Descriere:
Irene este un agent special al Bibliotecii, organizația secretă care strânge cele mai importante cărți din toate universurile paralele. Alături de Kai, enigmaticul ei ucenic, este trimisă într-o Londra infestată de haos, unde legile naturale sunt modificate de supranatural și magie. Misiunea lor? Să recupereze o variantă unică a poveștilor Fraților Grimm.
Ajunși acolo, Irene și Kai sunt prinși într-un labirint de pericole, indicii contradictorii, societăți secrete, dragoni, vampiri, reptile din metal și roboți controlați prin magie. Nu doar viețile lor și reputația Bibliotecii sunt în pericol, ci realitatea însăși.
RECENZIE:
Aveam cartea asta de câțiva ani pe raft și mi-am zis că, dacă n-o citesc acum, poate niciodată n-o să ajung la ea. Așa că am citit-o și mă bucur să spun că, una peste alta, mi-a plăcut. E foarte lejeră, se citește repede și, chit că nu mi-a plăcut pe cât de mult aș fi vrut, măcar a fost o lectură scurtă și atmosferică, ceea ce întotdeauna mă face fericită.
Cred că ar fi bună pentru cei care iubesc cărțile și ideea de biblioteci magice, de oameni care merg în diferite lumi ca să găsească volume speciale sau care ar face orice pentru niște cărți, dar și pentru cei care vor un roman fantasy scurt, cu destule informații despre lumi, cât să-ți faci o idee și să ți le imaginezi cât de cât. Însă, fără să intre în detalii sau să îți spună prea multe despre puterile bibliotecarilor, despre bibliotecă ori despre aceste tărâmuri. Ceva ce, recunosc, aș fi vrut mai mult, dar poate asta se întâmplă în al doilea volum și chiar sper să fie așa.
Pentru că au fost momente în care aș fi vrut ca autoarea să ne zică mai multe, să dezvolte anumite lucruri și explicații sau să le țeasă în poveste, alături de acțiune și dezvăluiri, dar să nu dea în cealaltă extremă și să avem infodumps. Căci, oricât mi-a plăcut povestea și ritmul ei alert, mai ales în a doua jumătate, n-am fost fană a momentelor oarecum repezite sau ale celor când mă întrebam ce naibii o să mai fie introdus în ea sau cum. Fiindcă „Biblioteca invizibilă” e plină de mai multe creaturi și ființe supranaturale decât de cărți. Și nu, nu asta m-a deranjat, ci faptul că toate au fost îngrămădite într-un număr mic de pagini și am trecut de la una la alta așa repede, încât, când mai apărea ceva, deja își pierduse din farmec; căci era doar încă ceva de adăugat la colecție.
Aș spune că „Biblioteca invizibilă” e o carte bună doar dacă nu te uiți prea îndeaproape la ea. Adică, eu am devorat-o în câteva ore și am fost transportată în lumile vizitate de Irene și Kai. A avut suspans, acțiune, au fost momente surprinzătoare, dar și unele oarecum clișeice. Și, dacă te uiți la ea doar din perspectiva „e o lectură bună sau nu?”, aș zice că da. Doar că, în niciun caz, nu-și menține farmecul și calitatea odată ce începi să îți pui întrebări sau să o analizezi, fie că-i vorba de complexitatea personajelor, cum funcționează magia și puterile lor, etc. Și asta nu-i un lucru rău. E doar bine de știut înainte să te apuci de ea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu