Aceasta este povestea unei crime. Sau poate că asta nu-i cu totul adevărat. În miezul ei e o poveste de dragoste, nu-i așa?
Lana Farrar este o vedetă de cinema retrasă din activitate și una dintre femeile faimoase din lume. În fiecare an își invită prietenii apropiați să fugă de vremea urâtă englezească și să petreacă Paștele pe insula ei idilică din Grecia.
Vă spun asta deoarece ați putea crede că știți despre ce e vorba. Probabil ați citit în ziarele de scandal – povestea a făcut senzație, dacă vă aduceți aminte. Avea toate ingredientele necesare: o celebritate, o insulă privată la care vântul nemilos împiedică accesul... și o crimă.
Ne-am trezit izolați acolo peste noapte. Vechile noastre relații de prietenie ascundeau ură și o dorință fierbinte de răzbunare. Ceea ce-a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica – o bătălie a inteligențelor plină de răsturnări de situație, cu un punct culminant zguduitor. Noaptea s-a sfârșit în violență și moarte.
Cine sunt eu? Numele meu este Elliot Chase, și vă voi spune o poveste cum n-ați mai auzit niciodată.
RECENZIE:
"Furia" mi-a plăcut mai mult ca "Pacienta tăcută" și "Fecioarele", însă judecând după amestecul de note știu că asta nu-i părerea tuturor. Și înțeleg și de ce. Stilul autorului, felul în care-i spusă povestea, personajele, întorsaturile de situație, felul în care se încheie, care-i până la urmă cheia cărții ăsteia, toate n-o să meargă pentru toată lumea și asta e ok. Dar pentru mine au mers și mă bucur enorm c-am citit-o. Și chit că sună ciudat, chiar m-am distrat citind acest thriller și de când am început-o și până la final am avut impresia c-am discutat cu un străin ore în șir; doar că pe parcursul orelor am ajuns să ne cunoaștem și ajunși la ultima pagină cred că am devenit apropiați. Sau măcar acest personaj știe cum să-ți lase această impresie.
Mie "Furia" nu mi s-a părut un thriller obișnuit și cu cât a devenit mai nebunesc și mi-a arătat că oricât aș încerca eu să ghicesc, n-am cum să-mi dau seama de cese întâmplă, cu atât mi-a plăcut mai tare. Țînând cont că citesc thriller de ani de zile și deja rar mă mai impresionează ceva, pot să spun că poate a contribuit la faptul că mi-a plăcut așa tare. Căci da, e diferit, autorul îți dă lucruri la care te aștepți, personajele chiar se joacă cu asta și te conduc pe un drum știind c-o să-i urmezi, doar ca apoi să-ți arate situația din alt unghi și să-ți pună masa în cap.
Iar asta se întâmplă de nenumărate ori și înțeleg cum pentru unii poate să devină exagerat sau ridicol, ori greu de crezut sau de luat în serios. Și mie mi s-ar fi părut, dacă nu luam în considerare cine-s personajele, în ce lume se învârt și cum pentru ei e ceva normal și cum n-ar fi corect ca eu să judec și să privesc situația prin lentila experiențelor mele și prin viața mea, și nu ale lor.
Și dacă tot veni vorba de personaje, acestea din "Furia" mi s-au părut foarte realiste, vii, imperfecte, egoiste, umane și chiar dacă nu am iubit complet pe niciunul, pot să zic că m-am regăsit în fiecare câte puțin. Și că am citit cu sufletul la gură, dând fiecare pagină, ca să văd ce urmează și cum se va sfârși povestea fiecăruia. Iar autorul, din punctul meu de vedere, nu a dezamăgit.
Eu zic s-o citești, dacă vrei, însă nu garantez că o să-ți placă. Pentru mine "Pacienta tăcută" a fost doar ok, când alții ziceau că-i cea mai bună carte dintotdeauna, iar "Fecioarele", deși mi-a plăcut mai mult, nu m-a impresionat. Ce vreau să spun e că doar tu știi ce-o să simți după ce-o citești. Pentru că orice așteptări ai avea sunt șanse să fie depășite, distruse sau să fie doar ok și atât.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu