Descriere:
„Am tot urmărit-o în ultimele câteva zile. Știu de unde își face cumpărăturile, cunosc spălătoria ei de haine preferată, am aflat unde lucrează. Nu i-am vorbit până acum. N-aș putea să-i recunosc timbrul vocii. Încă nu știu ce culoare au ochii ei sau cum arată când este îngrozită. Dar urmează să aflu.“
Într-o seară, Mia Dennett intră într-un bar unde ar trebui să se întâlnească cu iubitul ei, cu care are o relație încurcată. Când acesta nu apare, Mia pleacă alături de un străin enigmatic. La prima vedere, Colin Thatcher pare o alegere perfectă pentru o aventură de o noapte. Dar să ajungă acasă la Colin se va dovedi cea mai cumplită greșeală pe care Mia a făcut-o vreodată.
Când Mia dispare, mama ei, Eve, și detectivul Gabe Hoffman nu se vor da în lături de la nimic pentru a o găsi și a o aduce acasă. Dar niciunul dintre cei doi nu ar fi putut să prevadă complicațiile emoționale care într-un final le vor distruge lumea în care au trăit până atunci.
Cu stilul unui thriller captivant și tensionat, „Fata cea bună“ este un puternic roman care îți arată că în familiile perfecte nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.
RECENZIE:
În timp ce citeam cartea şi chiar şi după ce-am terminat-o, şi-am stat bine şi m-am gândit, mi-am dat seama tot mai mult că mi-a plăcut, dar pe de altă parte au fost destule lucruri ce m-au deranjat şi le consider minusuri. Asta nu înseamnă că-i o carte rea, ci doar că nu m-a suprins aşa de tare şi mai ales finalul n-a fost atât de şocant. Poate-i vina mea... am citit prea multe cărţi de genul asta : )). Sau a unora ce-o laudă prea mult.
Fata cea bună e un roman ce se citeşte foarte repede şi nu doar pentru că e thriller şi e plină de mister, iar tu vrei să vrei ce se întâmplă, ce detalii mai apar sau ce se mai descoperă, doreşti să afli mai multe despre personaje, să descoperi cum sunt cu adevărat; dacă Mia era aşa bună şi iubitoare cum zic toţi, dacă toţi o iubeau, dacă nu s-a băgat singură în vreo situaţie dubioasă sau cu persoane nepotrivite, dacă tipul ăla chiar a urmărit-o de ceva timp, dacă familia ei ţine la ea şi fac tot ce pot să o aibă înapoi, etc. Se citeşte repede, pentru că e scrisă într-un limbaj simplu, fără formulări complicate, fraze scurte şi capitole nu foarte lungi; unele n-au nici o pagină.
Modul în care cartea e scrisă şi structurată mi s-a părut interesant, faptul că-s mai multe personaje din perspectiva cărora noi aflăm lucruri, fiecare personaj aducând ceva nou în poveste şi fiind vocea pentru ceva anume (familia, "răpitorul" şi poliţia). Iar faptul că e scrisă cu înainte şi după, cele două alternând, a făcut totul să fie cumva interactiv. Plus că asta-ţi sporeşte curiozitatea şi mai tare. Nu trebuie să stai liniştit până la finalul cărţii ca să afli cum, de ce, unde, cât şi cine, ci trebuie doar să dai pagina. Şi cu fiecare pagină îţi dai seama că parcă dispariţia Miei nu e aşa din întâmplare şi că, deşi a fost plănuită, n-a mers chiar bine. Sau a fost mai bine decât s-a plănuit, m?
Din punct de vedere al structurii, scriiturii şi misterului, mie, Fata cea bună mi-a plăcut şi mă declar un cititor mulţumit, însă acum vin şi nemulţumirile. Pe tot parcursul cărţii n-am putut empatiza cu niciun personaj, iar aici e vorba de plus şi minus. Pentru c-am stat pentru şi le-am privit de la distanţă am putut observa mai bine că până la urmă niciunul nu e mai bun, nimeni parcă n-o vrea pe Mia înapoi, nici măcar ea nu-i ceea ce pare, misterul e cu totul altul, iar răpitorul se află fix acolo unde-l cauţi mai puţin. Însă n-aş zice că această mişcare a fost una genială. Din punctul meu de vedere toată cartea a fost mai bună până la final; când am aflat cine e în spatele acestei dispariţii şi de ce, parcă mi s-a spart un balon plin cu apă în cap. Rece ca gheaţa.
Însă, nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt sau să citiţi cartea asta având comentariile mele în minte. Până la urmă toţi avem gusturi diferite şi mai ales la mistere sau thrillere, ce ar trebui să ne ofere acele momente de suspans şi să ne ţină în aer. Iar cum eu-s mai greu de mulţumit, nu ştiu dacă-i neapărat vina cărţii sau a mea. Iarăşi, am citit prea multe thillere. Dar dacă n-aţi mai citit un thriller până acum şi-l încercaţi pe ăsta eu cred că o să vă placă. E fix genul ăla de mister care nu durează mult, deşi cartea e cam stufoasă, e un singur fir de urmat, nu vă încurcaţi cu foarte multe personaje, nu-s multe perspective, criminalul nu-i înfiorător, nu există momente greţoase sau alte lucruri asemănătoare.
Una peste alta, eu m-am bucurat de carte şi nu regret c-am citit-o. Deşi nu m-a impresionat mi-a plăcut mult ideea din spatele ei şi tema ce se ascunde până la urmă la baza acestei cărţi; n-aş fi ghicit-o, ceea ce a fost foarte bine. Şi aş recomanda-o tocmai pentru că ar fi un roman de discutat, pentru că fiecăruia ne va plăcea ceva din el şi vom fi şocaţi sau impresionaţi, enervaţi, bucuroşi sau trişti din cauza altor lucruri sau a aceloraşi lucruri, dar din motive diferite. Nu trebuie să fi citit astfel de cărţi să-ţi placă şi dacă ai mai citit, atunci poate n-ai citit cu tema asta, încă.
Ah, şi un mic sfat, fiţi atent când se schimbă perspectivele, căci apoi nu mai înţelegeţi cine ce zice şi se crează confuzie. Capitolele sunt scurte şi nu de multe ori citeam ce spunea detectivul şi apoi observam că s-a trecut la lasagna, dar era alt personaj şi alt capitol. :)) Ce-ţi fac şi cărţile astea!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu