Lumea e pe cale să se sfârşească.
Dar aventura abia acum începe.
Pe apele Rinului curge sânge…
Turnurile Londrei se înclină
până la pământ…
Un înger cu o sabie înfricoşătoare
apare deasupra Ierusalimului…
Curând un oraş va cădea.
APOCALIPSA SE APROPIE.
Codul blestemat este unul dintre cele mai bune thrillere conspiraţioniste din ultimii ani – un roman spectaculos despre coduri şi indicii, paradis şi infern, cu o eroină de neuitat.
Un intrus a furat de la British Museum o carte veche – lucrarea unui profet nebun care a prezis Apocalipsa. Niciuna dintre viziunile lui despre sfârşitul lumii nu s a adeverit. Până acum.
Unul după altul, semne şi minuni imposibile zguduie lumea – dar sunt acestea miracole sau faptele întunecate ale unui om?
Angajându se într o cursă pentru aflarea adevărului, Heather Kennedy, o fostă poliţistă, şi Leo Tillman, un fost mercenar, întâlnesc singura persoană care le ar putea descifra secretul profeţiilor. Diema, o tânără de 19 ani.
Adam Blake este pseudonimul unui foarte cunoscut autor din Marea Britanie, ale cărui cărţi s au vândut în milioane de exemplare. Nimeni nu a reuşit să afle identitatea acestuia, deşi s au vehiculat câteva nume celebre. Adam Blake locuieşte în Londra.
~~~~
Un roman poliţist israelian de excepţie, nominalizat la CWA International Dagger Award, 2013
Inspectorul israelian Avraham Avraham trebuie să dea de urma unui adolescent care a dispărut din suburbiile Tel Avivului.
În cartierul lui Avraham infracţiunile nu sunt foarte grave. Aşa că, atunci când adolescentul de şaisprezece ani dispare şi un profesor al băiatului se implică în mod inexplicabil în anchetă, Avraham se vede nevoit să reconsidere tot ce ştia despre viaţă.
Povestit din perspective diferite, romanul lui Dror A. Mishani abundă în răsturnări de situaţii şi, totodată, pune sub semnul întrebării noţiunile legate de inocenţă şi vină, precum şi natura incertă a adevărului.
Un studiu psihologic asupra unui om care respectă legile morale, măcinat de redefinirea conceptelor de inocenţă şi vină. -- New York Times
Mishani îmbină cu măiestrie ancheta criminalistică şi suspansul, reuşind să-şi ia prin surprindere cititorii. -- Publishers Weekly
Dispariţia redă magistral culoarea locală din Tel Aviv, iar sondarea luptei interioare pe care o resimte inspectorul Avi conferă profunzime psihologică romanului. --Booklist
„O imagine i-a îngheţat în minte. Nu ştia cum arăta băiatul, dar îl vedea pe Ofer Sharabi într-un parc pustiu, slab luminat, punându-şi rucsacul negru pe o bancă şi întinzându-se pe spate. Îşi acoperă corpul cu un hanorac gri, la fel ca al fetei din staţia de autobuz. Se pregăteşte să se culce. Nu mai e nici ţipenie de om acolo în afară de Ofer. Şi asta e bine. Înseamnă că nu e în pericol."
Dror A. Mishani (n. 1975) este un scriitor israelian de romane poliţiste, editor şi literat, specializat în istoria literaturii poliţiste.
Seria avându-l drept protagonist pe inspectorul Avraham Avraham a fost publicată iniţial în ebraică, în 2011, şi a fost tradusă în numeroase limbi.
Dror A. Mishani locuieşte cu soţia şi cei doi copii ai săi la Tel Aviv.
~~~
Un îndrăzneţ roman de aventuri à la Jules Verne, asezonat cu mitologie nordică şi ezoterism de sorginte nazistă
Polul Nord, 1897: Nils Strindberg se prăbuşeşte cu balonul său cu hidrogen în timpul unei expediţii învăluite în mister.
Germania, 1942: În lagărele de concentrare au loc experimente îngrozitoare.
Suedia, zilele noastre: Un cadavru este descoperit într-o veche mină de cupru din inima Suediei. Nimeni nu are idee de când zace acolo. Alături, o cruce misterioasă. Ea nu-şi poate revela virtuţile decât îngemănată cu o stea, de care a fost despărţită cu un veac în urmă.
Începe o vânătoare pe viaţă şi pe moarte, care are un singur ţel: găsirea stelei lui Strindberg. Doar împreună, cele două pandante vor dezlega cel mai mare mister al omenirii.
O cursă în care vânătorii ajung să fie cei vânaţi.
O poveste ce depăşeşte graniţele genului, incluzând exploratori polari, o mişcare ocultă, istorie nazistă şi simboluri străvechi.
Un amestec uimitor de adevăr istoric şi fantezie. -- Aftonbladet
Un thriller suedez de mare clasă. -- Sundsvalls Tidning
Comploturi naziste diabolice, mituri scandinave, legende pompeiene şi un balon de explorare care zboară către Polul Nord...
O reuşită scriitoricească, oferind o alternativă uşor poznaşă la misterele sumbre cu care ne-au obişnuit suedezii. -- Kirkus
„Când ajunseră la gura tunelului, aripile făpturii luminoase au fost trase în jos, absorbite parcă de forţa de atracţie a unui vid. Timp de o secundă, Don şi Elena au fost împinşi înapoi, iar Don se temu că n-aveau să mai iasă niciodată din tunel. Corpul Elenei se izbi de al său atât de violent, încât i se tăie respiraţia. Dar în clipa următoare, simţiră adierea vântului polar, aripile căpătară un nou impuls şi brusc, făptura luminoasă îi scoase afară, în libertate. În jurul lor se întindea din nou pustiul de gheaţă."
Jan Wallentin, născut în anul 1970, este de formaţie jurnalist şi a lucrat la Televiziunea Suedeză.
Steaua lui Strindberg este romanul său de debut şi a stârnit interesul unei lumi întregi încă înainte de apariţie. Drepturile cărţii au fost vândute în peste 24 de ţări.
Wallentin mărturiseşte că este un fan al filmelor lui Quentin Tarantino, datorită abilităţii acestuia de a da strălucire unor clişee prăfuite, şi că este influenţat de Jules Verne, Peter Høeg şi Haruki Murakami.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu