lor întâlnire, acesta o îngrozeşte şi, în același timp, o captivează. Ceva inexplicabil legat de el îi declanşează amintiri din adâncurile trecutului ei tulbure, dintr-o perioadă aproape ștearsă din memoria ei. Deşi Sky e hotărâtă să se ţină la distanţă de el, insistenţele lui neabătute şi zâmbetul enigmatic îi doboară barierele protectoare, iar legătura dintre ei creşte în intensitate. Însă misteriosul Holder ascunde, la rândul lui, destule secrete, iar de îndată ce acestea sunt dezvăluite, Sky cunoaşte o transformare ireversibilă, iar capacitatea ei de a avea încredere în semeni poate deveni o pierdere colaterală provocată de adevăr.

Numai înfruntând cu mult curaj dezvăluirile crude, Sky şi Holder pot spera să-şi vindece rănile sufleteşti şi să găsească o cale de a trăi şi de a iubi pe deplin. Fără speranță este un roman care vă va tăia respiraţia,
captivându-vă şi amintindu-vă de prima voastră iubire.




Daca vreti sa aflati parerea mea despre carte dati un click aici . 

duminică, 1 septembrie 2013

Noutati la Nemira: Jocul lui Ender, CPSF. Anticipatia Nr.9, Lumea Noua, Nocturne, Delicatete.



Premiile Hugo și Nebula

Pământul este atacat din nou. Gândacii extratereștri se încordează pentru o ultimă lovitură. Supraviețuirea rasei umane atârnă de descoperirea unui geniu militar care îi poate învinge o dată pentru totdeauna. Dar cine este el?

Ender Wiggin. Geniu. Neîndurător. Viclean. Un maestru în strategie și tactică. Și un copil în același timp. Copilăria lui Ender se termină atunci când, recrutat de guvern pentru a fi antrenat în armată, ajunge în noua sa casă: Școala de Luptă. Chiar și între recruți de elită, Ender se arată a fi un geniu între genii.

Reușește în orice simulare de război. Dar oare toată presiunea și singurătatea vor ajunge să îl înfrângă înainte de bătălia finală? Cum va reacționa el în condiții reale de război? În cele din urmă, Școala de Luptă nu-i decât un joc.

Nu-i așa?



Paul di Filippo
FEMAVILLE 29
„Lumina soarelui de după-amiază târzie cădea pieziș peste harta Djamalei, în timp ce micuții începeau să se aranjeze pentru a se întoarce în tabără. Stând pe un scaun pliant de împrumut, urmărind siluetele mici, prăfuite în aur și mișcându-se pe poteci excentrice, mintea mea a început să plutească prin zone lipsite de cuvinte. Povara propriului corp părea să se disipeze. În clipa aceea orașul Djamala a început să capete o realitate difuză, iar clădirile translucide se ridicau spre cer. Minarete neclare, stadioane, piloni…“

Oliviu Crâznic
ÎNTRE KRIEBOURG ŞI UTOPIA
„Deopotrivă atenţionare și satiră, joc literar și experiment intelectual, proiecţie logică și paradox, arhitectură ideatică și poveste a rigorii, Cuadratura cercului (ca întreaga operă a lui Gheorghe Săsărman, de altfel) își dovedește fără dificultate valoarea pentru literatura română.“

Octavian Sava
DACĂ SAMSON N-AR FI ÎNTÂLNIT-O PE DALILA
„Ei bine, legenda lui Samson nu-mi dă pace. Forța pe care i-o da părul, viteza cu care pletele i-au crescut la loc, după ce îi fuseseră tăiate de filisteni, cărora Dalila le vânduse secretul puterii soțului ei, în opinia mea, s-ar datora mușcăturii șarpelui pe care îl caut. Samson a fost al treilea judecător dintre cei care s-au succedat la conducerea poporului evreu timp de 175 de ani, cam între anii 1200 și 1025 î.Hr.“



Al treilea volum al seriei
MARILE DESCOPERIRI


Keles Anturasi va străbate lumea în lung și în lat, dorind să obțină controlul asupra unor puteri pe care nici nu prea le înțelege. Jorim, fratele lui, a ajuns în lumea zeilor, unde se va trezi în luptă cu divinitatea care a creat pe vremuri întregul Pantheon, însă pe care acum vrea să-l distrugă. Nirati, sora lor, pornește într-o cruciadă înșelătoare cu un erou răposat, spre a-i declara război iadului!

Se apropie bătălia decisivă și apărătorii trecutului străvechi strâng rândurile. Vor reuși acești eroi, mistici și magicieni să învingă răul ce amenință să prefacă realitatea în coșmar și pustie?




Nathalie e tânără, are o slujbă bună într-o firmă și este căsătorită cu bărbatul vieţii sale. Numai că, într-o bună zi, el își pierde viaţa într-un accident. Şi totul se schimbă. Femeia se refugiază în muncă extenuantă. Până când destinul îi pregătește ceva. Omul care îi poate reda pofta de viaţă se află chiar lângă ea. Nu trebuie decât să-l vadă și să-și deschidă inima.

„Dacă va comanda o ceaşcă de cafea de­cofeinizată, mă ridic de la masă şi plec. Nu ai dreptul să bei o ceaşcă de cafea decofeinizată la genul acesta de întâlniri. Este cea mai puţin convivială băutură din câte există. Nici ceaiul nu este mai bun. Abia ne-am întâlnit şi ne instalăm deja într-un cocon moale. Simţi că ne vom petrece după-amiezile de duminică uitân­du-ne la televizor. Sau, mai rău, la socri. […] În cele din urmă şi-a spus că un suc ar fi în regulă. Da, un suc e simpatic. Convivial şi deloc agresiv. Ar arăta că fata este blândă şi echilibrată. Dar ce fel de suc? Mai bine te fereşti de cele clasice: de evitat sucul de mere sau de portocale. Trebuie să fii puţintel original fără să fii excentric. Sucul de papaya sau de guava, te ia cu fiori. Nu, cel mai bine ar fi să aleagă ceva între ele, bunăoară sucul de caise. Asta e. Sucul de caise este perfect. Dacă alege sucul de caise, o iau de nevastă, a gândit François. […]
– Am să iau… Un suc de caise, a răspuns Nathalie.
A privit-o ca pe o efracţie a realităţii.“

Tronul de clestar Sarah J. Maas in curand la RAO


Traducator: Cristina Barbu
Nr. Pagini: 512
                                                            Aparitie: 03.09.2013


O INIMĂ DE GHEAŢĂ. O VOINŢĂ DE FIER. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA.

FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN. FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UN DESTIN MĂREŢ

În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezece
ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună
din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă.
Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o competiţie până la moarte - luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi liberă. Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?


Coperti din afara:


                          

Weekly Reading #10


Sal'tare! A trecut si august si recunosc ca am citit mai mult in prima parte a lunii, decat in rest. M-a apucat un fel de lene si decat sa citesc doar ca sa ma aflu in treaba am zis ca mai bine nu. In total am citit 19 carti, unele foarte bune, altele bunicele. 


Captura ^ este facuta de pe goodreads, asa ca daca vreti sa aflati in ce ordine le-am citit va uitati din partea dreapta, de jos. 

Pana luna viitoare cand ne vedem va urez lectura placuta, iar eu probabil ma voi fi cufundat in stand-alone/s. Am hotarat sa iau un fel de pauza de la serii si trilogii pentru ca mintea mea are nevoie de asta, cred ca trebuie sa stie ca mai exista si carti ce nu se intind la infinit. Voi ce-ai mai citit? Ce mai cititi?